Territorial jurisdiction in parental authority cases: determination of minor's domicile for conflict of competence resolution

Şedinţa publică din data de 28 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Moineşti, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună exercitarea în mod exclusiv de către reclamantă a autorităţii părinteşti asupra minorei C., iar în subsidiar, exercitarea în comun de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorei la mamă şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere lunare, în cuantum de 25% din venitul său, în favoarea minorei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 148, art. 151, art. 192, art. 194 -195, art. 504, art. 505 C. proc. civ. şi art. 398 alin. (1), art. 400 alin. (1), art. 402 alin. (1) C. civ.

La data de 01 octombrie 2020, pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea în parte a cererii formulate de reclamantă, în sensul admiterii capătului de cerere privitor la stabilirea locuinţei minorei şi cel privitor la obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere, urmând a respinge în rest cererea de chemare în judecată.

De asemenea, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Moineşti, potrivit prevederilor art. 129 alin. (3) pct. 3 C. proc. civ., întrucât reclamanta ar fi locuit în Bucureşti, alături de copilul minor.

Prin cererea reconvenţională, pârâtul-reclamant a solicitat ca instanţa să dispună stabilirea unui program de vizitare a copilului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 479 din data de 26.03.2021, pronunţată de Judecătoria Moineşti a fost admisă necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, Judecătoria Moineşti a reţinut, în esenţă, că la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv 23 iulie 2020, reşedinţa minorei era în Bucureşti, Şos. x, sect. 2, având în vedere menţiunea privind reşedinţa înscrisă pe cartea de identitate a reclamantei, potrivit căreia, în perioada 09 iulie 2019 - 08 iulie 2020, reşedinţa reclamantei s-a aflat la adresa menţionată.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a pronunţat decizia nr. 6884 din 22 iunie 2021 prin care a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată de instanţă din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Moineşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a dispune astfel, această din urmă instanţă a reţinut că sunt incidente dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora competenţa de soluţionare a cererilor privind autoritatea părintească şi stabilirea locuinţei minorului revine instanţei în a cărei rază teritorială are domiciliul sau reşedinţa minorul.

Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti s-a raportat la domiciliul minorei la data sesizării instanţei, iar la determinarea locuinţei minorei a avut în vedere prevederile art. 91 C. civ.

Faţă de actele dosarului, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că la data introducerii cererii de chemare în judecată, locuinţa minorei C. se afla în judeţul Bacău, comuna Măgireşti, sat Valea Arinilor.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză competenţa de soluţionare a pricinii revine Judecătoriei Bistriţa, pentru considerentele ce succed:

Obiectul prezentului demers judiciar îl constituie cererea reclamantei A., formulată în contradictoriu cu pârâtul B., prin care s-a solicitat exercitarea autorităţii părinteşti exclusive a acesteia faţă de minora C., iar în subsidiar, exercitarea în comun de către ambii părinţi a autorităţii părinteşti, stabilirea locuinţei minorei la mamă şi obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere lunare, în cuantum de 25% din venitul său, în favoarea minorei.

Având în vedere obiectul litigiului, Înalta Curte reţine incidenţa dispoziţiilor art. 106 alin. (1) C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului se realizează prin părinţi, precum şi pe cele ale art. 107 din acelaşi act normativ care dispun în sensul că:

"Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competenţa instanţei de tutelă şi de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori şi familie vor îndeplini rolul de instanţe de tutelă şi familie, având competenţa stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum şi reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că:

"cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competenţa instanţei de tutelă şi de familie se soluţionează de instanţa în a cărei circumscripţie teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa persoana ocrotită".

Potrivit dispoziţiilor art. 486 din C. civ., ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă este cea care hotărăşte, potrivit interesului superior al copilului.

În prezenta cauză situaţia juridică invocată prin acţiune derivă din raportul de filiaţie dintre minoră şi părinţii săi, ceea ce determină incidenţa regulilor în materia autorităţii părinteşti.

Înalta Curte reţine că, în speţă, persoana ocrotită este minora C., în interesul căreia reclamanta, mama acesteia, a promovat acţiunea.

Pentru determinarea locuinţei minorei trebuie avute în vedere şi prevederile art. 91 C. civ., în raport de care, în principiu, dovada domiciliului se face cu menţiunile din cartea de identitate, precum şi sensul procesual al noţiunii: adresa părintelui la care minora locuia efectiv, la data sesizării instanţei.

La data introducerii acţiunii, anume 23 iulie 2020, minora C. locuia în judeţul Bacău, comuna Măgireşti, sat Valea Arinilor.

Acest fapt este confirmat de cartea de identitate seria x nr. x privind pe reclamanta A., mama minorei C., valabilă în perioada 20 decembrie 2013 - 23 noiembrie 2020, din care rezultă că reclamanta avea domiciliul la adresa din comuna Măgireşti, sat Valea Arinilor, judeţul Bacău.

Menţiunea existentă pe cartea de identitate, în sensul că reclamanta a avut reşedinţa stabilită în municipiul Bucureşti, în perioada 09 iulie 2019 - 08 iulie 2020 nu poate fi avută în vedere, întrucât la data introducerii cererii de chemare în judecată nu mai era de actualitate.

De asemenea, adresa emisă de Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor- Serviciul Evidenţă Persoane cu nr. x din 13 ianuarie 2021, referitoare la domiciliul reclamantei în perioada 23 noiembrie 1993 - 17 septembrie 2020, întăreşte faptul că reclamanta a avut domiciliu la adresa din judeţul Bacău la data sesizării instanţei.

Totodată, prin notele de sedinţă aflate la dosarul Judecătoriei Moineşti, reclamanta a menţionat expres că din luna iulie 2020 până în luna septembrie 2020 aceasta a locuit la adresa din judeţul Bacău, coroborându-se astfle susţinerea cu cu celelalte probe.

În consecinţă, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare cererii de chemare în judecată în favoarea Judecătoriei Moineşti .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Moineşti .

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 28 septembrie 2021.