Cassation inadmissibility of property revendication based on post-1989 titles versus pre-1989 land registry entries

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Sentinţa pronunţată de Tribunalul Braşov:

Prin sentinţa civilă nr. 18/S din 26 ianuarie 2018 a Tribunalului Braşov, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocată de acesta.

A fost admisă în parte acţiunea civilă formulată şi modificată de reclamanţii A., B., C., D. Şi E. în contradictoriu cu pârâtele S.C. F. S.A. (în calitate de succesoare a S.C. G. S.A. Braşov), S.C. H. S.A. prin lichidator I. S.P.R.L. şi S.C. J. S.A. şi, în consecinţă, au fost obligate pârâtele să lase în deplină proprietate şi posesie reclamanţilor imobilele situate în Braşov, str. x, 162, 164, identificate prin raportul de expertiză tehnică nr. x/7.11.2016, întocmit de expertul K., lucrare care, împreună cu anexele, s-a prevăzut că face parte integrantă din sentinţă, după cum urmează:

- pârâta S.C. F. S.A. - imobilul înscris în c.f. x Braşov, nr. top. x, identic cu nr. cad. x;

- pârâta S.C. J. S.A. - imobilul înscris în c.f. x Braşov, nr. top. x;

- pârâta S.C. H. S.A. - imobilul înscris în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/23.04.1993 în favoarea S.C. H. S.R.L., neînscris în cartea funciară.

Au fost obligate pârâtele la ridicarea construcţiilor existente pe terenurile identificate mai sus şi s-a respins restul pretenţiilor reclamanţilor.

A fost respinsă acţiunea formulată şi modificată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Amenajării Teritoriului şi Consiliul Judeţean Braşov, ca urmare a respingerii acţiunilor în constatarea nulităţii certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate asupra terenurilor.

A fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Au fost obligaţi reclamanţii să plătească expertului K., suma de 3.000 RON reprezentând diferenţă de onorariu, dispoziţie executorie.

Au fost obligate pârâtele S.C. F. S.A., S.C. J. S.A. şi S.C. H. S.A. să plătească împreună reclamanţilor suma de 7.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

2. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Braşov:

Prin decizia nr. 529/Ap din 4 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă au fost admise apelurile declarate de pârâtele H. S.A. în faliment prin lichidator judiciar I., J. S.A., L. S.R.L. (succesoare în drepturi a pârâtei F. S.A. în faliment) şi continuat pentru cota de 1/2 din imobilul cu nr. top x de M. S.R.L., în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 18/S din 26 ianuarie 2018 a Tribunalului Braşov, pe care a schimbat-o în parte şi în consecinţă:

A respins cererea formulată, astfel cum a fost modificată de reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâtele H. S.A. în faliment prin lichidator judiciar I., J. S.A., F. S.A. în faliment prin lichidator N. (în calitate de succesoare în drepturi a G. SA).

A înlăturat dispoziţia privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.

A respins apelurile declarate de pârâtele H. S.A. în faliment prin lichidator judiciar I. şi J. S.A. împotriva încheierilor premergătoare prin care au fost respinse obiecţiunile şi cererile de completare a raportului de expertiză tehnică întocmit de expert K. ca rămase fără obiect.

A obligat pe intimaţii-reclamanţi în solidar la plata sumei de 40150 RON către apelanta pârâtă L. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A obligat pe intimaţii-reclamanţi în solidar la plata sumei de 2750 RON către apelanta pârâtă J. S.A. cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

A respins cererea apelantei-pârâte H. S.A. în faliment prin lichidator judiciar I. de obligare a intimaţilor reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac formulată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 529/Ap din 4 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D. şi E..

Expertul O. a declarat recurs împotriva încheierii din 20 aprilie 2021 şi a încheierii din 15 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă în acelaşi dosar.

Recursul declarat de reclamanţi priveşte următoarele aspecte:

Primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se referă la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii privind publicitatea drepturilor şi a actelor juridice, cu referire la Decretul-lege 115/1938 în vigoare la data judecăţii.

Norma legală în materie de publicitate a drepturilor reale imobiliare făcea trimitere, potrivit art. 11 din Decretul-lege nr. 115/1938, la dreptul de proprietate respectiv obiectul drepturilor tabulare ce se înscriau în CF.

