Oblique action scope: creditor cannot directly collect debtor's claim from third parties to satisfy own debt

Şedinţa publică din data de 23 septembrie 2021

Deliberând asupra cauzei civile de faţă şi văzând dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 28 iunie 2020, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D., a solicitat, pe calea acţiunii oblice: obligarea pârâţilor B. şi C. să îi remită echivalentul în RON la data plăţii, actualizată cu indicele de inflaţie, a sumei de 44.000 euro, sumă compusă (potrivit contractului de schimb autentificat sub nr. x din 09.12.2010 la B.N.P. E.) din suma de 37.000 euro, reprezentând contravaloarea apartamentului situat în Craiova, şi sulta de 7000 euro, suma de 44.000 euro fiind o parte din sulta de 63.000 euro pe care pârâta D. i-o datorează, conform deciziei nr. 378 din 9 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2009, reprezentând contravaloarea apartamentului situat în Craiova, judeţul Dolj, având număr cadastral x, înscris în CF x UAT Craiova. A solicitat, totodată, obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, reclamantul a învocat dispoziţiile art. 1560, art. 1635 şi urm. C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta C. a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, iar, pe fond, respingerea ca nefondată a cererii de chemare în judecată.

2. Hotărârea pronunţată, în primă instanţă, de tribunal.

Prin sentinţa civilă nr. 300 din 30 iunie 2020, Tribunalul Dolj, secţia I civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D..

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamantul A..

3. Decizia pronunţată, în apel, de curtea de apel.

Prin decizia nr. 2349 din 9 decembrie 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 300 din 30 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, apelantul - reclamant A. fiind obligat la plata sumei de 3.000 RON, către intimata - pârâtă C., cu titlu de cheltuieli de judecată, în apel.

Cheltuielile în cuantum de 2.700 RON, reprezentând ajutor public judiciar sub forma scutirii de la plata taxei de timbru de care a beneficiat apelantul - reclamant A. au rămas în sarcina statului.

4. Calea de atac exercitată în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi, în principal, în rejudecare, admiterea apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 300 din 30 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia I civilă, schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul a formulat următoarele critici:

1. Instanţa de apel a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor art. 1560 C. civ., reţinând eronat că nu sunt îndeplinite condiţiile acţiunii oblice, respectiv: existenţa creanţei certe, lichide şi exigibile şi solicitarea, în numele şi pentru debitoare, a plăţii creanţei. S-a pretins că instanţa a ignorat faptul că reclamantul nu a acţionat în dauna debitoarei sale, ci, dimpotrivă, substituindu-se acesteia, a urmărit atât prevenirea diminuării patrimoniului debitoarei sale, cât şi valorificarea creanţei proprii. A fost ignorat faptul că reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de bani reprezentând contravaloarea imobilului - apartament, exerciţiul acestui drept derivând din calitatea de creditor faţă de debitoarea sa, pârâta D., aspect ce rezultă din decizia civilă nr. 387 din 9 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Craiova. Recurentul a pretins că demersul său a fost justificat şi de sentinţa civilă nr. 615 din 29 ianuarie 2018 prin care s-a dispus revocarea donaţiei dintre pârâţi şi repunerea acestora în situaţia anterioară.

Or, scopul urmărit prin acţiunea oblică promovată a fost acela al recuperării sumelor de bani de la C. şi B., având în vedere calitatea acestora de debitori ai debitoarei sale, D..

2. Greşit s-a reţinut că demersul său judiciar, grefat pe calea acţiunii oblice, este nefondat, întrucât nu ar exista o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, întrucât prin sentinţa civilă nr. 615 din 29 ianuarie 2018 nu s-a stabilit că restabilirea situaţiei anterioare urmează a avea loc sub forma plăţii echivalentului bănesc a imobilului - apartament. Desfiinţarea convenţiei încheiate de intimaţi şi repunerea părţilor în situaţia anterioară presupune ca aceştia să îşi restituie reciproc prestaţiile executate, iar dacă această restituire nu mai este posibilă, operează despăgubirea prin echivalent bănesc. Faptul că, anterior soluţionării definitive a cauzei, având ca obiect revocarea donaţiei, intimaţii C. şi B. au înstrăinat unor terţi imobilul - apartament, prin încheierea unui contract de schimb, cu consecinţa imposibilităţii restabilirii situaţiei tabulare, această împrejurare nu conduce la constatarea lipsei caracterului cert, lichid şi exigibil al creanţei sale şi nu îi scuteşte pe intimaţii C. şi B. de plata contravalorii bunului înstrăinat.

