Divorce jurisdiction conflict: exclusive territorial competence based on the last common domicile under Article 915(1) of the Code of Civil Procedure

Şedinţa publică din data de 29 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 28 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei să dispună desfacerea, prin divorţ, din culpa pârâtului, a căsătoriei încheiate de părţi la 19 decembrie 2015 la Primăria Comunei Albeşti, judeţul Constanţa, şi trecută în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Comunei Albeşti, judeţul Constanţa, sub nr. x din aceeaşi dată; păstrarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de A.: autoritatea părintească cu privire la minorul C., să fie exercitată în comun de ambii părinţi; stabilirea domiciliului minorului la mamă; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere a minorului în raport de veniturile sale, având în vedere că acesta mai are doi copii în întreţinere.

Prin sentinţa civilă nr. 689 din 05 aprilie 2021, Judecătoria Roman a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Mangalia.

Pentru a pronunţa această soluţie, această instanţă a reţinut că în aplicarea criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 915 din C. proc. civ. şi constatând că, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, reiese că soţii nu au avut un domiciliu comun iar, potrivit menţiunilor din cartea de identitate, pârâtul are domiciliul activ în comuna Albeşti, judeţul Constanţa, competenţa de soluţionare aparţine Judecătoriei Mangalia, în circumscripţia căreia se află arondată această localitate, împrejurarea că acesta locuieşte, în fapt, fără forme legale, în comuna Boteşti, judeţul Neamţ neaputând produce efecte sub aspectul stabilirii competenţei în favoarea Judecătoriei Roman.

Învestită prin declinare, Judecătoria Mangalia, prin sentinţa civilă nr. 1127 din 15 iulie 2021, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocate din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea pricinii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această soluţie, această instanţă a reţinut că potrivit declaraţiilor soţilor, aceştia au avut domiciliu comun în satul Nisiporeşti, judeţul Neamţ, unde reclamanta locuia şi la momentul promovării acţiunii de divorţ.

Prin urmare, în aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., competenţa de soluţionare a pricinii aparţine Judecătoriei Roman, instanţă în circumscripţia căreia au convieţuit soţii şi unde, la momentul iniţierii prezentului demers judiciar, reclamanta încă mai locuia.

În ceea ce priveşte motivarea Judecătoriei Roman reţinută în considerentele soluţiei de declinare, Judecătoria Mangalia a constatat că nu prezintă relevanţă împrejurarea că pârâtul locuieşte fără forme legale în comuna Nisiporeşti, judeţul Neamţ, iar nu la adresa menţionată în cartea de identitate, de vreme ce în acţiunile de divorţ, prioritară este locuinţa în fapt a părţilor.

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la data de 28 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei să dispună desfacerea, prin divorţ, din culpa pârâtului, a căsătoriei încheiate de părţi la 19 decembrie 2015 la Primăria Comunei Albeşti, judeţul Constanţa, şi trecută în Registrul de Stare Civilă al Primăriei Comunei Albeşti, judeţul Constanţa, sub nr. x din aceeaşi dată; păstrarea de către reclamantă a numelui avut anterior căsătoriei, acela de A.: autoritatea părintească cu privire la minorul C., să fie exercitată în comun de ambii părinţi; stabilirea domiciliului minorului la mama; obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere a minorului în raport de veniturile sale, având în vedere că acesta mai are doi copii în întreţinere.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora:

"cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, în cazul în care cel puţin unul dintre soţi mai locuieşte în circumscripţia instanţei de la această locuinţă, iar dacă niciunul dintre soţi nu mai locuieşte în circumscripţia judecătoriei în care se află cea din urmă locuinţă comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripţia căreia îşi are locuinţa pârâtul, iar când pârâtul nu are locuinţa în ţară şi instanţele române sunt competente internaţional, este competentă judecătoria în circumscripţia căreia îşi are locuinţa reclamantul."

Aşadar, în materie de divorţ, competenţa teritorială aparţine instanţei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă sunt îndeplinite, în mod cumulativ, două condiţii, respectiv ca cei doi soţi să fi avut o locuinţă comună şi cel puţin unul dintre soţi să mai locuiască în circumscripţia respectivei instanţe.

În speţă, instanţele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. ce instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie se află ultimul domiciliu comun al părţilor.

Conflictul negativ de competenţă a fost determinat de aprecierile diferite, de către instanţele aflate în conflict, a locuinţei părţilor litigante.

Din examinarea actelor dosarului, Înalta Curte constată că, prin concluziile scrise depuse la data de 12 aprilie 2021, în faţa Judecătoriei Roman, reclamanta a arătat că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în comuna Boteşti, sat Nisiporeşti, judeţul Neamţ, la mama pârâtului, aceasta locuind, în continuare, la aceeaşi adresă, aspect confirmat de menţiunile din cartea de identitate anexată cererii (dosarului nr. x/2020 al Judecătoriei Roman). Aceeaşi susţinere a fost reluată cu ocazia declaraţiilor părţilor în faţa Judecătoriei Mangalia, consemnate în cuprinsul sentinţei de declinare, ultimul domiciliu comun al părţilor fiind în comuna Nisiporeşti, sat Boteşti, judeţul Neamţ,

Raportat la situaţia de fapt reţinută, se constată că reclamanta a continuat să locuiască la adresa ultimului domiciliu comun al soţilor, din comuna Boteşti, sat Nisiporeşti, judeţul Neamţ, aflată în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Roman, de unde reiese că, în aplicarea prevederilor art. 915 alin. (1) din C. proc. civ., învestirea acestei instanţe s-a realizat cu respectarea normelor de competenţă teritorială.

Faţă de cele anterior arătate, constatând că ultimul domiciliu comun al soţilor a fost în comuna Boteşti, sat Nisiporeşti, judeţul Neamţ, la mama pârâtului, iar la data sesizării instanţei, reclamanta avea domiciliu şi locuia la aceeaşi adresă din comuna Boteşti, sat Nisiporeşti, judeţul Neamţ, Înalta Curte reţine că în prezentul litigiu sunt incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1), teza I C. proc. civ. şi va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin intermediul grefei instanţei, astăzi, 29 septembrie 2021.