Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1678/2021 AI generated

Revision inadmissible for lack of identical object and cause between administrative annulment and civil vindication actions despite res judicata arguments

Case Number Decizia nr. 1678/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the application for revision filed by the claimant, thereby upholding the final decision of the Court of Appeals (Pitești) that had partially overturned the demolition order in a separate civil proceeding; consequently, the earlier administrative litigation outcomes, which had annulled the building permit and ordered the demolition of the structure on grounds of bad faith and the extinction of property rights through the destruction of the old building, remain in force, while the civil litigation outcome denying the demolition demand stands. The dispute involved a company seeking the revision of a final civil judgment in a property recovery and specific performance case, arguing that it contradicted a prior final judgment in an administrative case regarding the same construction site and violated the authority of res judicata by failing to recognize the pre-existing legal status of the property rights. The court held that the revision was inadmissible under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure because the two proceedings lacked the required triple identity of parties, object, and cause of action, as one was an action for the annulment of an administrative act and the other was a private law action for vindication and specific performance; the court emphasized that revision is an extraordinary remedy for true contradictory judgments, not a mechanism to re-examine the legality of a final judgment or to correct alleged errors in the application of law when the underlying legal bases differ.

Legislator headnote

AI generated

art. 138 alin. (4) C. proc. civ, art. 562 alin. (1) din C. civ, art. 510 alin. (2) C. proc. civ, art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 509 din C. proc. civ; Revision inadmissible for lack of identical object and cause between administrative annulment and civil vindication actions despite res judicata arguments: The dispute involved a company seeking the revision of a final civil judgment in a property recovery and specific performance case, arguing that it contradicted a prior final judgment in an administrative case regarding the same construction site and violated the authority of res judicata by failing to recognize the pre-existing legal status of the property rights. The court held that the revision was inadmissible under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure because the two proceedings lacked the required triple identity of parties, object, and cause of action, as one was an action for the annulment of an administrative act and the other was a private law action for vindication and specific performance; the court emphasized that revision is an extraordinary remedy for true contradictory judgments, not a mechanism to re-examine the legality of a final judgment or to correct alleged errors in the application of law when the underlying legal bases differ.

Keywords

AI generated
action for annulment civil revision proceedings res judicata legal status recovery of property administrative error

Cited Legislation

AI generated
art. 138 alin. (4) C. proc. civ
x/2015, potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (4) C. proc. civ., Judecătoria Piteşti, secţia civilă, a admis excepţia litispendenţei şi a înaintat dosarul către Tribunalul Argeş în vederea ataşării la dosarul nr.
art. 562 alin. (1) din C. civ
asupra imobilului construcţie situat în municipiul Piteşti, judeţul Arges, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 562 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora dreptul de proprietate cu privire la imobil s-a stins ca urmare pieirii bunului.
art. 510 alin. (2) C. proc. civ
a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia necompetenţei materiale, în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că s-a solicitat revizuirea deciziei nr.
art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
401/2019 a Curţii de Apel Piteşti, precum şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fondul cererii de revizuire, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată.
art. 513 alin. (3) C. proc. civ
The procedural basis for dismissing the revision request as inadmissible, which serves as the operative ground for the court's final decision.
art. 509 din C. proc. civ
Potrivit art. 509 din C. proc. civ., "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8.
art. 431 C. proc. civ
Este real că potrivit art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.
art. 430 alin. (2) C. proc. civ

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

The procedural basis for dismissing the revision request as inadmissible, which serves as the operative ground for the court's final decision.

