Land Registry Inscription of Successive Pre-Contracts: Priority of Stamp Duty Exceptions and Procedural Bars to Challenging Tax Qualification on Appeal

Şedinţa publică din data de 21 septembrie 2021

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cereri de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca la data de 20.03.2019 sub nr. x/2019, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N. şi O., solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună înscrierea drepturilor reale în cazul actelor juridice succesive.

Conform 894 C. civ., au solicitat să se dispună înscrierea în Cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x A+14 a terenului neîmprejmuit în suprafaţa de 8.440 mp, a dreptului de proprietate al pârâtului C., conform înscrisului numit "Promisiune sinalagmatică de vânzare-cumpărare", certificată de Cab av. P. prin încheierea nr. 13 din data de 13.05.2016, respectiv înscrierea pe numele reclamantului, ca bun comun în devălmăşie, a dreptului de proprietate din Cartea funciară nr. x Cluj-Napoca, nr. cad. x A+14 a terenului neîmprejmuit în suprafaţa de 8.440 mp, conform actului numit "Antecontract de vânzare-cumpărare", certificat prin încheierea nr. 025 din 07.06.2017. De asemenea, reclamanţii solicită obligarea pârâţilor care se opun admiterii cererii, la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

I.2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 263 din 26 iunie 2020, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia nelegalei timbrări privind capătul de cerere referitor la validarea antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat în data de 13.05.2016, atestat de către avocat P. şi, în consecinţă:

S-a anulat cererea formulată având ca obiect validarea promisiuni sinalagmatice de vânzare-cumpărarea menţionate anterior.

S-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. şi, în consecinţă:

S-a respins capătul de cerere formulat de către reclamanţi împotriva pârâţilor menţionaţi anterior având ca obiect validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 7.06.2016, certificat de către Q. cu răspundere limitată, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală.

S-a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere formulat de către reclamanţi având ca obiect validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 7.06.2016, certificat de către Q. cu răspundere limitată şi, în consecinţă:

S-a respins cererea formulată de către reclamanţi împotriva pârâtului C. având ca obiect validarea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat în data de 7.06.2016, certificat de către Q. cu răspundere limitată.

I.3. Hotărârea pronunţată în apel

Prin 217 A din 27 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 263 din 26.06.2020 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosar nr. x/2019.

Apelanţii-reclamanţi au fost obligaţi să plătească intimatului I. suma de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

II. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 217 A din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

II.1. Motivele de recurs

Recurenţii-reclamanţi s-au prevalat de motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, deoarece ambele instanţe de fond au soluţionat procesul fără a intra în judecata fondului, anulând ca netimbrată o cerere corect timbrată cu suma de 9.312,68 RON, achitată integral, în mod eşalonat.

Procedând la o sintetizare şi sistematizare a criticilor susţinute prin memoriul de recurs, Înalta Curte reţine că recurenţii pretind că soluţia a fost pronunţată fără a se ţine cont de cererea de ajutor judiciar formulată iniţial pentru întreaga procedură şi precizată în acest sens, după dispoziţia nelegală de dublare a taxei judiciare de timbru datorate.

Se susţine că instanţele anterioare au constatat, în principal, că prin cererea de chemare în judecată se tinde la validarea a două antecontracte de vânzare-cumpărare succesive, deşi reclamanţii au precizat că nu urmăresc acest dublu transfer de proprietate fictiv, întrucât în cauză nu este vorba despre un transfer succesiv de drepturi reale, ci despre un transfer succesiv de drepturi de creanţă.

Pe de altă parte, recurenţii învederează că instanţa de apel a reţinut că nu pot fi formulate critici privitoare modalitatea de stabilire a taxei judiciare de timbru pe calea apelului, excluzând în mod eronat acest aspect din sfera controlului instanţelor superioare.

Se mai arată că Decizia nr. 7 din 8 decembrie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, sub imperiul legii vechi (Legea nr. 146/1997), s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare, că partea în sarcina căreia s-a stabilit obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru poate formula critici care să vizeze caracterul timbrabil al cererii de chemare în judecată exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, neputând supune astfel de critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului.

