Damages for inadequate detention conditions: failure to verify effective application of statutory sentence compensation under Art. 551 Law 254/2013.

Şedinţa publică din data de 30 septembrie 2021

Asupra recursului dedus judecăţii, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 24 aprilie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice la plata sumei de 35.000 RON pentru executarea pedepsei privative de liberate în condiţii necorespunzătoare şi a sumei de 35.000 RON pentru deplasarea/transportul la sediul instanţelor judecătoreşti şi cazarea necorespunzătoare în penitenciar.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa nr. 813 din 22 aprilie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia nr. 858 din 23 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 813 din 22 aprilie 2019, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice; a anulat sentinţa apelată şi, pe fond, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din încheierea e dezbateri din 10 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă s-a considerat învestită cu soluţionarea unei cereri în materia răspunderii civile delictuale pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie.

4. Calea de atac formulată în cauză.

Împotriva deciziei nr. 858 din 23 iulie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în temeiul art. 4, 5, 6, 7 şi 8 din C. proc. civ. a declarat recurs reclamantul.

În cuprinsul cererii de recurs, recurentul a susţinut nelegalitatea hotărârii prin prisma faptului că instanţa a judecat cauza în lipsa recurentului, deşi a fost înştiinţată că acesta doreşte să se apere personal. Arată că instanţa a speculat cu intenţie lipsa sa de la dezbateri, întocmai ca instanţa de fond, ignorând principiile esenţiale ale procesului civil, precum cel al aflării adevărului.

Apreciază că refuzul completului de judecată de a acorda termen justificat şi soluţionarea cauzei în regim de urgenţă, în vacanţa judecătorească, în perioada de vârf a pandemiei în lipsa reclamantului nu au suport legal, constituind o chestiune de ordine publică ce are drept consecinţă nulitatea hotărârii.

Arată că, în preambulul deciziei recurate, Curtea a făcut o apreciere/încadrare a susţinerilor recurentului la adresa judecătorului de fond, calificându-le ca fiind lipsite de respect, însă ulterior a constatat că tribunalul a depăşit limitele investirii şi nu a soluţionat cererea dedusă judecăţii.

Învederează că instanţa de apel nu a motivat necesitatea reţinerii spre judecare a cauzei şi refuzul de a da curs cererii recurentului de trimitere a pricinii spre rejudecare, situaţie în raport de care recurentul apreciază că a fost lipsit de dreptul de a beneficia de cele trei grade de jurisdicţie.

Arată că în decizia recurată nu s-a făcut referire la conţinutul hotărârii de liberare condiţionată, esenţială în soluţionarea cauzei, instanţa limitându-se la efectuarea unor calcule aritmetice şi raportându-se la data de 24 decembrie 2019, care nu are legătură cu cauza. Susţine că nu a beneficiat de compensaţie prin recursul compensatoriu, cum greşit a menţionat curtea de apel, întrucât legea care reglementează recursul compensatoriu a fost pusă în practică în anul 2017, după pronunţarea hotărârii de liberare condiţionată.

5. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

6. Procedura de filtru.

Raportul de admisibilitate în principiu a recursului întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 17 iunie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată la 30 septembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Criticile formulate de recurent pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., invocarea pct. 4 şi 7 ale art. 488 C. proc. civ. fiind pur formală, întrucât recurentul nu a dezvoltat aspecte subsumate acestor motive de recurs.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., acesta susţine că instanţa a judecat cauza în absenţa sa, în vacanţa judecătorească refuzând acordarea unui termen şi ignorând principiile esenţiale ale procesului civil, precum cel al aflării adevărului.

Critica este nefondată.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că reclamantul a formulat 4 cereri de amânare, deşi amânarea pentru lipsă de apărare este o măsură ce poate fi acordată doar excepţional şi trebuie să fie neimputabilă reclamantului (art. 222 C. proc. civ.), condiţie care nu mai putea fi considerată îndeplinită la termenul de dezbateri la care Curtea a amânat din oficiu pronunţarea pentru a se depune concluzii scrise, posibilitate de care apelantul nu a uzat.

Prin urmare, nu se poate reţine încălcarea vreunuia dintre principiile ce guvernează procesul civil, regulile de procedură fiind corect aplicate de instanţa de apel.

