Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1899/2021 AI generated

Contractual damages revision: appeal declared inadmissible for lack of admissible route against final decision

Case Number Decizia nr. 1899/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as inadmissible, leaving in force the prior decision of the Alba Iulia Court of Appeal that had rejected the request to complete, correct, or clarify the judgment on the cancellation complaint. The dispute involved a request for revision of a civil judgment concerning a contractual claim for damages and contractual penalties, which the lower courts had previously dismissed on the merits and then again on procedural grounds. The decisive legal basis was the principle of the legality of appeals under Article 457 of the Code of Civil Procedure, interpreted alongside Articles 483(1), 446, 508(4), and 634(1)(4) of the Code of Civil Procedure, which established that a decision pronouncing on a request to complete a judgment that itself dismissed a cancellation complaint against a final decision is not susceptible to further appeal on the merits, as the underlying judgment was already final and no such appeal route is provided by law for this specific procedural configuration.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 969 din C. civ, art. 508 alin. (4) din C. proc. civ, art. 446 din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ; Contractual damages revision: appeal declared inadmissible for lack of admissible route against final decision: Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10, din vechiul C. proc. civ., recurenta A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, anularea deciziei atacate, cu consecinţa rejudecării cauzei şi admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată, în sensul obligării moştenitorilor reclamantului C. la plata, în solidar, a sumei de 673.312 RON, din care 270.635 RON reprezintând despăgubiri.

Keywords

AI generated
revision of a judgment contractual damages article of civil procedure principle of legality grounds for cassation interpretation of the law

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 538/2019
Prin decizia civilă nr. 538/2019 din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins recursul declarat de revizuenta S.C.
decizia civilă nr. 149/2020
Prin decizia civilă nr. 149/2020 din 28 mai 2020, pronunţată în dosarul nr.
decizia civilă nr. 466/2020
Prin decizia civilă nr. 466/2020 din 26 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:

1. Cadrul procesual. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Hunedoara, sub nr. x/2017, revizuenta S.C. A. S.R.L., prin administrator B., a chemat în judecată pe intimaţii C., D. şi E., în calitate de moştenitori ai defunctului C., şi F. S.R.L., solicitând instanţei să dispună revizuirea sentinţei civile nr. 367 din 05 martie 2015, pronunţată de Judecătoria Hunedoara.

Prin sentinţa civilă nr. 2/2017 din 11 septembrie 2017, Judecătoria Hunedoara a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.R.L., prin administrator B.; a obligat pe revizuenta la plata sumei de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimaţilor D. şi E., moştenitori ai defunctului C..

Prin decizia civilă nr. 81/A/2018 din 05 februarie 2018, Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuenta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2/2017, pronunţată de Judecătoria Hunedoara.

Prin decizia nr. 2136 din 23 mai 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a lI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta-revizuentă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 81/A/2018 din 5 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia.

Prin decizia civilă nr. 538/2019 din 13 noiembrie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins recursul declarat de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 81/A/2018 din 5 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, în dosarul nr. x/2017, decizia fiind definitivă.

Prin decizia civilă nr. 149/2020 din 28 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins contestaţia încivile nr. 538 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Prin decizia civilă nr. 466/2020 din 26 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a respins cererea formulată de contestatoarea A. S.R.L. de completare, îndreptare şi lămurire a deciziei civile nr. 149/2020, pronunţată de aceeaşi instanţă, decizia fiind definitivă.

2. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva deciziei civile nr. 466/2020 din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a declarat recurs contestatoarea S.C. A. S.R.L., cale de atac cu a cărei soluţionare a fost învestită înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în prezenta cauză.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10, din vechiul C. proc. civ., recurenta A. S.R.L. a solicitat admiterea recursului, anularea deciziei atacate, cu consecinţa rejudecării cauzei şi admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată, în sensul obligării moştenitorilor reclamantului C. la plata, în solidar, a sumei de 673.312 RON, din care 270.635 RON reprezintând despăgubiri.

A susţinut că, în mod eronat, instanţa care a pronunţarea decizia civilă nr. 538/2019, respectiv decizia civilă nr. 466/2020, nu a verificat cerinţele de formă prevăzute de lege în sensul în care nu s-a pronunţat asupra cauzei de încetare a procesului penal în dosarul nr. x/2009, fapt ce conduce la retractarea acesteia.

Totodată, nepronunţarea instanţei de recurs asupra cauzei care a condus la respingerea plângerii penale prin sentinţa civilă nr. 367/2015, pronunţată de Judecătoria Hunedoara în dosarul nr. x/2014, a prejudiciat interesele societăţii A. S.R.L., împrejurare ce conduce la admiterea contestaţiei în anulare, consecinţa fiind desfiinţarea deciziei nr. 538/2019 şi rejudecarea recursului, potrivit art. 969 din C. civ. în vigoare la data încheierii contractelor nr. x/2006 şi a penalităţilor contractuale.

A mai arătat că reclamantul, în solidar, cu S.C. F. S.R.L. nu au contestat expertiza întocmită în cauză, prin care s-au stabilit pretenţiile recurentei la suma de 673.312 RON.

3. Procedura de filtru.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 05 iulie 2021, respectiv 06 iulie 2021 şi 07 iulie 2021, iar la data de 12 iulie 2021 recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L. a depus punct de vedere la raport.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi

În speţă, hotărârea atacată cu recurs, respectiv decizia civilă nr. 466 din 26 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost pronunţată în soluţionarea cererii de completare, îndreptare şi lămurire a deciziei civile nr. 149/2020 a aceleiaşi instanţe, prin care s-a respins contestaţia în anulare împotriva deciziei civile nr. 538 din 13 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia.

Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., "hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată", iar conform dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din acelaşi act normativ sunt supuse recursului hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Conform art. 446 din C. proc. civ., încheierile pronunţate în temeiul art. 442 şi 443, precum şi hotărârea pronunţată potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi căi de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat, după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea.

Cum hotărârea atacată cu contestaţie în anulare a fost pronunţată în soluţionarea unui recurs, fiind definitivă, rezultă că decizia recurată pronunţată în completarea hotărârii date cu privire la contestaţia în anulare nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., decizia pronunţată de curtea de apel cu privire la recursul declarat de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 81/A/2018 din 5 februarie 2018, pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2017, fiind definitivă în sensul dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., raportat la art. 508 alin. (4) din acelaşi act normativ.

Ca atare, decizia civilă nr. 466 din 26 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulîa, secţia I civilă, obiect al recursului pendinte, pronunţată în soluţionarea cererii de completare a deciziei civile nr. 149/2020 din 28 mai 2020 a aceleiaşi instanţe, prin care s-a respins contestaţia în anulare formulată împotriva unei decizii definitive, nu este supusă caii de atac a recursului.

Art. 457 din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii căii de atac, prevede la alin. (1) că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii.

Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea însăşi a acestora să se realizeze în condiţiile legii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 466/2020 din data de 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-contestatoare S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 466/2020 din data de 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 septembrie 2021.