Nullity of historical donation deeds and active procedural capacity of heirs despite annulled inheritance certificates

Şedinţa publică din data de 16 septembrie 2021

După deliberare, asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

1.1 Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă la 17 decembrie 2010, sub nr. x/2010, reclamantul A. a solicitat următoarele:

1) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, să se constate nulitatea absolută a actului de donaţie autentificat sub nr. x din 1 martie 1947 de secţia Notariat a Tribunalului Ilfov, încheiat între donatorul B. şi donatarul Statul Român, reprezentat de Ministerul Artelor, precum şi a actului de donaţie din 11 aprilie 1956, încheiat de B., donatar Statul Român.

2) în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României, a solicitat, urmare constatării nulităţii absolute a actelor de donaţie, obligarea la restituirea bunurilor culturale mobile care au format obiectul acestor contracte.

3) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, urmare constatării nulităţii absolute a celor două acte de donaţie, obligarea la restituirea imobilului compus din construcţie şi teren, situat în Bucureşti, str. x A.

La 27 septembrie 2011, reclamantul a formulat cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată, solicitând, suplimentar:

1) în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, să se constate nulitatea absolută a actului de donaţie autentificat sub nr. x din 2 noiembrie 1962 la Notariatul de Stat al Raionului 30 decembrie Bucureşti, încheiat între donatorii C., D. şi E. şi donatarul Statul Român, prin Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă, iar

2) în contradictoriu cu pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României, urmare a constatării nulităţii absolute a actelor de donaţie, să fie obligat pârâtul la restituirea bunurilor culturale mobile, conform art. 99 alin. (2) din Legea nr. 182/2000.

Pârâtul Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a formulat întâmpinare, la 10 iunie 2011, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii, prescripţiei, lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive.

La rândul său, prin întâmpinarea depusă la 11 septembrie 2011, Muzeul Naţional de Artă al României a invocat excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, precum şi excepţia litispendenţei prin raportare la dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin încheierea din 20 martie 2013, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă. Cererea a fost repusă pe rol prin încheierea din 18 aprilie 2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2010.

1.2 Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2016, la 19 mai 2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Muzeul Naţional de Artă al României, Statul Român, prin Ministerul Culturii şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, să se constate nulitatea absolută:

1) a actului de donaţie autentificat sub nr. x din 1 martie 1947 prin care donatorul F. a donat Statului Român, reprezentat de Ministerul Artelor, un număr de 205 picturi, 38 sculpturi şi 8 piese de mobilier, precum şi nuda proprietate a imobilului situat în Bucureşti;

2) a actului de donaţie având nr. de intrare 2060 din aprilie 1956 prin care donatorul F. a donat Statului Român 23 de opere de artă.

3) a actului de donaţie autentificat sub nr. x/1962, prin care donatorii E., C. şi D. au donat Statului Român, prin Comitetul de Stat pentru Cultură şi Artă un număr de 17 tablouri, precum şi o listă de cărţi menţionate în lista anexă la acest act de donaţie.

Urmare admiterii nulităţii absolute a acestor acte de donaţie, să se dispună:

1) obligarea deţinătorilor bunurilor mobile şi imobile care au format obiectul donaţiilor, la restituirea lor către reclamant, cu aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 182/2000;

2) obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, la plata despăgubirilor pentru bunurile care au făcut obiectul actelor de donaţie şi nu mai pot fi restituite.

Prin întâmpinarea depusă la 24 iunie 2011, pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României a invocat excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, excepţia litispendenţei/conexităţii, prin raportare la dosarul nr. x/2010 şi excepţia lipsei calităţii procesuale active.

Aceleaşi excepţii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive au fost invocate şi de pârâtul Ministerul Culturii prin întâmpinarea depusă la 27 iunie 2016.

Prin întâmpinarea depusă la 30 august 2016, pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti.