Prima instanţă a reţinut că "proprietar asupra imobilelor din CF x Braşov sunt reclamanţii ca succesori în drepturi după titularul înscris în CF A. şi respectiv B. CF vechi x Braşov top xl, suprafaţa de 23465 mp nefiind niciodată intabulată sau transcrisă către alt proprietar pe perioada scursă după împroprietărirea din 1946.

Evenimentele din decembrie 1989 nu au modificat proprietatea şi regimul proprietăţii private - drepturile de proprietate înscrise în CF neputând fi dobândite de alţii "decât dacă între cel ce dă şi cel ce primeşte este acord de voinţă asupra strămutării (art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938).

Constituirea unor drepturi de proprietate pentru persoanele juridice înfiinţate prin dispoziţii legale potrivit Legii nr. 15/1990 sau Legii nr. 31/1991 nu putea aduce atingere regimului proprietăţii într-un stat de drept, statul roman fiind garantul dreptului de proprietate şi al proprietăţii. Emiterea succesivă de certificate de atestare a unor drepturi de proprietate nu putea înfrânge regimul legal al proprietăţii instituit de art. 480 şi următoarele C. civ. şi garantat constituţional.

Toate lucrările de CF ce au procedat la dezmembrări efectuate fără încunoştinţarea titularilor de CF, în baza unor detenţii precare nu au acoperire în dreptul de proprietate şi nici în regimul publicităţii imobiliare - opozabilitatea intabulării fiind erga omnes şi sancţionată cu nulitatea absolută.

Reţinerea instanţei de apel ce dă prioritate certificatelor de atestare a drepturilor de proprietate emise de diferite entităţi cu încălcarea proprietăţii reclamanţilor şi a titularilor de CF este nelegală.

Pentru a putea constitui drepturi, terenurile trebuiau să treacă legal la stat şi nu abuziv şi fără forme legale şi de publicitate imobiliara/după caz masuri compensatorii.

Numai încălcarea şi nesocotirea legii a făcut ca prin operaţiuni tehnice de alipiri sau dezlipiri, fără încunoştinţarea proprietarului, să fie posibilă suprapunerea amplasamentelor.

Suprapunerile imobilului intabulat pentru reclamanţi cu ulterioarele dezmembrări şi schiţe de CF, folosirea tranziţiei pentru a legitima firmelor în faliment, atribuiri şi constituiri de drepturi legate de terenul altuia, nu pot înfrânge dreptul de proprietate.

Neconsultarea Cărţii Funciare ce atestă un abuz al autorităţii executive nu poate fi apreciată de instanţă decât nesocotind Protocolul 1 CEDO. Caracterul devolutiv al apelului obliga instanţa de judecata să judece cauza în întregul ei, şi nu să susţină teza neatacării soluţiei privind lipsa calităţii procesuale.

Cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., face referire la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 480 C. civ. referitor la dreptul de proprietate.

Instanţa de apel a reţinut că "pârâtele ocupă de fapt terenul" şi că dreptul este negat proprietarului ca urmare a faptului că starea de fapt a fost stabilită eronat, iar noile expertize ad hoc întocmite atestă dreptul persoanelor juridice nou constituite după evenimentele din decembrie 1989.

Chiar instanţa de apel a reţinut:

"calitatea reclamanţilor de proprietari ai terenurilor este corect stabilită de prima instanţă". Consecinţa logico-juridică legată de acest enunţ este că reclamanţii sunt proprietarii top x astfel că "nu pot fi lipsiţi de proprietatea lor".

Repoziţionările urmare a unor operaţii tehnice nu pot infirma dreptul de proprietate atestat de vechile amplasamente şi schiţe de CF, planşele cadastrale evidentele de CF până în 1992-1994. Reţinerile legate de dreptul de proprietate al reclamanţilor, existent din 1945, niciodată infirmat la CF, niciodată trecut la stat, atestă nota de adevăr a enunţului primei instanţe, ce statuează că numai cu ignorarea situaţiei juridice reale şi publice erga omnes ministerele transferă cu titlu gratuit terenul proprietatea reclamanţilor.

Expertiza valorificată de instanţă şi schiţa acesteia nu este avizată de OCPI. Potrivit art. 1 din Anexa Regulamentului privind avizarea expertizelor judiciare, de aplicabilitate imediată, atestă că lipseşte dosarului avizul privind conformitatea datelor. Sub acest aspect, decizia instanţei de apel este nelegală, dată cu nesocotirea legii şi cu interpretarea şi aplicarea contradictorie, fără respectarea Ordinului nr. 1882 din 12 noiembrie 2011 privind Regulamentul în vigoare la data judecării cauzei trebuie respectat.

