Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1985/2021 AI generated

Causal link and procedural standing for civil liability arising from inadequate road infrastructure and signage.

Case Number Decizia nr. 1985/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation, leaving in force the lower court decisions that dismissed the plaintiffs' civil liability claim and rejected the claim against the Ministry of Transport for lack of passive procedural standing. The dispute involved a wrongful death claim where the plaintiffs alleged that the state road administration was liable for failing to ensure road viability and proper signage, resulting in the victim's death and subsequent non-compensated damages for which they sought over 5 million euros; the plaintiffs challenged the appellate decision on grounds of inadequate reasoning and failure to establish a causal link. The court held that the appeal was unfounded because the criticism primarily sought a re-evaluation of factual evidence and proof, which is impermissible in cassation proceedings, and found that the appellate court had sufficiently motivated its decision by correctly determining that no necessary causal link existed between the alleged road defects and the accident, while also upholding the exclusion of the Ministry from liability based on the specific statutory duties of the national road company under Emergency Government Orders 195/2002 and 84/2003.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 C. proc. civ, art. 4 din O.U.G. nr. 84/2003, art. 488 pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Causal link and procedural standing for civil liability arising from inadequate road infrastructure and signage: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

Keywords

AI generated
civil liability damages causal link accident victim procedural defect statutory grounds exclusion of liability

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din 7 octombrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 17 iulie 2018 pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul A., în nume propriu şi ca mandatar pentru moştenitorii victimei B., a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A., motivat de faptul că s-a depăşit durată rezonabilă de soluţionare a solicitării reclamanţilor, aceştia pretinzând suma de 5.000.000 euro, la care se adaugă penalităţi în valoare de 2%, pentru fiecare zi ce trece peste doi ani de la data producerii accidentului, până la achitarea daunelor, pentru tergiversarea soluţionării legale şi corecte a cauzei, daune morale şi materiale cauzate de:

- uciderea victimei B. în anul 2009 prin crearea stării de pericol determinată de neasigurarea viabilităţii str. x 12 A din Târgu Ocna, jud. Bacău;

- pentru suferinţa creată urmaşilor prin uciderea mamei, tortura, şantajul şi discriminarea la care a fost supus şi agonia în care a fost ţinut atâţia ani de zile, prin împiedicarea înfăptuirii justiţiei realizată prin falsificarea probelor judiciare şi depunerea la dosar cunoscând că sunt false, sustragerea probelor extrajudiciare din dosar, declaraţiile mincinoase date de ing. C. şi juristul de la CNADNR, în faţa judecătorilor, şi celelalte declaraţii false date în faţa celorlalte organe judiciare, care au instrumentat, soluţionat şi judecat cauzele ce au făcut obiectul Dosarului penal de baza nr. 2764/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, etc;

- pentru faptul că au pus în pericol viaţa sa şi a tuturor membrilor familiei sale de fiecare dată când au fost nevoiţi să folosească acest sector de drum dintotdeauna, prin neasigurarea viabilităţii str. x 12A, în ce priveşte nerealizarea amenajărilor şi nesemnalizarea corespunzătoare prin indicatoare şi marcaje rutiere, menţionate în anexa l, atât înainte de accident cât mai ales după accident, până în prezent, când în mod deliberat au menţinut starea de pericol, deşi le-au fost aduse la cunoştinţă neregulile şi au văzut consecinţele, istoricul zonei;

- pentru că soţul victimei, tatăl său, după accident a fost nevoit să-şi abandoneze domiciliul, ca să nu se mai expună prea des la acest pericol iminent, de a circula de câteva ori pe zi prin această zonă cu risc ridicat de accidente rutiere, nici reclamantul, nici tatăl său, pentru a ţine cont şi a-şi ajuta tatăl care este bătrân şi care de supărare şi de spaima de ce s-a întâmplat cu mama şi ce le-a făcut organele judiciare, s-a îmbolnăvit de boala Parkinson şi a fost nevoit să-i construiască o cameră, în care să-i asigure condiţiile necesare la domiciliul său din Târgu Ocna, str. x, unde locuieşte şi în prezent şi unde i-a făcut şi domiciliul stabil, pentru a-i asigura confortul fizic şi moral, şi a-şi găsi cât de cât liniştea sufletească;

- pentru că şi-a pierdut serviciul din Anglia şi nu a putut să se angajeze atâta timp nici în România din cauza acestor procese;

- pentru că a fost nevoit să stea atâţia ani departe de familia sa care se află în Anglia;

