Patent infringement suspension of execution: prejudice assessment for distinct administrative price withdrawal versus market placement obligations

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii adresate instanţei de apel

Prin cererea formulată la data de 30.06.2021 şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul de apel nr. x/2021, apelanta - pârâtă A. S.R.L. a formulat cerere de suspendare a executării sentinţei nr. 1048/28.06.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă.

2. Hotărârea instanţei de apel

Prin încheierea din şedinţa publică din data de 20 iulie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării sentinţei.

3. Calea de atac formulată în cauză

Pârâta A. S.R.L. a declarat recurs principal împotriva încheierii sus- menţionate, iar reclamanta B. a declarat recurs incident împotriva aceleiaşi încheieri, cât şi împotriva încheierii din şedinţa publică din data de 16 iulie 2021 a aceleiaşi instanţe.

Prin recursul declarat împotriva încheierii din data de 20 iulie 2021, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta A. S.R.L. a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 450 şi art. 1000 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea recurată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că pentru suspendarea executării sentinţei, este necesară îndeplinirea următoarelor trei condiţii: plata unei cauţiuni; existenţa unei aparenţe de contestaţie serioasă asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii apelate; existenţa unui prejudiciu cauzat debitorului prin executarea imediată a hotărârii apelate.

Primele două condiţii au fost considerate în mod corect îndeplinite, însă instanţa de apel a considerat în mod nelegal că, punând în balanţă interesele părţilor, nu ar fi îndeplinită condiţia existenţei unui prejudiciu manifest şi neuzual, cu toate că suspendarea executării hotărârii primei instanţe nu ar fi adus niciun prejudiciu B., întrucât preţurile medicamentelor au fost aprobate până la 31.12.2021.

În realitate, balanţa intereselor înclina în favoarea A., ca urmare a faptului că preţul produsului reclamantei, Nexavar, nu a suferit vreo scădere până la momentul pronunţării ordonanţei. Chiar dacă preţul produsului pârâtei A. a fost aprobat, nu a avut loc o recalculare a preţurilor medicamentelor, art. 31 din Ordinul nr. 368/2017 al ministrului Sănătăţii prevăzând că preţurile deja aprobate sunt valabile până la 31.12.2021.

În plus, astfel cum s-a arătat în cererea de suspendare, pârâta a transmis deja o adresă către CNAS prin care a solicitat expres ca produsul Sorafenib A. să nu fie inclus în lista de medicamente rambursate.

Aşadar, suspendarea executării sentinţei din 28.06.2021 nu ar fi de natură să prejudicieze pe B., întrucât preţul actual pentru Nexavar ar fi rămas fixat până la data de 31.12.2021, moment mult ulterior soluţionării definitive a ordonanţei preşedinţiale/apelului pârâtei, estimată pentru luna septembrie 2021, astfel cum s-a reţinut prin încheierea recurată.

Din contră, menţinerea obligaţiei stabilite de prima instanţă în sarcina A., de solicitare a retragerii preţului Sorafenib A. 200 mg, aprobat prin Ordinul MS nr. 535/2021, este o măsură cu caracter permanent şi evident mult mai prejudiciabilă decât suspendarea hotărârii primei instanţe, întrucât nu are un caracter temporar/provizoriu şi reversibil. Punerea sa în practică determină necesitatea reluării întregii proceduri în vederea aprobării preţului medicamentului.

O măsură temporară ar fi putut fi suspendarea temporară a efectelor ordinului de aprobare a preţului, dar retragerea totală a deciziei de preţ este una esenţialmente permanentă şi care nu poate fi dispusă pe calea ordonanţei preşedinţiale. Aprobarea preţului pentru un medicament se desfăşoară conform Ordinului nr. 368/2017 al ministrului Sănătăţii, publicat în Monitorul Oficial nr. 215/2017.

Procedura administrativă este una complexă care implică depunerea multor documente, inclusiv a unor comparaţii de preţ, precum şi aşteptarea unor perioade lungi de timp până la analizarea şi aprobarea actelor, urmând ca ulterior să se întocmească un proiect de ordin de ministru care să cuprindă aceste preţuri, care, odată aprobat, se publică în Monitorul Oficial.

Reluarea procedurii ar însemna parcurgerea de la început a procedurii administrative de aprobare a preţului, aceste demersuri implicând în mod evident formularea unei noi cereri, pregătirea unei noi documentaţii etc., procedură care ar dura mai mult decât timpul rămas până la soluţionarea definitivă a cauzei estimată de instanţa de apel pentru luna septembrie 2021.