art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

The legal basis cited for imposing the obligation to pay court costs (attorney's fees) to the opposing party.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Litigiul vizând dosarul nr. x/2015, soluţionat prin decizia civilă nr. 401 R-cont din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Piteşti:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10 iunie 2015 pe rolul Judecătoriei Piteşti, secţia civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B. şi Municipiul Piteşti, prin primar, a solicitat anularea autorizaţiei de construire nr. x/06.05.2015 emisă pe numele pârâtei persoană fizică.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 27 iulie 2015 pe rolul Tribunalului Argeş, secţia civilă, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi Municipiul Piteşti, prin primar, a solicitat anularea aceleiaşi autorizaţii de construire şi restabilirea situaţiei anterioare în sensul obligării pârâţilor la demolarea lucrărilor de construire realizate în baza autorizaţiei, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 04 martie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (4) C. proc. civ., Judecătoria Piteşti, secţia civilă, a admis excepţia litispendenţei şi a înaintat dosarul către Tribunalul Argeş în vederea ataşării la dosarul nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 475 din 13 mai 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a respins acţiunea pentru lipsa calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi Municipiul Piteşti, prin primar.

Prin decizia nr. 1365 R-Cont din 06 octombrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 475 din 13 mai 2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă; a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare.

Prin sentinţa civilă nr. 425 din 12 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Argeş, secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul C.; a admis acţiunea conexată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi Municipiul Piteşti, prin Primar; a anulat autorizaţia de construire nr. x/06.05.2015 şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în sensul obligării pârâţilor B. si C. la demolarea lucrărilor de construire realizate în baza autorizaţiei, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în caz de refuz va fi autorizată reclamanta să procedeze la desfiinţarea acestei construcţii pe cheltuiala pârâţilor; a obligat pârâţii la plata către reclamanta a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 401 R-Cont din 19 martie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii şi nulităţii recursului; a respins, ca nefondate, recursurile declarate de pârâţii B., C. şi Municipiul Piteşti, prin primar, împotriva sentinţei civile nr. 425 din 12 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015.

2. Litigiul privind dosarul nr. x/2015, finalizat prin decizia civilă nr. 175 din 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 octombrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E., a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor B. şi C. să-i respecte proprietatea şi posesia suprafaţei de 70 m.p., situată în municipiul Piteşti, judeţul Argeş, care face parte din terenul proprietatea sa, în suprafaţă totală de 320 m.p. (măsurată 336 m.p.), înscrisă în cartea funciară nr. x a Municipiului Piteşti (provenită din conversia CF nr. x), nr. cadastral x; obligarea în solidar a pârâţilor B. şi C. să demoleze construcţia pe care o edifică pe acest teren şi să elibereze terenul de materialele rezultate din demolare, iar în caz de refuz, să fie autorizată reclamanta să efectueze aceste lucrări, pe cheltuiala pârâţilor; să constatate nulitatea absolută a actului adiţional la contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/10.07.1997 la Biroul notarului public F., încheiat de pârâţii B., pe de o parte şi D. şi E., pe de altă parte, act adiţional autentificat sub nr. x/05.11.2002, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1206 din 09 februarie 2017, Judecătoria Piteşti, secţia civilă, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E..

Prin decizia civilă nr. 2800 din 18 iunie 2019, Tribunalul Argeş, secţia civilă, a admis apelul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1206/09.02.2017, pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. x/2015, intimaţi fiind pârâţii B., C., D. şi E.; a schimbat sentinţa în sensul că a admis acţiunea; a obligat pe pârâţi să lase reclamantei în deplină proprietate şi posesie suprafaţa de 69 m.p. identificată în planşa nr. 7 a RET G., fila x; a obligat pe pârâţi în solidar să demoleze construcţia edificată pe acest teren individualizată în aceeaşi planşă sub denumirea C 1 şi să elibereze terenul de materialele rezultate din demolare; în caz de refuz al pârâţilor, a autorizat pe reclamantă să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâţilor; a constatat nul actul adiţional autentificat sub nr. x/05.11.2002 de BNP F.; a obligat pârâţii în solidar la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 1.782 RON reduse.

