Inadmissibility of recourse against appellate decision in property restitution cases governed by special laws limiting appeal only to first instance.

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, fiind ulterior competenţa de soluţionare a cauzei în favoare Tribunalului Arad, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, au solicitat anularea deciziei de invalidare nr. x/16.07.2019, decizie ce invalidează dispoziţia nr. x/28.02.2006 a primarului oraşului Nădlac, pentru imobilul situat în Nădlac, judeţul Arad.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Arad:

Prin sentinţa civilă nr. 131 din 22 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Arad, a fost admisă excepţia lipsei calităţii de reprezentant a doamnei avocat C. şi a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, având ca obiect Legea nr. 10/2001, Legea nr. 165/2013.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara:

Prin decizia civilă nr. 17 din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată de către intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Compensare a Imobilelor.

A fost respins apelul formulat de către apelanţii-reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 131 din 22 iulie 2020 pronunţată de Tribunalul Arad, în cauza având ca obiect Legea 10/2001.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 17 din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, reclamanţii A. şi B. au declarat recurs.

În motivare, recurenţii-reclamanţi au arătat că prin sentinţa Tribunalului Arad a fost anulată acţiunea pentru lipsa calităţii de reprezentant a avocatului reclamanţilor, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituţia României.

În faţa instanţei de apel reclamanţii au depus delegaţiile semnate de părţi şi de avocat, iar pârâta nu a contestat şi nici nu a depus întâmpinare. Mai mult, a invocat o excepţie de neconstituţionalitate care i-a fost respinsă.

Apreciază că nu s-a respectat caracterul devolutiv al apelului întrucât instanţa nu a luat în considerare motivele de apel şi nici actele depuse în apel, deşi delegaţiile au fost semnate. Conform art. 466 C. proc. civ., instanţa trebuia să verifice toate problemele de fapt şi de drept dezbătute în faţa primei instanţe în temeiul efectului devolutiv. De asemenea, avea obligaţia de a supune discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt şi de drept invocate, potrivit art. 153 C. proc. civ. şi art. 13 alin. (2) şi (4) C. proc. civ.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 5 aprilie 2021 şi repartizat aleatoriu completului nr. 5.

Având în vedere data înregistrării cererii introductive (9 septembrie 2019), procedura aplicabilă cauzei este cea reglementată de dispoziţiile Legii nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

În vederea efectuării procedurilor de comunicare, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea recursului către intimate, cu menţiunea că au obligaţia de a depune întâmpinare, în termen de 30 de zile de la comunicare.

6. Apărările formulate în cauză:

La 17 mai 2021 intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului, ca inadmisibil, iar în subsidiar, ca nefondat.

După efectuarea procedurilor de comunicare, în aplicarea art. 490 coroborat cu art. 494 C. proc. civ., s-a stabilit termen în vederea soluţionării recursului la 7 octombrie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Comisia Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.

În speţă, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile speciale ale Legii nr. 10/2001, respectiv ale Legii nr. 165/2013.

Conform prevederilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare. Hotărârea tribunalului este supusă recursului, care este de competenţa curţii de apel.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., aceste prevederi trebuie însă coroborate cu dispoziţiile alin. (1) şi (2) ale art. 7 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în Monitorul Oficial al României nr. 365 din 30 mai 2012, care prevăd următoarele:

"(1) Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

(2)Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară."

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor anterior menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Se reţine, totodată, că potrivit dispoziţiilor art. 35 alin. (1) - (4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România:

"(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului".

De asemenea, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este definitivă, de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor menţionate, rezultă că singura cale de atac împotriva hotărârilor pronunţate de tribunal în materia Legii nr. 10/2001 este apelul, intenţia legiuitorului fiind aceea de a suprima calea de atac a recursului.

Pentru argumentele expuse, din coroborarea textelor legale anterior menţionate, rezultă că decizia nr. 17 din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă este definitivă, nefiind supusă prin lege cenzurii căii de atac a recursului, fiind pronunţată în soluţionarea unui apel declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului.

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează principiul legalităţii căilor de atac, prevăd că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Revine, aşadar, persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă şi de a formula căile de atac pe care le consideră necesare în apărarea drepturilor sale, însă în condiţiile legii, cu respectarea normelor procesuale civile de ordine publică care reglementează regulile de sesizare a instanţelor judecătoreşti şi de soluţionare a cererilor deduse judecăţii, implicit şi a căilor de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru considerentele expuse, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 17 din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2021.