Jurisdiction for challenging administrative denial of equivalent compensation for expropriated land under Law No. 165/2013

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă la 9 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamantele A., B. şi C. au promovat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, contestaţie împotriva deciziei nr. 58 din 2 septembrie 2020, emise de pârâtă, solicitând să li se constate calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenurile situate în Mangalia, jud. Constanţa, lot x, în suprafaţă de 1.836,11 mp şi lot x, în suprafaţă de 2.970,71 mp, care au făcut obiectul notificărilor nr. x/10.08.2001 şi nr. y/10.08.2001 formulate în baza Legii nr. 10/2001; obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiei privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două imobile, în temeiul art. 26 din Legea nr. 10/2001.

2. Hotărârea Tribunalului Constanţa

Prin sentinţa nr. 614 din 26 februarie 2021, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Constanţa a reţinut că, potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, "decizia sau, după caz, dispoziţia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul unităţii deţinătoare sau, după caz, al entităţii învestite cu soluţionarea notificării (...)".

De asemenea, a constatat că în cap. II din H.G. nr. 270 din 3 aprilie 2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 este definit conţinutul noţiunii "unitate deţinătoare", aceasta fiind fie unitatea cu personalitate juridică care exercită în numele statului dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (...), fie entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlu, bunul care face obiectul legii.

Potrivit aceloraşi dispoziţii legale, entitatea învestită cu soluţionarea notificării este fie unitatea deţinătoare, fie persoana juridică abilitată de lege să soluţioneze o notificare cu privire la un bun care nu se află în patrimoniul său (Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Ministerul Finanţelor, alte autorităţi publice centrale sau locale implicate).

Tribunalul Constanţa a reţinut că reclamantele au formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 58 din 2 septembrie 2020, emise de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, prin care s-au respins notificările nr. x/2001 şi nr. y/2001 petenţilor D., E., C., F., G., H. şi I., întrucât s-a apreciat că nu s-a făcut dovada preluării abuzive a terenurilor revendicate.

Examinând actele şi lucrările dosarului, tribunalul a constatat că terenurile revendicate sunt situate în Mangalia, jud. Constanţa.

Coroborând conţinutul deciziilor nr. 39/29.05.2020 şi nr. 40/29.05.2002 emise de S.C. Mangalia S.A. cu cel al adresei nr. x/22.06.2017 emise de Primăria Municipiului Mangalia, tribunalul reţinut că, în urma expertizelor efectuate în procedura administrativă, cele două loturi ar fi făcut parte din patrimoniul societăţii menţionate, aspect ce nu mai este însă de actualitate, întrucât aceasta se află în faliment.

În acest context, a apreciat că S.C. Mangalia S.A. nu reprezintă unitatea deţinătoare în înţelesul legii, astfel încât soluţionarea contestaţiei să revină în competenţa de soluţionare a Tribunalului Constanţa.

Pe cale de consecinţă, a stabilit că trebuie determinată competenţa teritorială în raport de locul situării sediului entităţii învestite cu soluţionarea notificării. Cum sediul pârâtei se află în Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, Tribunalul Constanţa a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

3. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa nr. 614 din 16 iunie 2021, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocate din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa. Constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, 9 octombrie 2020, prevăd că deciziile emise cu respectarea art. 33 şi 34, pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

De asemenea, a constatat că art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. prevede că necompetenţa este de ordine publică atunci când se încalcă competenţa teritorială exclusivă.

Aplicând textele de lege menţionate şi reţinând că măsurile reparatorii vizează un imobil situat în Mangalia, instanţa a apreciat că Tribunalului Constanţa îi revine competenţa de soluţionare a cauzei, faptul că imobilele nu se mai află în patrimoniul unei societăţi neavând relevanţă sub aspectul stabilirii competenţei.

De asemenea, Tribunalul Bucureşti a reţinut că nu există o reglementare a competenţei alternative, iar din punct de vedere teritorial, competenţa nu poate fi stabilită prin raportare la domiciliul pârâtei, întrucât nu se aplică regula de drept comun prevăzută de art. 107 C. proc. civ.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în regulator de competenţă

Obiectul cauzei deduse judecăţii este reprezentat de contestaţia promovată de reclamantele A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, împotriva deciziei nr. 58 din 2 septembrie 2020, emise de pârâtă, prin care au solicitat să li se constate calitatea de persoane îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent pentru terenurile situate în Mangalia, jud. Constanţa, lot x, în suprafaţă de 1.836,11 mp şi lot x, în suprafaţă de 2.970,71 mp, care au făcut obiectul notificărilor nr. x/10.08.2001 şi nr. y/10.08.2001, formulate în baza Legii nr. 10/2001; obligarea pârâtei la emiterea dispoziţiei privind acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru cele două imobile, în baza art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Acţiunea civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, a fost înregistrată pe rolul primei instanţe învestite (Tribunalul Constanţa), la 9 octombrie 2020.

La data introducerii cererii de chemare în judecată, art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma introdusă prin Legea nr. 111/2019, prevedea că "Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Legea nr. 111/2019 pentru modificarea alin. (1) al art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 418 din 28 mai 2019, a intrat în vigoare la 31 mai 2019, anterior înregistrării cererii de chemare în judecată formulate de reclamanţi pe rolul Tribunalului Constanţa, anume la 9 octombrie 2020.

Faţă de această împrejurare, se constată că norma de competenţă prevăzută de art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în forma introdusă prin Legea nr. 111/2019, este incidentă în cauză, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 24 C. proc. civ., conform cărora "Dispoziţiile legii noi de procedură se aplică proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare."

În cauză nu este aplicabil art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, astfel cum a apreciat Tribunalul Constanţa, în condiţiile în care, potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

Constatând că imobilele asupra cărora poartă litigiul sunt situate în Mangalia, jud. Constanţa, pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, în a cărei rază teritorială se află imobilele.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2021.