Prima expertiză, efectuată la instanţa de fond, este validată, astfel că reţinerea instanţei de apel că nu este necesară viza conformităţii este nelegală şi contradictorie.

Al treilea motiv de recurs, vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii privind dreptul de proprietate - art. 480 C. civ.

Se arată că instanţa de fond a reţinut că "terenul reclamanţilor este ocupat de pârâţi". K., ce are aviz OCPI de conformitate, este infirmată de instanţa de judecată, iar noile expertize ce repoziţionează, în afara conformităţii şi verificării datelor, sunt ad hoc întocmite, astfel că validarea lor de instanţa de apel este făcută cu încălcarea art. 480 C. civ.

Atributul unei posesii şi detenţii precare, ce este preferat de instanţa de apel, nu poate duce la paralizarea dreptului de proprietate opozabil în CF erga omnes.

Ignorarea legii de către pârâţi şi ministerul de resort nu poate fi acoperită decât cu încălcarea dreptului de proprietate - legal constituit şi garantat.

Alegerea unei variante de către instanţa de apel (varianta III P.) atestă nota de dubiu ce planează şi afectează în integritatea ei expertiza nevizata OCPI. Pentru a fi opozabile, alipirile şi dezmembrările prin lucrări de CF trebuiau să fie realizate cu concursul şi cunoştinţa proprietarului de CF.

Argumentele şi consideraţiile de drept ale primei instanţe nu au fost infirmate de instanţa de apel. Contrar acestei realităţi, instanţa de apel a reţinut că nu este posibil să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, apreciind că imobilele nu se suprapun.

Al patrulea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., face referire la faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi schimbarea temeiului juridic, iar judecarea cauzei s-a întemeiat pe alt temei juridic, străin acţiunii în revendicare.

Acţiunea în revendicare supune judecăţii drepturile de proprietate, respectiv acţiunea reală a legăturii cu bunul imobil, legătură ce pentru reclamanţi este din 1945, fără ca să fie infirmată sau trecută în registrele de publicitate. Cu argumente de logică juridică, topograficul x a fost dezmembrat în y şi z, judicios reţinut de K..

Statul Român este ţinut sub dispoziţiile art. 41 din Decretul-Lege nr. 115/38 cu corespondentul sau actual în C. civ. de ţinerea exactă a CF. Nu se poate imputa reclamanţilor dezordinea ulterioara produsă de certificatele de proprietate ale ministerelor, ceea ce a dus la neidentificarea în CF şi la Arhivele Naţionale a unor operaţii de CF. Din contră, neregulile afectează drepturile constituite ulterior.

Imobilul y nu poate fi decât alăturat top x, astfel că expertiza P. pe variante III, ce plasează situarea imobilului revendicat la mare distanta de top iniţial, în susţinerea tezei instanţei de apel că imobilele nu se suprapun, schimbă temeiul juridic al acţiunii.

Parcurgerea Foii B de CF atestă dezmembrarea efectuată în top x şi y (Q.) topografic ce a trecut la stat. Numai acest topografic a urmat regimul juridic instituit după evenimentele din 1989, respectiv posibilitatea atribuirii de teren către noile entităţi formate prin Legea nr. 15/1990 şi Legea nr. 31/1991.

În anul 1993, reclamanţii au vândut şi dezmembrat terenul aflat în circuitul civil şi identificat topografic către S.C. R. S.R.L., dezmembrare intrată sub controlul OCPI.

Negarea acestei realităţi şi a expertizei K., reamplasarea terenului sub semnătura variantelor expertizei P. este pro cauza.

Sub auspiciile temeiului juridic invocat, revendicarea a fost legal admisă de prima instanţă, cu referire la dezmembrarea şi stabilirea legăturii juridice între proprietari şi imobilul ce constituie dreptul de proprietate. R. S.R.L. are stabilită legătura cu bunul imobil, după cum şi reclamanţii au legatură cu bunul imobil.

Nu poate fi reţinut ca legal considerentul instanţei de judecată că documentaţiile întocmite ad hoc în 1994 şi 1995 sunt reale. Suprapunerile constatate de instanţă ca datând din 2005 nu pot înfrânge dreptul de proprietate existent în favoarea reclamanţilor.

Ultima critică, întemeiată tot pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - hotărârea a fost data cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii privind imparţialitatea judecătorilor

Instanţa de apel a înlăturat K., ab initio. După înlăturarea expertizei, s-a dispus efectuarea unei noi expertize, faţă de care se confirmă temeinicia motivelor de apel. Este creată astfel suspiciunea rezonabilă a imparţialităţii instanţei.