În opinia recurenţilor, această dezlegarea dată prin această decizie de unificare a practicii judiciare nu este incidentă în cauză, astfel cum a reţinut instanţa de apel, întrucât ei nu au susţinut că au formulat cerere de reexaminare a taxei judiciare de timbru, ci o cerere de ajutor public judiciar, care nu a fost corect soluţionată.

Instanţa de apel a apreciat că, prin motivele de apel, apelanţii-reclamanţi, practic, contestă modul de stabilire a taxei judiciare de timbru, invocând aspecte ce puteau fi invocate doar în cadrul unei cereri de reexaminare, ce intra în competenţa de soluţionare a unui alt complet al primei instanţe.

În consecinţă, în mod nelegal s-a reţinut că apelanţii nu mai pot pune în discuţie cele dezlegate în mod definitiv de prima instanţă, în condiţiile în care cererea de ajutor public judiciar (extindere ajutor) nu a fost soluţionată de prima instanţă.

În speţă, au formulat cerere de chemare în judecată prin care au solicitat pronunţarea unei hotărâri care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare, iar nu "validarea" a două antecontracte de vânzare-cumpărare, cum au reţinut instanţele anterioare.

Se arată că cererea a fost anulată pentru neplata integrală a taxei judiciare de timbru, deşi recurenţii-reclamanţi au solicitat acordarea de ajutor public judiciar pentru toate petitele cererii, în dosar nr. x/2019 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

Cererea de ajutor public judiciar a fost admisă în parte, dispunându-se eşalonarea plăţii taxei judiciare de 9.312,68 RON, în 12 rate lunare, în cuantum de 776 RON fiecare, cu scadentă în ultima zi a lunii. Această taxă de 9.312,68 RON, între timp, a fost achitată integral la termenele succesive stabilite de instanţă.

Se mai învederează că în şedinţa Tribunalului Cluj din data de 26 iunie 2020 (prima instanţă după regulatorul de competenţă), au formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar pentru noua taxă ce le-a fost pusă în sarcină, sens în care s-a reţinut în cuprinsul sentinţei (alin. (8), pag. 1).

Această solicitare insistentă adresată primei instanţe (de eşalonare a plăţii taxei judiciare de timbru suplimentar stabilite) nu a fost luată în seamă, deşi actele doveditoare a lipsei de venituri existau la dosar şi, anterior, în baza acestora, se acordase eşalonarea taxei judiciare de timbru iniţiale.

Or, conform prevederilor legale, ajutorul public judiciar putea fi formulat, menţinut, completat, chiar în cursul unui proces, deoarece chiar taxa judiciară de timbru a fost stabilită în cursul procedurilor, chiar după citarea părţilor la un al doilea termen de judecată.

Recurenţii mai susţin că procedând la anularea în integralitate a cererii de chemare în judecată, instanţele anterioare le-au îngrădit accesul la justiţie.

De asemenea, mai arată recurenţii, curtea de apel a considerat motivele de apel referitoare la calificarea capetelor cererii de chemare în judecată, ca fiind simple consideraţii de ordin teoretic, anume cele privitoare la distincţia dintre dreptul real şi dreptul de creanţă, prin raportare la prevederile art. 555, 896 şi 1481 din noul C. civ., concluzionând că susţinerile menţionate nu pot conduce la schimbarea soluţiei apelate, întrucât sunt "lipsite de relevanţă, în contextul anulării ca netimbrat a petitului privind validarea antecontractului din 13.05.2016."

În continuarea memoriului de recurs, recurenţii-reclamanţi indică şi citează normele legale din cuprinsul O.U.G. nr. 51/2008 care ar fi fost incidente pentru soluţionarea pretinsei cereri lor de acordare a ajutorului public judiciar (art. 7, 12, 15), precum şi cele de la art. 90 şi urm. din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii de recurs aceştia procedează şi la reluarea întregii motivări expuse în cererea de chemare în judecată, precum şi la invocarea unor chestiuni referitoare la fondul capetelor de cerere formulate prin acţiunea introductivă.

