Defect of appeal grounds: failure to target appellate reasoning rather than reiterating trial claims

Şedinţa publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 31 ianuarie 2018, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâţii Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata de despăgubiri în sumă de 110.765,54 RON, actualizată cu indicele de inflaţie, pe perioada februarie 2016 la zi, pentru prejudiciul cauzat prin evicţiunea produsă în dauna sa ca efect al deciziei civile nr. 43 R din data de 5 februarie 2016 a Tribunalului Braşov.

Prin încheierea de şedinţă din 5 februarie 2018 a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a acestei secţii a tribunalului şi a fost trimisă cauza secţiilor a III-a, a IV-a sau a V-a civile ale Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 901 din data de 23 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor şi Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor, acesta fiind păstrat în litigiu pentru opozabilitate.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului -AAAS şi a obligat pe pârâta la plata către reclamantă a sumei de 113.666,58 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin diminuarea terenului său, cu suprafaţa de 3.107 mp, ca efect al deciziei civile nr. 43 R din data de 5 februarie 2016 a Tribunalului Braşov, calculat în raport de valoarea contabilă a terenului de 3.107 mp de la data de 31 decembrie 2014 şi actualizat cu indicele de inflaţie pentru perioada februarie 2016 - septembrie 2018.

A obligat pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului -AAAS la plata către reclamantă a sumei de 5.490 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu expert în sumă de 2.170 RON şi taxă de timbru în sumă de 3.320 RON.

A obligat pe pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului -AAAS la plata către reclamantă a sumei de 13.233,45 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat dovedit a fi achitat.

Prin decizia civilă nr. 864/A din data de 23 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 864/A din data de 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Recurenta-pârâtă a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea recurată este netemeinică şi nelegală.

În dezvoltarea primului motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că prin hotărârea atacată au fost încălcate principiul dreptului la apărare, principiul contradictorialităţii şi rolul activ al judecătorului.

Astfel, instanţa de fond a schimbat temeiul juridic al cererii şi a pronunţat sentinţa civilă nr. 901 din data de 23 aprilie 2019 în mod nelegal, deoarece nu a pus în discuţia părţilor noul temei juridic, respectiv dispoziţiile art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997.

În mod greşit, nelegal şi abuziv, instanţa de fond a reţinut că, în speţă, contractul de vânzare-cumpărare pe acţiuni a fost încheiat în data de 17 septembrie 2001 şi că, raportat la această împrejurare, devin aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 88/1997.

Totodată, arată recurenta, a fost în imposibilitate de a formula apărări cu privire la temeiul juridic reţinut de către instanţă, fiindu-i încălcat dreptul la apărare.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că, în mod nelegal, ambele instanţe, atât instanţa de fond cât şi cea de apel, au respins excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere temeiul juridic al cererii de chemare în judecată/garanţie şi a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă în ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, deoarece calitatea procesuală pasivă presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în raportul juridic cu reclamantul, titularul dreptului.

Având în vedere dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, bunurile din patrimoniul societăţilor comerciale aparţin acestora, astfel încât orice litigiu cu privire la drepturile şi obligaţiile ce se nasc în legătură cu aceste bunuri privesc exclusiv pe titularul dreptului de proprietate; imobilul este deţinut de societatea comercială în condiţiile Legii nr. 15/1990, astfel că AAAS nu este persoană juridică deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001.

Totodată, ca instituţie publică implicată în privatizare, a fost mandatată să vândă pachetul de acţiuni de stat aferent cotei de participare la capitalul social; obiectul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni l-a constituit pachetul de acţiuni din capitalul social al societăţii comerciale şi nu imobilul - terenul revendicat în cauză - cesiune de acţiuni, conform art. 64 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că, în mod nelegal, instanţele de fond şi de apel au respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. Astfel, a arătat că prin cererea de chemare în judecată formulată se solicită valorificarea unui drept prevăzut de O.U.G. nr. 88/1997, respectiv "repararea prejudiciilor cauzate prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat", reparare care cade în sarcina instituţiei publice implicate în procesul de privatizare.

Dreptul material la acţiune în despăgubire împotriva instituţiei publice implicate în procesul de privatizare, astfel cum este prevăzut de art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999, este prescris.

În dezvoltarea celui de-al patrulea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că, în mod nelegal, ambele instanţe au respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

Prin cel de-al cincilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă, în esenţă, a susţinut următoarele:

- terenul la care face referire reclamanta nu a făcut obiectul contractului de privatizare, deoarece prin acest contract au fost vândute acţiuni şi nu active;

- potrivit atribuţiilor sale din domeniul privatizării societăţilor comerciale la care statul a fost/este acţionar, administrează acţiunile deţinute de către stat la societăţile comerciale şi nu activele care aparţin societăţii;

- neavând drept de proprietate asupra bunurilor societăţilor comerciale, nu este răspunzătoare nici de mişcările care au loc în interiorul patrimoniului acestora.

În susţinerea celui de-al şaselea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că prejudiciul suferit de reclamantă, urmare a restituirii în natură a bunurilor imobile, trebuie limitat la valoarea contabilă a acelor bunuri imobile înregistrate în registrele contabile ale societăţii la data când societatea a fost privatizată şi nu la valoarea "de piaţă"; în caz contrar, societatea ce urmează a fi despăgubită se va îmbogăţi fără justă cauză, prejudiciind statul prin stabilirea unei valori a bunurilor imobile cu mult mai mare decât cea existentă în registrele contabile ale societăţii şi avută în vedere în situaţia patrimonială a societăţii la data privatizării.

Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din data de 17 septembrie 2001, a vândut 11,456% din valoarea capitalului social subscris al societăţii de stat şi nu este posibil să plătească în integralitate valoarea prejudiciului, fiind evidentă disproporţia faţă de valoarea preţului încasat.

Îîn mod nelegal, ambele instanţe au admis ca probă în dosar un raport de expertiză extrajudiciară întocmit de expert tehnic B., expertiză la efectuarea căreia recurenta-pârâtă ar fi trebuit să fie convocată legal, ar fi putut formula obiecţiuni şi s-ar fi putut apăra.

Instanţa este obligată să aibă în vedere valoarea contabilă şi nu pe cea de piaţă a imobilului în litigiu, aspect ce rezultă şi din cele statuate prin Decizia nr. 18 din data de 17 octombrie 2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii.

Prin cel de-al şaptelea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susţinut că, în mod nelegal, ambele instanţe nu au admis faptul că raportul de expertiză tehnică extrajudiciară, întocmit de expertul B., a stabilit în mod nelegal suma de 110.765,4 RON actualizată cu rata inflaţiei, reprezentând contravaloarea activului menţionat restituit prin decizia nr. 1 din data de 15 septembrie 2017 a societăţii comerciale, deoarece acesta este un raport extrajudiciar şi nu unul judiciar întocmit în urma unei expertize la care trebuia să fie legal convocată şi cu privire la care ar fi putut depune obiecţiuni - au fost încălcate dispoziţiile art. 330 şi următoarele C. proc. civ., privind expertiza judiciară.

Totodată, solicită admiterea cererii de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul art. 70 C. proc. civ. şi obligarea acestuia la plata sumei de 113.666,58 RON cu titlu de despăgubiri, sumă care se actualizează cu indicele de inflaţie de la data plăţii, şi a sumei de 5.490 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu expert 2.170 RON şi taxă de timbru 3.320 RON - şi 13.233,45 RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Prin ultimul motiv de recurs, recurenta-pârâtă a apreciat că a fost obligată în mod nelegal şi nejustificat la plata sumei de 5.490 RON reprezentând cheltuieli de judecată, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., privind acordarea acestei sume cu titlu de cheltuieli de judecată deoarece nu se poate reţine în cauză culpa sa procesuală.

3. Întâmpinarea

În termen legal, intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a combătut cele susţinute de către recurenta-pârâtă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS, iar pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

De asemenea, în termen legal, intimatul-pârât Statul Roman prin Ministerul Finanţelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de chemare în garanţie şi argumente de respingere a acesteia. Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS a depus răspuns la întâmpinarea formulată de către intimata-reclamantă

A. S.A., prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate prin aceasta, admiterea recursului, precum şi admiterea cererii de chemare în garanţie a Statului Român prin Ministerul Finanţelor.

Totodată, recurenta-pârâtă Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului - AAAS nu a depus şi răspuns la întâmpinarea formulată de către intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor.

4. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluţia din data de 02 iunie 2021, constatând că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părţi, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la 11 iunie 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, fiind depus punct de vedere de către recurenta-pârâtă.

Prin rezoluţia din data de 30 iunie 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 05 octombrie 2021, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Înalta Curte reţine că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanţă cu principiul legalităţii căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele şi condiţiile prevăzute de lege.

În privinţa recursului, una dintre condiţiile esenţiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ţinut să îşi conformeze conduita procesuală acestor exigenţe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de recurs.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. permite părţilor unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanţa de recurs neavând competenţa legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reţinută ori de a cenzura situaţia de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.

Obligaţia recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulţumiri în raport cu soluţia atacată, ci implică obligaţia de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum şi dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în faţa instanţei anterioare şi/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanţă sau raţionamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greşită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanţă în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispoziţiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancţionate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate şi nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancţiunii nulităţii căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a probelor administrate şi a nemulţumirilor părţilor cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l decizia pronunţată în apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei de apel în soluţionarea acestei căi de atac, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În speţă, cu privire la recursul pârâtei, Înalta Curte reţine că aceasta, deşi a procedat la încadrarea criticilor invocate în motivele de casare prevăzute de 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nu a formulat critici care să poate fi circumscrise în motivele de casare expres şi limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, criticile formulate de pârâtă reprezintă, în fapt, o reiterare a motivelor de apel formulate împotriva sentinţei tribunalului, care şi-au găsit deja o dezlegare jurisdicţională prin decizia pronunţată în apel, recurenta-pârâtă ignorând faptul că asupra acestora a existat deja o cenzură şi o judecată din partea instanţei de apel, care a arătat argumentele pentru care criticile respective nu pot fi primite.

Or, prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă trebuia să indice, punctual, de ce este sunt greşite considerentele instanţei de apel care sprijină soluţia adoptată, însă aceasta, fără să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanţă în faza procesuală a apelului, repune în discuţie aceleaşi aspecte, reiterând cele invocate prin cererea de apel şi omiţând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia curţii de apel.

Aşadar, se constată că cererea de recurs reprezintă o reluare a cererii de apel, fiind identică cu aceasta sub aspectul criticilor invocate, fără a fi formulate critici noi de nelegalitate care să vizeze hotărârea pronunţată în apel.

O astfel de modalitate de redactare a memoriului de recurs nu se circumscrie exigenţelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecăţii critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanţei de apel.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susţinerilor formulate de către pârâtă prin cererea de recurs în cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidenţa sancţiunii nulităţii recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Aşa fiind, cum criticile formulate de recurenta-pârâtă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. şi cum, în speţă, nu pot fi reţinute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) din acelaşi cod, precum şi a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 864/A din data de 23 iulie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2021.