Prin încheierea din 9 septembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a dispus, în baza art. 107 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, înaintarea dosarului la completul învestit cu judecarea dosarului nr. x/2010, a cărui judecată s-a constatat a fi suspendată până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Excepţia de conexare a dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2010 a fost respinsă prin încheierea din 16 mai 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2010.

Prin procesul-verbal din 12 iunie 2018, întocmit în temeiul art. 107 alin. (4) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, preşedintele secţiei a IV-a civile a Tribunalului Bucureşti a dispus înaintarea, pe cale administrativă, a dosarului nr. x/2016 către completul învestit cu soluţionarea dosarului nr. x/2010, în scopul judecării împreună a acestora.

La data de 7.10.2017 a decedat reclamantul A., fiind introduşi în cauză, în calitate de moştenitori, G., H., I. şi J..

La termenul din 22 iulie 2020, ulterior rezolvării incidentelor procedurale din ambele dosare (cereri de suspendare formulate în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.) s-a dispus reluarea judecăţii. La acelaşi termen, tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi a rămas în pronunţare asupra acestei excepţii.

2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti

Prin sentinţa civilă nr. 1078 din 5 august 2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor, respingând cererile conexe ca fiind formulate de persoane fără calitate procesuală activă.

Pentru a dispune în acest sens, tribunalul a reţinut că reclamantul a solicitat constatarea nulităţii actelor de donaţie pentru neîndeplinirea condiţiilor de validitate, respectiv lipsa cauzei, sub forma animus donandi, lipsa formei autentice a actului de donaţie înregistrat nr. 2060/16.04.1956 şi a actului de acceptare aferent, conform art. 827 C. civ., şi lipsa semnăturii donatorilor.

În ambele cereri de chemare în judecată, în susţinerea pretenţiilor sale, reclamantul a invocat certificatele de moştenitor emise de pe urma defuncţilor B. (nr. 348/09.10.1962), C. (nr. 90/16.06.1999), K. (nr. 91/16.06.1999), D. (nr. 92/16.06.1999) şi L. (nr. 10/28.02.2001).

Tribunalul a reţinut că prin încheierea din camera preliminară din 16 aprilie 2019 pronunţată în dosarul penal nr. x/2019, încheiere definitivă, Judecătoria Sectorului 1, secţia Penală, a dispus, în baza art. 5491 alin. (5) lit. b) C. proc. pen., desfiinţarea totală a certificatelor de moştenitor nr. x/16.06.1999, nr. 91/1999 şi nr. 92/1999 eliberate de notarul public M.. Această încheiere a rămas definitivă şi se bucură de autoritate de lucru judecat.

Tribunalul a constatat că, potrivit certificatului de moştenitor nr. x/1970 emis în completarea certificatelor de moştenitor supliment nr. 348/1962, nr. 134/1963 şi nr. 205/1963, de pe urma defunctului B., decedat la data de 18.09.1962, au rămas ca moştenitori D., în calitate de frate cu o cotă de 5/12, C., mamă, cu o cotă de 3/12, şi E., soţie, cu cota de 4/12.

De pe urma defunctei C., decedată la data de 19.04.1963, a rămas ca unic moştenitor D., în calitate de fiu, iar de pe urma defunctei E., decedată la data de 04.07.1963, au rămas ca moştenitori N., în calitate de frate cu cota de 1/3, - O., în calitate de soră, cu cota de 1/3 şi P., în calitate de soră, cu cota de 1/3.

Ca efect al anulării certificatului de moştenitor nr. x/16.06.1999, emis de BNP M., tribunalul a considerat că rămâne în fiinţă şi produce efecte juridice certificatul de moştenitor supliment nr. 266/1970.

A constatat instanţa de fond că, din certificatul de moştenitor nr. x/16.08.1994 emis de Notariatul de Stat Sector 2 Bucureşti, rezultă că de pe urma defunctei O., decedată la data de 25.11.1968, a rămas ca unic moştenitor Q., care a cules întreaga masă succesorală.

Potrivit certificatului de moştenitor nr. x/1976 din 26.04.1976 emis de Notariatul de Stat Local sector 4 Bucureşti, de pe urma defunctului N., a rămas ca moştenitor, în calitate de legatar universal Q., care a cules întreaga masă succesorală.

