Competence for payment disputes under administrative service concession contracts lies with civil courts

Şedinţa publică din data de 05 octombrie 2021

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin acţiunea înregistrată la data de 2 martie 2021, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii dr. A. - Cabinet medical veterinar, B. S.R.L., C. S.R.L., S.C. D. S.R.L. ş.a. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, anularea adreselor nr. x/11.12.2020 şi nr. y/15.12.2020, emise de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare A.N.S.V.S.A.), respectiv de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor (în continuare D.S.V.S.A.) ca răspuns la plângerile prealabile ale acestora, în principal cu următoarele consecinţe: a) a constatării refuzului nejustificat al A.N.S.V.S.A. şi D.S.V.S.A. Bihor de a dispune admiterea cererilor de plată, în baza art. 8 alin. (1) rap. la art. 2 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 554/2004; b) a obligării pârâtei D.S.V.S.A. la plata sumei de 10.000 RON/lună reprezentând contravaloarea indemnizaţiei prevăzute de art. IV din Legea nr. 236/2019, începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data plăţii efective (suma de 90.000 RON la data introducerii cererii), în favoarea fiecărui reclamant, şi a pârâtei A.N.S.V.S.A. la alocarea şi virarea din bugetul său către D.S.V.S.A. Bihor a sumelor necesare plăţii respectivelor indemnizaţii, în temeiul art. IV din Legea nr. 236/2019 rap. la art. 15 din O.G. nr. 42/2004; c) a constatării faptului că pârâtele nu au procedat la soluţionarea cererilor reclamanţilor în termenul legal şi a obligării acestora la soluţionarea deconturilor justificative aferente lunilor august- septembrie 2020 cu consecinţa plăţii către reclamanţi a sumei de 10.000 RON, în temeiul art. 8 alin. (1) teza a II-a rap. la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar, reclamanţii au solicitat, în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtelor la plata sumei de 45.000 RON pentru fiecare dintre aceştia, cu titlu de daune-materiale, ca urmare a refuzului nejustificat de a permite valorificarea drepturilor lor stabilite prin art. IV din Legea nr. 236/2019, în raport de nerespectarea obligaţiei prev. de art. V din Legea nr. 236/2019 de a adopta normele metodologice la O.G. nr. 42/2004 până la 16.03.2020.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa nr. 49/CA/2021 - P.I. din 10 mai 2021, Curtea de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secţia civilă.

În motivarea soluţiei s-a reţinut, în esenţă, că litigiul are natura juridică a unui litigiu privind executarea unui contract administrativ astfel că, pentru stabilirea competenţei materiale, trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ nu şi cele ale art. 10 din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze.

Astfel, instanţa de drept comun este Judecătoria Oradea, secţia civilă din punct de vedere al criteriului valoric, apreciat de către reclamanţi la suma de 90.000 RON pentru fiecare dintre ei, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 100 alin. (1) din acelaşi cod.

2.2. Învestită prin declinare, Judecătoria Oradea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 3740 din 9 iulie 2021, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei de declinare s-a reţinut că, faţă de modul în care reclamanţii au înţeles să formuleze cererea de chemare în judecată, aceasta este una în contencios administrativ, determinată de refuzul nejustificat al pârâtelor - autorităţi administrative - de a da curs unor cereri ale reclamanţilor, urmată de cererea de alocare a unor fonduri bugetare pentru plata indemnizaţiilor ce li se cuveneau. În motivarea cererii, reclamanţii arată că au fost vătămaţi în drepturile lor prin neaprobarea în termen a unui act normativ care reglementa condiţiile de plată a indemnizaţiilor. În consecinţă, izvorul juridic al pretenţiilor reclamanţilor nu este un contract, ci actul normativ, respectiv întârzierea în adoptarea unui act normativ.

