Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1657/2021 AI generated

Conflict of jurisdiction resolved in favor of Ploiești District Court for consumer credit clause annulment

Case Number Decizia nr. 1657/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively establishing the Ploiești District Court as the competent forum to adjudicate the merits of the dispute. The case involved a consumer credit contract where plaintiffs sought the annulment of abusive clauses under Law No. 193/2000, but procedural deadlocks arose because one plaintiff was a court clerk at the Giurgiu Tribunal, rendering the local courts incompetent under Article 127 of the Code of Civil Procedure, which mandates referral to a court in an adjacent appellate district to ensure impartiality. The decisive legal basis was the application of Article 127(1) and (3) of the Code of Civil Procedure, interpreted by the High Court as creating both an absolute territorial incompetence for the home court and a facultative alternative competence for adjacent jurisdictions; consequently, the Court upheld the plaintiffs' voluntary selection of the Ploiești District Court, located within the neighboring Ploiești Court of Appeal jurisdiction, over the previously declined Bucharest or Giurgiu venues.

Legislator headnote

AI generated

art. 906 C. proc. civ, art. 107 C. proc. civ, art. 127 alin. (1) C. proc. civ, art. 127 C. proc. civ; Conflict of jurisdiction resolved in favor of Ploiești District Court for consumer credit clause annulment: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 13 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Banca pentru Locuinţe S.A., constatarea nulităţii clauzelor abuzive prevăzute la art. 5.1 din contractul de credit bancar nr. x din 19 octombrie 2012.

Keywords

AI generated
jurisdiction over consumer contracts negative conflict of jurisdiction annulment of contract territorial jurisdiction Civil Procedure Code e-justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la 13 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Banca pentru Locuinţe S.A., constatarea nulităţii clauzelor abuzive prevăzute la art. 5.1 din contractul de credit bancar nr. x din 19 octombrie 2012.

În drept, au invocat prevederile Legii nr. 193/2000 şi ale art. 906 C. proc. civ.

La 19 august 2020, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti şi excepţia lipsei de interes, pe fond solicitând respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 8113 din 21 octombrie 2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat de un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Instanţa a constatat că, potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Având în vedere natura raporturilor invocate de către reclamanţi, a apreciat că aceştia au calitatea de consumatori, iar pârâta de profesionist.

A considerat că în litigii precum cel din speţă, în care se solicită de către un consumator constatarea nulităţii unor clauze contractuale, textele legale citate instituie o competenţă alternativă, între instanţa de la domiciliul/sediul pârâtului şi cea de la domiciliul reclamantului-consumator. Cum sediul pârâtei se află în sectorul 6 Bucureşti, iar domiciliul reclamanţilor se află în Giurgiu, a reţinut că niciunul dintre acestea nu se află în raza de competenţă a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, motiv pentru care a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

3. Hotărârea Judecătoriei Giurgiu

Prin sentinţa civilă nr. 196 din 26 ianuarie 2021, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Ploieşti, competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Giurgiu a constatat că reclamanta are calitatea de grefier la Tribunalul Giurgiu, instanţă de control judiciar pentru Judecătoria Giurgiu.

Din acest motiv, a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., care se aplică în mod corespunzător şi grefierilor, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol.

Judecătoria Giurgiu a reţinut că, deşi denumirea marginală a art. 127 este "competenţa facultativă", în realitate aceasta se referă la posibilitatea judecătorului/grefierului de a alege instanţa judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, însă necompetenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a instanţei inferioare acesteia (în speţă Judecătoria Giurgiu) este de ordine publică, textul fiind instituit pentru protejarea prestigiului justiţiei şi pentru salvarea aparenţei de imparţialitate a judecătorilor chemaţi să se pronunţe asupra cauzei.

4. Hotărârea Judecătoriei Ploieşti

Prin sentinţa civilă nr. 1618 din 24 februarie 2021, Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Ploieşti a reţinut că reclamanta are calitatea de grefier la Tribunalul Giurgiu, instanţă de control judiciar pentru Judecătoria Giurgiu, astfel că această instanţă este necompetentă să soluţioneze cererea formulată, în raport de prevederile art. 127 C. proc. civ.

Instanţa a observat că reclamanţii au învestit iniţial Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, care în situaţia admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Giurgiu devenea competentă teritorial în a soluţiona cererea reclamanţilor.

5. Hotărârea Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 5674 din 26 mai 2021, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a reţinut că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi grefierilor.

Constatând că prin sentinţa civilă nr. 196 din 26 ianuarie 2021, Judecătoria Giurgiu a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, prin raportare la dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., şi la opţiunea reclamantei exprimată în scris, şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Ploieşti, aflată în circumscripţia curţii de apel învecinate.

A considerat că nu poate fi reţinută competenţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, întrucât această instanţă se află în circumscripţia aceleiaşi curţi de apel cu instanţa la care reclamanta îşi desfăşoară activitatea, acesta fiind şi motivul pentru care Judecătoria Giurgiu a declinat competenţa către Judecătoria Ploieşti, iar nu către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă

Prin cererea de chemare în judecată care a declanşat conflictul negativ de competenţă pendinte, reclamanţii A. şi B., domiciliaţi în Giurgiu, str. x, jud. Giurgiu, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. Banca pentru Locuinţe S.A., cu sediul în Bucureşti, constatarea nulităţii clauzelor abuzive prevăzute la art. 5.1 din contractul de credit bancar nr. x din 19 octombrie 2012.

Prin sentinţa civilă nr. 8113 din 21 octombrie 2020, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Giurgiu.

La rândul său, fiind învestită cu judecata cauzei, Judecătoria Giurgiu, prin sentinţa civilă nr. 196 din 26 ianuarie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocate din oficiu şi a declinat, în favoarea Judecătoriei Ploieşti, competenţa de soluţionare a cauzei, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., în raport de calitatea de grefier a reclamantei la Tribunalul Giurgiu, care este instanţă de control judiciar pentru instanţa la care aceasta îşi desfăşoară activitatea.

Adoptarea acestei soluţii a fost determinată şi de opţiunea reclamanţilor, exprimată prin cererea depusă la 27 noiembrie 2020, prin care au solicitat, în raport de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., transmiterea dosarului către Judecătoria Ploieşti, în vederea judecării cererii de chemare în judecată.

În raport de particularitatea speţei, determinată de calitatea reclamantei, Înalta Curte constată incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora, "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea; (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

Scopul reglementării dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ. este de a asigura imparţialitatea instanţei. Prin aceste norme sunt nominalizaţi subiecţii pe care legiuitorul a înţeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenţi judiciari sau grefieri, indiferent de instanţele la care aceştia funcţionează.

Dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. instituie un caz de necompetenţă teritorială absolută a instanţei la care îşi desfăşoară activitatea grefierul, care are calitatea de reclamant, precum şi o prorogare legală de competenţă teritorială în favoarea uneia dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad, aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea grefierul reclamant. Cum reclamantul are alegerea mai multor instanţe deopotrivă competente, rezultă că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. instituie şi o competenţă teritorială alternativă (facultativă).

În cauză, în raport de calitatea sa de grefier la Tribunalul Giurgiu, reclamanta a uzat de dispoziţiile art. 127 C. proc. civ., exprimându-şi opţiunea de soluţionare a litigiului de către Judecătoria Ploieşti, aflată în circumscripţia Curţii de Apel Ploieşti, învecinată Curţii de Apel Bucureşti din care face parte instanţa la care îşi desfăşoară activitatea.

În aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi faţă de alegerea făcută de reclamanţi în favoarea unei instanţe competente alternativ, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) din acest act normativ, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploieşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2021.