În acţiunea în revendicare formulată, instanţa de apel nu putea decât în condiţii de imparţialitate să susţină teza acordării de prima instanţă a mai mult decât s-a cerut.

Judecând devolutiv cauza, instanţa s-a substituit unei judecăţi într-o cale extraordinară de atac, încălcând astfel propria investire şi judecata devolutivă.

Instanţa de judecată la fond a examinat cauza şi funcţie de proba judiciară existenta -a admis acţiunea în revendicare cu identificările de teren expres menţionate. K. nu putea fi înlăturată atâta vreme cât ea nu a fost anulată. Cel mult, ea urma a fi infirmată de o altă expertiză certă, determinată strict. Existenta unor variante şi alegerea de către instanţă a variantei III atestă preferarea incertitudinii în locul dreptului şi certitudinii.

Imparţialitatea instanţei este manifestată şi prin ignorarea drepturilor proprietarului de CF. Enunţul din considerente potrivit căruia "topograficul x nu a fost cuprins în comasări şi dezmembrări" atestă interpretarea pro cauza.

Enunţul instanţei atestă că expertiza completată şi depusă la 8 octombrie 2019 este întocmită dirijat şi coincide suspect cu varianta aleasă de instanţă, nevizată de OCPI. Configuraţia unui topografic existent nu are cum să fie modificată, planşele cadastrale rămânând aceleaşi. Numai lucrările expertizei P. au făcut posibile măsurarea topograficelor străine judecăţii 12249.12250,12251,12252,1253/1,1254/1, contopirea lor şi apoi redezmembrarea.

Refuzul completării expertizei K. atestă nota în care a fost impusă soluţia de instanţă. Expertiza nu putea fi înlăturata decât dacă scopurile erau ca ea să nu fie utilizată şi comparată. Respingerea apelurilor legate de încheierile ce urmăreau completarea raportului atestă aceeaşi notă de imparţialitate.

Principiul echităţii şi prevederea legală a cheltuielilor de judecată pune în atenţia instanţei de recurs şi valoarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, cenzurată de instanţă, respectiv suma de 35.100 RON, adică circa 7.000 euro, respectiv expertiza procurată pro cauza până la valoarea de 40.150 RON.

Recursul declarat de expertul O. priveşte următoarele aspecte:

Expertiza a vizat o cauză complexă şi, deşi şi-a îndeplinit sarcinile, munca sa este neachitată, prezentând pe larg activitatea desfăşurată pentru fiecare termen de judecată.

În conformitate cu legea specială, O.G. nr. 2/2000, raportul de expertiză cu activităţile desfăşurate este obligatoriu pentru a se putea încasa onorariul cuvenit (art. 22-25). Acest onorariu este stabilit şi se plăteşte în conformitate cu prevederile art. 23 din O.G. nr. 2/2000.

Recurentul a efectuat expertiza, acumulând ore de activitate, până la comunicarea renunţării la administrarea acestei probe, iar lucrarea sa a avut în vedere şi alte expertize.

Apreciază că expertiza efectuată este neachitată, fiind minimizat timpul afectat, activitatea de expertiză ar rezulta ca fiind în cuantum de 15 ore, echivalând cu suma de 1.200 RON, suma acordată de instanţă în cuantum de 7001ei fiind diminuând cu cca .60%, în mod nejustificat, onorariul cuvenit pentru munca depusă.

Conform art. 23 din O.G. nr. 2/2000, onorariul trebuie să corespundă "...în funcţie de complexitatea lucrării, de volumul de lucru depus şi de gradul profesional ori ştiinţific al expertului sau al specialistului."

În Ghidul informativ privind expertiza tehnică judiciară din Uniunea Europeană, se lămureşte la pct. 3 cuantumul onorariului:

"Cuantumul onorariului trebuie să corespundă nivelului de calificare, experienţei profesionale şi efortului precum şi volumului de timp investit de către expert în vederea efectuării expertizei".

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, a precizărilor făcute cu ocazia dezbaterilor în fond şi prin raportare la actele dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte consideră că recursurile nu pot fi admise, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recursul reclamanţilor

Primul motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deduce instanţei de control judiciar, în urma precizărilor făcute de apărătorul recurenţilor cu ocazia dezbaterilor în fond, analiza legalităţii hotărârii prin raportare la prevederile art. 17-19 şi 26 din Decretul-lege nr. 115/1938.

