Delictual road damage liability: relative territorial competence and prohibition of ex officio declination

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 7 februarie 2020 pe rolul Judecătoriei Piteşti, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să se dispună obligarea pârâţilor Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale S.A., B. S.C. C. S.R.L. şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, secţia de Drumuri Naţionale Piteşti la plata sumei de 15.000 RON reprezentând despăgubiri civile (contravaloarea gardului distrus) şi să fie obligaţi pârâţii să consolideze terenul pe toată lungimea gardului, cu plata de daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că este proprietarul imobilului teren si construcţii situat in localitatea Livezeni nr. 448 comuna Stalpeni, Judeţul Argeş, iar proprietatea sa se învecinează în partea de Vest cu D.N. 73 (E 574) şi este împrejmuita cu un gard de beton pe care l-a ridicat în anul 2006.

În urma lucrărilor de reabilitare şi de reparaţii a D.N. 73 efectuate de către pârâţi, terenul pe care este amplasat gardul de beton proprietatea sa a început să lunece, ceea ce a dus la distrugerea gardului şi la crearea unui pericol permanent pentru pietonii care circulă pe trotuar. Deşi a făcut numeroase demersuri, atât verbale, cât şi scrise prin care a solicitat pârâţilor sa consolideze terenul şi să refacă gardul distrus, aceştia au refuzat.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 1349, art. 1381 şi 1527 C. civ.

La 12 august 2020, pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată.

La aceeaşi dată, pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti a formulat şi cerere de chemare în garanţie a B. S.A..

La 13 noiembrie 2020, pârâta B. S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca netemeinică şi nelegală.

Cauza a avut un prim termen la 16 noiembrie 2020, când instanţa a amânat judecata la 11 ianuarie 2021, constatând necesar a proroga discuţia privind competenţa instanţei, după precizarea cadrului procesual pasiv, având în vedere că a pus în discuţia părţilor "situaţia în care pârât ar fi Compania Naţională de Drumuri şi Poduri".

La termenul din 11 ianuarie 2021 cauza a fost din nou amânată la 15 februarie 2021, pentru a se comunica "precizarea formulată de reclamant" (precizare ce nu se regăseşte în actele dosarului).

La termenul de judecată din 15 februarie 2021, reclamantul, prezent personal, a declarat că înţelege să renunţe expres la judecată faţă de Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Piteşti.

În raport de poziţia procesuală a reclamantului, Judecătoria Piteşti a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială.

II. Hotărârea Judecătoriei Piteşti:

Prin sentinţa civilă nr. 985 din 15 februarie 2021 pronunţată de Judecătoria Piteşti, s-a luat act de renunţarea "creditorului Municipiul Piteşti la judecata cererii având ca obiect pretenţii formulată în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti S.A., respectiv B. S.A. - C. S.R.L..

A fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu (astfel cum s-a reţinut în dispozitivul hotărârii) sau de către apărătorului reclamantului (astfel cum s-a consemnat în practicaua sentinţei), şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa, luând act de renunţarea reclamantului la judecata în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri, secţia de Drumuri Naţionale Piteşti, a reţinut ca fiind modificat cadrul procesual prin limitarea judecăţii, acţiunea fiind formulată doar în contradictoriu cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cum sediul pârâtei se află în Bucureşti, B-dul x, nr. 401A, instanţa a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

III. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti:

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 3836 din 12 mai 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, a declinat în favoarea Judecătoriei Piteşti competenţa de soluţionare a cauzei, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivare, instanţa a arătat că, prin neinvocarea necompetenţei teritoriale relative în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., s-a definitivat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, instanţă sesizată de reclamantă, pasivitatea pârâtelor determinând prorogarea de competenţă.

IV. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că, în speţă, Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, cea de a doua instanţă reţinând că judecătoria iniţial învestită nu putea invoca din oficiu necompetenţa teritorială întrucât, în cauză, aceasta este una de ordine privată.

În conformitate cu dispoziţiile art. 130 C. proc. civ., excepţia necompetenţei se invocă în mod diferit, în funcţie de forma necompetenţei, respectiv de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competenţă încălcate.

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetenţa este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti; 2) în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad sau de competenţa unei alte secţii sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura".

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că, în toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată.

Aşadar, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege, normele de competenţă teritoriale sunt norme juridice de ordine privată, de la care părţile pot deroga.

C. proc. civ. cuprinde reglementări potrivit cărora necompetenţa materială şi teritorială, atât cea de ordine publică cât şi cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene şi în anumite condiţii.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", iar alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că:

"necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată în condiţiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competenţa teritorială a altei instanţe.

Litigiul de faţă are ca obiect o acţiune în răspundere civilă delictuală, iar în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiile de drept comun ale art. 107 C. proc. civ. (conform căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa domiciliului pârâtului), respectiv cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. (în conformitate cu care, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă).

Întrucât acestea sunt norme de competenţă relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă în condiţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ. - doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe. În caz contrar, instanţa sesizată rămâne competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă, excepţie pe care, potrivit textului de lege anterior redat, instanţa nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale prin Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Bucureşti a depus întâmpinare, însă nu au înţeles să invoce excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Piteşti.

De asemenea, pârâta B. S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca netemeinică şi nelegală.

Tot cu relevanţă în stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei, din lecturarea cererii de chemare în judecată, reiese că pretinsul prejudiciu ar fi fost produs ca urmare a faptei ilicite ce a constat în distrugerea gardului ce împrejmuia imobilul teren şi construcţiile proprietatea reclamantului, imobil situat în localitatea Livezeni, comuna Stalpeni, Judeţul Argeş, în urma lucrărilor de reabilitare şi de reparaţii a D.N. 73 efectuate de către pârâţi.

Având în vedere dispoziţiile de competenţă alternativă prevăzute de art. 113 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ. ce conferă competenţa de soluţionare a cauzei şi instanţei în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, cum imobilul asupra căruia s-au exercitat acţiunile pretins ilicite este situat în localitatea Livezeni, judeţul Argeş, prin alegerea exprimată de reclamant prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Judecătoriei Piteşti, revine acestei instanţe competenţa de soluţionare a dosarului.

Faţă de prevederile art. 130 alin. (3) C. proc. civ., nici Judecătoria Piteşti din oficiu şi nici reclamantul nu puteau invoca necompetenţa teritorială de ordine privată de soluţionare a cauzei.

În consecinţă, faţă de caracterul de ordine privată al normelor de competenţă incidente în cauză, în aplicarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, în temeiul art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2021.