Prin recursul incident declarat împotriva încheierilor din 16.07.2021 şi 20.07.2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reclamanta B. a solicitat casarea acestora cu privire la soluţia dată asupra cererii sale de stabilire a cauţiunii şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, susţinând următoarele:

1. Instanţa a încălcat prevederile art. 1062 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., din care rezultă că, în toate situaţiile, atât ca regulă generală, cât şi în situaţiile "când există urgenţă", cauţiunea se va stabili de instanţă prin încheiere, contrar celor reţinute de instanţa de apel prin încheierea din 20.07.2021.

"Rezoluţia" preşedintelui de complet prin care a fost stabilită o cauţiune în cuantum de 5000 RON în sarcina apelantei - intimate nu reprezintă o încheiere, aceasta nefiind semnată de ambii membri ai completului şi fiind lipsită de orice considerente, astfel cum impun prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) şi art. 425 alin. (3) C. proc. civ.

Vătămarea suferită de către recurenta - reclamantă ca urmare a încălcării regulilor de procedură menţionate, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actelor de procedură, se manifestă sub două aspecte: pe de o parte, reclamanta nu poate formula o cale de atac în sensul art. 1062 alin. (2) C. proc. civ., întrucât aceasta poate viza doar o hotărâre judecătorească, iar nu şi rezoluţiile preşedintelui completului; pe de altă parte, nu există nicio menţiune în dosarul cauzei din care să rezulte că valoarea cauţiunii a fost stabilită ca urmare a deliberării completului de judecată, iar nu exclusiv a preşedintelui acestuia.

2. Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 1062 alin. (2) C. proc. civ. în privinţa scopului cauţiunii judiciare.

Cauţiunea nu are rolul de a garanta "o anumită seriozitate a cererii de suspendare", cum fără temei a apreciat instanţa de apel, ci pe acela de a acoperi eventualul prejudiciu suferit de reclamantul din procedura de ordonanţă preşedinţială, între cele două noţiuni existând o evidentă diferenţă de conţinut.

O cauţiune de 5000 RON ar putea să corespundă scopului imaginat de către instanţa de apel, însă în niciun caz acest cuantum nu poate acoperi prejudiciul pe care reclamanta ar urma să îl sufere în cazul în care executarea ordonanţei preşedinţiale ar fi suspendată.

În primul rând, valoarea cauţiunii stabilite reprezintă 1/3 din preţul unei singure cutii (14.568,91 RON) de Nexavar (medicamentul inovativ pus pe piaţă de B.) şi ar acoperi tratamentul unui singur pacient timp de aproximativ 9 zile (o cutie de Nexavar asigurând tratamentul unui pacient timp de 28 zile).

În al doilea rând, existenţa preţului medicamentului generic Sorafenib A., chiar neurmată de punerea efectivă pe piaţă a acestuia, va atrage, prin efectul legii, scăderea preţului de decontare al medicamentului Nexavar, faţă de dispoziţiile art. 1 din Anexa nr. 1 a Ordinului 1605/875/2014.

În concret, doar ca urmare a publicării în Canamed a preţului pentru medicamentul Sorafenib A., preţul de decontare al medicamentului Nexavar va scădea de la 130,07 RON la 101,72 RON per comprimat, adică o scădere de 22%, s-a mai arătat prin motivele de recurs.

La termenul de judecată din 21.09.2021, Înalta Curte a respins excepţia inadmisibilităţii recursului principal, invocată de către recurenta - reclamantă B. şi a reţinut cauza spre soluţionare asupra recursurilor, urmând a se pronunţa cu prioritate asupra excepţiei nulităţii recursului principal, invocată de către recurenta - reclamantă.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului principal, invocată de către recurenta - reclamantă B., Înalta Curte apreciază că este nefondată, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 489 C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului intervine atât în cazul nemotivării acestuia în termenul legal (alin. (1), cât şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ. (alin. (2).

Criticile formulate de către recurenta - pârâtă A. S.R.L. au vizat doar una dintre condiţiile cerute pentru suspendarea executării ordonanţei preşedinţiale pronunţate prin hotărârea primei instanţe, astfel cum a fost enunţată, în mod necontestat, prin încheierea recurată, respectiv condiţia prejudiciului manifest şi neuzual, în contextul în care instanţa de apel a considerat a fi îndeplinită o primă condiţie, anume aceea a aparenţei unei contestaţii serioase asupra legalităţii şi temeiniciei hotărârii apelate.

