Municipal liability for failure to disclose third-party property rights in urban planning certificates; absence of legal duty to inform limits delictual recovery

Şedinţa publică din data de 7 octombrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele litigiului:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea înregistrată la 20 ianuarie 2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub dosar nr. x/2012, reclamanţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti au chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Primarul General al Municipiului Bucureşti, A., B. şi C., solicitând:

1 - să se dispună anularea dispoziţiei Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. x/9.12.2011 (în subsidiar, să se dispună anularea parţială a acesteia, în sensul limitării măsurii de restituire în natură la o parte din imobil, ce se va stabili printr-o expertiză de specialitate);

2 - să se dispună, în cazul în care va fi respinsă cererea de anulare în tot sau în parte a dispoziţiei, obligarea Municipiului Bucureşti şi a Primarului General al Municipiului Bucureşti la restituirea valorii lucrărilor de investiţii asupra imobilului restituit, în cuantum de 2.360.369,4 RON;

3 - să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de drepturi succesorale autentificat sub nr. x/26.04.2007 la B.N.P.A. D. şi E., ca act juridic subsecvent dispoziţiei contestate;

4 - să se dispună, de asemenea, rectificarea cărţii funciare nr. x a Sectorului 1 Bucureşti, prin radierea înscrierii dreptului de proprietate al pârâţilor B. şi C. şi restabilirea situaţiei de carte funciară anterioară emiterii dispoziţiei contestate.

2. Hotărârea pronunţată de Tribunalul Bucureşti:

Prin sentinţa civilă nr. 388 din 1 aprilie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul General al Municipiului Bucureşti.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 în privinţa cererii în restituirea contravalorii lucrărilor de investiţii efectuate asupra imobilului.

A respins acţiunea, astfel cum a fost completată, formulată de reclamanţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Primarul General al Municipiului Bucureşti, A., B. şi C., ca neîntemeiată - în privinţa capetelor de cerere privind anularea dispoziţiei Primarului General nr. x/9.12.2011, constatarea nulităţii contractului autentificat sub nr. x/26.04.2007 şi rectificarea cărţii funciare - şi, respectiv, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă în privinţa cererii în restituirea contravalorii lucrărilor de investiţii efectuate asupra imobilului.

A respins acţiunea formulată de Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi de Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti ca fiind formulată de persoane fără capacitate procesuală de folosinţă.

Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel reclamanţii Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin Primarul Sectorului 1 şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti prin Primarul Sectorului 1.

Pârâţii A., B. şi C. au declarat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 17 octombrie 2012 (prin care s-a reţinut caracterul netimbrabil al cererii).

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 1042/A din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul pârâţilor A., C. şi B. împotriva încheierii din 17.10.2012.

A admis apelul reclamanţilor Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 388/01.04.2016.

A admis apelul reclamantei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 388/01.04.2016.

A anulat în parte sentinţa, în privinţa soluţiilor de admitere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamanţilor Sectorul 1 al Municipiului şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, prin Primarul Sectorului 1, respectiv de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1.

A trimis cauza spre rejudecarea acţiunii formulate de reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti prin Primarul Sectorului 1, precum şi spre rejudecarea capătului de cerere privind restituirea contravalorii lucrărilor de investiţii formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti.

A păstrat dispoziţiile sentinţei privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Primarului General al Municipiului Bucureşti şi respingerea ca neîntemeiate a capetelor de cerere formulate de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 privind anularea dispoziţiei Primarului General nr. x din 09.12.2011, constatarea nulităţii contractului autentificat sub nr. x din 26.04.2007 şi rectificarea cărţii funciare, a obligat-o pe apelanta - reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 la plata către intimatul - pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General, a sumei de 2000 RON cheltuieli de judecată.

4. Decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:

Prin decizia nr. 2624 din 21 iunie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 Bucureşti şi pârâţii Municipiul Bucureşti, A. şi C. împotriva deciziei civile nr. 1042/A din 16 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

5. Rejudecare fond - Tribunalul Bucureşti:

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la 20 noiembrie 2018 pe rolul secţiei a V-a civile a Tribunalului Bucureşti, sub dosar nr. x/2018.

Faţă de limitele rejudecării stabilite prin decizia curţii de apel, tribunalul a fost reînvestit cu soluţionarea acţiunii formulate de reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti prin Primarul Sectorului 1, în contradictoriu cu toţi pârâţii, precum şi cu soluţionarea capătului de cerere privind restituirea contravalorii lucrărilor de investiţii formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 124 din 23 ianuarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin Primarul Sectorului 1, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti prin Primarul Sectorului 1, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti prin Primar General, Primarul General al Municipiului Bucureşti, A., B. şi C..

A obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General să plătească reclamantului Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin Primar suma de 2.592.673 RON, contravaloare lucrări de investiţii.