Cum hotărârile pronunţate în cauza de faţă nu au dat o dezlegare pe fond raportului juridic litigios (soluţia primei instanţe pronunţată pe calea unor excepţii procesuale fiind confirmată de instanţa de apel), Înalta Curte apreciază că nu este necesară redarea celor arătate prin motivele de recurs pentru expunerea contextului factual la cauzei, având în vedere că acestea nu ar putea fi evaluate în această etapă procesuală, întrucât, în recurs, se realizează exclusiv un control legalitate al hotărârii recurate.

Cu titlu de motiv de recurs subsidiar, recurenţii susţin că decizia atacată a fost pronunţată în lipsa intimaţilor L., M., N., O., aceştia nefiind legal citaţi cu menţiunea de a prezenta certificatul de moştenitor în vederea stabilirii calităţii lor procesuale pasive, astfel cum ei au solicitat.

Recurenţii învederează că prima instanţă nu a stabilit anticipat cadrul procesual.

Astfel, deşi la data de 04.07.2019 pârâtul intimat C. a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B., instanţa nu s-a pronunţat asupra acestei excepţii, nefiind solicitată dovada căsătoriei acesteia cu reclamantul A..

Totodată, aceiaşi recurenţi învederează că prin cererea introductivă au solicitat citarea prin publicitate a pârâţilor L., M., N. şi O., cu menţiunea de a prezenta certificatul de moştenitor, având în vedere că aceştia figurează ca proprietari în extrasul de carte funciară şi, prin urmare, au calitate procesuală pasivă; prima instanţă nu a dispus în niciun fel asupra acestei cereri, deşi pârâţii au fost citaţi pentru termenul din 3.09.2019.

Dintr-o altă perspectivă, recurenţii susţin că au timbrat în mod corespunzător cererea de chemare în judecată, întrucât în cauză taxa judiciară de timbru nu se calcula în temeiul art. 3 alin. (2) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, ci potrivit art. 20 din acelaşi act normativ, fiind o simplă cerere în materie de carte funciară, întrucât, prin cele două acte încheiate nu s-a transferat un drept de proprietate, ci, succesiv, a avut loc transferul unui drept de creanţă: de la proprietarii din titlul de proprietate la intimatul C. şi apoi de la acesta la recurenţii reclamanţi.

Recurenţii-reclamanţi critică şi din punct de vedere terminologic hotărârea instanţei de fond, în care s-a reţinut că aceştia urmăresc "validarea" antecontractului de vânzare-cumpărare, reţinându-se că, aceştia în prealabil ar trebui să obţină valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare prin care proprietarii din titlul de proprietate au promis înstrăinarea către C., întrucât, în regim de carte funciară, înscrierea drepturilor reale în cazul actelor juridice de transmisiuni succesive, este admisibilă doar dacă se solicită înscrierea tuturor dobândirilor succesive, sens în care s-a făcut trimitere la prevederile art. 894 C. civ.

Or, "validarea" antecontractului, aşa cum a reţinut instanţa de fond, presupune a se stabili recunoaşterea legalităţii actului juridic. Drept urmare, din acest punct de vedere, aceasta ar presupune învestirea instanţei cu o acţiune în constatarea existenţei actului juridic, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

Recurenţii-reclamanţi apreciază că, din această perspectivă, este mai corect termenul reţinut în hotărârile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, acela de a "valorifica" antecontractul, deşi şi această formulare suportă numeroase critici.

Aceiaşi recurenţi susţin că este importantă distincţia dintre dreptul real şi dreptul de creanţă din perspectiva normelor de drept material aplicabile.

Astfel, conform art. 896 C. civ., acţiunea în prestaţie tabulară este procedura prin care, în cazurile în care cel obligat să transmită în folosul altuia un drept real asupra unui imobil nu îşi execută obligaţiile necesare pentru înscrierea în cartea funciară, va putea cere instanţei judecătoreşti să dispună înscrierea.