3. Instanţa de apel a ignorat dispoziţiile art. 1640 alin. (1) şi (2) C. civ. şi a reţinut eronat că, în faţa instanţei de fond, nu a învocat dispoziţiile art. 1637, art. 1640 şi art. 1641 C. civ. şi nu a solicitat restituirea valorii bunului, motiv pe care l-a considerat ca fiind învocat, direct, în apel. Rcurentul a mai pretins şi faptul că instanţa de apel a respins greşit cererea sa privind efectuarea unei expertize evaluatorii.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă C. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, pe cale de excepţie, nulitatea recursului pentru neîncadrarea criticilor, învocate în cererea de recurs, în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.. Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, întrucât hotărârea recurată este legală şi temeinică, solicitând obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte va constata că excepţia nulităţii recursului invocată, prin întâmpinare, de intimata-pârâtă C. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Deşi a fost fundamentată, în drept, pe dispoziţiile art. 488, alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ., se constată că dezvoltarea criticilor formulate în cererea de recurs pot fi subsumate doar cazului de nelegalitate înscris în art. 488, alin. (1), pct. 8 C. proc. civ., întrucât pun în discuţie aplicarea greşită de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1560-1561 C. civ.. Recurentul nu a dezvoltat, însă, critici concrete care să fie susceptibile de încadrare în cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauze), temeiul de drept fiind invocat pur formal.

De asemenea, nici susţinerea referitoare la respingerea greşită a cererii privind efectuarea unei expertize evaluatorii nu este susceptibilă de încadrare în vreunul dintre cazurile de nelegalitate, reglementate de art. 488, alin. (1), pct. 1 - 9 C. proc. civ., de vreme ce recurentul nu a evocat vreun aspect privind încălcarea legii în încuviinţarea probelor, fiind susţinut doar faptul că proba solicitată a fost greşit respinsă. Or, activitatea privind încuviinţarea şi administrarea probelor solicitate de părţi constituie atributul exclusiv al instanţelor de fond şi ţine de temeinicia hotărârii, aspect care nu poate fi cenzurat în calea de atac a recursului, ce implică doar verificarea legalităţii hotărârii judecătoreşti şi nu a temeiniciei acesteia.

În consecinţă, examinarea deciziei recurate urmează a fi realizată doar prin prisma criticilor de nelegalitate susceptibile de încadrare în art. 488 alin. (1), pct. 8 C. proc. civ. care se vădesc a fi nefondate, având în vedere următoarele considerente:

În scopul interesului creditorilor de a lua toate măsurile necesare pentru conservarea, în patrimoniul debitorului, valorile patrimoniale urmăribile, necesare realizării integrale a drepturilor lor de creanţă, legiuitorul a pus la dispoziţia creditorilor o serie de mijloace juridice care au menirea realizării creanţei lor, unul dintre aceste pârghii fiind şi cel al acţiunii oblice, în temeiul căreia creditorul poate exercita drepturile şi acţiunile debitorului, atunci când acesta refuză sau neglijează să le exercite în prejudiciul creditorului său (art. 1560 - 1561 C. civ.).

Întrucât, ca natură juridică, acţiunea oblică a fost calificată expres de legiuitor ca fiind o măsură de conservare a garanţiei comune a creditorilor (art. 1558 C. civ.), Înalta Curte reţine că examinarea realizată de instanţa de apel, în circumstanţele particulare speţei, a fost realizată corect în raport de efectele şi consecinţele juridice pe care o atare acţiune le generează, fiind avut corect în vedere faptul că un asemenea demers procesual nu poate avea drept consecinţă realizarea unei creanţe proprii a creditorului-reclamant, atât timp cât acest mecanism judiciar nu se circumscrie unei măsuri de executare a creanţei.

