Creditor-judge forced execution case assigned to neighboring Ploieşti Court as removal jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 - Bucureşti la data de 02 iunie 2021 sub nr. x/2021, Societatea Profesională de Executori Judecătoreşti A., pentru creditorul B., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 109 din 05 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia civilă nr. 2019/03.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

În drept, petentul a invocat dispoziţiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 6833 din 17 iunie 2021, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, apreciind că întrucât debitorul Tribunalul Bucureşti are sediul în sectorul 4, în temeiul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa teritorială aparţine acestei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 9639 din 13 iulie 2021, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti, apreciind că, deşi debitorul Tribunalul Bucureşti are sediul în sectorul 4 Bucureşti, sunt incidente dispoziţiile art. 127 din C. proc. civ., având în vedere că cererea privind încuviinţarea executării silite a fost formulată la cererea creditorului B. care are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti.

Învestită prin declinare, Judecătoria Ploieşti, prin sentinţa civilă nr. 6179 din 05 august 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, această instanţă a reţinut că părţile nu au solicitat judecarea cauzei la Judecătoria Ploieşti, aşa cum prevăd, în mod imperativ, dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., iar pe de altă parte, cererea pendinte este una necontencioasă, care nu a fost formulată personal de către creditorul care are calitatea de magistrat în cadrul Tribunalului Bucureşti, ci de către executorul judecătoresc. Prin urmare, creditorul, în calitate de magistrat, neavând calitatea de reclamant, nu sunt incidente prevederile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., cum de altfel, s-a reţinut şi de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, într-o decizie de speţă.

Prin urmare, competenţa de soluţionare a pricinii aparţine Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, ca instanţă în circumscripţia căreia se află sediul debitorului, Tribunalul Bucureşti.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte va constata că, în cauză, competenţa soluţionării litigiului revine Judecătoriei Ploieşti pentru considerentele ce succed:

Prin acţiunea cu care a învestită instanţa, petentul Societatea Profesională de Executori Judecătoreşti A., pentru creditorul B., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 109 din 05 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia civilă nr. 2019/03.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.

Încuviinţarea executării silite este de competenţa exclusivă a instanţei de executare, astfel cum rezultă din cuprinsul prevederilor art. 666 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe".

Conform dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

În cauză, creditorul B. are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, aşa cum reiese din înscrisurile aflate la dosarul cauzei dar şi din evidenţa nominală a judecătorilor, publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii.

Raportat la obiectul pricinii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că instanţele aflate în conflict au considerat în mod corect că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., ce instituie o competenţă teritorială în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul/sediul debitorul, conflictul negativ de competenţă fiind determinat de incidenţa sau nu a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

În legătură cu acest ultim aspect, în considerarea calităţii creditorului B., la solicitarea căruia a fost demarată prezenta cerere de încuviinţare a executării silite, care are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, conform celor mai sus expuse, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ., în forma în vigoare la data la data sesizării organului de executare, respectiv 02 iunie 2021, conform cărora, 1) "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea; 2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii; (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz; (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Prevederile art. 127 C. proc. civ. instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul care are calitatea de reclamant, precum şi o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea judecătorul reclamant.

Prin urmare, dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. prevăd că dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei în care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, (cum este cazul în speţă, judecata în primă instanţă revenind judecătoriei aflate în circumscripţia teritorală a instanţei în care îşi desfăşoară activitatea reclamantul), acesta va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

În speţă, calitatea de reclamant o deţine creditorul B., având funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, care, prin intermediul Societăţii Profesionale de Executori Judecătoreşti A., a solicitat încuviinţarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 109 din 05 februarie 2020, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia civilă nr. 2019/03.12.2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, împotriva debitorilor Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Justiţiei.

Cum reclamantul are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, operează prorogarea legală de competenţă prevăzută de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., în favoarea oricăreia dintre judecătoriile aflate în circumscripţia teritorială a oricăreia dintre curţile de apel învecinte Curţii de Apel Bucureşti, în circumscripţia căreia îşi desfăşoară activitatea reclamantul.

Prin urmare, în respectarea exigenţelor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul părţii la "o instanţă independentă şi imparţială", raportat la calitatea reclamantului din prezenta pricină, respectiv de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, din oficiu, în mod corect a invocat excepţia de necompetenţă teritorială, apreciind că, altfel, părţile nu vor avea parte de un proces echitabil, interesul ocrotit prin această normă legală (art. 127 C. proc. civ.) fiind unul general, şi anume apărarea prestigiului şi imparţialităţii justiţiei, garanţie instituţională a dreptului la un proces echitabil.

Astfel, văzând că reclamantul din cadrul raportului juridic obligaţional dedus judecăţii are calitatea de judecător în cadrul Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că este îndeplinită condiţia pentru a opera prorogarea legală de competenţă teritorială specială în favoarea Judecătoriei Ploieşti, ca instanţă judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti.

Prin Decizia nr. 290/2018 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Curtea Constituţională a statuat că, prin aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, iar nu şi ipotezei în care instanţa de judecată ar avea această calitate, "dispoziţiile legale nu îşi ating scopul pentru care au fost reglementate"; "atunci când judecătorul (în speţă, grefierul) decide să uzeze de beneficiul acordat de art. 127 C. proc. civ., apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanţă imparţială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanţa competentă să îi judece cauza, legiuitorul reglementând acest beneficiu în considerarea calităţii de judecător a părţii pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanţa de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opţiune părţii reclamante, mai ales că, în viziunea legiuitorului exercitarea unei acţiuni de competenţa de soluţionare a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privinţa modului de soluţionare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Sintagma "cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. vizează cererile adresate instanţei de judecată de competenţa instanţei la care judecătorul îşi desfăşoară activitarea sau de competenţa instanţei ierarhic inferioare acesteia, în spectrul acestora fiind incluse şi cererile de încuviinţare a executării silite, potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ.

De asemenea, nu se poate reţine că executorul judecătoresc are calitatea de parte în dosar, având în vedere că este în atribuţia legală a acestuia să solicite instanţei de executare încuviinţarea executării silite (art. 666 alin. (1) C. proc. civ.), la solicitarea creditorulul, care are calitatea de parte în dosar, fără ca această atribuţie să îi confere calitatea de reclamant.

Pentru toate aceste considerente, în baza dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 29 septembrie 2021.