Revision request inadmissible absent triple identity; conflicting jurisdiction practice not grounds for revising final ruling.

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Hotărârea care face obiectul revizuirii

Prin decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimata A..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a constatat, în esenţă, că prin încheierea nr. 1402 din 6 mai 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Alba Iulia a admis cererea formulată de Biroul Executorului Judecătoresc B. privind pe creditoarea A. şi pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Ministerul Justiţiei şi a încuviinţat executarea silită, în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, în baza titlurilor executorii reprezentate de sentinţa civilă nr. 335 din 25 februarie 2008, pronunţată de Tribunalul Cluj în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2811 din 7 decembrie 2009 a Curţii de Apel Cluj, încheierea din 27 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 59 din 17 decembrie 2019 a Curţii de Apel Cluj şi sentinţa civilă nr. 170/2015, pronunţată de Tribunalul Cluj, în dosarul nr. x/2014, definitivă prin decizia civilă nr. 1778/2015 a Curţii de Apel Cluj.

Reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 714 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat, cu privire la competenţa instanţei de executare, că aceasta a fost dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviinţare a executării silite, rămânând competentă să soluţioneze şi incidentele apărute pe parcursul executării silite, deci şi contestaţia la executare.

2. Hotărârea în raport de care a fost invocată contrarietatea

Prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâta C..

Pentru a dispune astfel, Înalta Curte a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială exclusivă, de ordine publică, a instanţei de executare în ceea ce priveşte soluţionarea contestaţiei la executare.

Împrejurarea că, prin încheierea nr. 1254 din 15 aprilie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Alba Iulia a admis cererea formulată de Biroul Executorilor Judecătoreşti B. şi a dispus încuviinţarea executării silite privind pe creditoarea C. şi pe debitorii Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Cluj şi Ministerul Justiţiei, a fost apreciată că nu este de natură să atragă în mod automat competenţa acesteia pentru soluţionarea contestaţiei la executare, cât timp sediul debitorului Ministerul Justiţiei se află în sectorul 5 al municipiului Bucureşti, neexistând vreun text de lege care să statueze că instanţa care a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite este competentă să soluţioneze toate cererile ulterioare în materie de executare silită, inclusiv contestaţiile la executare.

3. Cererea de revizuire

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă la 26 mai 2021, sub nr. x/2021, revizuenta A. a solicitat revizuirea deciziei nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, în baza art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivelor de revizuire, petenta a arătat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât soluţia pronunţată prin decizia a cărei revizuire o solicită este contradictorie cu cea pronunţată prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deşi acestea au soluţionat două conflicte negative de competenţă izvorâte dintr-un litigiu având ca obiect drepturi de natură salarială identice pentru 52 de creditori, stabilite prin hotărâri judecătoreşti comune, pentru realizarea cărora a fost începută executarea silită şi împotriva căreia a formulat contestaţie la executare debitorul Ministerul Justiţiei.

A susţinut că cele două hotărâri au fost date de instanţe de acelaşi grad, în dosare diferite, iar în cel de-al doilea proces nu a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat.

Revizuenta a menţionat că, în ceea ce priveşte decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce o priveşte pe creditoarea C., operează "lucrul anterior judecat într-un alt litigiu", în sensul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în ceea ce priveşte stabilirea competenţei, care are legătură cu soluţionarea cauzei finalizate prin decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă.

A afirmat că efectul pozitiv al lucrului judecat, prevăzut de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., presupune că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Aceasta înseamnă că nu trebuie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus în plan procesual, ci să existe o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi.

Autoritatea de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., are în vedere atât dispozitivul, cât şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. Această reglementare conferă autoritate de lucru judecat considerentelor decisive, precum şi celor decizorii, care fac corp comun cu dispozitivul.

Astfel, toate statuările din decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se impun şi în cauza soluţionată prin decizia a cărei revizuire se solicită.

În ceea ce îi priveşte pe titularii creanţei menţionate în titlurile executorii, revizuenta a susţinut că aceştia s-au aflat în litisconsorţiu procesual, iar după conexarea dosarelor de executare aceştia au devenit părţi cointeresate ale unui incident procedural - stabilirea competenţei instanţei în soluţionarea contestaţiei la executare.

Având în vedere starea de litisconsorţiu procesual în care se află toţi creditorii în faza executării silite, tranşarea incidentului cu privire la stabilirea competenţei instanţei nu poate fi, prin raportare la prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., decât în sensul celor stabilite prin soluţionarea primului conflict de competenţă prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul stabilirii competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a conflictului negativ de competenţă, revizuenta a afirmat că trebuie stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) şi art. 714 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind că domiciliul contestatorului (în fapt, debitorul obligaţiei de plată a creanţei) este în sectorul 5 al municipiului Bucureşti.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând cererea de revizuire sub aspectul admisibilităţii acesteia, în acord cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 coroborate cu cele ale art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Invocarea normei de drept citate presupune îndeplinirea cumulativă a condiţiilor referitoare la existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Autoritatea de lucru judecat este prevăzută în art. 430 C. proc. civ., raţiunea acestei reglementări constituind-o necesitatea înlăturării încălcării acesteia, în cazul în care instanţele au pronunţat soluţii contrare în dosare diferite, atât în ceea ce priveşte efectul negativ, cât şi cel pozitiv, potrivit interpretării dispoziţiilor art. 431 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte condiţia identităţii de părţi, obiect şi cauză, pornind de la scopul acestui caz de revizuire - evitarea contradicţiilor dintre hotărârile judecătoreşti - Înalta Curte reţine că aceasta reprezintă o cerinţă care valorifică efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, respectiv interzicerea reluării aceleiaşi judecăţi în condiţiile identităţii de elemente reglementate prin art. 431 alin. (1) C. proc. civ. - "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect".