A respins, ca neîntemeiate, capetele de cerere formulate de reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin Primar şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti prin Primar privind anularea dispoziţiei nr. x/09.12.2011 a Primarului General, constatarea nulităţii contractului autentificat sub nr. x/26.04.2007 şi rectificarea cărţii funciare.

A obligat pe pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 51.000 RON onorariu de avocat, către reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1.

6. Apel (după rejudecare) - Curtea de Apel Bucureşti:

Prin decizia civilă nr. 271A din 16 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins cererea de repunere în termen ca rămasă fără obiect şi a respins excepţia tardivităţii apelului.

A admis apelul declarat de apelantul-pârât Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 124/23.01.2019 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimaţii-reclamanţi Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin Primarul Sectorului 1, Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti prin Primarul Sectorului 1 şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 şi cu intimaţii-pârâţi Primarul General al Municipiului Bucureşti, A., B. şi C..

A schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a respins acţiunea faţă de pârâtul Municipiul Bucureşti ca neîntemeiată. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

7. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 271A din 24 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, respectiv reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin primar şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, au declarat recurs.

1. Prin cererea de recurs formulată, reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin primar şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, iar în urma rejudecării, să se constate că apelul a fost tardiv depus, astfel încât hotărârea primei instanţe a rămas definitivă, hotărâre ce se impune a fi menţinută, ca fiind legală şi temeinică.

Primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - astfel cum au indicat recurenţii-reclamanţi, vizează soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii recursului, apreciind că instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. Apelul a fost tardiv depus, fiind neîntemeiată cererea de repunere în termen, având în vedere că nu au fost îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 103 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - astfel cum au indicat recurenţii-reclamanţi, se referă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 998-999 C. civ., arătându-se, în esenţă, că soluţia pronunţată de prima instanţă a fost corectă, întrucât instanţa de fond a reţinut că sunt cumulativ îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale.

Instanţa de apel în mod greşit a interpretat dispoziţiile art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991 ca pe o "exonerare de răspundere civilă", inversând practic răspunderea pentru fapta ilicită de emitere a certificatului de urbanism cu neinformarea în privinţa existenţei unei notificări în baza Legii nr. 10/2001, mutând această responsabilitate în sarcina reclamantului.

Instanţa de apel nu a observat că, prin însăşi solicitarea de emitere a unui certificat de urbanism, au efectuat acest demers de informare inclusiv asupra situaţiei juridice a imobilului către Primăria Municipiul Bucureşti.

2. Recursul formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Primul motiv de recurs se referă la faptul că în mod greşit instanţa de apel ar fi respins excepţia tardivităţii declarării apelului, invocată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, fiind neîntemeiată solicitarea apelantului-pârât Municipiul Bucureşti de a fi repus în termenul de apel. În acest sens, arată că art. 93 C. proc. civ. de la 1865 nu se referă expres la instituţiile publice care au un sediu notoriu, ci se referă doar la persoanele fizice şi juridice care îşi aleg un domiciliu procesual.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-reclamantă critică argumentele instanţei de apel care arată că intimatul-reclamant cunoştea situaţia juridică a imobilului, fapt pentru care Municipiul Bucureşti nu a fost culpabil în producerea prejudiciului reclamanţilor. Apelantul-pârât avea obligaţia legală de a verifica regimul juridic al imobilului anterior emiterii certificatului de urbanism, în temeiul dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii.

Recurenta-reclamantă precizează sunt incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, în sensul că acolo unde există instituită obligaţia legală, instanţa omite să sancţioneze lipsa de diligenţă.

În continuare, recurenta-reclamantă redă dispozitivul şi considerentele sentinţei civile nr. 124 din 23 ianuarie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, arătând că în mod corect această instanţă a dispus acoperirea prejudiciului produs reclamantului Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti, întrucât suma investită provenea din bugetul subdiviziunii administrativ teritoriale, Sectorul 1 fiind titularul îndreptăţit la repararea pagubei.

8. Procedura în faţa instanţei de recurs:

Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată (20 ianuarie 2012), procedura aplicabilă cauzei este cea reglementată de C. proc. civ. de la 1865, astfel încât, prin repartizare aleatorie cauza a primit termen de judecată la 7 octombrie 2021, în şedinţă publică, în vederea soluţionării căii de atac, termen la care instanţa a rămas în pronunţare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

1. Recursul formulat de reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin primar şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti a fost depus prin poştă la 30 iunie 2021 (data ştampilei plicului de expediere existent la dosarul de recurs), decizia fiind comunicată părţilor la 4 iunie 2021 (dovezi de comunicare aflate la dosarul curţii de apel).