Recurenta - pârâtă A. S.R.L. a pretins absenţa vreunui prejudiciu produs reclamantei B. prin eventuala suspendare a executării hotărârii primei instanţe, în timp ce menţinerea obligaţiei stabilite de prima instanţă în sarcina A., de solicitare a retragerii preţului, este pentru aceasta mult mai prejudiciabilă decât suspendarea hotărârii primei instanţe, întrucât are caracter permanent, şi nu unul temporar/provizoriu şi reversibil.

Se constată, aşadar, că recurenta - pârâtă reproşează instanţei de apel, pe de o parte, nerespectarea criteriului de evaluare a condiţiei de admisibilitate în discuţie, anume compararea intereselor legitime ale părţilor, iar, pe de altă parte, evaluarea greşită a procedurii prevăzute de Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 368/2017 în stabilirea caracterului măsurii de obligare a pârâtei la solicitarea retragerii preţului.

Astfel formulate, criticile se încadrează în cazul de casare invocat în mod explicit, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din moment ce evocă modul de raportare la criteriul pe care chiar instanţa de apel l-a enunţat în încheierea recurată, în aplicarea prevederilor art. 1000 alin. (2) C. proc. civ., precum şi aplicarea normelor ce reglementează procedura de aprobare a preţului maximal pentru un medicament de uz uman.

Cercetarea cauzei din această perspectivă exclude reaprecierea situaţiei de fapt stabilite de către instanţa de apel, pe baza probelor administrate, întrucât atare operaţiune vizează temeinicia, iar nu legalitatea hotărârii recurate, excedând atribuţiile instanţei de control judiciar.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că este incident cazul prevăzut de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., motiv pentru care va respinge excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta A. S.R.L.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată următoarele:

În ceea ce priveşte recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L., se reţine că instanţa de apel a enunţat drept condiţie pentru a se dispune suspendarea executării hotărârii primei instanţe şi existenţa unui prejudiciu manifest şi neuzual faţă de cel inerent executării ordonanţei preşedinţiale. Prin încheierea recurată, s-a considerat că această condiţie nu este îndeplinită, spre deosebire de cerinţa aparenţei unei contestaţii serioase a legalităţii şi temeiniciei hotărârii primei instanţe.

În evaluarea condiţiei unui astfel de prejudiciu, instanţa de apel s-a raportat la standardul comparării intereselor legitime ale părţilor, iar acest reper de analiză nu a fost contestat ca atare prin motivele de recurs, nefăcând obiectul învestirii instanţei de recurs.

Modul concret în care au fost evaluate şi fixate în încheierea recurată câştigul redus pe care pârâta l-ar obţine şi prejudiciul încercat de către reclamantă în situaţia admiterii cererii de suspendare reflectă aprecierea situaţiei de fapt, pe baza probelor administrate, ce nu poate fi reevaluată de către instanţa de recurs.

Se observă, însă, din considerentele hotărârii recurate, că instanţa de apel a analizat comparativ folosul şi prejudiciul părţilor exclusiv prin raportare la eventuala punere provizorie pe piaţă a medicamentului Sorafenib A. 200 mg, în executarea hotărârii primei instanţe.

Astfel, s-a apreciat că un asemenea act de folosire a obiectului brevetului al cărui titular este reclamanta B., până la soluţionarea apelului împotriva ordonanţei preşedinţiale, procură apelantei-pârâte un folos mai redus decât paguba pe care reclamanta ar urma să o suporte în acest caz, ca o consecinţă a coexistenţei a medicamentului protejat prin brevet cu medicamentul generic al pârâtei, a scăderii gradului de decontare pentru medicamentul reclamantei şi a pierderii unei părţi a clientelei.

În acest cadru, trebuie constatat că aprecierea instanţei de apel referitoare la urmările eventualei puneri pe piaţă a produsului pârâtei nu poate fi reevaluată în recurs, motiv pentru care nu există vreo raţiune pentru casarea încheierii sub aspectul respingerii cererii de suspendare a executării sentinţei în ceea ce priveşte dispoziţiile de obligare a pârâtei la încetarea folosirii propriului produs, respectiv de a-l retrage şi de a nu pune pe piaţă acest produs.

În egală măsură, însă, faţă de motivarea încheierii recurate, se impune a se constata că toate consecinţele negative pe care reclamanta le-a preconizat, de o manieră pe care instanţa de apel a socotit-o plauzibilă, au fost reţinute exclusiv în legătură cu comercializarea efectivă a produsului, care ar antrena coexistenţa celor două produse, acesta fiind contextul în care are loc scăderea preţului de decontare şi pierderea clientelei.

