Nullity of cassation appeal for failure to frame grounds under Article 488 and rejection of unsigned judgment copy defect
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the appellant's appeal, leaving the Court of Appeal's decision in force. The dispute concerned a civil procedure where a party filed a recusal motion against a suspension order issued by the Court of Appeal, which had halted a pending revision request because the party failed to request a default judgment or appear at a scheduled hearing. The High Court determined that the appeal was null and void under Article 486(3) of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to articulate specific illegality grounds referencing the statutory provisions of Article 488, instead relying solely on the argument that the served copy of the order lacked the judges' signatures. The Court rejected this argument by citing Articles 426(6) and 427(1) of the Code of Civil Procedure and the relevant judicial internal regulations, clarifying that judgments are originally drafted with signatures on only two copies, while served copies are standard reproductions that do not require original signatures. As the appellant provided no substantive legal critique of the suspension order and no public order grounds existed for the Court to raise ex officio, the appeal was annulled without a right to further recourse.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to frame grounds under Article 488 and rejection of unsigned judgment copy defect: Prin încheierea de şedinţă din data de 15 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus suspendarea judecăţii cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 96 din 9 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., având în vedere că revizuentul nu a cerut judecarea cauzei în lipsă şi nici nu s-a prezentat la termenul de judecată stabilit.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 15 septembrie 2021
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din data de 15 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021, s-a dispus suspendarea judecăţii cererii de revizuire formulate de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 96 din 9 februarie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2019, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. (2) C. proc. civ., având în vedere că revizuentul nu a cerut judecarea cauzei în lipsă şi nici nu s-a prezentat la termenul de judecată stabilit.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., la data de 23 aprilie 2021
Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 10 mai 2021 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 10.
Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, recurentul a arătat că actul procedural ce i-a fost comunicat, constând într-o încheiere de şedinţă, nu este semnat.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a căii de atac.
Prin raport s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul nu respectă cerinţa de formă a încadrării criticilor formulate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., respectiv că cererea de recurs nu cuprinde motive de nelegalitate care să vizeze hotărârea atacată, cerinţă a cărei lipsă este sancţionată cu nulitatea potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.
Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost comunicat părţii la 02 iunie 2021 conform dovezii aflate la fila x, care nu a depus punct de vedere la raport.
Examinând recursul, în condiţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepţia nulităţii recursului reţinută prin raport, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.
Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.
Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din acelaşi act normativ.
A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.
Aşadar, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
În cauză, prin motivele de recurs, recurentul A. nu a arătat în ce constă nelegalitatea încheierii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, care a dispus suspendarea judecării cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ci s-a limitat să învedereze că încheierea comunicată nu este semnată.
Cu privire la susţinerile recurentului referitoare la lipsa semnăturii membrilor completului de judecată de pe exemplarul hotărârii care i-a fost comunicată, Înalta Curte reţine că potrivit art. 426 alin. (6) din C. proc. civ. şi art. 131 alin. (5) din Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, hotărârea judecătorească se întocmeşte în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.
De asemenea, potrivit art. 427 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 131 alin. (8) din acelaşi regulament, hotărârea se comunică din oficiu părţilor, în copie, chiar dacă este definitivă.
Ca atare, împrejurarea că exemplarul comunicat recurentului, identic cu cel aflat la dosarul cauzei, nu poartă semnăturile completului de judecată se explică prin aceea că, potrivit dispoziţiilor legale mai sus indicate, hotărârea se redactează doar în două exemplare originale, purtând semnăturile membrilor completului de judecată.
Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile care susţin nelegalitatea încheierii atacate, iar în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecăţii nu îndeplineşte cerinţele prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 486 alin. (3) din acelaşi act normativ.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din 15 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de revizuentul A. împotriva încheierii din data de 15 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2021.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 15 septembrie 2021.