Eligibility of children born during parental ethnic persecution for compensatory benefits under Law 189/2000
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the County Pension House, upholding the lower court's order that annulled the administrative decision and obligated the defendant to grant the claimant the status of a beneficiary under Law No. 189/2000. The dispute concerned whether a child born in 1943 after the parents fled their domicile due to ethnic persecution in the aftermath of the 1940 Vienna Award qualified for compensatory benefits under the cited law, with the administrative body having rejected the claim based on internal national pension service clarifications that limited eligibility to specific circumstances. Relying on a teleological interpretation of O.G. No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000), the court held that "persecuted persons" includes those who suffered indirect consequences, such as children born during the period of forced refugee status, and ruled that administrative clarifications contravening the spirit and purpose of the law are legally inoperable.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Eligibility of children born during parental ethnic persecution for compensatory benefits under Law 189/2000: 189/2000. The dispute concerned whether a child born in 1943 after the parents fled their domicile due to ethnic persecution in the aftermath of the 1940 Vienna Award qualified for compensatory benefits under the cited law, with the administrative body having rejected the claim based on internal national pension service clarifications that limited eligibility to specific circumstances. Relying on a teleological interpretation of O.G. No. 105/1999 (approved by Law No. 189/2000), the court held that "persecuted persons" includes those who suffered indirect consequences, such as children born during the period of forced refugee status, and ruled that administrative clarifications contravening the spirit and purpose of the law are legally inoperable.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural rule cited in the dispositive section to justify the dismissal of the appeal as unfounded and the maintenance of the lower court's decision.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 16 ianuarie 2004, reclamanta B.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, anularea hotărârii nr. 8685 din 8 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i ateste calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000.
Motivându-și cererea, reclamanta a arătat că s-a născut în timpul refugiului părinților săi, dobândind același statut de refugiat, cu aceștia și că, în mod nelegal, pârâta i-a respins cererea de acordare a drepturilor prevăzute de actul normativ invocat.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 89 din 17 februarie 2004, a admis acțiunea și a dispus anularea hotărârii contestate, cu obligarea pârâtei să emită reclamantei, o nouă decizie cuprinzând drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că starea de fapt, necontestată de pârâtă, confirmă îndeplinirea prevederilor legale incidente, fiind atât în litera, cât și în spiritul legii, faptul de a se recunoaște beneficiul acesteia, copiilor născuți în timpul refugiului părinților, pentru efectul produs în viața întregii familii.
În ceea ce privește notele Casei Naționale de Pensii, invocate în apărare de către pârâtă, acestea nu pot modifica ori completa legea, fiind de o forță juridică inferioară.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, susținând, în esență, că prima instanță nu a ținut seama de Precizările nr. 3233 din 12 septembrie 2002, emise de Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, potrivit cărora de prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază și copiii născuți în timpul călătoriei spre localitatea de refugiu sau concepuți înaintea sau în timpul refugiului și născuți după refugiul părinților.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru motivele care se vor expune în continuare.
Este necontestat faptul că reclamanta s-a născut la data de 3 august 1943, în localitatea Târgu Ocna, raionul Târgu Ocna, unde părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate după Dictatul de la Viena.
Potrivit prevederilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a suferit persecuții etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situații enumerate.
Din interpretarea teleologică a prevederilor ordonanței, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.
Având în vedere că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi compensatorii să se bucure toate persoanele, cetățeni români, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, prin persoană persecutată trebuie înțeleasă atât persoana care a suferit acele persecuții în mod nemijlocit, cât și acelea care au suferit persecuțiile respective în mod indirect, prin consecințele care s-au răsfrânt nemijlocit asupra lor.
Acesta este cazul copiilor care s-au născut în perioada în care părinții lor s-au refugiat sau au fost strămutați, ca urmare a unor persecuții din motive etnice și au suferit, astfel, toate consecințele nefavorabile ce au decurs din această situație.
Or, în cauză este necontestat că reclamanta, care s-a născut ulterior datei la care părinții săi au fost nevoiți să se refugieze din localitatea de domiciliu, a suferit aceleași consecințe nefavorabile și prejudicii pe care le-a suferit familia sa, ca urmare a persecuțiilor etnice exercitate.
Că legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999, și soțului supraviețuitor.
Deci, dacă legiuitorul a înțeles să acorde o indemnizație lunară, soțului supraviețuitor, care nu a suferit persecuțiile și nici consecințele persecuțiilor din motive etnice, a fortiori trebuie să beneficieze de aceleași drepturi compensatorii, copilul care, fiind născut în perioada refugiului, a suferit în mod direct toate consecințele nefavorabile care s-au răsfrânt asupra familiei sale, ca urmare a persecuțiilor etnice.
Nu este întemeiată susținerea recurentei privind precizările Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, deoarece acestea contravin atât scopului, cât și spiritului legii.
Cu această motivare, soluția curții de apel este legală și temeinică, urmând ca, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., recursul să fie respins ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 89 din 17 februarie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 februarie 2005.