Prin decizia civilă nr. 175 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, a admis recursul declarat de pârâţii B. şi C. împotriva deciziei civile nr. 2800 din 18 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2015; a casat, în parte, decizia şi, în consecinţă, a înlăturat dispoziţia privind demolarea construcţiei individualizate sub denumirea C1; a menţinut în rest dispoziţiile instanţei.

3. Cererea de revizuire:

Prin cererea înregistrată la data de 28 mai 2021 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2021, revizuenta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea, în parte, a deciziei civile nr. 175 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015.

În motivarea căii de atac, cu referire la istoricul litigiului, revizuenta a arătat că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 425 din 12 aprilie 2018 a Tribunalul Argeş şi a deciziei civile nr. 401 R-Cont din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Piteşti, pronunţate în dosarul nr. x/2015, în condiţiile în care instanţele de fond şi apel au reţinut inexistenţa dreptului de proprietate a pârâtei B. cu privire la construcţie ca urmare a dispariţiei acesteia şi relei-credinţe a pârâţilor B. şi C. cu privire la edificarea unei construcţii noi în baza autorizaţiei de construire nr. x/06.05.2015.

A susţinut că ambele instanţe au valorificat aspectele tranşate cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 1783/25.02.2015 pronunţată de Judecatoria Piteşti în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 1138/12.04.2016, pronunţată de Tribunalul Argeş, prin care a fost respins apelul formulat de pârâta B..

În acest dosar, instanţa a constatat inexistenţa dreptului de proprietate al pârâtei B. asupra imobilului construcţie situat în municipiul Piteşti, judeţul Arges, reţinând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 562 alin. (1) din C. civ., potrivit cărora dreptul de proprietate cu privire la imobil s-a stins ca urmare pieirii bunului.

De altfel, prin decizia civilă nr. 2800/18.06.2019, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2015, instanţa de apel a reţinut efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat prin raportare atât la sentinţa civilă nr. 1783/25.02.2015, cât şi la decizia civilă nr. 401/R-Cont/19.03.2019, pronunţată de Curtea de Apel Pitesti în dosarul nr. x/2015.

A mai arătat că prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, cât şi prin capătul 2 al cererii de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, au solicitat demolarea construcţiei în suprafaţă de 70 mp. situată pe terenul din Piteşti, judeţul Argeş.

Cu privire la încălcarea autorităţii de lucru judecat a considerentelor hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2015, revizuenta a arătat că deşi în dosarul nr. x/2015 instanţa a reţinut reaua-credinţă a pârâtei B. cu privire la edificarea construcţiei, în dosarul nr. x/2015, prin decizia civilă nr. 401/R-Cont/19.03.2019, Curtea de Apel Piteşti a constatat că instanţa de apel a pronunţat o soluţie greşită atunci când a dispus obligarea pârâtei să demoleze construcţia situată pe acest teren, reţinând că edificarea sa a fost făcută de reclamant cu rea-credinţă în condiţiile în care la data anulării autorizaţiei de construire nr. x/06.05.2015, eliberată de Primaria Municipiului Piteşti, construcţia veche exista pe terenul în litigiu într-o stare de degradare în proporţie de 70%, existenţa acestei construcţii fiind suficientă pentru a se aprecia asupra bunei-credinţe a pârâtei cu privire la constructia nouă.

În acelaşi dosar, instanţa a reţinut că la momentul emiterii autorizaţiei de reabilitare construcţia nu mai exista, dreptul de proprietate cu privire la aceasta dispărând ca urmare a pieirii construcţiei, valorificând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al sentinţei civile nr. 1783/25.02.2015, pe când în dosarul nr. x/2015, instanţa de recurs a constatat că nu s-a făcut dovada existenţei unei autorizaţii de demolare a construcţiei vechi, ceea ce presupune că pârâta nu şi-a pierdut dreptul de proprietate asupra imobilului, ci după cum au reţinut instanţele de contencios administrativ, o parte din această construcţie a fost încoporată în construcţia nouă.

