Allocation of litigation costs among joint and several debtors in civil proceedings: application of passive solidarity and mandatory cassation guidance in post-judgment remand

Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă la data de 09.12.2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Timişoara, prin primar şi Liceul de Arte Plastice Timişoara, obligarea acestora la plata contravalorii folosinţei imobilului din Timişoara, B-dul x, nr. 2, astfel: pentru perioada 01.01.2010 - 30.04.2011, obligarea Municipiului Timişoara la plata sumei de 2.118.311,16 RON, reprezentând chiria aferentă perioadei 01.01.2010 - 30.04.2011, sumă la care pârâtul Liceul de Arte Plastice Timişoara a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 4705/2011 a Tribunalului Timiş, pronunţată în dosarul nr. x/2011 şi a penalităţilor de întârziere aferente chiriei restante, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 8 din contractul de închiriere nr. x/21.03.2007; pentru perioada 01.05.2011 - 30.09.2011, obligarea pârâţilor Liceul de Arte Plastice Timişoara şi Municipiul Timişoara la plata chiriei în cuantum de 640.154,46 RON şi a penalităţilor de întârziere aferente chiriei restante, în cuantum de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 8 din contractul de închiriere nr. x/21.03.2007; pentru perioada 01.10.2011 - 05.05.2014, obligarea pârâţilor Liceul de Arte Plastice Timişoara şi Municipiul Timişoara la plata contravalorii folosinţei în cuantumul ce urmează a se stabili printr-o expertiză, dar nu mai puţin de cuantumul prevăzut de H.G. nr. 343/2007 (666.970 RON), şi a daunelor moratorii de la data scadenţei până la momentul plăţii, cu cheltuieli de judecată.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 555, 1349, 1350, 1796 lit. b) şi 1535 C. civ., art. 453 C. proc. civ., precum şi legislaţia la care au făcut referire în conţinutul cererii.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Liceul de Arte Plastice, a solicitat în principal, respingerea ca prescris a dreptului la acţiune privind pretenţiile băneşti aferente perioadei 01.05.2011- 04.12.2011, iar în subsidiar, respingerea, ca nefondată, a acţiunii introductive, cu cheltuieli de judecată.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi în subsidiar ca netemeinică, nelegală şi nefondată.

Prin precizarea depusă la termenul de judecată din data de 25.05.2015, referitor la temeiul juridic al acţiunii, reclamanta a menţionat că înţelege să invoce: referitor la primul petit, prevederile art. 998, 999 C. civ. referitor la al doilea petit,dispoziţiile art. 969 şi 1429 C. civ., în privinţa pretenţiilor faţă de Liceul de Arte Plastice şi ale art. 998, 999 C. civ., în privinţa pretenţiilor faţă de Municipiul Timişoara; referitor la al treilea petit, dispoziţiile art. 555 C. civ., 969 şi 1431 C. civ., în privinţa pretenţiilor faţă de Liceul de Arte şi ale art. 555 şi 1349 alin. (1) C. civ., în privinţa pretenţiilor faţă de Municipiul Timişoara.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Timiş

Prin sentinţa nr. 3212/02.11.2015, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei 01.05.2011-04.12.2011, invocată de pârâtul Liceul de Arte Plastice Timişoara; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar; a respins acţiunea; a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

3. Prin decizia nr. 97/25.04.2019, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a admis apelul reclamantei; a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat în solidar, pârâtul Municipiul Timişoara, prin primar, să plătească reclamantei suma de 2.020.026,71 RON, cu titlu de chirie restantă, aferentă perioadei 01.10.2010 - 30.04.2011, sumă restantă din obligaţia instituită iniţial numai în sarcina pârâtei Liceul de Arte Plastice Timişoara prin sentinţa civilă nr. 4705/2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/2011; a respins pretenţiile cu privire la penalităţi de întârziere de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere, aplicată sumei de mai sus, de 2.020.026,71 RON; a obligat, în solidar, pârâţii Liceul de Arte Plastice Timişoara şi Municipiul Timişoara, prin primar, să plătească reclamantei suma de 640.154,46 RON, reprezentând chiria aferentă perioadei 01.05.2011-30.09.2011 precum şi penalităţi de întârziere contractuale de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere aferente acestei sume, conform art. 8 din contractul de închiriere nr. x/21.03.2007; a respins restul pretenţiilor şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei; a obligat pârâţii-intimaţi, în solidar, la plata, către reclamantă, a sumei de 55.907 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi apel, reprezentând taxe judiciare şi onorariu expert.