- precum şi pentru umilinţa, tortura, uzura fizică şi morală, prin care i-au trecut funcţionarii din instituţiile statului, abilitaţi să înfăptuiască justiţia, în aceste cauze şi celelalte cauze ce au legătură cu acestea, ce s-au judecat separat, etc., prin împiedicarea înfăptuirii justiţiei, tergiversarea judecării cauzei pe fond, sustragerea de la urmărirea penala, prin falsificare probelor judiciare din conţinutul dosarului principal de bază, şi depunerea la dosar cunoscând că sunt false, prin refuzul de a depune la dosar probele relevante în raport cu obiectul probaţiunii, menţionate în anexa 3 şi a îndrepta erorile din probele judiciare menţionate în anexa 4, care puteau duce la soluţionarea corectă şi legală a cauzei, etc, din 2010;

- pentru indicarea altora ca fiind vinovaţi din cadrul Poliţiei Rutiere şi Primăriei Târgu Ocna, precum şi prin declaraţiile mincinoase date în faţa organelor judiciare şi a judecătorilor, în şedinţele de judecată în care s-au judecat plângerile la soluţiile nelegale şi netemeinice date de procurori, în cauza ce face obiectul Dosarului penal nr. x/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de neglijenţă în serviciu, ucidere din culpă, favorizarea făptuitorului, fals intelectual şi uz de fals, ce sunt prevăzute şi pedepsite de art. 289, art. 321, alin. l, art. 323, art. 269, alin. l şi art. 192, alin. l, 2 şi 3 din C. pen.

Au solicitat, de asemenea, daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare, pomenire, amenajare mormânt, cheltuieli de judecată în toate cauzele ce au avut legătură cu aceasta cauză, timpul şi banii săi pierduţi în această perioadă prin instituţiile statului pentru a administra probe şi pentru a găsi dreptatea legal prin instanţe, salariul de la serviciul pe care-l avea în Anglia, vechimea în munca pe care a pierdut-o, tratamente medicale pentru tatăl său şi pentru sine, deoarece şi el s-a îmbolnăvit, cheltuieli de transport.

În privinţa cadrului procesual, se constată că la 28 februarie 2018 reclamantul A. a depus la dosar precizări, arătând că susţine doar interesele sale şi ale tatălui său D..

La termenul din 18 aprilie 2018 reclamantul D., prezent în sala de judecată, a împuternicit pe fiul său A. să-i reprezinte interesele în cauză.

Cât pentru ceilalţi doi reclamanţi, E. şi F., pentru care reclamantul A. a precizat că nu are mandat de reprezentare, s-a pus în discuţie lipsa calităţii de reprezentant a acestuia, excepţie unită cu fondul cauzei.

La 20 iunie 2018 reclamantul A. a precizat că nu mai doreşte să-i reprezinte pe fraţii săi E. şi F., fiind rectificat conceptul în sensul că au rămas reclamanţi în cauză doar A. şi D..

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bacău:

Prin sentinţa civilă nr. 143 din 20 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Transporturilor şi s-a respins cererea formulată în contradictoriu cu această parte, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

S-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru daune materiale.

S-a respins, ca nefondată, acţiunea formulată în contradictoriu cu Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A..

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bacău:

Prin decizia nr. 257 din 30 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj Bacău, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanţii-reclamanţi A. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 143 din 20 februarie 2019 pronunţată de Tribunalul Bacău, secţia I civilă.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 257 din 30 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj Bacău, secţia I civilă, reclamanţii A. şi D. au declarat recurs.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au susţinut că nu s-a făcut o examinare amănunţită a problemelor esenţiale care au fost supuse instanţei de apel spre judecată, în considerentele hotărârii trebuind să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia. În aprecierea recurenţilor, decizia nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată, instanţa de apel preluând motivarea setinţei pronunţate de Tribunalul Bacău, fără a expune un raţionament propriu sau motivele care au determinat convingerea proprie a instanţei în menţinerea soluţiei de respingere a acţiunii.

Precizează că în cauză nu s-a efectuat o analiză concretă şi obiectivă a chestiunilor supuse analizei instanţei, hotărârea pronunţată fiind nelegală şi netemeincă, în contradictoriu cu situaţia de fapt reală şi probatoriul administrat.

Hotărârea criticată este contradictorie ansamblului probator administrat în cauză, probatoriu ce vine în susţinerea acţiunii, din care rezultă că întregul demers juridic este întemeiat şi fundamentat pe probe pertinente şi concludente.

O altă critică vizează nerespectarea principiului rolului activ conferit de legiuitor şi consacrat prin dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. Astfel, în virtutea acestui principiu, recurenţii susţin că puteau fi administrate probe şi din oficiu, pentru stabilirea adevărului în cauză, a situaţiei de fapt reale, instanţa neprocedând în acest fel, respingând chiar şi cererea de a se proceda la cercetarea la faţa locului.