Promitentul-cumpărător deţine numai un drept de creanţă, prin care poate obliga la transmiterea dreptului real, iar transmisiunea se realizează de cel ce deţine titlul de proprietate asupra bunului.

În cazul promisiunilor sinalagmatice de vânzare-cumpărare, promitentul cumpărător nu deţine în patrimoniu un drept real, printr-un act juridic care trebuie "validat", ci un drept de creanţă, prin care poate obţine transferul unui drept real.

Referitor la preemţiune, recurenţii precizează că cererea poate fi admisă numai după îndeplinirea şi în măsura neexercitării dreptului de către un preemtor. Cu toate acestea, instanţa poate acorda mai puţin decât s-a cerut, respectiv, dacă nu a fost desfăşurată procedura pentru exercitarea dreptului de preemţiune, poate dispune înscrierea dreptului numai sub condiţia îndeplinirii respectivei proceduri.

Este de precizat că la data de 25.08.2021, recurenţii-reclamanţi au depus la dosar un înscris intitulat "Memoriu recurs. Dezvoltare motive nelegalitate" în cuprinsul căruia dezvoltă argumente pe care le-au încadrat în motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II.2. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat anularea recursului pentru lipsa semnăturii valabile a recurenţilor, învederându-se că cererea de recurs a fost semnată prin avocat, însă, din cuprinsul împuternicii avocaţiale a apărătorului acestora, avocat R. rezultă, pe de o parte, că acesta a fost împuternicit doar de către recurentul A., nu şi de către recurenta B., iar pe de altă parte, că împuternicirea a fost dată numai pentru redactarea cererii de recurs, nu şi pentru semnarea acesteia.

Prin întâmpinare, acelaşi intimat-pârât a combătut susţinerile recurenţilor din memoriul de recurs şi, în consecinţă, a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat, cu obligarea recurenţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.

La dosar recurs, în termen legal, a formulat întâmpinare şi intimatul-pârât C., solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

II.4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând decizia recurată, precum şi actele şi lucrările dosarului, pe baza criticilor formulate prin motivele de recurs şi prin raportare dispoziţiile legale aplicabile în cauză, se apreciază că recursul declarat de reclamanţii A. şi B. este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Prealabil, cu referire la cererea depusă de către recurenţi la 25.08.2021 prin care au invocat motive de recurs suplimentare, Înalta Curte constată că aceste susţineri au fost formulate cu depăşirea termenului prevăzut de lege pentru motivarea recursului - art. 487 alin. (1) rap la art. 485 din C. proc. civ. -, situaţie în care, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., operează decăderea recurenţilor din dreptul de motiva cererea de recurs.

Drept urmare, în aplicarea prevederilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ. intervine sancţiunea nulităţii pentru cererea de completare a motivelor de recurs, ca act de procedură efectuat după împlinirea termenului legal imperativ de motivare a recursului.

Pentru aceste motive, Înalta Curte nu va analiza susţinerile recurenţilor din cererea menţionată, dezvoltate cu titlu de motive de recurs din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, Înalta Curte apreciază a fi neîntemeiată şi excepţia invocată de către intimatul-pârât I. prin care a susţinut că cererea de recurs nu este semnată de către recurenţi, întrucât, pe de o parte, poartă semnătura avocatului, care a prezentat împuternicire doar pentru redactarea cererii de recurs, nu şi pentru semnare, iar pe de altă parte, împuternicirea a fost acordată avocatului numai de către recurentul-reclamant A., nu şi de recurenta B..

Având în vedere dispoziţiile art. 82 din C. proc. civ., excepţia invocată va fi calificată ca vizând lipsa dovezii calităţii de reprezentant al recurenţilor-reclamanţi pentru apărătorul care a semnat recursul în numele acestora, în condiţiile în care cererea de recurs este semnată de avocat, nefiind vorba despre o cerere care nu poartă nicio semnătură, pentru a fi evaluată ab initio din perspectiva excepţiei nesemnării.