Recurentul critică, în baza art. 488 pct. 6 C. proc. civ., atât nemotivarea soluţiei de casare cu trimitere, cât şi motivarea necorespunzătoare a soluţiei de respingere pe fond a acţiunii, după anularea sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare în apel, considerând că instanţa de apel nu s-a raportat la conţinutul hotărârii de liberare condiţionată, din care rezultă fără echivoc faptul că nu a beneficiat de dispoziţiile favorabile din legea recursului compensatoriu.

Referitor la primul aspect criticat, se constată că instanţa de apel a anulat hotărârea de primă instanţă pe motiv că, deşi reclamantul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 551 din Legea nr. 254/2013, modificată prin Legea nr. 169/2017, solicitând plata unor despăgubiri pentru condiţiile necorespunzătoare de detenţie şi nu pentru privarea nelegală de libertate, tribunalul a analizat cererea din perspectiva prevederilor art. 538 - 539 C. proc. civ..penală şi a reţinut cauza spre rejudecarea fondului.

Recurentul a susţinut că instanţa nu ar fi motivat decizia de reţinere spre rejudecare a cauzei, însă textul de lege aplicabil în cazul anulării hotărârii de primă instanţă este clar şi neechivoc, şi nu necesită un raţionament al instanţei inserat în conţinutul deciziei. Astfel instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 480 alin. (6) C. proc. civ., menţionat în considerentele hotărârii, text de lege în care a încadrat măsura dispusă, având în vedere că nu erau îndeplinite cumulativ condiţiile reglementate de art. 480 alin. (3) C. proc. civ. care ar fi permis trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Recurentul critică şi motivarea necorespunzătoare a deciziei pe fondul pretenţiilor sale, considerând că instanţa de apel trebuia să ţină cont de conţinutul hotărârii judecătoreşti de liberare condiţionată şi nu de o adresă emisă, pe cale administrativă, de Administraţia penitenciarului.

Referitor la cele susţinute, Înalta Curte reţine că, procedând la rejudecarea fondului, instanţa de apel a constatat că, din adresa emisă la 5.03.2020 de Penitenciarul Bucureşti - Jilava, rezultă că reclamantul a executat pedeapsa privativă de libertate din data de 10.06.2015 până la data liberării condiţionate (26.10.2017), pedeapsa expirând la 24.12.2019. Potrivit acestei adrese: "Susnumitul a executat în condiţii necorespunzătoare în perioada 10.06.2015 (data arestării şi încarcerării) până la data de 26.10.2017 (data punerii în libertate) un număr de 868 de zile, pentru care i-au fost considerate ca executate suplimentar ca măsură compensatorie conform Lg. 169/2017 un număr de 168 de zile rămânând un rest de 28 zile care nu au putut fi valorificate".

Cum potrivit art. 551 din Legea executării pedepselor nr. 254/2013, introdus în anul 2017, nu este permis cumulul prevăzut de norma specială, constând, practic, într-o reducere a perioadei executate efectiv, ca o compensaţie în natură pentru condiţiile necorespunzătoare de detenţie, cu despăgubirile băneşti, instanţa de apel a concluzionat că reclamantul a beneficiat de o scădere substanţială de pedeapsă, de 168 de zile (aproximativ 5 luni şi jumătate), ceea ce reprezintă o reparaţie în natură cu totul suficientă pentru prejudiciul de orice natură suferit prin executarea pedepsei în condiţiile necorespunzătoare definite de lege, de altfel ulterior unei perioade substanţiale de detenţie (respectiv în 2017).

Reclamantul a susţinut că motivarea nu corespunde situaţiei reale întrucât nu a beneficiat de recursul compensatoriu, executând efectiv fracţiunea din pedeapsă cerută de lege pentru liberarea condiţionată.

Critica este fondată prin prisma motivelor de recurs reglementate de dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Astfel, pentru a concluziona că beneficiul recursului compensatoriu i-a fost aplicat efectiv reclamantului, instanţa de apel s-a raportat exclusiv la conţinutul adresei emise de penitenciar, fără a corobora aceste relaţii cu considerentele hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus liberarea condiţionată.

Acest demers este important pentru a se stabili modalitatea de valorificare, în cazul recurentului, a dispoziţiilor art. 551 alin. (1) din Legea 254/2013 modificată şi completată, respectiv dacă acestea s-au aplicat la pedeapsa efectiv executată la momentul liberării condiţionate sau s-a avut în vedere restul de pedeapsă rămas neexecutat.