În ceea ce priveşte excepţiile invocate de către pârâţi, arată că "nu s-a apreciat în mod corect atunci când s-a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Transporturilor", fiind respinsă cererea în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Raportat la natura juridică, obiectul cauzei şi dispoziţiile legale invocate, atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât şi în apel, Ministerul Transporturilor are calitate procesuală pasivă în proces. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. se afla sub autoritatea Ministerului Transporturilor pentru desfăşurarea activităţilor de interes public naţional în domeniul administrării drumurilor publice.

Pe fondul cauzei, acţiunea a fost respinsă întrucât nu ar exista legătură de cauzalitate între faptă şi prejudiciul pretins. Reţinerea instanţei este nelegală prin raportare la obligaţiile stabilite în sarcina intimaţilor de art. 4 din O.U.G. nr. 84/2003, art. 5 alin. (6) şi art. 122 lit. a), b) şi c) din O.U.G. nr. 195/2002. Nerespectarea de către pârâţi a obligaţiilor prevăzute de lege este cu certitudine în strânsă legătură cu prejudiciul produs reclamanţilor, legătura de cauzalitate fiind evidentă, astfel încât sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale.

În final, recurenţii-reclamanţi precizează că înţeleg să critice hotărârea şi pentru netemeinicie, având în vedere că au fost ignorate întrutotul probele de la dosar, că nu s-a făcut o examinare temeinică şi aprofundată a chestiunilor invocate, soluţiile adoptate de către instanţele de fond fiind în contradicţie cu realitatea situaţiei de fapt, probatoriul administrat în cauză şi cu dispoziţiile legale invocate.

În drept, au fost indicate dispoziţiile art. 488 pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

5. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 8 septembrie 2020.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor.

La 24 iunie 2021 recursul a fost admis în principiu şi s-a stabilit termen la 7 octombrie 2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Deşi a fost fundamentată, în drept, pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se constată că dezvoltarea criticilor formulate în cererea de recurs pot fi subsumate doar cazului de nelegalitate prevăzut art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât pun în discuţie, în esenţă, nemotivarea hotărârii, respectiv faptul că motivarea este contradictorie, că nu s-a făcut o examinare amănunţită, instanţa de apel preluând motivarea din sentinţa pronunţată de tribunal. Recurenţii nu au dezvoltat critici concrete care să fie susceptibile de încadrare în cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), temeiul de drept fiind invocat pur formal. De asemenea, nu precizează care ar fi, în concret, normele de drept material încălcate sau aplicate greşit de instanţa de apel, astfel încât să fie incident motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, se reţine că, prin raportare la caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, care poate fi exercitat numai pentru motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, urmează a fi examinate exclusiv criticile de nelegalitate care au fost formulate în legătură cu soluţia pronunţată de curtea de apel şi cu considerentele care o susţin. Nu se circumscriu aspectelor de nelegalitate criticile privitoare la stabilirea situaţiei de fapt şi la aprecierea materialului probator.

Pretinzând greşita statuare a instanţei de apel asupra lipsei uneia dintre condiţiile angajării răspunderii civile delictuale - respectiv lipsa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciul pretins, recurenţii tind, în cea mai mare parte a criticilor, la o reevaluare a probelor administrate, ceea ce este inadmisibil în această etapă procesuală.

Astfel, recurenţii-reclamanţi susţin că în cauză nu s-a efectuat o analiză concretă şi obiectivă a chestiunilor supuse analizei instanţei, iar hotărârea criticată este contradictorie ansamblului probator administrat în cauză, probatoriu ce vine în susţinerea acţiunii, din care rezultă că întregul demers juridic este întemeiat şi fundamentat pe probe pertinente şi concludente.

Instanţa de apel a avut în vedere această susţinere a reclamanţilor, răspunzând în conţinutul considerentelor, în sensul că, "soluţia pronunţată a fost fundamentată pe probatoriul administrat, fiind analizate susţinerile reclamanţilor prin raportare la condiţiile legale ale răspunderii civile delictuale, în raport de neîndeplinirea cumulativă a acestora acţiunea fiind în mod just şi argumentată respinsă.

Prin urmare, în raport de modalitatea în care dosarul a fost administrat nu se poate reţine niciun indiciu în sensul încălcării drepturilor procesuale, a lipsei de imparţialitate sau obiectivitate a judecătorului fondului."

De asemenea, în ceea ce priveşte respingerea probei constând în cercetarea la faţa locului, curtea de apel a motivat care au fost considerentele pentru care a apreciat că o astfel de probă nu ar fi fost utilă soluţionării cauzei (pagina 35 paragraful 3 din cuprinsul deciziei).