Înalta Curte reţine că în aceşti termeni intimatul-pârât a susţinut că cererea de recurs nu poartă semnătura recurenţilor înşişi, însă excepţia nesemnării ar putea deveni actuală în ipoteza în care nu se reţine dovada calităţii de reprezentant pentru apărătorul care a semnat cererea de recurs în numele recurenţilor, având în vedere că lipsa calităţii de reprezentant este susceptibilă de acoperire în condiţiile art. 82 din C. proc. civ.

Astfel cum reiese din împuternicirea depusă la dosar, recurentul A. l-a împuternicit pe dl. avocat R. prin contractul de asistenţă x/2019 pentru redactarea cererii de recurs, precum şi pentru asistare/reprezentare în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că apărătorul recurenţilor a făcut dovada împuternicirii de a-i reprezenta pe recurenţi în faţa instanţei de recurs, în conformitate cu art. 83 alin. (1) şi art. 151 alin. (2) din C. proc. civ., limitele împuternicirii acoperind şi semnarea cererii de recurs în numele acestora, având în vedere prezumţia legală ce funcţionează în baza art. 87 alin. (1) din C. proc. civ. coroborată cu absenţa unei excluderi explicite a acestui drept din puterile conferite prin mandatul acordat în condiţiile legii de organizare şi exercitare a profesiei de avocat.

Înalta Curte apreciază că menţionarea doar a recurentului A. în cuprinsul împuternicirii avocaţiale nu reprezintă un argument pentru negarea calităţii de reprezentant al apărătorului şi pentru recurenta-reclamantă B., având în vedere poziţia procesuală identică a reclamanţilor în acest litigiu şi date fiind dispoziţiile art. 60 alin. (2) din C. proc. civ. referitoare la regimul juridic al coparticipării procesuale forţate, întrucât în cauza de faţă s-au dedus judecăţii raporturi juridice ale căror efecte se întind asupra ambilor reclamanţi.

În ceea ce priveşte fondul recursului declarat, se constată că recurenţii s-au prevalat de motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Înainte de evaluarea criticilor formulate este necesar a se observa că sentinţa pronunţată de tribunal a fost dată pe calea unor excepţii procesuale.

Astfel, primul capăt de cerere având ca obiect valorificarea promisiunii sinalagmatice de vânzare cumpărare, certificată de avocat P. la 13.05.2016, a fost anulat ca netimbrat.

Cel de-al doilea capăt de cerere având ca obiect valorificarea antecontractului de vânzare-cumpărare, certificat la data de 7.06.2016 de către Q. cu răspundere limitată, a fost respins pe calea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O.

Acelaşi capăt de cerere, analizat în contradictoriu cu pârâtul C. (cu privire la care s-a reţinut calitatea procesuală pasivă), a fost respins ca inadmisibil.

Având în vedere limitele în care s-a derulat judecata la prima instanţă, ţinând cont de principiul limitelor devoluţiunii ce a operat în apel, conturat prin dispoziţiile art. 477 şi 478 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în recurs, nu este posibilă evaluarea acelor critici prin care se tinde la depăşirea celor analizate de instanţa de apel, soluţie ce decurge din prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ.

Ca atare, cum instanţa de apel nu a făcut aplicarea normelor de drept material pentru dezlegarea pe fond a raportului juridic litigios, Înalta Curte nu va analiza motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nefiind întrunită premisa acestuia, anume aplicarea normelor de drept material, norme care, prin ipoteză, ar fi fost încălcate sau greşit aplicate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., se constată că recurenţii susţin cu titlu de motive de recurs subsidiare împrejurarea că decizia atacată a fost pronunţată în lipsa intimaţilor L., M., N., O., aceştia nefiind legal citaţi cu menţiunea de a prezenta certificatul de moştenitor în vederea stabilirii calităţii lor procesuale pasive, astfel cum ei au solicitat prin cererea introductivă.

