Territorial jurisdiction for enforcement challenge in multi-debitor cases: execution court is the court that authorized enforcement
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (High Court) established the territorial competence of the Iaşi District Court to resolve a negative conflict of jurisdiction, thereby confirming that the Iaşi court, as the instance that authorized forced execution, had jurisdiction over the challenge, despite the Ministry of Finance Public’s argument that its own seat court (Bucharest Sector 5) should hear the case. The dispute arose from a *contestație la executare* (challenge to enforcement) filed by a public ministry debtor against the forced execution acts, the execution process itself, and the authorization order, stemming from multiple enforcement titles issued by the Suceava Court of Appeal against multiple debtors with different seats; the Suceava and Iaşi courts had previously declined competence, generating the negative conflict. The decisive legal basis was Article 714(1) and Article 651(1) and (3) of the Code of Civil Procedure, interpreted in light of the High Court’s recent unification decision (Decision No. 20/2021), which clarified that the "execution court" competent to hear a challenge to enforcement filed by one of multiple debtors is the court that authorized the forced execution of the respective enforcement title, rather than the court at the specific debtor’s domicile, absent a specific legal exception assigning competence elsewhere.
Legislator headnote
AI generatedart. 112 alin. (1) C. proc. civ, art. 714 alin. (1) C. proc. civ, art. 651 alin. (1) C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 714 alin. (1) din C. proc. civ, art. 651 alin. (1) din C. proc. civ; Territorial jurisdiction for enforcement challenge in multi-debitor cases: execution court is the court that authorized enforcement: În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3), precum şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ. care instituie o competenţă teritorială de ordine publică pentru soluţionarea contestaţiei la executare, respectiv judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul debitorului, care, în speţă, este Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021
Asupra conflictului negativ dedus judecăţii, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 24 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2019, a executării silite înseşi precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1502/CS/2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019, prin care solicită: admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2019; admiterea contestaţiei la executare şi, pe cale de consecinţă, anularea actelor de executare silită emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2019, a executării silite înseşi precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1502/CS/2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019; admiterea cererii de întoarcere a executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 1183 din 15 februarie 2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de intimată şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Iaşi.
În motivarea soluţiei pronunţate, instanţa a reţinut că executarea silită împotriva căreia s-a formulat prezenta contestaţie la executare a fost demarată la solicitarea creditorului A. împotriva debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice, în baza titlurilor executorii constând în sentinţa civilă nr. 1403 din 22 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 317 din 1 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, respectiv sentinţa civilă nr. 1192 din 20 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 318 din 1 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008.
Instanţa a mai reţinut că executorul judecătoresc a înţeles să învestească Judecătoria Suceava cu o cerere de încuviinţare a executării silite pentru toţi debitorii având în vedere art. 112 alin. (1) C. proc. civ., că prin sentinţa civilă nr. 39 din 9 ianuarie 2020, pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. x/2019, instanţa a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei având ca obiect încuviinţarea executării silite în favoarea Judecătoriei Iaşi, fiind avute în vedere dispoziţiile art. 127 alin. 1şi 3 C. proc. civ., iar, prin încheierea nr. 1502/CS/2020 pronunţată la 11 februarie 2020 de Judecătoria Iaşi, în dosarul nr. x/2019, instanţa a încuviinţat executarea silită a debitorilor Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice, în temeiul titlurilor executorii menţionate anterior.
Ca dispoziţii legale incidente speţei, au fost reţinute cele prevăzute de art. 651 alin. (1), art. 714 alin. (1) C. proc. civ. care instituie o competenţă exclusivă de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea judecătoriei de la domiciliul sau sediul debitorului, la data începerii executării silite, precum şi cele ale art. 112 alin. (1) C. proc. civ. având în vedere pluralitatea de debitori cu sedii diferite şi art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în raport de calitatea intimatei de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava.
Având în vedere că Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită a titlurilor executorii şi este instanţă aflată în circumscripţia Curţii de Apel Iaşi, care se învecinează cu Curtea de Apel Suceava, s-a reţinut că această instanţă este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze orice alt incident cu privire la executarea silită, inclusiv contestaţia la executare întrucât executarea silită are o cauză unică, comună pentru toţi debitorii, ce nu poate fi divizată între instanţele în raza cărora îşi au sediul aceştia.
Învestită prin declinare, Judecătoria Iaşi a pronunţat sentinţa civilă nr. 6444 din 23 aprilie 2021, prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
În motivarea hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) şi (3), precum şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ. care instituie o competenţă teritorială de ordine publică pentru soluţionarea contestaţiei la executare, respectiv judecătoria în circumscripţia căreia se află sediul debitorului, care, în speţă, este Ministerul Finanţelor Publice, cu sediul în Bucureşti.
Ca situaţie de fapt s-a reţinut că cererea de încuviinţare a executării silite a fost adresată Judecătoriei Suceava, ca instanţă de executare, iar această instanţă a declinat competenţa în considerarea calităţii de reclamant/creditor în acest dosar, fiind incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.
S-a apreciat, însă, că nu mai sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. având în vedere calitatea pe care o are creditoarea A. în acest dosar, respectiv aceea de intimat, fiind reţinută aplicabilitatea dispoziţiilor prevăzute de art. 651 alin. (1) C. proc. civ. care indică faptul că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau sediul debitorului.
Având în vedere că debitorul contestator a ales să introducă contestaţia la executare la instanţa de la sediul său, respectiv la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, s-a apreciat că această instanţă este competentă să soluţioneze cauza, fiind fără relevanţă faptul că Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită.
Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 24 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., a formulat contestaţie la executare împotriva actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2019, a executării silite înseşi precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1502/CS/2020, pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019, prin care solicită: admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2019; admiterea contestaţiei la executare şi, pe cale de consecinţă, anularea actelor de executare silită emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional nr. x/2019, a executării silite înseşi precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1502/CS/2020 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2019; admiterea cererii de întoarcere a executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare.
Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în funcţie de obiectul cererii de chemare în judecată, sunt aplicabile dispoziţiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 651 alin. (1) şi (3) din acelaşi act normativ.
Potrivit art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. "Contestaţia se introduce la instanţa de executare."
Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Iaşi şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a litigiului, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a soluţiona pricina.
Instanţa de executare este definită de art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor."
Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe."
Înalta Curte are în vedere împrejurarea că prin Decizia nr. 20 din 27 septembrie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2021 de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (nepublicată), a fost admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 651 alin. (1), art. 666, art. 712, art. 714 şi art. 112 din C. proc. civ., instanţa de executare competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare propriu-zisă formulată de unul dintre debitorii la care se referă titlul executoriu este judecătoria care a încuviinţat executarea silită a acelui titlu executoriu, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."
În speţă, Judecătoria Iaşi, prin încheierea nr. 1502/CS/2020 din 11 februarie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B. privind pe creditoarea A. şi pe debitorii Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice şi, în consecinţă, a încuviinţat executarea silită, în conformitate cu dispoziţiile titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 1403 din 22 noiembrie 2007, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea nr. 317 din 1 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2007, respectiv sentinţa civilă nr. 1192 din 20 mai 2009, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008, lămurită prin încheierea nr. 318 din 1 aprilie 2019, pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. x/2008.
Câtă vreme nu există o situaţie de excepţie dată de lege în competenţa altei instanţe decât cea de executare, la care face referire teza finală a alin. (3) al art. 651 din C. proc. civ., reţinând decizia pronunţată în procedura de unificare a practicii judiciare iniţiată de Colegiul de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că Judecătoria Iaşi este instanţa competentă teritorial să soluţioneze contestaţia la executare dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2021.