Judicial error compensation: statute of limitations fixed by final judgment date and failure of inadmissible prior suit to interrupt prescription
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower courts' decisions that rejected the plaintiff's claim for state compensation. The dispute concerned a claim for 10,000 RON in damages alleged to result from judicial errors in prior civil proceedings, specifically challenging the application of the statute of limitations and the validity of a procedural interruption. The court ruled that the applicable law was determined by the date of the final judgment in the underlying litigation (October 2018), when the one-year limitation period for claims based on judicial errors under Law No. 303/2004 had already expired; consequently, the court held that a subsequent, inadmissible claim filed in a separate case did not validly interrupt the limitation period, as it had been dismissed as inadmissible and thus failed to meet the statutory requirements for interruption under the Civil Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 96 din Legea nr. 303/2004, art. 6 C. civ, art. 24 C. proc. civ, art. 2537 alin. (1) pct. 2 C. civ, art. 2539 alin. (2) C. civ; Judicial error compensation: statute of limitations fixed by final judgment date and failure of inadmissible prior suit to interrupt prescription: The dispute concerned a claim for 10,000 RON in damages alleged to result from judicial errors in prior civil proceedings, specifically challenging the application of the statute of limitations and the validity of a procedural interruption. The court ruled that the applicable law was determined by the date of the final judgment in the underlying litigation (October 2018), when the one-year limitation period for claims based on judicial errors under Law No. 303/2004 had already expired; consequently, the court held that a subsequent, inadmissible claim filed in a separate case did not validly interrupt the limitation period, as it had been dismissed as inadmissible and thus failed to meet the statutory requirements for interruption under the Civil Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule explicitly cited in the reasoning immediately preceding the dispositive to justify the dismissal of the cassation appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021
Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Bihor la data de 13.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să-l oblige pe pârât la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând prejudiciile cauzate reclamantului prin vătămarea gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale rezultată din încălcarea normelor de drept material şi procesual în desfăşurarea procedurilor judiciare care au fost finalizate prin hotărârile pronunţate de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea, în dosarele nr. x/2016 si 1385/271/2616*.
2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă
Prin sentinţa civilă nr. 75/C/01.07.202, Tribunalul Bihor a respins excepţia conexităţii, a respins excepţia nulităţii cererii, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârât şi, în consecinţă, a respins ca prescrisă cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.
3. Hotărârea pronunţată în apel
Prin decizia civilă nr. 140/A/03.02.2021, Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul A., în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, împotriva sentinţei civile nr. 75/C/01.07.2020 pronunţată de Tribunalul Bihor.
4. Calea de atac formulată în cauză
Reclamantul A. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 140/A/03.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul Recurs A. formulează următoarele critici de nelegalitate:
a. Este greşită interpretarea instanţei de apel în sensul că recurentul nu poate invoca ca temei de drept prevederile actuale ale art. 96 din Legea nr. 303/2004 modificată prin Legea nr. 242/2018, publicată în Monitorul Oficial din 15.10.2018, deoarece cauzele judecate de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea în dosarele nr. x/2016 şi nr. y/2016 s-au extins pe o anumită perioadă de timp, hotărârea finală în tot acest parcurs fiind pronunţată ulterior datei de 15.10.2018.
b. Prescripţia dreptului Ia acţiune a fost întreruptă la data de 06.05.2019, prin promovarea cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, iar instanţa de apel a considerat în mod eronat că acest dosar a avut ca obiect numai constatarea erorii judiciare, nu şi cererea de obligare a pârâtei la acoperirea prejudiciului.
Pe de o parte, reclamantul a declarat, încă din faza de fond, că va formula cerere de reparaţii materiale pe cale separată, iar, pe de altă parte, efectul constatării erorii judiciare duce la acordarea de despăgubiri. Obiectul ambelor dosarelor este unul şi acelaşi - eroare judiciară -, despăgubirile fiind doar un rezultat al admiterii cererii de constatare a erorii judiciare.
5. Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Statul Român a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat, ca nefondat.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând decizia recurată, în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerentele:
a. Reclamantul a solicitat prin cererea de chemare în judecată, repararea prejudiciului care pretinde că i s-a produs prin "încălcarea în mod vădit, incontestabil, a normelor de drept material şi procesual", prin "vătămarea gravă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei", "cu privire la sentinţele pronunţate de Judecătoria Oradea, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea, în dosarele nr. x/2016 şi 1385/271/2616*".
Or, aşa cum în mod corect a reţinut instanţa de apel, ultima hotărâre pronunţată de instanţele menţionate în dosarele respective a fost decizia nr. 897/02.10.2018 a Curţii de Apel Oradea, în dosarul nr. x/271/2616*". În consecinţă, respectând limitele stabilite de reclamant prin cererea de chemare în judecată din prezenta cauză, legea aplicabilă în determinarea prescripţiei extinctive a dreptului material la acţiune trebuie stabilită prin raportare la această ultimă hotărâre, chiar dacă, ulterior pronunţării acesteia, au fost declanşate alte proceduri ori căi extraordinare de atac, soluţionate de alte instanţe decât cele indicate de reclamant în cererea de chemare în judecată.
Data pronunţării deciziei nr. 897/02.10.2018 a Curţii de Apel Oradea, în dosarul nr. x/271/2616* trebuie avută în vedere în stabilirea legii aplicabile prescripţiei dreptului material la acţiune nu numai din considerente ce ţin de obiectul cererii de chemare în judecată, ci şi din raţiuni legate de principiul aplicării legii în timp.
În temeiul acestui principiu, reglementat prin art. 15 din Constituţia României şi art. 6 C. civ., legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare, fără a avea putere retroactivă. Totodată, potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare.
Prin urmare, dreptul la repararea pretinselor prejudicii ce ar fi avut ca izvor procedurile judiciare finalizate cel mai târziu prin hotărârea pronunţată la data de 02.10.2018 este supus legii în vigoare la această dată. Or, în forma Legii nr. 303/2004, în vigoare la data de 02.10.2018, termenul de prescripţie prevăzut de art. 96 alin. (8) pentru dreptul la repararea prejudiciului cauzat prin erori judiciare era de un an şi era împlinit la data sesizării instanţei în prezenta cauză.
b. Recurentul susţine că în cauză a operat o întrerupere a cursului prescripţiei, prin promovarea cererii care a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Tribunalului Bihor şi că obiectul acelui litigiu este identic cu cel al prezentei cauze, de vreme ce constatarea erorii judiciare are ca efect acordarea de despăgubiri.
Nici această critică nu este fondată.
Potrivit art. 2537 alin. (1) pct. 2 C. civ., prescripţia extinctivă este întreruptă prin introducerea unei cereri de chemare în judecată, însă cu condiţia prevăzută de art. 2539 alin. (2) C. civ. ca cel care a făcut cererea să nu fi renunţat la ea, cererea să nu fi fost respinsă, anulată ori perimată printr-o hotărâre rămasă definitivă.
În cauză, această condiţie nu este îndeplinită deoarece prin sentinţa civilă nr. 132/02.10.2019 pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă în căile de atac, cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca inadmisibilă.
Prin urmare, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 140/A din 3 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia I civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2021.