În conformitate cu dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Din actele şi lucrările dosarului, reiese că termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii, prevăzut de dispoziţiile legale aplicabile în speţă pentru exercitarea căii de atac a recursului, s-a împlinit la 22 iunie 2021 (ziua de luni - 21 iunie 2021, fiind zi legală nelucrătoare). Or, recursul declarat de reclamanţi a fost depus prin poştă la 30 iunie 2021, cu mult după împlinirea termenului legal de declarare a căii de atac.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 301 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul formulat de reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti prin primar şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti, ca fiind tardiv declarat.

2. Recursul formulat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1:

Prima critică din recurs, ce se circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., iar nu pct. 9 al aceluiaşi articol, astfel cum a indicat recurenta-reclamantă în cererea de recurs, se referă la faptul că în mod greşit instanţa de apel ar fi respins excepţia tardivităţii declarării apelului, invocată de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1. În motivare, recurenta-reclamantă a arătat că art. 93 C. proc. civ. nu se referă expres la instituţiile publice care au un sediu notoriu, ci se referă doar la persoanele fizice şi juridice care îşi aleg un domiciliu procesual, nu şi la instituţiile publice.

Potrivit art. 93 C. proc. civ., în mod derogatoriu de la regula instituită de art. 87 pct. 7 C. proc. civ., "în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părţii."

Susţinerea recurentei-reclamante, în sensul că aceste dispoziţii nu se aplică instituţiilor publice, nu are suport legal, articolul anterior redat nefăcând o atare distincţie. Nu a fost necesar ca textul de lege să facă vreo referire "expresă" la o anumită categorie de părţi, tocmai pentru că se aplică tuturor persoanelor (fizice sau juridice de drept public sau privat) care au calitatea de părţi în cauzele deduse judecăţii. Dacă ar fi intenţionat să facă vreo distincţie, legiuitorul ar fi prevăzut expres acest lucru, dat fiind faptul că excepţiile sunt de strictă interpretare.

În mod corect curtea de apel a reţinut că nu poate produce efecte comunicarea din 23 martie 2020, ce s-a efectuat la sediul apelantului-pârât Municipiul Bucureşti, iar nu la sediul procesual ales de parte în primul ciclu procesual, dispoziţiile art. 93 C. proc. civ. fiind pe deplin aplicabile în situaţia din speţă, în care pârâtul este o persoană juridică de drept public.

Se constată că instanţa de apel nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât această critică urmează a fi respinsă ca nefondată.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se reiterează critica prezentată în faţa instanţei de apel referitoare la condiţia existenţei unei fapte ilicite din perspectiva art. 7 alin. (9) din Legea nr. 50/1991, faptă de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtului Municipiul Bucureşti.

În ceea ce priveşte presupusa omisiune a pârâtului de a înştiinţa pe reclamanţi, curtea de apel a reţinut că, depunerea notificării de restituire în natură în baza Legii nr. 10/2001 a imobilului pentru care s-a emis autorizaţia de construire, poate fi socotită faptă ilicită numai în măsura în care exista o obligaţie legală în acest sens în sarcina pârâtului. A arătat, de asemenea, că nu se poate reţine în sarcina apelantului pârât existenţa unei obligaţii de informare cu privire la existenţa notificării formulate în baza Legii nr. 10/2001, în condiţiile în care dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991 stabilesc obligaţia de informare cu privire la alte categorii de informaţii, respectiv informaţii din domeniul urbanismului şi amenajării teritoriului, iar dispoziţiile art. 7 alin. (9) din aceeaşi lege instituie o exonerare de răspundere civilă din perspectiva drepturilor invocate de terţi asupra imobilului cu privire la care se emite autorizaţia de construire.

Recurenta-reclamantă susţine că pârâtul Municipiul Bucureşti avea obligaţia legală de a verifica regimul juridic al imobilului anterior emiterii certificatului de urbanism, în temeiul dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. a) coroborat cu art. 4 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, text de lege ce prevede că:

"certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4 şi la art. 43 lit. a): fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii."

Or, astfel cum corect a reţinut instanţa de apel, trebuie observat care este natura informaţiilor cu privire la care autoritatea emitentă a certificatului de urbanism are obligaţia de informare, în categoria de informaţii ce trebuie atestate de certificatul de urbanism neincluzându-se informaţii privind situaţia juridică civilă a imobilelor, din perspectiva drepturilor pe care terţii le pot invoca asupra terenurilor pentru care se emit autorizaţii de construire.

Recurenta-reclamantă nu reuşeşte să arate care este textul de lege ce instituie o atare obligaţie legală în sarcina pârâtului, text pe care curtea de apel să îl fi încălcat sau aplicat greşit, astfel încât să se poată concluziona că instanţa "omite să sancţioneze această lipsă de diligenţă".

Pentru considerentele expuse, cum criticile îndreptate împotriva deciziei din apel au fost găsite nefondate, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi pct. 9 C. proc. civ. pentru casarea deciziei, în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de reclamanţii Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 al Municipiului Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 271A din 24 februarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 împotriva aceleiaşi decizii.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 octombrie 2021.