Petitul referitor la obligarea pârâtei D.S.V.S.A. la plata unor sume de bani depinde de soluţia dată primului capăt de cerere şi fiind o cerere accesorie, în sensul art. 30 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a acesteia revine instanţei competente pentru cererea principală, conform art. 123 C. proc. civ.

În concluzie, Judecătoria Oradea a apreciat că prezenta cauză este de competenţa instanţei de contencios administrativ, iar în ceea ce priveşte, stabilirea instanţei competente a avut în vedere dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, întrucât pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Guvernul României sunt autorităţi publice centrale, competenţa aparţine curţii de apel şi, având în vedere sediile reclamanţilor persoane private - în judeţul Bihor - competenţa aparţine Curţii de Apel Oradea.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Se constată că, în prezenta cauză, între reclamanţi, în calitate de prestatori, pe de o parte, şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor Bihor, în calitate de achizitor, pe de altă parte, a fost încheiat Acordul cadru de servicii care are ca obiect, în principal, activităţile sanitar veterinare de interes public naţional, respectiv achiziţia de servicii de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor la alocarea bugetului necesar efectuării plăţii sumelor cuvenite reclamanţilor potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din O.G. nr. 42/2004, astfel cum a fost modificată prin art. IV din Legea nr. 236/2019, sume aferente Acordului cadru de servicii şi obligarea pârâtei Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor la plata în beneficiul reclamanţilor a drepturilor băneşti, în sumă de 10.000 RON lunar, începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data plăţii efective - suma de 90.000 RON la data introducerii cererii, pentru fiecare reclamant.

Art. IV din Legea nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative prevede că: "Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora."

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ:

"Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

În speţă, Înalta Curte constată că este incidentă ipoteza prevăzută de art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ având în vedere că raporturile contractuale dintre părţi se circumscriu noţiunii de contract de concesiune de servicii publice, altfel spus, obiect al contestării, în acţiunea de faţă, îl reprezintă, astfel cum rezultă din petitele cererii de chemare în judecată, executarea contractului încheiat între părţi, în concret, executarea obligaţiei de plată a sumei de 10.000 RON lunar, începând cu data intrării în vigoare a legii şi până la data plăţii efective, pentru fiecare reclamant.

Aşadar, litigiul dintre părţi priveşte executarea unui contract administrativ, astfel că pentru stabilirea competenţei materiale trebuie avute în vedere exclusiv prevederile art. 8 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, nu şi cele ale art. 10 din acelaşi act normativ, consecinţa fiind aceea că le revine instanţelor civile de drept comun competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze.

Se mai reţine faptul că, analizând cuprinsul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de judecată, se constată că reclamanţii nu fac referire la anularea unui act administrativ sau la un refuz de rezolvare a unei cereri sau la vreo vătămare adusă acestora printr-un act administrativ, în sensul pe care Legea contenciosul administrativ îl dă acestor concepte.

Astfel, obiectul acţiunii în contencios administrativ este configurat de dispoziţiile exprese ale art. 52 din Constituţia României şi ale art. 1 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 554/2004, în sensul că persoana care se consideră vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ sau prin refuzul rezolvării unei cereri adresate unei autorităţi publice poate sesiza instanţa de contencios administrativ pentru anularea, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei.

Altfel spus, în contenciosul administrativ, cererea privind recunoaşterea unui drept sau a unui interes legitim şi repararea pagubei cauzate este subsecventă cererii îndreptate împotriva unui act administrativ tipic sau asimilat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în caz contrar, competenţa revenind instanţelor civile.

În concluzie, având în vedere prevederile legale anterior menţionate, precum şi dispoziţiile art. 94 pct. l lit. k) C. proc. civ., raportate la criteriul valoric, apreciat de către reclamanţi la suma de 90.000 RON pentru fiecare dintre ei, sumă pretinsă ca fiind exigibilă până la data sesizării instanţei, Înalta Curte constată că instanţa competentă material să soluţioneze cauza este instanţa de drept comun, respectiv Judecătoria Oradea, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 octombrie 2021.