Cu referire la încălcarea autorităţii de lucru judecat a dispozitivului deciziei civile nr. 425/12.04.2018 a Tribunalului Argeş, a susţinut că decizia civilă nr. 175/27.04.2021 a Curţii de Apel Piteşti contrazice cele statuate în prin decizia Tribunalului Argeş, pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Practica judiciară a stabilit că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri are drept scop respectarea autorităţii de lucru judecat în situaţia în care instanţele au dat soluţii contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care le este favorabilă, iar rezolvarea acestei situatii, nu se poate realiza decât prin revizuirea şi anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii de lucru judecat.

Anularea ultimei hotărâri, care a încălcat principiul autorităţii de lucru judecat, se impune şi din perspectiva respectării dreptului la un proces echitabil reglementat de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea în cauza Rozalia Avram Tmpotriva Romaniei, publicată în M. Of. nr. 252/15.04.2015, par. 31; Hotărârea în cauza Mitrea împotriva României, publicată în M.Of. nr. 855/21.12.2010, par. 23).

Totodată, Curtea a considerat că şi în absenţa anulării unei hotărâri, repunerea în discuţie a unei soluţii adoptate într-un litigiu, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cadrul unei alte proceduri judiciare, poate aduce atingere art. 6, în măsura în care poate să facă iluzoriu dreptul la o instanţă şi să încalce principiul securităţii juridice (cauza Kehaya şi alţii împotriva Bulgariei, pct. 67-70; Gok şi alţii împotriva Turciei, nr. 71.867/01, 71.869/01, 73.319/01 şi 74.858/01, pct. 57-62, 27 iulie 2006, şi Esertas împotriva Lituaniei, nr. 50.208/06, pct. 23-32, 31 mai 2012).

4. Apărările formulate în cauză:

La data de 13 iulie 2021 (data depunerii la oficiul poştal), în termenul legal, intimata B. a depus întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia necompetenţei materiale, în raport de dispoziţiile art. 510 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că s-a solicitat revizuirea deciziei nr. 175/27.04.2021 în raport de sentinţa civilă nr. 425/12.04.2018 a Tribunalului Argeş, menţinută prin decizia civilă nr. 401/19.03.2019 a Curţii de Apel Piteşti, apreciind că competenţa de soluţionare a cererii de revizuire revine Curţii de Apel Piteşti. De asemenea, a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, având în vedere că între procesele evocate nu există identitate de părţi, obiect şi cauză, iar pe calea revizuirii se cere judecarea procesului prin raportare la aceleaşi dovezi şi apărări ce au fost avute în vedere de către instanţa de recurs, lucru care nu este permis.

La data de 14 septembrie 2021, prin poştă electronică, în termenul legal, intimatul C. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei instanţei şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire în raport de sentinţa civilă nr. 425/2018 a Tribunalului Argeş, rămasă definitivă prin decizia nr. 401/2019 a Curţii de Apel Piteşti, precum şi excepţia tardivităţii cererii de revizuire, în raport de dispoziţiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar pe fondul cererii de revizuire, a solicitat respingerea căii de atac, ca neîntemeiată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de revizuire dedusă judecăţii, prin raportare la dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 509 din C. proc. civ., "(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (...)"

Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de textul legal redat, ce se constituie în temeiul juridic al căii extraordinare de atac promovată de S.C. A. S.R.L. o reprezintă necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat atunci când printr-o hotărâre ulterioară s-a statuat în sens contrar a ceea ce s-a tranşat în legătură cu aceeaşi cerere ce a făcut obiectul primei judecăţi.

În alte cuvinte, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur).