Rezultă, aşadar, că, în raţionamentul instanţa de apel, un asemenea prejudiciu s-ar produce doar prin punerea efectivă pe piaţă a produsului, ceea ce înseamnă că simpla aprobare a preţului prin ordin al ministrului, în procedura administrativă premergătoare, nu are aptitudinea de a produce vreun prejudiciu reclamantei B..

Din această perspectivă, sunt fondate susţinerile recurentei - pârâte în ceea ce priveşte dispoziţia primei instanţe referitoare la retragerea preţului, conform cărora instanţa de apel nu a respectat criteriul de evaluare a suspendării executării privind prejudiciul, care, astfel cum a fost indicat în hotărâre, presupunea o cântărire a intereselor legitime ale părţilor şi, prin urmare, existenţa unui prejudiciu produs reclamantei.

O asemenea evaluare a consecinţelor eventualei suspendări a executării până la soluţionarea apelului, în privinţa dispoziţiei în discuţie, separat de dispoziţiile ce vizează punerea pe piaţă a produsului Sorafenib A. 200 mg, se impunea şi prin prisma faptului că, prin hotărârea primei instanţe, obligaţia de a solicita retragerea preţului produsului Sorafenib A. 200 mg, aprobat prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 535/2021, a fost impusă pârâtei în mod distinct de obligarea sa la încetarea oricărui act de folosire a propriului produs Sorafenib A. 200 mg, în modalităţile indicate în dispozitiv - în condiţiile în care produsul are ca ingredient substanţa activă în legătură cu care reclamanta pretinde că face obiectul brevetului său -, precum şi de obligare a pârâtei de a retrage şi de a nu pune pe piaţă acelaşi produs.

Mai mult decât atât, dispoziţiile din sentinţă sunt autonome şi pot fi puse în executare în mod independent, astfel încât este posibilă şi evaluarea separată a posibilităţii suspendării executării lor.

Astfel, potrivit art. 1 din Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, publicat în Monitorul Oficial nr. 215/2017 (în forma în vigoare la data cererii de chemare în judecată- 13.04.2021), "Normele se aplică tuturor medicamentelor de uz uman pentru care a fost emisă o autorizaţie de punere pe piaţă (...) sau o decizie a Comisiei Europene valabilă pe teritoriul României, în scopul comercializării pe teritoriul României în conformitate cu prevederile legii (...)".

Din prevederea citată rezultă că aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, în procedura administrativă expres reglementată, ţine de o etapă anterioară comercializării efective a medicamentelor, ceea ce înseamnă că însăşi obligaţia stabilită în sarcina pârâtei, aceea de solicitare a retragerii preţului, este distinctă de obligaţiile referitoare la punerea pe piaţă şi comercializarea efectivă a produsului său.

Este adevărat că, potrivit art. 2 alin. (2) din acelaşi ordin (în forma în vigoare la data de 13.04.2021), "este interzisă comercializarea pe teritoriul României a medicamentelor pentru care ministerul nu a emis ordin de aprobare a preţului" (cu excepţia situaţiilor anume prevăzute în Norme, care nu interesează prezenta cauză), astfel încât, a contrario, este permisă comercializarea pe teritoriul României a medicamentelor, odată ce a fost emis un ordin de aprobare a preţului.

În cauza de faţă, însă, după cum s-a arătat anterior, prin ordonanţa preşedinţială a cărei suspendare a fost solicitată instanţei de apel, s-a dispus tocmai interzicerea temporară a comercializării medicamentului Sorafenib A. 200 mg, dispoziţie ce produce efecte inclusiv până la soluţionarea apelului - faţă de respingerea definitivă a cererii de suspendare -, chiar dacă s-ar menţine ordinul de aprobare a preţului deja emis în cauză, nefiind necesară, aşadar, revocarea ordinului, la solicitarea pârâtei, exclusiv pe temeiul art. 2 alin. (2) din Ordinul nr. 369/2017.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte constată că se impune casarea deciziei în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării dispoziţiei din sentinţă privind obligaţia pârâtei de a solicita retragerea preţului produsului Sorafenib A. 200 mg, aprobat prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 535/2021.

Totodată, se constată că sunt fondate susţinerile din motivarea recursului referitoare la procedura administrativă reglementată prin Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 369/2017.

După cum s-a reţinut în mod necontestat în prezenta cauză, această procedură a fost deja epuizată în privinţa produsului Sorafenib A. 200 mg, Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 535/2021, ce reprezintă actul final al procedurii, fiind deja publicat în Monitorul Oficial nr. 449/27.04.2021.