Cu privire la acest motiv, se reţine că recurenţii au dedus spre analiză acest aspect şi instanţei de apel, fiind neregularităţi imputate primei instanţe, iar curtea de apel a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 160 alin. (3) din C. proc. civ., reclamanţii erau decăzuţi din dreptul de a invoca neregularităţi privind procedura de citare cu pârâţii, concluzionând că eventuala nelegală citare a intimaţilor nu poate fi invocată de către reclamanţi direct în apel.

În prezentul recurs, reclamanţii nu se raportează la această analiză realizată de instanţa de apel, ci, practic, reiterează pretinsa neregularitate de ordin procedural de la prima instanţă (de la termenul din 3.09.2019), ceea ce nu poate fi invocat omisso medio, respectiv fără ca recurenţii să se raporteze la analiza instanţei de apel, având în vedere că obiectul recursului îl constituie procedura derulată în faţa instanţei anterioare, finalizată prin hotărârea atacată cu recurs.

Înalta Curte apreciază că aceeaşi dezlegare se impune şi cu privire la chestiunea neanalizării calităţii procesuale active a reclamantei B., invocată, de asemenea, la prima instanţă de către intimatul pârât C..

Pe lângă împrejurarea că titularul excepţiei era partea potenţial vătămată prin eventuala nesoluţionare a excepţiei menţionate (intimatul-pârât menţionat), situaţie în care acesta ar fi avut vocaţia legală a invocării acestei neregularităţi, în temeiul art. 178 alin. (2) din C. proc. civ., se reţine că în cauză nu este vorba despre o nulitate absolută care să poată fi invocată şi de către reclamanţii înşişi sau de alte părţi decât titularul excepţiei ori de instanţă, din oficiu.

Mai mult decât atât, se constată că o atare neregularitate vizează, din nou, procedura derulată la prima instanţă şi aceasta nu a fost invocată prin motivele de apel.

Ca atare, rezultă că recurenţii au invocat această critică direct prin motivele de recurs şi fără justificarea vreunui interes procesual, câtă vreme titularul excepţiei nu a formulat apel pentru un astfel de motiv, iar, în cauză, instanţele de fond nu au infirmat, prin soluţiile pronunţate, calitatea procesuală activă a reclamantei B..

Luând în considerare că problema nelegalei citări a intimaţilor pârâţi pentru care prima instanţă a reţinut excepţia lipsei calităţii procesuale pasive pentru cel de-al doilea capăt de cerere a fost invocată pentru a se susţine nelegalitatea soluţiei pe acest capăt de cerere, Înalta Curte constată că în modalitatea în care au conceput această critică recurenţii tind să deplaseze sarcina probei ce le revenea potrivit art. 249 din C. proc. civ. către pârâţii înşişi, ceea ce nu poate fi primit, întrucât reclamanţii, ca titulari ai cererii de chemare în judecată, sunt ţinuţi să justifice şi să dovedească şi calitatea procesuală a părţilor, în termenii art. 36 teza I din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că tot pe temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 se impun a fi analizate şi criticile privind soluţia dată de prima instanţă primului capăt de cerere, care a fost anulat ca netimbrat, pe baza celor reţinute şi apreciate de instanţa de apel relativ la acest aspect.

În primul rând, se constată că invocând pretinse motive susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii readuc în discuţie calificarea juridică dată de prima instanţă cererii de chemare în judecată, atât din punct de vedere formal (prin criticarea termenilor folosiţi de către tribunal), cât şi din punct de vedere al consecinţei antrenate de această calificare juridică, respectiv în ceea ce priveşte stabilirea taxei judiciare de timbru, susţineri pe care le-au adus spre analiză şi curţii de apel, prin intermediul motivelor de apel.

Având în vedere contextul descris, Înalta Curte reţine că nu pot fi analizate criticile formulate din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât calificarea dată de prima instanţă cererii de chemare în judecată este un aspect ce nu poate fi evaluat, faţă de prioritatea chestiunii timbrajului.

