Territorial jurisdiction for recognizing foreign divorce judgments: domicile of refusing party vs. location of marriage registry

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă, la data de 11 ianuarie 2021, sub nr. x/2021, petentul A., în contradictoriu cu pârâta născută B., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună recunoaşterea sentinţei de divorţ pronunţată de Judecătoria Sectorială Centrală Pest în dosarul cu nr. x. P.102.850/2017/19 la data de 4 mai 2018, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 19 iunie 2018, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 166 din 15 martie 2021, Tribunalul Cluj, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Iaşi.

Pentru a pronunţa această hotărâre, în raport de dispoziţiile 21 alin. (3) din Regulamentul nr. 2201/2003 şi cele ale art. 129 alin. (3) şi art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., această instanţă a constatat că competenţa teritorială de soluţionare a cererii privind recunoaşterea unei hotărârii judecătoreşti străine revine Tribunalului Iaşi, având în vedere că domiciliul pârâtei B., persoana care a refuzat recunoaşterea hotărârii, se află în localitatea Bârleşti, comuna Erbiceni, judeţul Iaşi, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 1124 din 10 mai 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Cluj. Totodată, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Iaşi şi Tribunalul Cluj şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, această instanţă a reţinut că cel care refuză recunoaşterea hotărârii străine este primarul Comunei Unguraş, judeţul Cluj, fiind cel care trebuie să menţioneze pe marginea actului de căsătorie intervenirea divorţului în condiţiile în care părţile s-au căsătorit în comuna Unguraş, judeţul Cluj, iar celelalte menţiuni privitoare la drepturile părinteşti vor fi efectuate tot în comuna Unguraş, locul în care îşi au domiciliul minorii.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Conflictul negativ de competenţă a fost generat de modul de interpretare a dispoziţiilor art. 1099 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care Tribunalul Cluj a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cererea dedusă judecăţii este cea de la domiciliul pârâtei, pe când Tribunalul Iaşi a reţinut competenţa instanţei de la sediul autorităţii administrative care a emis certificatul de căsătorie.

Prin cererea de chemare în judecată, ce face obiectul litigiului, s-a solicitat recunoaşterea unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în materie matrimonială şi în materia răspunderii părinteşti, într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv Ungaria, împrejurare în raport de care devin incidente dispoziţiile art. 21 alin. (3) în Regulamentul nr. 2201/2003, care reglementează procedura recunoaşterii unei hotărâri judecătoreşti pronunţate într-un stat membru.

Potrivit art. 21 alin. (3) din Regulamentul nr. 2201/2003, "Fără a aduce atingere secţiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secţiunea 2 din prezentul capitol, pronunţarea unei hotărâri de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii hotărârii. Competenţa teritorială a instanţei judecătoreşti indicată în lista comunicată Comisiei de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 68 este stabilită prin dreptul intern al statului membru în care se depune cererea de recunoaştere sau de refuz al recunoaşterii."

Dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană stipulează că:

"Cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie civilă şi comercială, pronunţate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condiţiile prevederilor Regulamentului nr. 44/2001, sunt de competenţa tribunalului."

Cum dispoziţiile legale enunţate prevăd doar competenţa materială a tribunalului, competenţa teritorială a instanţei învestite cu o cerere de recunoaştere a unei hotărâri străine, în materia reglementată de Regulamentul nr. 2201/2003, urmează a se stabili conform dreptului intern.

Instituţia recunoaşterii unei hotărâri străine pe teritoriul României este reglementată, în dreptul intern, de dispoziţiile art. 1095-1102 C. proc. civ., norme speciale în materie, în acest demers procesual având calitate procesuală active partea care se prevalează de respectiva hotărâre, iar calitate procesuală pasivă partea în contradictoriu cu care a fost pronunţată hotărârea a cărei recunoaştere în România se solicită.

Potrivit art. 1099 C. proc. civ., "(1) Cererea de recunoaştere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripţia căruia îşi are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilităţii de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti."

Conform dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., "necompetenţa este de ordine publică (…) în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura."

Potrivit textelor legale enunţate, competenţa instanţei în soluţionarea cererii de recunoaştere a hotărârii străine este reglementată de norme de ordine publică, aparţinând tribunalului în circumscripţia căruia se află domiciliul sau, după caz, sediul celui care a refuzat recunoaşterea, iar în caz de imposibilitate de stabilire potrivit regulii de mai sus, competenţa aparţine Tribunalului Bucureşti, scopul pentru care se solicită recunoaşterea fiind acela prevăzut în cuprinsul art. 1096 C. proc. civ. - spre a beneficia de autoritatea de lucru judecat.

Coroborând dispoziţiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, cu cele ale art. 1096 alin. (2) şi alin. (3) C. proc. civ., reiese faptul că autoritatea de lucru judecat interesează părţile dintr-o anumită cauză şi nu se stabileşte în raport de o terţă persoană, căreia hotărârea îi este numai opozabilă, astfel cum dispune art. 435 alin. (2) C. proc. civ. - hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atâta timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.

Aşadar, nu se poate pune problema recunoaşterii unei hotărâri în raport de o terţă persoană, părţi ale acestei proceduri fiind exclusiv părţile din hotărârea a cărei recunoaştere se solicită, acesta fiind şi sensul sintagmei "cel care a refuzat recunoaşterea hotărârii străine" din cuprinsul art. 1099 alin. (1) C. proc. civ.

Drept urmare, calitatea de parte care refuză, prin ipoteză, recunoaşterea sentinţei de divorţ pronunţată de Judecătoria Sectorială Centrală Pest în dosarul cu nr. x. P.102.850/2017/19 la data de 4 mai 2018, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 19 iunie 2018, aparţine pârâtei B., cu domiciliul stabilit în judeţul Iaşi, astfel cum reiese din adresa nr. x/07.01.2021 emisă de Primăria comunei Erbiceni, precum şi din accesarea bazei de date a Direcţiei pentru Evidenţei Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, la data de 16 martie 2021, unde figurează cu domiciliul activ din data de 24 mai 2019 .

În ceea ce priveşte persoana fizică, domiciliul reprezintă un atribut de identificare a acesteia, iar noţiunea de domiciliu este definită de art. 87 C. civ., în capitolul referitor la identificarea persoanei fizice, ale cărui dispoziţii prevăd că "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală."

Astfel, competenţa teritorială nu poate fi stabilită prin raportare la sediul reprezentantului legal al autorităţii administrative emitente a actului de căsătorie atâta timp cât operarea modificărilor survenite în starea civilă a reclamantului, ulterior divorţului, este condiţionată de parcurgerea procedurii privind recunoaşterea hotărârii străine, fiind subsecventă acesteia.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Iaşi, secţia I civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Iaşi, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2021.