Appeal against suspension of revision trial declared inadmissible
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a party challenging a procedural order, leaving the lower court's decision in force. The dispute concerned a request to suspend the trial of a petition for revision, which the Bucharest Court of Appeal had granted via a chamber decision. The challenger argued that the appellate court violated fundamental procedural rights and jurisdictional competencies in the context of organized crime matters. Relying on Article 244(1) of the Code of Civil Procedure, the High Court held that because the challenged suspension order was issued by a court of appeal (an appellate instance) during the examination of a revision petition, it was expressly excluded from being subject to a separate appeal, rendering the higher court's intervention procedurally barred.
Legislator headnote
AI generatedart. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 244 alin. (1) C. proc. civ; Appeal against suspension of revision trial declared inadmissible: Potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. civ. "Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 septembrie 2021
asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti
Prin încheierea de şedinţă din 29.05.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul dispoziţiilor art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a suspendat judecata cererii de revizuire formulată de revizuenţii A., B. împotriva deciziei nr. 350/R/22.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosar nr. x/2017.
2. Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Prin recursul înregistrat la data de 10.06.2021 sub nr. x/2019/a1 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, recurentul A. a solicitat anularea încheierii de şedinţă din 29.05.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
În motivare, recurentul a arătat că i-au fost încălcate drepturi procesuale fundamentale referitoare la competenţa instanţelor, la procedura de judecată şi în materie de crimă organizată şi terorism.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 4,5,6,7,8,9 C. proc. civ.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.
Potrivit art. 244 alin. (1) C. proc. civ. "Asupra suspendării judecării procesului, instanţa se va pronunţa prin încheiere care poate fi atacată cu recurs în mod separat, cu excepţia celor pronunţate în recurs".
Încheierea recurată este pronunţată cu prilejul judecării cererii de revizuire formulată de către revizuenţii A., B. împotriva deciziei nr. 350/R/22.04.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civilă în dosar nr. x/2017.
Prin decizia nr. 350/R/22.04.2019 a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de către recurenţii A. şi B. împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale din 14.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă în dosar nr. x/2012.
Prin încheierea de şedinţă din 14.12.2017 a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială formulată în legătură cu decizia nr. 406/07.09.2017 pronunţată în dosar nr. x/2012, iar prin această din urmă decizie a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de B. şi A. împotriva deciziei nr. 252/R/08.06.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV a civilă.
Faţă de cele arătate, rezultă că încheierea de suspendare a judecăţii obiect al prezentei căi de atac, nu are deschisă calea recursului, întrucât este pronunţată de o instanţă de recurs, iar dispoziţiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ. exceptează aceste încheieri de la exerciţiul căii extraordinare de atac.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 29 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii de şedinţă din 29 mai 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 septembrie 2021.