Este real că potrivit art. 431 C. proc. civ., nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Dacă primul alineat al articolului sus-menţionat dă expresie funcţiei negative a lucrului judecat potrivit căreia o acţiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiaşi judecăţi, în condiţiile identităţii de părţi, obiect şi cauză, alin. (2) al aceluiaşi articol reglementează prezumţia legală de lucru judecat, care reprezintă manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat, în acest caz nefiind necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară între aceleaşi părţi să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă, indiferent dacă rezolvarea a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente (date fiind dispoziţiile art. 430 alin. (2) C. proc. civ., în conformitate cu care autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă).

În oricare dintre cele două manifestări ale sale (funcţia negativă, care opreşte un al doilea proces sau cea pozitivă, care presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanţei), incidenţa autorităţii de lucru judecat se apreciază, pe de o parte, din perspectiva relativităţii efectelor sale (ce se produce între părţile ce au stat în judecată în ambele procese), iar pe de altă parte, a necesităţii ca aceasta să nu fi fost invocată şi analizată în cel de-al doilea litigiu.

Este adevărat că art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu reglementează expressis verbis o asemenea condiţie de admisibilitate, însă această condiţionare decurge în mod necesar din caracterul extraordinar al căii de atac a revizuirii menită să sancţioneze doar încălcarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare, nu şi modalitatea în care cea de-a doua hotărâre având a analiza excepţia autorităţii de lucru judecat sau efectul pozitiv al lucrului judecat anterior (o chestiune litigioasă ce are legătură sau se răsfrânge, prin efectele sale, asupra noii judecăţi) dă dezlegare acestor aspecte.

Drept urmare, pe calea revizuirii, ca mijloc procedural pus la dispoziţia părţii, nu se produce o reformare a hotărârilor pretins contradictorii în urma exercitării controlului judiciar asupra legalităţii acestora, ci se verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunţată cu încălcarea principiului autorităţii de lucru judecat şi, în caz afirmativ, se procedează la anularea ultimei hotărâri.

În speţa supusă analizei, litigiul în care s-a pronunţat decizia nr. 401/R-cont/2019 a Curţii de Apel Piteşti (dosar nr. x/2015), a avut ca obiect o acţiune în anularea unui act administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 432 din Legea nr. 50/1991 şi art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi Municipiul Piteşti, prin primar.

Cel de-al doilea litigiu în care a fost pronunţată decizia nr. 175/2021 a Curţii de Apel Piteşti (dosar nr. x/2015), a avut ca obiect o acţiune în revendicare (capătul 1 de cerere) şi obligaţie de a face (capătul 2 de cerere), întemeiate pe dispoziţiile art. 563, art. 582 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 1528 C. civ., formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii B., C., D. şi E..

În justificarea ultimului demers judiciar, finalizat prin hotărârea a cărei anulare o solicită, revizuenta a invocat drept temei nesocotirea efectului autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 425/12.04.2018 a Tribunalului Argeş şi a deciziei civile nr. 401 R-cont/2019 a Curţii de Apel Piteşti, din perspectiva dispoziţiilor art. 431 alin. (1) C. proc. civ., în sensul în care într-o acţiune în anulare a unui act administrativ, s-a statuat asupra inexistenţei dreptului de proprietate al pârâtei B. asupra imobilului-construcţiei situat în Piteşti, judeţul Argeş, la data la care s-a solicitat autorizarea reabilitării, acesta stingându-se prin pieirea bunului.

Astfel, o primă analiză a admisibilităţii cererii de revizuire se raportează la verificarea triplei identităţii de părţi, obiect şi cauză, cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat în sensul interzicerii reluării aceleiaşi judecăţi (bis de eadem re ne sit actio) în condiţiile întrunirii cumulative a elementelor reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Procedând la compararea celor două litigii, în circumstanţele factuale expuse, Înalta Curte constată că acestea au obiect diferit şi au fost fundamentate pe cauze juridice distincte, singurul element de identitate fiind unele dintre părţile cauzei - revizuenta S.C. A. S.R.L. şi intimaţii-pârâţi B. şi C., care, însă, nu poate determina reţinerea autorităţii de lucru judecat.

