Prohibition on double appeals: Inadmissibility of a second recourse against a definitive appellate judgment in an enforcement contestation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by the plaintiff against a Court of Appeal decision, thereby upholding the lower court’s ruling and leaving the appellate decision final and unappealable. The dispute concerned a procedural challenge to an enforcement contestation (contestaţie la executare) involving the National Agency for Fiscal Administration, where the appellate court had previously declared the plaintiff’s initial appeal null and void. The decisive legal basis for the dismissal was the application of Articles 457 and 634 of the Code of Civil Procedure, which establish that judgments rendered in an appeal are definitive and cannot be challenged via a second appeal; consequently, exercising a repeat appeal against a decision issued within a previous appellate proceeding violates the principle of the legality of remedies and constitutes an inadmissible act.
Legislator headnote
AI generatedart. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Prohibition on double appeals: Inadmissibility of a second recourse against a definitive appellate judgment in an enforcement contestation: Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie completul de filtru a stabilit termen pentru soluţionarea recursului în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 22.09.2021.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Este reprezentat de recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 1208/06.02.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosar nr. x/2017 având ca obiect contestaţie la executare.
2. Decizia Curţii de Apel Iaşi
Prin decizia nr. 183/10.03.2021, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a constatat nul recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 1208/06.02.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosar nr. x/2017.
3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta A..
4. Procedura de filtru
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin rezoluţie completul de filtru a stabilit termen pentru soluţionarea recursului în cameră de consiliu, fără citare părţi, la data de 22.09.2021.
Părţile nu au formulat puncte de vedere la raportul de admisibilitate.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând hotărârea recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.
O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât pe cele expres prevăzute de lege.
Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, republicată, prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.
Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii." Alin. 2 prevede că "hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării."
În cauză, se constată că prin hotărârea recurată în prezenta cauză, respectiv decizia nr. 183/10.03.2021, a Curţii de Apel Iaşi, secţia cicilă, a fost constatat nul recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 1208/06.02.2018 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă în dosar nr. x/2017.
Decizia prin care se soluţionează calea de atac a recursului este definitivă, potrivit textelor legale anterior menţionate şi nu mai poate fi atacată din nou cu aceeaşi cale de atac, nefiind permisă exercitarea căii de atac a recursului împotriva unei decizii pronunţată într-un alt recurs.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 183 din 10 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A., cu domiciliul în judeţul Iaşi împotriva deciziei nr. 183 din 10 martie 2021 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Iaşi, cu sediul în Iaşi, judeţul Iaşi.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2021.