Recourse in cassation against revision decision dismissed as inadmissible under civil procedure limit on extraordinary appeals
Legislator summary
AI generatedIn a final, non-appealable decision, the High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in cassation as inadmissible, thereby leaving the Court of Appeal’s 2019 dismissal of the revision request in force; the dispute concerned a revision action initiated by the contestator against a 2019 Court of Appeal decision that had previously rejected an annulment challenge against an inadmissible cassation appeal concerning a forced enforcement execution for a civil debt. The decisive legal basis was Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that decisions on revision are subject only to the same appeal route available for the original judgment being revised; because the underlying 2019 decision rejecting the annulment was final and did not have the cassation appeal route available, the subsequent decision on the revision was likewise not subject to cassation, rendering the appeal procedurally inadmissible under the principle of the legality of appeal routes.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 493 alin. (3) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) din C. proc. civ, art. 513 alin. (5) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ; Recourse in cassation against revision decision dismissed as inadmissible under civil procedure limit on extraordinary appeals: The decisive legal basis was Article 513(5) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that decisions on revision are subject only to the same appeal route available for the original judgment being revised; because the underlying 2019 decision rejecting the annulment was final and did not have the cassation appeal route available, the subsequent decision on the revision was likewise not subject to cassation, rendering the appeal procedurally inadmissible under the principle of the legality of appeal routes.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive context to justify the procedural format of the decision, which excludes the analysis of cassation grounds because the appeal is dismissed without being examined on the merits.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021
Analizând recursul în conformitate cu dispoziţiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare, Înalta Curte constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin contestaţia la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Sibiu sub dosar nr. x/2017, contestatorul A. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună anularea încheierii civile nr. 3858/3.08.2017 dată de Judecătoria Sibiu în dosar x/2017, precum şi anularea executării silite pornite împotriva sa, de către Oraşul Cisnădie, prin BEJ B..
Prin sentinţa civilă nr. 1776/05.04.2018 a Judecătoriei Sibiu s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu intimatul Oraşul Cisnădie, prin Primar, şi s-a dispus obligarea contestatorului la plata către intimat a sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 1086/2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a respins apelul formulat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 1776/05.04.2018 a Judecătoriei Sibiu.
Prin decizia civilă nr. 130/03.01.2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 1086/2018 pronunţată de Tribunalul Sibiu.
Prin decizia civilă nr. 354/20.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2019 a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 130/2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2017.
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 6.08.2019 sub dosar nr. x/2019 revizuentul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul oraşul Cisnădie prin Primar, constatarea nulităţii deciziei civile nr. 354/2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2019.
Prin decizia nr. 624 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019 s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. faţă de decizia civilă nr. 354/2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2019, instanţa reţinând, în esenţă, că revizuentul a formulat cererea de revizuire împotriva unei decizii pronunţate într-o altă cale extraordinară de atac, contestaţie în anulare, care nu antamează vreo problemă care să vizeze fondul cauzei.
2. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva deciziei nr. 624 din 12 decembrie 2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă au declarat recurs A. şi C. (care nu a avut calitatea de parte în dosarul în care s-a pronunţat hotărârea atacată), criticând soluţia pentru nelegalitate.
Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 25 mai 2020 .
Recursul a fost comunicat intimaţilor la 18 iunie 2020, astfel cum reiese din dovezile de comunicare aflate la dosar, însă aceştia nu au formulat întâmpinare.
7. Procedura de filtru
Prin raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului s-a reţinut că, în opinia raportorului, recursul este inadmisibil, fiind formulat împotriva unei hotărâri definitive.
Completul de filtru C9, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună punct de vedere, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.
Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 20 şi 21 mai 2021.
La data de 21 mai 2021, recurentul A. a depus punct de vedere la raport prin care a arătat că nu este de acord cu concluziile raportului.
Prin rezoluţia din 22 iunie 2021, s-a fixat termen de judecată la 14 septembrie 2021, în camera de consiliu, pentru analiza admisibilităţii în principiu a recursului.
8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
Analizând recursul în raport de excepţia inadmisibilităţii, reţinută şi prin raportul întocmit în cauză, Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) din C. proc. civ., regula în materia căii de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor date asupra revizuirii este aceea că o astfel de hotărâre este supusă căii de atac prevăzută de lege pentru hotărârea a cărei revizuire se solicită.
În speţă, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate cu recurs, respectiv din decizia civilă nr. 624 din 12 decembrie 2019, a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, aceasta a fost pronunţată în soluţionarea cererii de revizuire, întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., formulată împotriva deciziei nr. 354/2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care a fost respinsă contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 130/2019 pronunţată de Curtea de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2017.
Hotărârea pronunţată în contestaţia în anulare, respectiv decizia nr. 354/2019 a Curţii de Apel Alba Iulia este o hotărâre definitivă, fiind pronunţată împotriva deciziei civile nr. 130/2019 pronunţată de Curtea de Curtea de Apel Alba Iulia prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul A..
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Întrucât, în speţă, prima hotărâre ce a declanşat exercitarea ulterioară a căilor extraordinare de atac nu avea deschisă calea de atac a recursului, rezultă că nici deciziile pronunţate în respectivele căi de atac, nu au deschisă o atare cale de atac, astfel încât recursul exercitat împotriva unei asemenea decizii este inadmisibil.
În consecinţă, pentru considerentele prezentate, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţi.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenţii A. şi C., împotriva deciziei nr. 624 din 12 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2019.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.