În plus, se reţine că în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea supusă revizuirii, a fost avută în vedere decizia civilă nr. 401/R-cont/19.03.2019 a Curţii de Apel Piteşti în raport de care se invocă contrarietatea de hotărâri, inclusiv argumentele reţinute în cuprinsul acesteia cu privire la faptul că la data anulării autorizaţiei de construire nr. x/06.05.2015, eliberată de Primăria Municipiului Piteşti, construcţia veche exista pe terenul în litigiu într-o stare de degradare în proporţie de 70%, însă s-a apreciat că pârâta B. nu a pierdut dreptul de proprietate asupra acesteia atâta timp cât inexistenţa dreptului putea fi apreciată numai în cazul în care imobilul era demolat în baza unei autorizaţii eliberate de aceeaşi autoritate administrativă.

Totodată, s-au reţinut dezlegările juridicţionale date prin sentinţa civilă nr. 3030/03.09.2003 a Judecătoriei Piteşti, definitivă, prin decizia nr. 274A/16.02.2004 a Curţii de Apel Piteşti, şi irevocabilă, prin decizia nr. 2551/31.03.2005, cu privire la existenţa dreptului de proprietate al pârâtei B. asupra construcţiei în suprafaţă de 70 mp situată pe terenul în suprafaţă de 320 mp aflată în patrimoniul H. S.R.L., la care s-a făcut trimitere în considerentele deciziei civile nr. 401/R-cont/19.03.2019 a Curţii de Apel Piteşti.

Câtă vreme prin intermediul cererii de revizuire îndreptate împotriva deciziei civile nr. 175/27.04.2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia I civilă, a fost pusă în discuţie modalitatea în care printr-o decizie definitivă, ca act jurisdicţional, s-au tranşat aspecte în raport de care nu operează autoritatea de lucru judecat al unei alte hotărâri, revizuenta tinde să transforme această cale extraordinară de atac într-una de reformare care să supună cenzurii legalitatea unei hotărâri definitive, în afara cazurilor strict prevăzute de lege.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că "securitatea juridică implică respectul pentru principiul res iudicata, care constituie principiul caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti. Acest principiu subliniază că nicio parte nu poate solicita revizuirea unei hotărâri definitive şi obligatorii doar pentru a obţine o nouă rejudecare a cauzei. Puterea de revizuire a instanţelor superioare ar trebui utilizată pentru a corecta erorile judiciare, şi nu pentru a se ajunge la o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate de a exista două puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare." (cauza Ryabyk împotriva Rusiei, nr. 52.854/99, par. 52, CEDO 2003-IX, în Hotărârea Mitrea împotriva României, par. 24, publicată în M.Of. nr. 455/21.12.2010).

Totodată, dreptul la un remediu efectiv, consacrat de dispoziţiile art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, garantează părţilor discutarea pe fond a dreptului pretins încălcat în faţa unei instanţe de judecată, garanţie de care revizuenta a beneficiat atât în procesul de revendicare, cât şi în procesul vizând acţiunea în nulitate, în toate gradele de jurisdicţie, şi nu deschide părţii nemulţumite, astfel cum pretinde revizuenta, căi de atac extraordinare împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive, în alte condiţii decât cele prevăzute de legislaţia procesual civilă, în scopul retractării unora dintre hotărâri, pentru că, astfel, ar fi afectat principiul securităţii raporturilor juridice.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 175 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Cu privire la cererea formulată de intimatul C. de acordare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON reprezentând onorariu avocat, conform chitanţei nr. x din 20 septembrie 2021, reţinând soluţia dispusă în cauză, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga revizuenta la plata sumei solicitate, pe care instanţa o apreciază ca având un caracter rezonabil în raport de complexitatea cauzei şi activitatea desfăşurată de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 175 din 27 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Obligă pe revizuenta S.C. A. S.R.L. la plata către intimatul C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.000 RON.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2021.