Conform art. 17, drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care dă şi cel care primeşte dreptul este acord de voinţă asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară [alin. (1)]. Drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimţământul titularului; consimţământul nu va fi de trebuinţă dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere sau prin moartea titularului [alin. (2)]. Dacă dreptul, care urmează să fie radiat, este grevat în folosul unei terţe persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane [alin. (3)]. Hotărârea judecătorească sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autorităţii administrative, vor înlocui acordul de voinţă sau consimţământul [alin. (4)].

Art. 18 arată că dispoziţiunile privitoare la dobândirea sau stingerea drepturilor se vor aplica, de asemenea, în cazul modificărilor lor.

La rândul său, art. 19 prevede că înscrierea unui drept se poate săvârşi numai: 1. Împotriva aceluia care la înregistrarea cererii este înscris ca titular al dreptului asupra căruia înscrierea urmează să fie făcută; 2. Împotriva aceluia care, înainte de a fi fost înscris, şi-a grevat dreptul, dacă amândouă înscrierile se cer deodată.

Raportând aceste texte la cele arătate în recurs, Înalta Curte observă că, practic, nu se poate realiza controlul judiciar deoarece recurenţii nu au adus critici punctuale deciziei atacate şi nu au arătat în ce au constat greşelile de judecată săvârşite de instanţa de apel.

Cele prezentate de recurenţi prin cererea de recurs nu constituie veritabile critici ale argumentelor expuse de instanţa de apel în susţinerea soluţiei pronunţate, ci doar o enumerare, în manieră proprie, a unor aspecte de fapt, a căror relevanţă juridică nu a putut fi identificată în textele sus-menţionate. Or, în condiţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.

Situaţia este aceeaşi în legătură cu motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privitor la nesocotirea art. 480 C. civ., prin care se critică de fapt netemeincia hotărârii, din cauza modului în care instanţa a ţinut cont de raportul de expertiză.

Printr-un alt motiv de recurs se invocă, în condiţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., faptul că "hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii privind art. 480 C. civ.." întrucât ar cuprinde dispoziţii contradictorii.

Înalta Curte observă că, în realitate, recurenţii formulează o critică de netemeinice, nemulţumirea lor fiind dată de faptul că, în esenţă, instanţa şi-a întemeiat soluţia pe o expertiză care nu ar fi avizată de OCPI. Cum art. 304 alin. (1) C. proc. civ. îngăduie ca în recurs să se formuleze numai critici de nelegalitate, aspectele invocate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 7 C. proc. civ. care vizează faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Un alt motiv de recurs este întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. conform căruia, instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Instanţa de recurs nu a putut identifica nici din cuprinsul motivelor de recurs, nici din prezentarea orală făcută de apărătorul reclamanţilor cu ocazia dezbaterilor în fond care este actul juridic a cărui natură ori înţeles lămurit şi vădit neîndoielnic au fost schimbate de instanţa de apel. În realitate, şi prin acest motiv de recurs se critică raportul de expertiză, ceea ce nu poate fi primit.

Un alt motiv de recurs, având drept temei art. 304 pct. 9 C. proc. civ. vizează faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii privind imparţialitatea judecătorilor întrucât, aşa cum s-a precizat oral, cu ocazia dezbaterilor în fond, "instanţa a încălcat art. 5 C. civ. referitor la denegarea de dreptate - judecătorul este obligat să judece. Imparţialitatea se deduce din faptul că instanţa a dat eficienţă juridică unei expertize care nu a fost validată de OCPI, schimbând echilibrul judecăţii."

În C. civ. de la 1865, sub care a fost soluţionat litigiul, arăta la art. 3 că judecătorul care va refuza de a judeca, sub cuvânt că legea nu prevede, sau că este întunecată sau neîndestulătoare, va putea fi urmărit ca culpabil de denegare de dreptate.

Împrejurarea că reclamanţii consideră că soluţia dată de instanţa de apel nu este corectă, prin prisma modului în care a interpretat concluziile raportului de expertiză, nu înseamnă că s-ar fi săvârşit vreo denegare de dreptate - acest aspect fiind contrazis de chiar faptul că a fost dată o soluţie - şi, cu atât mai puţin, că judecătorii se aflau în stare de lipsă de imparţialitate.