În ceea ce priveşte criticile din recurs, subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la faptul că hotărârea instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia adoptată, se constată că acestea sunt nefondate.

Dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. reglementează obligativitatea motivării hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară şi constituind, printre altele, o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile litigante, întrucât le furnizează dovada că cererile şi mijloacele lor de apărare au fost analizate.

Motivarea hotărârii judecătoreşti, în sensul prevăzut de lege, nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare problemă ridicată de părţi în cadrul criticilor formulate, ci implică examinarea reală a problemelor esenţiale ce au fost supuse analizei judiciare şi redarea, în considerente, a argumentelor ce au condus la pronunţarea soluţiei respective.

În speţă, se constată că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de textul de lege anterior menţionat, întrucât instanţa de apel a expus argumentele ce au determinat formarea convingerii sale şi a arătat care sunt, în concret, considerentele pentru care a înţeles să respingă apelul, validând soluţia pronunţată de prima instanţă.

Instanţa de apel, analizând motivele de apel invocate de reclamanţi, a concluzionat că din probatoriul administrat în cadrul dosarului penal nu a rezultat faptul că, au existat nereguli în modalitatea în care era semnalizat sectorul de drum pe care s-a produs accidentul, nefiind formulate concluzii nici în sensul unor marcaje de intrare/ieşire din localitate greşit amplasate.

A arătat, totodată, că independent de existenţa sau nu a unor fapte ilicite din cele enumerate de către reclamanţi, în cauză nu se poate reţine existenţa unei legături de cauzalitate între oricare dintre aceste fapte şi prejudiciul pretins. Or, având în vedere lipsa legăturii de cauzalitate, în mod corect nu se mai impunea analiza condiţiei vinovăţiei precum nici a celorlalte condiţii necesare atragerii răspunderii delictuale - condiţii ce se cer a fi cumulativ îndeplinite.

Simpla nemulţumire a reclamanţilor cu privire la soluţia pronunţată ori neînsuşirea de către instanţă a argumentelor prezentate de către aceştia, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul exigenţelor art. 425 C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, instanţa de apel a argumentat printr-un raţionament propriu şi a prezentat considerentele pentru care a apreciat că nu este întemeiată critica vizând greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Transporturilor.

Astfel, la pagina 34 din decizia criticată este amplu dezvoltat motivul pentru care nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a Ministerului Transporturilor, având în vedere că aspectele invocate de reclamanţi ţin de amenajările şi semnalizarea corespunzătoare prin indicatoare şi marcaje rutiere, răspunderea juridică revenind în acest caz administratorului drumului - Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (în speţă, fiind vorba de un drum naţional încadrat ca DN), astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 192/2002, coroborate cu cele ale art. 4 şi art. 9 din O.U.G. nr. 84/2003.

Fără să combată această dezlegare a instanţei de apel, reclamanţii readuc în faţa instanţei de recurs acelaşi aspect, neargumentând însă caracterul nelegal al statuării jurisdicţionale anterioare şi nedemonstrând faptul că "nu s-a apreciat în mod corect atunci când s-a dispus admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Transporturilor".

În ceea ce priveşte criticile vizând fondul cererii, respectiv faptul că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel, au arătat că în cauză nu se poate reţine existenţa legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciul pretins, recurenţii nu arată care ar fi în concret criticile de nelegalitate aduse hotărârii, limitându-se a arăta doar că legătura de cauzalitate este "evidentă".

În fine, în ceea ce priveşte critica legată de lipsa rolului activ consacrat de art. 22 C. proc. civ., se constată că aceasta a fost dedusă judecăţii şi în apel, cu referire la cele stabilite de prima instanţă, iar decizia atacată a statuat că:

"Cu privire la lipsa rolului activ, se reţine faptul că, în raport de prevederile art. 254 alin. (6) C. proc. civ. părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii."

Contrar susţinerilor reclamanţilor, se constată că motivarea este una suficientă şi necontradictorie, Curtea examinând detaliat motivele de apel şi concluzionând că "atât timp cât nu se poate stabili fără echivoc că semnalizarea rutieră existentă a determinat în mod necesar producerea accidentului, aspecte invocate sunt doar condiţii, neputându-se reţine legătura de cauzalitate între decesul victimei B. şi prejudiciu", validând astfel raţionamentul primei instanţe.

Prin modalitatea de redactare a cererii de recurs şi de formulare a criticilor, reclamanţii nu au demonstrat nelegalitatea soluţiei din apel.

Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reţinând că aspectele de nelegalitate deduse judecăţii pe calea prezentului recurs sunt lipsite de temei, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat reclamanţii A. şi D. împotriva deciziei civile nr. 257 din 30 iunie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2021.