Date fiind limitele coordonatelor expuse referitoare la efectele juridice ale acţiunii oblice, se observă că, prin prezentul demers judiciar, recurentul-reclamant nu a acţionat în numele debitoarei sale, D., şi nu a solicitat constatarea unei creanţe a acesteia împotriva pârâţilor C. şi B., pretins a decurge din sentinţa civilă nr. 615/2018 a Judecătoriei Craiova şi nici obligarea acestora din urmă la plata către debitoarea sa, D., a creanţei astfel constatate, ci a pretins direct ca pârâţii C. şi B. să fie obligaţi să-i plătească suma de 44000 euro, cu toate că între reclamant şi aceşti din urmă pârâţi nu există niciun raport juridic obligaţional.

Prin urmare, scopul urmărit de recurentul-reclamant prin promovarea acţiunii oblice de faţă, reiterat şi în cuprinsul cererii de recurs, a fost acela de a obţine îndestularea propriei creanţe ce rezultă din sentinţa civilă nr. 378/09.11.2016 a Curţii de Apel Craiova, în baza căreia pârâta D. a fost obligată să plătească reclamantului, cu titlu de sultă, suma de 63.000 euro sau echivalentul în RON, la data executării respectivei hotărâri.

Or, finalitatea urmărită de recurent, în contextul obiectului pretenţiei reclamate şi a cadrului procesual configurat prin cererea de chemare în judecată, contravine efectelor juridice pe care legiuitorul le recunoaşte acţiunii oblice, respectiv acelea ca, prin acţiunea promovată de creditor, în locul debitorului său, să se obţină reîntregirea patrimoniului debitorului cu suma de bani pe care acesta o are de recuperat de la propriul debitor şi nu acela al satisfacerii, de către creditor, a unei creanţe proprii.

Aşadar, deşi instanţele fondului au recunoscut reclamantului atât calitatea de creditor al pârâtei D., ce derivă din dosarul de partaj, finalizat prin decizia civilă nr. 387/2016 a Curţii de Apel Craiova, prin care această pârâtă a fost obligată să plătească reclamantului o sumă de bani, cât şi interesul acestuia de a exercita, în locul debitoarei sale, drepturile pe care le are împotriva terţilor, în mod corect a fost reţinut că prin exercitarea prezentei acţiuni oblice reclamantul a urmărit îndestularea unei creanţe proprii direct de la terţii-pârâţi C. şi B., demers judiciar care nu poate fi primit, atâta timp cât contravine normelor legale înscrise în art. 1561 C. civ.

Având în vedere considerentele expuse, rezultă că susţinerile recurentului referitoare la încălcarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor înscrise în art. 1560, 1561 C. civ. se vădesc a fi neîntemeiate, cererea de chemare în judecată promovată de reclamant fiind corect respinsă, ca nefondată, în raport de finalitatea urmărită de reclamant.

În ce priveşte argumentele recurentului referitoare la reţinerea greşită a neîntrunirii condiţiei referitoare la existenţa unei creanţe certe, lichide şi exigibile a pârâtei D. împotriva pârâţilor C. şi B., rezultate din sentinţa civilă nr. 615/2018 a Judecătoriei Constanţa prin care s-a dispus revocarea donaţiei dintre pârâţi şi repunerea părţilor în situaţia anterioară ori a celor referitoare la neinvocarea în fond a dispoziţiilor art. 1637-1641 Cod, Înalta Curte reţine că aceste susţineri se vădesc a fi lipsite de relevanţă juridică de vreme ce efectul mecanismul judiciar recunosut creditorului prin intermediul acţiunii oblice este acela, după cum deja s-a arătat, al protejării patrimoniului debitorului, în beneficiul tuturor creditorilor, în temeiul dreptului lor de gaj general şi nu acela de satisfacere a unei creanţe proprii a reclamantului care, în calitatea sa de creditor, a promovat acţiunea. De altfel, astfel cum s-a reţinut prin decizia recurată, pârâta D. nu are, la rândul său, o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva pârâţilor C. şi B., câtă vreme prin sentinţa civilă nr. 615/2018 a Judecătoriei Craiova, deşi s-a dispus revocarea donaţiei dintre pârâţi şi repunerea pârâţilor în situaţia anterioară, nu a fost stabilit ca acest lucru să aibă loc prin echivalent bănesc, întrucât niciuna dintre părţi nu a solicitat acest lucru.

Aşa fiind, constatând că motivul de recurs înscris în art. 488 pct. 8 C. proc. civ. nu este incident în cauză, deoarece decizia recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a dispoziţiilor legale în materie, Înalta Curte urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., să respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2349 din 9 decembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata C..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2349 din 9 decembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2021.