Prin decizia nr. 540/26.02.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Municipiul Timişoara, împotriva deciziei nr. 97/25.04.2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă; a admis recursul declarat de pârâtul Liceul de Arte Plastice Timişoara împotriva aceleiaşi decizii, a casat, în parte, decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de apel, cu privire la soluţia dată cererii de acordare a cheltuielilor de judecată.

4. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara

Prin decizia nr. 63/11.06.2020, pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a obligat pârâtul Liceul de Arte Plastice Timişoara, în solidar cu pârâtul Municipiul Timişoara, să plătească reclamantei suma de 10.056,46 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond şi la apel, reprezentând taxe judiciare; a obligat reclamanta A. la plata, către pârâtul Liceul de Arte Plastice Timişoara, a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale, reprezentând onorariu de avocat.

Prin cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 63/11.06.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat instanţei de judecată să se pronunţe şi asupra cererii accesorii de obligare a intimatului Municipiul Timişoara la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea primului capăt al cererii de chemare în judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 23.805,26 RON (calculată la valoarea pretenţiilor admise, respectiv la suma de 2.020.026,71 RON).

Prin decizia nr. 193/10.11.2020, Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă a respins cererea de completare dispozitiv.

5. Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva acestor decizii a declarat recursuri distincte, reclamanta A..

Recursul împotriva deciziei nr. 63/11.06.2020 a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., iar recursul împotriva deciziei nr. 193/10.11.2020 a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 444 şi art. 501 din acelaşi cod.

Referitor la recursul împotriva deciziei nr. 63/11.06.2020, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea art. 5 alin. (1), art. 60 alin. (2), art. 453 şi art. 501 C. proc. civ.

S-a susţinut că în mod nelegal instanţa de apel a soluţionat capătul accesoriu de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată doar prin raportare la intimatul Liceul Teoretic de Artă Timişoara, iar nu şi prin raportare la intimatul Municipiul Timişoara, deşi acest intimat reprezintă parte căzută în pretenţii, conform art. 453 C. proc. civ. în ce priveşte primul capăt de cerere, iar recurenta a solicitat obligarea intimaţilor, inclusiv a Municipiului Timişoara, la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru şi onorariu de expert.

În respectarea îndrumărilor deciziei de casare, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună şi obligarea intimatului Municipiul Timişoara la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru pentru capătul 1 de cerere (23.805,26 RON, calculată la valoarea pretenţiilor admise, respectiv la suma de 2.020.026,71 RON)

Referitor la recursul împotriva deciziei nr. 193/10.11.2020, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 444 şi art. 501 C. proc. civ.

S-a arătat de către recurentă că prin decizia de casare nr. 540/26.02.2020 a Înaltei Curţi, cauza a fost trimisă spre rejudecare exclusiv cu privire la cheltuielile de judecată la care Liceul de Arte Plastice se impunea a fi obligat. Faţă de această statuare, rezultă că nu au făcut obiectul rejudecării cheltuielile de judecată la care Municipiul Timişoara a fost obligat prin decizia nr. 97/11.06.2019, recursul acestei părţii fiind respins.

În rejudecare, Curtea de Apel Timişoara a avut de analizat care parte din suma totală de 55.907 RON stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată prin decizia nr. 97/11.06.2019 este cel de-al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, doar această sumă impunându-se a fi pusă în sarcina Liceului, conform deciziei de casare, iar nu întreaga sumă de 55.907 RON.

Or, prin decizia nr. 63/11.06.2020, Curtea de Apel Timişoara a stabilit faptul că doar suma de 10.056,46 RON reprezintă cheltuieli de judecată ce privesc pretenţiile admise împotriva Liceului şi a dispus obligarea acestuia, în solidar cu Municipiul Timişoara, la plata acestei sume către recurentă.

În acest context, este evident că diferenţa până la suma de 55.097 RON stabilită prin decizia nr. 97/11.06.2019, respectiv 45.850,54 RON, a rămas în continuare în sarcina Municipiului Timişoara, nefiind anulată această obligaţie prin vreo hotărâre contrară.

Potrivit susţinerilor recurentei, în dispozitivul deciziei nr. 63/11.06.2020 ar fi trebuit să fie indicat în mod expres faptul că Municipiul Timişoara este obligat la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă şi cuantumul acestei sume prin raportare la suma de 55.907 RON, stabilită în mod global prin decizia nr. 97/11.06.2020. În condiţiile în care dispozitivul deciziei nr. 63/11.06.2020 nu face nicio referire la această sumă rămasă în sarcina Municipiului Timişoara, soluţia de respingere a cererii de completare dispozitiv este nelegală.

5. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 19.05.2021 completul de filtru a admis în principiu recursul şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea acestuia la data de 22.09.2021.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

1) Analizând criticile formulate prin recursul împotriva deciziei nr. 63/11.06.2020 a Curţii de Apel Timişoara, Înalta Curte constată caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:

Astfel cum în mod corect arată reclamanta, decizia de casare anterioară (nr. 540/26.02.2020) a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare pe aspectul cheltuielilor de judecată, constatând o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 453 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu s-a ţinut seama, la adoptarea soluţiei, de admiterea în parte a pretenţiilor deduse judecăţii şi totodată, în cuantumul cheltuielilor a fost inclusă suma constând în onorariul de expert achitat pentru administrarea unei probe în legătură cu o pretenţie găsită neîntemeiată (capătul de cerere constând în contravaloarea lipsei de folosinţă pentru o perioadă ulterioară expirării raporturilor contractuale dintre părţi).

În acelaşi timp însă, reluarea judecăţii pe aspectul menţionat nu se putea realiza decât ţinându-se seama de natura raporturilor juridice existente între cei doi pârâţi, aflaţi într-o situaţie de coparticipare procesuală dată de solidaritatea pasivă a acestora, ceea ce atrăgea incidenţa dispoziţiilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ. (referitoare la regimul juridic al aceste forme de participare în proces).

Conform dezlegărilor cu valoarea obligatorie din decizia de casare, sub reglementarea dată de art. 501 C. proc. civ., s-a stabilit - valorificându-se, de asemenea, autoritatea de lucru judecat asupra acestei chestiuni decurgând din prima decizie de casare a instanţei supreme, nr. 575/28.03.2017 - că pârâtul Municipiul Timişoara este debitor solidar, alături de celălalt pârât, Liceul de Arte Plastice.

În acest context s-a reţinut că "există o răspundere comună a celor doi pârâţi, în acoperirea prejudiciului reclamantei, una întemeiată pe neîndeplinirea obligaţiei de plată a chiriei rezultate din contractul de locaţiune, iar cealaltă, pe fapta ilicită constând în nealocarea fondurilor necesare plăţii chiriei către A.".

Împrejurarea că potrivit deciziei din apel (nr. 97/25.04.2019 a Curţii de Apel Timişoara) s-a dispus doar obligarea pârâtului Municipiul Timişoara la plata sumei de 2.020.026,71 RON, cu titlu de chirie restantă, aferentă perioadei 1.10.2010-30.04.2011 (prin admiterea primului capăt de cerere) nu înseamnă, cum greşit reţine instanţa de rejudecare că acest pârât este singurul obligat în raportul substanţial dedus judecăţii şi ca atare, urmare a admiterii recursului Liceului de Artă, nu se mai poate pune în discuţie chestiunea timbrajului aferent acestor pretenţii (respectiv, a cererii accesorii privitoare la cheltuielile de judecată corespunzătoare capătului 1 de cerere admis).

Aceasta întrucât soluţia de obligare doar a pârâtului Municipiul Timişoara la plata respectivei sume s-a datorat situaţiei particulare identificate în speţă, respectiv, existenţa deja a unui titlu asupra aceleiaşi creanţe (sentinţa nr. 4705/2011 a Tribunalului Timiş împotriva Liceului de Arte Plastice), fără ca aceasta să însemne însă, că modalitatea acestei obligaţii (cu pluralitate de debitori) a fost modificată prin dispoziţia menţionată a instanţei.

Dimpotrivă, aşa cum s-a arătat, în analiza criticilor pe acest aspect ale pârâtului Municipiul Timişoara, decizia de casare anterioară a reţinut că acesta este codebitor solidar alături de celălalt pârât, Liceul de Arte Plastice, în privinţa căruia dreptul de creanţă fusese deja stabilit printr-o altă hotărâre judecătorească.

În consecinţă, în soluţionarea capătului accesoriu referitor la plata cheltuielilor de judecată, instanţa trebuia să ţină seama de dispoziţiile procedurale incidente, ale art. 455 C. proc. civ., cele care constituie sediul materiei în situaţia mai multor pârâţi, în funcţie de natura raporturilor juridice dintre ele ("dacă în cauză sunt mai mulţi pârâţi, ei vor putea fi obligaţi să plătească cheltuielile de judecată în mod egal, proporţional sau solidar, potrivit cu poziţia lor în proces ori cu natura raportului juridic existent între ei").