Ordinul nr. 369/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, pe temeiul căruia a fost emis Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 535/2021, nu prevede şi procedura de retragere a preţului aprobat pe cale administrativă, astfel încât, pe de o parte, nu există vreun temei pentru a se estima efectele unei solicitări a părţii de retragere a preţului şi durata unei asemenea proceduri, iar, pe de altă parte, obligaţia stabilită în sarcina pârâtei are aparenţa unei măsuri definitive, din moment ce este vorba despre o procedură administrativă epuizată, care ar presupune, în cazul admiterii apelului pe acest aspect, o nouă cerere de fixare a preţului şi parcurgerea unei noi proceduri administrative.

Or, cu toate că a apreciat că măsura obligării pârâtei la formularea unei cereri de retragere a preţului face obiectul unor critici pertinente în apel, existând aparenţa unei contestaţii serioase la adresa legalităţii şi a temeiniciei hotărârii primei instanţe, instanţa de apel nu a dat eficienţă acestei aprecieri din perspectiva aparenţei caracterului definitiv al măsurii dispuse, în evaluarea cerinţei privind prejudiciul manifest şi neuzual produs pârâtei prin executarea ordonanţei preşedinţiale până la soluţionarea apelului.

În consecinţă, se impune ca, în cadrul rejudecării cererii de suspendare a executării dispoziţiei din sentinţă privind obligaţia pârâtei de a solicita retragerea preţului produsului Sorafenib A. 200 mg, instanţa de apel să valorifice aprecierea referitoare la aparenţa caracterului definitiv al măsurii dispuse prin hotărârea primei instanţe.

Faţă de toate considerentele expuse, Înalta Curte va admite recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L. şi, pe temeiul art. 497 cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va casa încheierea atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

În ceea ce priveşte recursul incident declarat de reclamanta B. împotriva încheierilor din 16.07.2021 şi 20.07.2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, Înalta Curte constată că nu este fondat.

1. În ceea ce priveşte stabilirea cauţiunii, se reţine că, la termenul de judecată din 16 iulie 2021, ambele părţi au pus concluzii asupra cuantumului cauţiunii, iar instanţa de apel a confirmat cauţiunea de 5000 RON, stabilită anterior pe calea administrativă, prin rezoluţia preşedintelui completului de judecată, dezbaterile purtate, precum şi dispoziţia adoptată cu privire la cauţiune, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată.

Drept urmare, se constată că actul de procedură prin care instanţa de apel a stabilit cauţiunea este chiar încheierea din 16 iulie 2021, astfel încât se constată că, din perspectiva invocată de către recurenta - reclamantă, anume pronunţarea asupra cauţiunii printr-o încheiere, au fost întrutotul respectate dispoziţiile art. 1062 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora instanţa va stabili cauţiunea printr-o încheiere, care poate fi atacată odată cu hotărârea prin care s-a dispus asupra cauţiunii.

În aceste condiţii, Înalta Curte va respinge susţinerile recurentei-reclamante pe acest aspect.

2. În ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii de 5000 RON, astfel cum a fost stabilită de către instanţa de apel pentru cererea de suspendare a executării hotărârii primei instanţe, Înalta Curte constată că obiectul cererii deduse judecăţii pe calea ordonanţei preşedinţiale nu este evaluabil în bani, fiind vorba despre obligaţii de a face, respectiv de a nu face, pe care instanţa era chemată a le stabili în sarcina pârâtei, ca urmare a unor pretinse acte de încălcare a drepturilor reclamantei decurgând dintr-un brevet de invenţie.

Drept urmare, în cauză este incidentă ipoteza din art. 1057 alin. (2) C. proc. civ. referitoare la cererile al căror obiect nu este evaluabil în bani, în cazul cărora cauţiunea nu va putea depăşi suma de 10.000 RON.

Stabilirea în concret a sumei de bani pe care titularul cererii de suspendare a executării urma a o achita cu titlu de cauţiune relevă aprecierea exclusivă a instanţei, în raport de circumstanţele particulare ale cauzei, astfel încât cuantumul fixat nu poate fi reevaluat în calea de atac a recursului, ce exclude o reapreciere de către această instanţă de control judiciar a elementelor factuale avute în vedere la stabilirea cauţiunii.

Din acest motiv, nu pot fi primite susţinerile referitoare la cuantumul cauţiunii stabilite prin încheierea din 16 iulie 2021 şi, faţă de toate considerentele expuse în analiza motivelor de recurs, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de reclamanta B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului principal, invocată de recurenta-reclamantă.

Admite recursul principal declarat de pârâta A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 20 iulie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2021.

Casează încheierea atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de reclamanta B. împotriva încheierii de şedinţă din 16 iulie 2021 şi a încheierii de şedinţă din 20 iulie 2021 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2021.