Conform certificatului de moştenitor nr. x/25.01.1989 emis de Notariatul de Stat al Sectorului 3 Bucureşti, de pe urma defunctului Q., au rămas ca moştenitori R. şi S., fiecare cu cota de 1/2, iar din certificatul de moştenitor nr. x/10.10.1991 emis de Notariatul de Stat Sector 2 Bucureşti, de pe urma defunctei R. a rămas în calitate de unic moştenitor fiul acesteia, T..

Ca efect al anulării certificatelor de moştenitor nr. x/16.06.1999 şi nr. y/16.06.1999, tribunalul a reţinut că şirul succesiunilor se întrerupe, astfel încât nu poate fi valorificat în favoarea reclamantului defunct A. certificatul de moştenitor nr. x/28.02.2001, emis de pe urma defunctului L., din care rezultă calitatea sa de unic moştenitor.

Tribunalul a reţinut considerentele încheierii din 2 noiembrie 2017, pronunţate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul penal nr. x/2017 (încheiere definitivă care stă la baza încheierii penale prin care au fost desfiinţate certificatele de moştenitor nr. x/16.06.1999, nr. y/16.06.1999 şi nr. 92/16.06.1999), în care s-a reţinut, cu putere de lucru judecat, că certificatul nr. x/16.06.1999, prin care a fost redezbătută succesiunea de pe urma defunctului B., nu reflectă realitatea, fiind emis pe baza declaraţiei false a intimatului care nu a menţionat-o ca moştenitoare a defunctului B. şi pe E.; actele derivate, respectiv certificatele de moştenitor art. 9016.06.1999 şi nr. 91/16.06.1999, sunt, de asemenea, false, aceste înscrisuri fiind folosite de A. în dosarul nr. x/2008 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, ulterior declinat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti, fiind înregistrat sub nr. x/2009 (nr. x/2009* după casarea cu trimitere). Prin aceeaşi încheiere, s-a reţinut că certificatele de moştenitor sunt, prin ele însele, apte să producă consecinţe juridice.

Instanţa de fond a apreciat că, deşi certificatul de moştenitor nr. x/04.08.2020 emis de BNP U. nu a fost declarat ca fiind fals, acesta are un conţinut similar cu certificatul de moştenitor nr. x/16.06.1999, neputând fi valorificat în cauză, întrucât are la bază aceeaşi situaţie de fapt ca şi cel anterior, fiind emis pro causa.

Tribunalul a reţinut că într-un litigiu prin care se urmăreşte anularea unor acte juridice se impune prezenţa tuturor părţilor implicate, a tuturor moştenitorilor, fiind o situaţie clasică de consortium litis, diferită de regula unanimităţii, întrucât un act juridic nu poate fi legal pentru unii dintre moştenitori şi nelegal pentru alţii, toţi şi împreună titulari ai aceluiaşi pretins drept.

A constatat instanţa de fond că reclamantul nu a invocat existenţa unei cauze de imposibilitate obiectivă de identificare a tuturor moştenitorilor, astfel încât să se reţină în sarcina sa o obligaţie exorbitantă.

De asemenea, a reţinut că prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. x/29.06.2009 la BNP V., reclamantul defunct A. a cesionat către cesionarul W., cota de 45% din drepturile litigioase care formează obiectul dosarului civil nr. x/2009 al Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, iar prin actul adiţional la acest contract, autentificat sub nr. x/20.04.2012 de BNP X., a majorat cota de 45% cuvenită cesionarului cu 5%, rezultând o cotă finală de 50%.

Cum calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, presupunând existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi a titularului dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum şi între persoana pârâtului şi subiectul pasiv în raportul juridic dedus judecăţii (calitate procesuală pasivă), şi în condiţiile în care actele pe care reclamantul şi-a probat în debutul acţiunii calitatea procesuală activă (certificatele de moştenitor nr. x/16.06.1999, nr. 91/1999 şi nr. 92/16.06.1999) au fost anulate, iar efectele nulităţii urcă până la momentul încheierii acestora, rezultă că reclamantul nu poate proba că este titularul dreptului pretins, deci nu mai poate justifica nici existenţa calităţii procesuale active în cauză.

3. Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti

Prin decizia nr. 499 din 26 martie 2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV - a civilă a admis apelul declarat de reclamanţii I., H., G. şi J. împotriva sentinţei nr. 1078 din 5 august 2020, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV - a civilă în dosarul nr. x/2010, în contradictoriu cu intimaţii - pârâţi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional şi Muzeul Naţional de Artă al României.

A anulat sentinţa civilă şi a trimis cauza, spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut că în urma desfiinţării certificatelor de moştenitor reţinute de prima instanţă, dovada calităţii de moştenitor trebuie analizată în raport de certificatul nr. x/1962, conform căruia de pe urma defunctului B. au rămas moştenitori E., C. şi D..

Conform certificatului de moştenitor nr. x/1970, emis în completarea certificatelor de moştenitor supliment nr. 348/1962, nr. 134/1963 şi nr. 205/1963, de pe urma defunctului B. au rămas ca moştenitori D., în calitate de frate, cu o cotă de 5/12, C., mamă, cu o cotă de 3/12, E., soţie, cu cota de 4/12, iar de pe urma defunctei C., decedată la data de 19.04.1963, a rămas ca unic moştenitor D., în calitate de fiu.

Potrivit condiţiilor stabilite în art. 655 din C. civ. de la 1864 (aplicabil în raport de data deschiderii succesiunii defunctului B.), Curtea a reţinut că, pentru a putea veni la moştenire, o persoană trebuie să întrunească două condiţii: una pozitivă, aceea de a exista la data deschiderii succesiunii, adică de a avea capacitate succesorală şi una negativă, respectiv de a nu fi nedemnă. La aceste condiţii expres cerute de lege, doctrina a adăugat şi existenţa vocaţiei la moştenire.

Dreptul succesoral român conferă vocaţie succesorală generală la moştenirea ab intestat rudelor defunctului, respectiv persoanelor care se află într-o legătură de descendenţă sau ascendenţă în linie dreaptă sau colaterală cu de cuius.

Instanţa de apel a menţionat dispoziţiile art. 689 din C. civ. de la 1864, potrivit cărora însuşirea, consolidarea necondiţionată a calităţii de moştenitor se realizează prin acceptare expresă, prin acte de acceptare tacită a moştenirii sau prin acceptarea forţată a moştenirii, având în vedere că transmisiunea succesorală operează prin simplul fapt al morţii defunctului.

Curtea a reţinut că, indiferent de anularea certificatelor de moştenitor nr. x/16.06.1999, nr. 91/1999 şi nr. 92/16.06.1999, reclamanţii au dovedit că bunicul lor, D., este moştenitorul defunctului B. şi al defunctei C., în baza certificatelor de moştenitor nr. x/1962 şi nr. y/1970, acesta fiind tatăl reclamantului iniţial, A., fiind depus, în acest sens un certificat de moştenitor. Efectuarea unor acte de acceptare nu a fost contestată în cauză.

Din perspectiva situaţiei de fapt expuse, curtea a apreciat că apelanţii-reclamanţi justifică deţinerea calităţii procesuale active, făcând dovada calităţii de moştenitor a autorului lor de pe urma defunctului B., soluţia primei instanţe pronunţate cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale active fiind eronată.

Astfel, a considerat că se impune adoptarea unei soluţii de anulare a hotărârii tribunalului şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă prin raportare la solicitarea expresă a apelanţilor-reclamanţi şi ca urmare a faptului că părţile trebuie să beneficieze de dreptul de a fi judecată pricina lor în fond, din perspectiva legalităţii, a normelor de drept aplicabile, dar şi a temeiniciei, a aprecierii probelor administrate, precum şi de dublul grad de jurisdicţie.