Faptul că rejudecarea acestor pretenţii cu caracter accesoriu a fost impusă de admiterea recursului doar a unuia dintre codebitorii solidari nu justifică soluţionarea lor numai în raport cu acest pârât, aşa cum procedează instanţa de apel, decât prin ignorarea dezlegărilor cu valoare obligatorie referitoare la natura raporturilor juridice dintre cei două pârâţi, respectiv la solidaritatea pasivă, care îl îndreptăţeşte pe creditorul aflat în posesia unei asemenea creanţe să urmărească pe oricare dintre aceştia, cu posibilitatea desocotirii ulterioare între debitori, conform art. 1.456 C. civ.

Aceasta întrucât instituirea solidarităţii pasive are funcţia unei adevărate garanţii a realizării creanţei de care dispune creditorul cu posibilitatea ca riscul insolvabilităţii unuia dintre debitori să îl suporte codebitorul care a efectuat plata, iar nu creditorul (potrivit art. 1457 C. civ.).

Ca atare, obligaţia solidară are un singur obiect, iar prestaţia se datorează deopotrivă de toţi codebitorii.

Numai în situaţia în care creditorul ar fi renunţat la solidaritate (conform art. 1.453 C. civ.), aceasta ar fi avut semnificaţia renunţării la dreptul de a solicita de la un singur debitor plata întregii datorii, situaţie neregăsită în speţă.

De aceea, văzând şi interpretând limitele rejudecării doar la situaţia de parte căzută în pretenţii a unuia dintre cei doi pârâţi, instanţa de apel a nesocotit pe de o parte, caracterul obligatoriu al dezlegărilor deciziei de casare referitoare la raportul juridic dintre pârâţi (art. 501 alin. (1) C. proc. civ.) şi pe de altă parte, regimul juridic al coparticipării procesuale pasive (art. 60 alin. (2) C. proc. civ.) dedus din starea de solidaritate pasivă statuată în privinţa intimaţilor-pârâţi.

Consecinţa nesocotirii acestor dispoziţii procedurale atrage incidenţa motivului de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi casarea cu trimitere în partea referitoare la cheltuielile de judecată aferente primului capăt de cerere admis (deşi soluţia asupra acestuia nu se regăseşte ca atare în dispozitivul deciziei, ea este, în mod evident, una implicită, câtă vreme dezlegările exprese ale instanţei asupra acestor pretenţii accesorii au vizat doar celălalt capăt de cerere care a primit soluţia de admitere, în timp ce în considerentele explicative se reţine numai de ce nu poate fi obligat pârâtul Liceul de Arte Plastice Timişoara la cheltuielile corespunzătoare primului capăt de cerere).

La reluarea judecăţii vor fi avute în vedere dispoziţiile art. 455 C. proc. civ., situaţia juridică de solidaritate a celor doi pârâţi, precum şi prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la admiterea în parte a pretenţiilor.

2) În ce priveşte recursul împotriva deciziei nr. 193/10.11.2020 a Curţii de Apel Timişoara, pronunţate în soluţionarea cererii de completare a dispozitivului, analiza criticilor deduse judecăţii prin intermediul acestuia rămâne fără suport faţă de soluţia asupra deciziei principale, obiect al solicitării de completare.

Totuşi, faţă de regimul juridic al acestei hotărâri, dat de dispoziţiile art. 444, 446 C. proc. civ., care face corp comun cu cea pronunţată asupra căii de atac a apelului, urmează ca recursul să fie admis şi în privinţa acesteia, cu aceeaşi soluţie de casare cu trimitere, câtă vreme ea nu mai poate subzista din punct de vedere juridic (în absenţa deciziei casate, obiect al completării).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. cu sediul procesual ales la SCP B., Şoseaua x, Vila nr. 6, Bucureşti împotriva deciziilor nr. 63 din 11 iunie 2020 şi 193 din 10 noiembrie 2020 ale Curţii de Apel Timişoara, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Timişoara, prin primar, cu sediul în Timişoara, Bv. C.D.Loga nr. 1, judeţul Timiş, Liceul de Arte Plastice Timişoara, cu sediul procesual ales la Cabinet de Avocat C., cu sediul în Timişoara, judeţul Timiş.

Casează ambele decizii şi trimite cauza spre rejudecare în privinţa cheltuielilor de judecată aferente primului capăt de cerere.

Menţine dispoziţiile din decizia nr. 63 din 11 iunie 2020 referitoare la obligarea în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.056,46 RON precum şi obligarea reclamantei la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată parţiale către pârâtul Liceul de Arte Plastice Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 22 septembrie 2021.