Jurisdiction for challenging driving license suspension imposed as complementary contraventional sanction: O.G. 2/2001 Art. 32(2) vs. administrative law

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 02 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea Dispoziţiei Şefului Serviciului Rutier Timiş nr. x/16.11.2020.

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 99 din 02 februarie 2021, Tribunalul Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârât, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 297 din 16 aprilie 2021, Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Gorj a arătat că prin Dispoziţia Şefului Serviciului Rutier Timiş nr. x/16.11.2020 s-a dispus măsura suspendării dreptului reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile, pentru săvârşirea unei abateri prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, la data de 04.10.2015, constatată prin procesul-verbal de contravenţie împotriva căruia reclamant a formulat plângere contravenţională, înregistrată sub nr. x/325/2015 pe rolul Judecătoriei Timişoara, soluţionată definitiv prin decizia civilă nr. 1583 din 04 octombrie 2016.

Instanţa a reţinut că deşi actul juridic prin care a fost luată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule reprezintă un act administrativ tipic, având toate trăsăturile reglementate de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, acesta este emis în materie contravenţională, reglementată prin norme juridice derogatorii de la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Cum obiectul acţiunii se circumscrie dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Timişoara, instanţa care a analizat şi plângerea contravenţională formulată de reclamant.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 8214 din 22 iunie 2021, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal. Totodată, a constatat ivit conflictul de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi art. 32 din O.G. nr. 2/2001, instanţa a reţinut că judecătoria are competenţa materială de a soluţiona plângerile formulate împotriva proceselor-verbale de contravenţie, însă reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect anularea unui act administrativ constând în Dispoziţia Şefului Serviciului Rutier Timiş nr. x din 16 noiembrie 2020.

Prin urmare, acţiunea în anularea Dispoziţiei este de competenţa materială a instanţelor de contencios administrativ, fiind aplicabile prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, s-a solicitat anularea Dispoziţiei Şefului Serviciului Rutier Timiş nr. x/16.11.2020, prin care s-a dispus măsura suspendării dreptului reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile, pentru săvârşirea unei abateri prevăzute de art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, săvârşită la data de 04.10.2015, abatere contestată şi respinsă de Tribunalul Timiş, definitiv la data de 04.10.2016, precum şi majorarea perioadei de suspendare cu 30 de zile pentru nerespectarea prevederilor art. 118 alin. (5) şi (7) din O.U.G. nr. 195/2002, republicată.

Înalta Curte constată că Tribunalul Gorj şi Judecătoria Timişoara şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de interpretarea diferită a dispoziţiilor legale în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă material a soluţiona pricina.

Astfel, Tribunalul Gorj a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze cauza este cea care a soluţionat şi plângerea contravenţională formulată împotriva actului sancţionator în raport de care s-a dispus, prin dispoziţia contestată, măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile şi, totodată, majorarea perioadei de suspendare, pe când Judecătoria Timişoara a reţinut că soluţionarea cauzei revine instanţei de contencios administrativ având în vedere obiectul acţiunii - anulare act administrativ.

Potrivit art. 95 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, "încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2)", iar art. 96 alin. (2) prevede, printre sancţiunile contravenţionale complementare, măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat.

Înalta Curte constată că cererea cu care reclamantul A. a învestit instanţa de judecată, în prezenta cauză, are ca obiect, în esenţă, executarea unei sancţiuni contravenţionale complementare, aplicată în temeiul O.U.G. nr. 195/2002, republicată, situaţie în care devin incidente, dispoziţiile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001privind regimul juridic al contravenţiilor, referitoare la instanţa competentă să controleze aplicarea şi executarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare, anume judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Cum obiectul acţiunii se circumscrie dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria Timişoara, instanţa care a analizat plângerea contravenţională formulată de reclamant împotriva procesului-verbal prin care a fost sancţionat pentru abaterea prevăzută de art. 100 alin. (3) lit. d) din O.U.G. nr. 195/2002, în raport de care s-a dispus prin dispoziţia contestată măsura suspendării suspendării dreptului reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru 30 de zile şi, totodată, majorarea perioadei de suspendare.

Nu are relevanţă, în acest context, faptul că reclamantul a înţeles să indice dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, ca temei de drept al cererii sale, câtă vreme parcursul procesual al plângerii contravenţionale este clar conturat de dispoziţiile O.U.G. nr. 195/2002 şi O.G. nr. 2/2001, la care primul act normativ face trimitere, iar instanţa este ţinută să soluţioneze litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

Deşi actul juridic prin care este luată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule prezintă trăsăturile unui act administrativ tipic în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, este de menţionat că acesta este emis în materie contravenţională reglementată prin norme juridice derogatorii de la dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Timişoara, secţia I civilă este instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza dedusă judecăţii, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2021.