Curtea a apreciat că soluţia menţionată se impune şi ca o garanţie a respectării dreptului prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, conform căruia orice persoană are dreptul ca o instanţă să judece orice contestaţie privitoare la drepturile şi obligaţiile sale cu caracter civil, pentru situaţia de faţă, în sistemul dublului grad de jurisdicţie, dar şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva României - hotărârea din 28 aprilie 2005, cauza Dima împotriva României - hotărârea 16 noiembrie 2006, cauza Artico contra Italiei - hotărârea din 13 mai 1980, cauza Van de Hurk contra Olandei).

S-a stabilit, cu ocazia rejudecării de către tribunal, să se procedeze la stabilirea cadrului procesual, prin punerea în discuţie, în condiţii de contradictorialitate, a aspectelor ce vizează existenţa mai multor moştenitori, analizându-se inclusiv oportunitatea aplicării regulii unanimităţii din perspectiva jurisprudenţei CEDO, prin raportare şi la scopul urmărit prin promovarea litigiului.

4. Recursul

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României.

În motivarea recursului, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pârâtul a susţinut că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre lipsită de temei legal, în condiţiile în care certificatele de moştenitor nr. x/16.06.1999, nr. 91/1999 şi nr. 92/16.06.1999, de care s-a prevalat autorul intimaţilor-reclamanţi, defunctul A., au fost anulate de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Urmare acestui aspect, autorul intimaţilor-reclamanţi şi-a pierdut calitatea procesuală activă, în mod retroactiv, de la data formulării cererii de chemare în judecată în anul 2010.

Recurentul-pârât a susţinut că lipsa calităţii procesuale active un poate fi acoperită prin redezbaterea succesiunii, întrucât dosarul a fost instrumentat timp de mai mulţi ani în raport de o persoană fără calitate procesuală.

Consideră că singura cale legală de urmat este reintrarea în legalitate şi apoi reformularea unei cereri de chemare în judecată cu respectarea prescripţiilor legii procesuale civile, faţă de caracterul specific al acţiunii în revendicare (acţiune reală şi petitorie), de obiectul acesteia (recunoaşterea dreptului de proprietate şi readucerea bunului în patrimoniul celui care îl revendică) şi de faptul că aceasta nu poate fi exercitată decât de toţi moştenitorii. Acţiunea în revendicare este un act de dispoziţie, ce poate fi formulată doar de proprietarul unic al bunului sau, în cazul coproprietăţii, respectând regula unanimităţii, de toţi coproprietarii bunului.

Recurentul-pârât a apreciat că, urmare desfiinţării certificatelor de moştenitor obţinute prin fals, dovada calităţii procesuale active trebuie stabilită în raport de certificatul de moştenitor nr. x/09.10.1962, prin care s-a dezbătut succesiunea defunctului B., având-o, printre moştenitori, şi pe soţia sa supravieţuitoare E.. Aceasta a decedat la 04.07.1963, în certificatul de moştenitor nr. x/1964 fiind menţionaţi, ca succesori, N., O. şi P..

Susţinând că dreptul intimaţilor-reclamanţi de a solicita constatarea nulităţii donaţiilor îşi are izvorul în calitatea lor de succesori ai donatorilor, în condiţiile în care aceştia nu sunt unicii moştenitori, recurentul-pârât a apreciat că nu au calitate procesuală activă pentru a solicita nulitatea donaţiilor, întrucât regula unanimităţii, ce guvernează coproprietatea potrivit C. civ. de la 1864, statuează ca niciunul dintre coproprietari să nu aibă un drept exclusiv asupra unei părţi materiale determinate din bunul deţinut în proprietate, fiecare coproprietar având un drept exclusiv numai asupra unei cote părţi ideale, abstracte, din dreptul de proprietate asupra acelui bun.