Prin urmare, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În fine, recurenţii au criticat hotărârea întrucât acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de către intimaţi s-a făcut cu aplicarea greşită a legii privind proporţionalitatea acestora întrucât nu a fost cenzurat onorariul de avocat.

Critica nu este întemeiată.

În condiţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În respectarea prevederilor art. 304 alin. (1) C. proc. civ., care îngăduie ca în recurs să se invoce numai motive de nelegalitate, instanţa de recurs poate să verifice numai dacă instanţa a cărei hotărâre este recurată a respectat sau nu criteriile îngăduite de textul sus-menţionat atunci când a procedat la micşorarea onorariilor. Or, recurenţii nu au invocat decât nerespectarea proporţionalităţii cheltuielilor de judecată care, conform practicii CEDO, "constituie o presiune de natură să paralizeze dreptul la calea de atac", fără să arate în concret ce criterii de apreciere prevăzute de textul enunţat nu au fost respectate de instanţa de apel atunci când a stabilit onorariul avocaţial datorat către intimaţi.

Cum critica recurenţilor priveşte în realitate cuantumul cheltuielilor de judecată, acest aspect priveşte netemeinica hotărârii care nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs.

Recursul expertului

În privinţa recursului exercitat de către expert, dintru început se impune precizarea că, deşi acesta a recurat atât încheierea din 20 aprilie 2021, cât şi încheierea din 15 iunie 2021 singura împotriva căreia putea să exercite recursul este, faţă de dispoziţiile art. 2813 alin. (1) C. proc. civ., încheierea din 15 iunie 2021 dată asupra cererii de îndreptare a încheierii din 20 aprilie 2021, iar nu şi împotriva încheierii a cărei îndreptare s-a cerut.

Înalta Curte observă că, prin cererea adresată Curţii de Apel Braşov la 18 mai 2021 - şi calificată, pe baza argumentelor invocate de expert, drept o cerere de îndreptare a încheierii din 20 aprilie 2021 - expertul O. a solicitat includerea în dispozitivul încheierii din 20 aprilie 2021 a onorariului de 1200 RON, datorat în opinia sa nu doar pentru deplasarea la imobil, ci şi pentru studiul dosarului şi documentarea specifică.

Conform art. 281 C. proc. civ., erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.

În încheierea din 15 iunie 2021, instanţa a explicat pe larg parcursul litigiului între momentul desemnării expertului şi cel al revenirii în complet de divergenţă asupra administrării unei noi expertize, precum şi motivul pentru care, prin încheierea de la 20 aprilie 2021, după soluţionarea divergenţei, a fixat onorariul cuvenit expertului la suma de 500 RON - faptul că, la 30 martie 2021 expertul a fost înştiinţat că s-a rămas în complet de divergenţă asupra administrării probei cu noua expertiză, iar până la următorul termen de judecată, stabilit pentru 20 aprilie 2021, petentul nu a informat instanţa cu privire la stadiul documentaţiei şi nici nu a depus o cerere privind onorariul solicitat având anexat vreun decont; nota prin care a solicitat onorariul de 1200 RON pentru activitatea depusă, fără alte anexe, a fost depusă după închiderea dezbaterilor.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că, în respectul principiului contradictorialităţii, onorariul expertului a fost stabilit în mod corect în raport cu înscrisurile ce fuseseră depuse până la închiderea dezbaterilor în cauză. În aceste condiţii, împrejurarea că, aşa cum susţine expertul, "şi-a îndeplinit sarcinile, dar munca este neachitată", nu este de natură să ducă la admiterea recursului său, neputând fi reţinută vreo eroare materială în stabilirea sumei de 500 RON cu titlu de onorariu definitiv. Drept urmare, criticile formulate nu întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ., instanţa procedând în respectul dispoziţiilor art. 281 C. proc. civ., motiv pentru care recursul va fi respins.

În raport cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., respectiv art. 2813 alin. (2) C. proc. civ., numai recurenţii reclamanţi sunt obligaţi la plata cheltuielilor de judecată către intimatele J. S.A., M. S.R.L. şi L. S.R.L..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva deciziei civile nr. 529/Ap din 4 mai 2021 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Respinge recursul declarat de expertul O. împotriva încheierii din 20 aprilie 2021 şi a încheierii din 15 iunie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi la plata sumei de 21.420 RON către intimata-pârâtă J. S.A., a sumei de 10.412,50 RON pentru intimata-pârâtă M. S.R.L. şi a sumei de 10.412,50 RON pentru intimata-pârâtă L. S.R.L., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2021.