Astfel, potrivit art. 551 alin. (1) din Legea nr. 169 din 14 iulie 2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 571 din 18 iulie 2017, compensarea în cazul cazării în condiţii necorespunzătoare se face la calcularea pedepsei executate efectiv indiferent de regimul de executare a pedepsei, când, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiţii necorespunzătoare, se consideră executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată.

Potrivit alin. (6) al art. 551, dispoziţiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiţii necorespunzătoare de detenţie, prin hotărâri definitive ale instanţelor naţionale sau ale Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri şi a fost transferată sau mutată într-un spaţiu de detenţie având condiţii necorespunzătoare.

În cauză, recurentul a susţinut că a executat efectiv fracţiunea de pedeapsă prevăzută de lege pentru liberarea condiţionată astfel că, la momentul punerii în libertate, nu a beneficiat de zile suplimentare considerate a fi fost executate, astfel cum rezultă şi din hotărârea prin care s-a dispus liberarea condiţionată.

Potrivit adresei emise de Penitenciarul Bucureşti Jilava acesta a executat 868 zile în condiţii considerate necorespunzătoare pentru care i-au fost considerate ca executate suplimentar ca măsură compensatorie 168 zile, rămânând un rest de 28 de zile ce nu au putut fi valorificate. Aceste aspecte însă nu se coroborează cu menţiunile din cuprinsul deciziei penale nr. 591/C/26.10.2017 a Tribunalului Ilfov, secţia Penală, care a respins contestaţia împotriva sentinţei prin care s-a dispus eliberarea condiţionată, în care se menţionează că reclamantul a executat efectiv până la data de 10.08.2017, 793 zile de închisoare, cu mult peste fracţia obligatorie de 609 zile. Nu rezultă din conţinutul acestei hotărâri faptul că acestuia i s-au aplicat la momentul dispunerii liberării condiţionate beneficiile rezultate din recursul compensatoriu.

Prin urmare, faţă de relaţiile depuse la dosar de Administraţia Penitenciarului, este posibil ca reclamantul să fi valorificat doar scriptic beneficiul acordat de legea recursului compensatoriu, prin recalcularea părţii "efectiv executate" şi scăderea corespunzătoare a acesteia din perioada rămasă neexecutată din pedeapsă.

Posibilitatea interpretării în acest sens a textului de lege a fost confirmată şi prin Decizia nr. 7/28.08.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, potrivit căreia aplicarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 poate avea ca efect micşorarea restului rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, în cazul în care se impune determinarea restului de pedeapsă rămas neexecutat în vederea aplicării tratamentului sancţionator de la art. 104 alin. (2) coroborat cu art. 43 alin. (1) din C. pen., pentru inculpatul ce a fost liberat condiţionat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 169/2017.

Însă, potrivit dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 242/8 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 677/8 iulie 2021, care a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013 în interpretarea dată prin Decizia nr. 7 din 26 aprilie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, scopul legii este instituirea "unui mecanism de calculare a pedepsei executate efectiv în cazul plasării persoanei condamnate în condiţii necorespunzătoare de cazare, mecanism aplicabil în cazul analizării condiţiilor de acordare a liberării condiţionate (par. 62)."

Prin urmare, o soluţionare judicioasă a cauzei impunea a se verifica dacă, recurentului, aflat încă în executarea pedepsei la momentul la care a intrat în vigoare legea recursului compensatoriu, i s-a aplicat efectiv, la momentul liberării condiţionate, beneficiul recursului compensatoriu prin luarea în considerare şi a fracţiunii considerate executate, după modul de calcul stabilit prin lege sau a fost luată în considerare exclusiv perioada efectiv executată.

În acest ultim caz, având în vedere că instanţa de apel a motivat soluţia doar prin prisma considerentului că reclamantul ar fi beneficiat de recursul compensatoriu, ceea ce ar constitui un fine de neprimire al cererii de chemare în judecată, urmează a se analiza, în aplicarea dispoziţiilor art. 551 din Legea nr. 254/2013, în limitele astfel cum au fost stabilite prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 242/8 aprilie 2021, în ce măsură scopul legii a fost atins şi dacă reclamantul a beneficiat de un remediu efectiv pentru condiţiile de cazare necorespunzătoare.

În măsura în care, la momentul liberării condiţionate, acesta nu a beneficiat efectiv de dispoziţiile recursului compensatoriu, atunci instanţa urmează a verifica condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea despăgubirilor în circumstanţele pretinse, asupra cărora urmează a se administra dovezile necesare.

În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul în baza art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi, în baza art. 496 C. proc. civ. va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 858A din 23 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2021.