Cu alte cuvinte, succesorii defunctului, în calitate de coproprietari ai bunului, nu pot exercita decât împreună prerogativele dreptului lor, inclusiv în ceea ce priveşte anularea donaţiilor şi revendicarea bunurilor donate, acţiunea având drept scop redobândirea dreptului de proprietate asupra bunului şi readucerea acestuia în patrimoniul coproprietarilor, iar nu a unei cote ideale, nedeterminate în materialitatea sa.

Admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a revendicării unui bun deţinut în coproprietate de donatori numai de către unii dintre coindivizari nu încalcă dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 par. 1 din Convenţie, în raport de atitudinea reclamantului-defunct A., care, anterior formulării acţiunii, nu a făcut demersuri în vederea identificării moştenitorilor soţiei donatorului, E., ci i-a înlăturat de la moştenire, obţinând certificatul de moştenitor nr. x/16.06.1999.

Exercitarea unei acţiuni în revendicare doar de către unii dintre coproprietari, fără solicitarea acordului celorlalţi comoştenitori, nu constituie un obstacol insurmontabil al intimaţilor-reclamanţi pentru orice tentative viitoare de revendicare a bunurilor indivize, ci o sancţiune temporară, urmare exercitării abuzive a dreptului de către reclamantul defunct în dauna altor coproprietari.

5. Înregistrarea recursului pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Calea de atac a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 mai 2021, sub nr. x/2020, fiind repartizată aleatoriu, spre soluţionare, Completului nr. 8 şi stabilindu-se termen pentru soluţionare la 16 septembrie 2021.

6. Întâmpinarea

Intimaţii nu au depus întâmpinare.

Prin concluziile scrise formulate la 16 septembrie 2021, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În esenţă, critica vizează raţionamentul instanţei de apel, care a reţinut, cu privire la calitatea procesuală activă a reclamantului iniţial A., decedat pe parcursul derulării prezentului proces, că este fiul fratelui lui B. al cărui patrimoniu se revendică, şi că, pentru a dovedi vocaţia la moştenire, nu este necesară existenţa certificatului de moştenitor anulat ca fiind falsificat pentru că a înlăturat de la succesiune pe moştenitorii soţiei lui B., ci este suficientă dovedirea descendenţei directe a reclamantului din colateralul privilegiat D. care a cules moştenirea direct atât de la fratele său B., cât şi, prin retransmitere, de la autorul comun, C., mama celor doi.

Recurentul a apreciat că, urmare desfiinţării certificatelor de moştenitor obţinute prin fals, dovada calităţii procesuale active trebuie stabilită în raport de certificatul de moştenitor nr. x/09.10.1962, prin care s-a dezbătut succesiunea defunctului B., având-o, printre moştenitori, şi pe soţia sa supravieţuitoare E., care, la rândul său, are ca succesori pe N., O. şi P..

Critica este nefondată. Astfel, în ceea ce priveşte dovada calităţii de moştenitor, instanţa de apel a reţinut în mod corect faptul că în cauză pârâţii nu s-au prevalat de o eventuală neacceptare a succesiunii în termenul defipt de lege sau de neîndeplinirea altor condiţii legale reglementate pentru moştenirea ab intestat, ci au contestat exclusiv modalitatea în care a fost probată descendenţa. Or, în această privinţă, este de netăgăduit faptul că reclamantul iniţial este fiul fratelui lui B., acesta preluând, prin retransmisie, drepturile asupra succesiunii de la tatăl său D..

Faptul că la succesiunea unchiului său concurează cu o clasă distinctă de moştenitori legali, respectiv succesorii soţiei supravieţuitoare E., nu este de natură a lipsi de efecte descendenţa sa. Această situaţie a fost rezolvată prin anularea certificatelor de moştenitor emise în anul 1999, care îi omiteau pe aceşti descendenţi de la moştenire.

Recurentul a mai apreciat că reclamantul iniţial, A., şi-a pierdut calitatea procesuală activă, în mod retroactiv, de la data formulării cererii de chemare în judecată în anul 2010, astfel că ea nu poate fi acoperită prin redezbaterea succesiunii în cadrul prezentului litigiu, singura cale de urmat fiind reintrarea în legalitate şi apoi reformularea unei cereri de chemare în judecată.