În speţă, revizuenta pretinde că decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, a cărei revizuire o solicită, este contrară deciziei nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunţate de aceeaşi instanţă în dosarul nr. x/2020.

Analizând condiţiile de admisibilitate ale revizuirii, din perspectiva art. 431 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că hotărârile pretins contrare nu îndeplinesc, în mod cumulativ, cerinţa identităţii de obiect, părţi şi cauză prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, deşi titlurile executorii în baza cărora a fost declanşată executarea silită au fost pronunţate în litigii în care ambele creditoare, C. şi A., au avut, împreună, calitatea de reclamante, conform art. 59 C. proc. civ., în urma formulării contestaţiilor la executare de către debitorul Ministerul Justiţiei s-au constituit două dosare diferite având în vedere cerinţele salariale distincte ale fiecăreia, în care cele două creditoare au stat în mod individual în proces, cestiunea privitoare la stabilirea instanţei competente primind o rezolvare diferită.

Faţă de această împrejurare, nu se poate reţine că cele două litigii care au format obiectele dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2020 îndeplinesc cerinţa identităţii de obiect şi părţi cerută de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., pentru ca autoritatea de lucru judecat să fie invocată cu succes în cel de-al doilea proces şi să conducă la anularea hotărârii a cărei revizuire se cere.

Pe de altă parte, nu se poate reţine nici că ultima hotărâre încalcă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al celei dintâi hotărâri, conform susţinerilor revizuentei.

Este real că art. 431 alin. (2) C. proc. civ. prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă, iar, conform art. 430 alin. (2) din acelaşi act normativ, autoritatea de lucru judecat se grefează şi considerentelor hotărârii, nu doar celor decisive, care susţin dispozitivul, ci şi considerentelor decizorii.

Însă, prin normele evocate, legiuitorul a consacrat în mod explicit, în plan normativ, efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental, dezlegată în cadrul unui proces şi a cărei rezolvare nu se regăseşte în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Aceasta presupune că dezlegarea dată nu va putea fi nesocotită sau contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus că exprimă adevărul în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre părţi (res iudicata pro veritate habetur).

Într-o astfel de situaţie, efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat presupune existenţa unui proces în desfăşurare, în cadrul căruia se impun ca un "dat" dezlegările anterioare ale instanţei, spre deosebire de efectul negativ, reglementat de art. 431 alin. (1) C. proc. civ., care opreşte o nouă judecată în fond (bis de eadem re ne sit actio), dacă există tripla identitate de elemente (părţi, obiect, cauză).

Înalta Curte constată că prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâta C..

Referitor la decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, obiect al cererii de revizuire, se constată că aceeaşi instanţă a stabilit în favoarea Judecătoriei Alba Iulia competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare formulate de contestatorul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu intimata A..

Soluţiile diferite au fost generate de modalitatea distinctă de interpretare a noţiunii "instanţă de executare".

Astfel, în primul litigiu soluţionat prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ., despre care s-a reţinut că reglementează o competenţă exclusivă în favoarea instanţei de la sediul debitorului contestator Ministerul Justiţiei, care se află în Bucureşti, str. x.

În cel de-al doilea litigiu, care a format obiectul dosarului nr. x/2020 în care a fost pronunţată decizia nr. 1159 din 25 mai 2021, supusă revizuirii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, apreciind că aceasta este instanţa de executare în raport de atribuţiile conferite prin dispoziţiile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. şi de faptul că a încuviinţat anterior executarea silită.

În fapt, ceea ce reclamă revizuenta în prezenta cerere de revizuire este rezolvarea în mod diferit a unei situaţii juridice similare. Or, această chestiune reprezintă o problemă de practică neunitară a instanţei care a pronunţat hotărârile pretins contrare, ce nu poate fi soluţionată pe calea procedurală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât prevederile legale în materie nu instituie un astfel de motiv de revizuire.

În acest sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr. 89 din 4 decembrie 2017, în care, cu referire la aplicarea unui principiu de drept (efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat), la o situaţie concretă, a statuat că "impunerea efectului pozitiv al lucrului judecat nu trebuie confundată cu situaţia în care, între speţe, ar exista o similitudine, ceea ce ar presupune adoptarea aceleiaşi soluţii, în ideea asigurării coerenţei jurisprudenţei."

Astfel, se observă că remediul juridic pentru rezolvarea acestei chestiuni ar putea consta în pronunţarea unei decizii în recurs în interesul legii, însă chiar şi în această situaţie, hotărârea astfel pronunţată nu ar avea vreo înrâurire asupra celei a cărei revizuire se solicită, întrucât soluţiile date în condiţiile art. 517 alin. (2) C. proc. civ. nu au efecte asupra cauzelor deja examinate şi nici în privinţa situaţiei părţilor din acele procese.

Concluzionând, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale cererii de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., va dispune respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 1159 din 25 mai 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2021.