Or, astfel cum corect a observat şi instanţa de apel, problema calificării juridice a cererii de chemare în judecată reprezintă premisa stabilirii taxei judiciare de timbru, iar nemulţumirile părţii cu privire la stabilirea obligaţiei de achitare a taxei judiciare de timbru sunt susceptibile de valorificare pe calea procedurală specială a reexaminării, reglementate de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013.

Dacă partea nu a făcut uz de această cale specifică pentru a contesta caracterul timbrabil al cererii sau o anumită calificare dată de prima instanţă cererii de chemare în judecată, în raport de categoriile reglementate de O.U.G. nr. 80/2013, chestiunea încadrării cererii într-o anumită dispoziţie a actului normativ menţionat nu poate fi dedusă controlului judiciar pe calea apelului.

Este o concluzie ce corespunde dezlegării obligatorii date prin Decizia nr. 7/2014 de instanţa supremă în mecanismul de unificare al recursului în interesul legii, chiar dacă sub imperiul legii vechi (cu referire la art. 18 din Legea nr. 146/1997), aplicabil însă, mutatis mutandis şi sub imperiul O.U.G. nr. 80/2013 şi al noului C. proc. civ., principiile statornicite prin normele anterioare nefiind modificate, din acest punct de vedere, de noile reglementări.

În ceea ce priveşte celălalt remediu procedural prin intermediul căruia reclamanţii puteau supune controlului judiciar chestiuni legate de îndeplinirea sau neîndeplinirea obligaţiei de timbrare - cerere de ajutor public judiciar formulată în temeiul O.U.G. nr. 51/2008 -, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de apel a reţinut limitele în care acesta a fost solicitat, ca şi modalitatea în care a fost acordat de prima instanţă, cu observarea parcursului procesual al pricinii.

Astfel, Înalta Curte constată că după declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, constatându-se că reclamanţilor nu li s-a pus în vedere de către instanţa iniţial învestită (Judecătoria Cluj-Napoca) obligaţia de achitare a taxei judiciare de timbru şi pentru petitul de valorificare a antecontractului din data de 13.05.2016, la termenul din 6.03.2020, s-a dispus citarea acestora pentru termenul următor din data de 13.05.2020, cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru de 8.365,7 RON şi pentru acest petit, cu precizarea remediilor procedurale ale reexaminării şi ajutorului public judiciar şi pentru aceasta obligaţie suplimentară de timbrare (determinată pentru primul capăt de cerere), distinctă de cea stabilită iniţial de către Judecătoria Cluj-Napoca, care procedase la determinarea cuantumului taxei judiciare de timbru doar pentru al doilea capăt de cerere.

La termenul următor, contrar susţinerilor din motivele de recurs, reclamanţii nu au formulat cerere de ajutor public judiciar şi pentru această obligaţie de timbrare ce le-a fost pusă în vedere în condiţiile legii de către instanţa legal învestită după declinarea competenţei (Tribunalul Cluj), conform menţiunilor din practicaua sentinţei .

Totodată, Înalta Curte constată că nu poate fi luată în considerare poziţia recurenţilor privitoare la extinderea efectelor cererii de ajutor public judiciar iniţial formulată, adresată Judecătoriei Cluj-Napoca, cerere care a vizat taxa judiciară de timbru în cuantum de 9.312,68, RON stabilită de acea instanţă, în considerarea unuia dintre cele două capete de cerere supuse regulii timbrării la valoare şi care, prin încheierea din 9.05.2019 din camera de consiliu, a fost admisă, în sensul acordării ajutorului public judiciar sub forma achitării eşalonate a acesteia, în 12 rate lunare.

Nu există nicio dispoziţie legală care să permită un astfel de efect cu privire la cererea iniţială de ajutor public judiciar, vizând o taxă judiciară de timbru pentru un alt capăt de cerere, câtă vreme obligaţia timbrării unuia dintre cele două capete de cerere a fost stabilită ulterior soluţionării cererii de ajutor public judiciar formulată pentru un alt petit al cererii de chemare în judecată.