Contrar aserţiunilor recurentului, având în vedere că, astfel cum s-a arătat, reclamantul iniţial nu şi-a pierdut vocaţia succesorală, calitatea sa de succesor legal fiind dovedită cu certificatele de moştenitor anterioare şi actele de stare civilă, nu se pune problema unei dezbateri succesorale în scopul redobândirii unei calităţi pe care acesta nu a pierdut-o anterior.

Recurentul a mai susţinut că acţiunea în revendicare este un act de dispoziţie ce poate fi exercitat doar respectând regula unanimităţii, iar reclamantul iniţial şi succesorii acestuia nu au calitate procesuală activă pentru a solicita nulitatea donaţiilor, întrucât regula unanimităţii, ce guvernează coproprietatea potrivit C. civ. de la 1864, statuează ca niciunul dintre coproprietari să nu aibă un drept exclusiv asupra unei părţi materiale determinate din bunul deţinut în proprietate, fiecare coproprietar având un drept exclusiv numai asupra unei cote părţi ideale, abstracte, din dreptul de proprietate asupra acelui bun.

Ceea ce critică recurentul pe această cale nu constituie, în realitate, un aspect al calităţii procesuale active, ci al admisibilităţii acţiunilor în nulitate, respectiv în revendicare, în cazul în care nu au fost introduse cu respectarea regulii unanimităţii, principiu care presupune prezenţa în proces a tuturor moştenitorilor care stăpânesc cote părţi neindividualizate şi abstracte din patrimoniul succesoral.

Asupra acestui aspect prima instanţă a statuat că, într-un litigiu prin care se urmăreşte anularea unor acte juridice, se impune prezenţa tuturor părţilor implicate, a tuturor moştenitorilor, fiind o situaţie clasică de consortium litis, diferită de regula unanimităţii, întrucât un act juridic nu poate fi legal pentru unii dintre moştenitori şi nelegal pentru alţii, toţi şi împreună titulari ai aceluiaşi pretins drept.

Dezlegând în drept problema dovedirii calităţii de moştenitor a reclamantului iniţial, chiar în lipsa certificatelor anulate, instanţa de apel a trimis cauza spre rejudecare, îndrumând instanţa de fond să repună în discuţie, în condiţii de contradictorialitate, aspectele ce vizează existenţa mai multor moştenitori, analizând oportunitatea aplicării regulii unanimităţii din perspectiva jurisprudenţei CEDO, prin raportare la scopul urmărit prin promovarea litigiului.

Se constată astfel că instanţa de apel nu a soluţionat pe fond problema atragerii în proces a tuturor moştenitorilor, considerând-o ca neaparţinând sferei calităţii procesuale active propriu-zise, care a vizat exclusiv dovada descendenţei reclamantului iniţial.

La rândul său, recurentul nu a criticat soluţia de trimitere spre rejudecare a cauzei sub acest aspect, ci a formulat critici pe fondul raportului juridic dedus judecăţii, susţinând că regula unanimităţii se aplică atât în materia nulităţii actelor juridice, cât şi a revendicării, fiind obligatoriu ca acţiunea să fie introdusă de toţi moştenitorii, cu atât mai mult cu cât aceştia erau cunoscuţi şi au fost omişi intenţionat din acţiune de către reclamantul iniţial.

Or, în condiţiile în care critica nu vizează motivarea instanţei de apel cu privire la casarea cu trimitere, ci aspectele de fond asupra cărora s-a dispus rejudecarea, ea nu poate fi analizată direct în recurs, fiind străină de cauză.

Problema sferei de aplicabilitate a regulii unanimităţii, precum şi raportul dintre această normă cu efecte pe planul dreptului substanţial şi cea care reglementează litisconsortiul procesual obligatoriu şi necesar urmează a fi analizate de instanţa de fond potrivit îndrumărilor cuprinse în decizia recurată.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României împotriva deciziei nr. 499 din 26 martie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 septembrie 2021.