În plus, în privinţa acestei obligaţii suplimentare de a achita taxa judiciară de timbru, recurenţii-reclamanţi au beneficiat de toate garanţiile procedurale pentru a putea face uz de o nouă cerere de ajutor public judiciar, întrucât tribunalul a dispus citarea acestora cu menţiunile corespunzătoare privitoare la timbrare, precum şi la posibilitatea prevăzută de lege de a formula cerere de reexaminare şi/sau pentru acordarea ajutorului public judiciar.

Or, la termenul din 26.06.2020 (pentru care, prin rezoluţia din 25.05.2020, s-a dispus preschimbarea celui stabilit pentru 13.05.2020, plasat în interiorul stării de urgenţă) reclamanţii nu au făcut dovada formulării unei cereri de ajutor public judiciar.

În aceste condiţii, se constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut că tribunalul, într-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, a dispus anularea celui de-al doilea capăt de cerere ca netimbrat, având în vedere că obligaţia de timbrare nu a făcut obiectul unei cereri de reexaminare sau de ajutor public judiciar, care să fi anihilat ori care să fi condus la temporizarea obligaţiei de timbrare şi a celuilalt capăt de cerere, evaluabil în bani.

În ceea ce priveşte cel de-al treilea capăt de cerere care a fost respins ca inadmisibil pentru neîndeplinirea procedurii de exercitarea a dreptului de preemţiune, în baza art. 4 şi urm. din Legea nr. 17/2004, Înalta Curte constată că recurenţii nu critică modalitatea în care instanţa de apel a răspuns acestei critici pe care au susţinut-o şi prin motivele de apel, ci, practic, o reiterează şi în această etapă procesuală întocmai ca în motivele de apel.

Drept urmare, Înalta Curte apreciază că aceste susţineri nu pot fi analizate, întrucât nu vizează raţionamentul expus de curtea de apel în înlăturarea ca nefondată a acestei critici din apel.

Mai mult decât atât, se constată că modalitatea de soluţionare a ultimului capăt de cerere, la acest moment procesual, reprezintă o chestiune fără interes procesual actual faţă de neanalizarea pe fond a primelor două capete de cerere sau fără a se pune problema vreunui transfer al dreptului de proprietate, ca efect al eventualei admiteri a cererii de a se pronunţa hotărâre care să ţină loc de acte de vânzare în baza antecontractelor succesive.

Înalta Curte constată că deşi recurenţii-reclamanţi au indicat ca temei al recursului şi teza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în cuprinsul memoriului de recurs nu au putut fi identificate critici susceptibile de încadrare în acest motiv de casare; în plus, neanalizarea fondului raportului juridic litigios nu este rezultatul unei omisiuni a instanţei, ci reprezintă efectul legal la priorităţii soluţionării excepţiilor procesuale absolute, dirimante, al căror caracter întemeiat au făcut de prisos sau au împiedicat analizarea pe fond a pretenţiilor deduse judecăţii, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 497 rap. la art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţi, în cauză neputând fi reţinută incidenţa niciunuia dintre motivele de casare invocate - art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 sau 8 din acelaşi cod, invocate prin memoriul de recurs

În aplicarea dispoziţiilor art. 453 din C. proc. civ., se va dispune obligarea recurenţilor la achitarea sumei de 3.570 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât C., având în vedere solicitarea formulată de acesta de acordare a cheltuielilor efectuate în această etapă procesuală, cheltuieli dovedite prin înscrisurile depuse la dosar .

Înalta Curte constată că deşi prin întâmpinarea depusă la dosar şi intimatul-pârât I. a solicitat obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a efectuat în recurs, nu a ataşat la dosar dovezi în acest sens, astfel cum prevede art. 452 din C. proc. civ., motiv pentru care nu pot fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al recurenţilor-reclamanţi, invocată de intimatul-pârât I..

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 217 A din 27 octombrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia I civilă.

Obligă pe recurenţii-reclamanţi A. şi B. la plata către intimatul-pârât C. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.570 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 septembrie 2021.