Specialized medical malpractice jurisdiction excluding general civil tort competence

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la 22 mai 2020 pe rolul Judecătoriei Braşov, reclamanta A. a solicitat obligarea în solidar a pârâţilor Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş şi B. la plata sumei de 100.000 euro, cu titlu de daune morale şi la plata sumei de 5.000 euro, cu titlu de daune materiale, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat, în esenţă, că daunele morale reprezintă prejudiciul cauzat în urma activităţii de prevenţie, diagnostic şi tratament, precum şi ca urmare a intervenţiei chirurgicale nereuşite efectuată de pârâtul B., în calitate de doctor în cadrul Spitalului Judeţean De Urgenţă Târgu Mureş. Arată că daunele materiale reprezintă sumele avansate de reclamantă în vederea diminuării sau tratării complicaţiilor ca urmare a intervenţiei chirurgicale efectuate de pârât.

În drept, a indicat prevederile art. 1349, 1373 din C. civ. şi Legea 95/2006.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Judecătoria Braşov, prin sentinţa civilă nr. 8954 din 25 noiembrie 2020 a admis excepţia necompetenţei materiale, invocate de pârâtul Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, prin întâmpinare şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Braşov.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile în baza prevederilor art. 1349 din C. civ., referitoare la răspunderea civilă delictuală.

Totodată a reţinut că legiuitorul reglementează la art. 679 şi urm. din Legea 95/2006 o procedură specială privind răspunderea civilă profesională a medicilor, iar art. 684 alin. (2) din lege prevede clar că procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun.

Prin urmare, normele de competenţă teritorială instituite prin art. 687 din Legea 95/2006, sunt incidente numai dacă pacientul urmează procedura prevăzută în Legea 85/2006, or, în speţa de faţă, din cuprinsul cererii de chemare în judecată precum şi din susţinerile orale la dezbaterile asupra excepţiei, rezultă că reclamanta a ales, pentru valorificarea dreptului subiectiv civil afirmat, calea dreptului comun, astfel că, în ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei sunt incidente dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. k) din C. proc. civ., privitoare la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 72/S din 30 martie 2020, Tribunalul Braşov, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, secţia civilă .

Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Tribunalul Braşov a reţinut că reclamanta şi-a motivat cererea de chemare în judecată prin prisma dispoziţiilor de malpraxis medical reglementat de art. 635 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu trimitere totodată la condiţiile prevăzute de art. 1349 şi urm. C. civ.

Art. 687 din Legea nr. 95/2006 stabileşte că instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute de această lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, instituindu-se astfel o competenţă materială şi teritorială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul medical de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competenţa de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Mai reţine tribunalul că art. 687 se află situat în capitolul VII - Dispoziţii finale, din legea nr. 95/2006, fiind o normă de sine stătătoare, a cărei finalitate nu este condiţionată de raportarea la un alt text de lege şi care vizează soluţionarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 2119 din 19 mai 2021, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale, invocată de instanţă, din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Braşov, a constatat ivit conflict negativ de competenţă şi a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a pronunţa soluţia de declinare a competenţei, Judecătoria Târgu Mureş a reţinut că din expunerea de motive cuprinsă în cererea de chemare în judecată, rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, la plata de daune materiale şi morale, întemeindu-şi acţiunea pe prevederile răspunderii comitenţilor pentru fapta prepuşilor, respectiv art. 1373 C. civ. coroborat cu dispoziţiile cu privire la răspunderea pentru fapta proprie, reglementate generic de art. 1349 alin. (1) C. civ.

Din coroborarea art. 681 cu art. 684 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii rezultă că, pentru stabilirea cazurilor de malpraxis, victima are posibilitatea de a se adresa Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională sau instanţei de judecată, potrivit dreptului comun. Este de necontestat că atunci când partea alege calea sesizării Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională, decizia pronunţată de către aceasta poate fi atacată la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, soluţie impusă de corelarea art. 684 alin. (1) cu art. 687 din Legea nr. 95/2006. Dacă alegerea victimei priveşte sesizarea directă a instanţei de judecată, competenţa se stabileşte potrivit regulilor de drept comun, norma instituită de alin. (2) al art. 684 din Legea nr. 95/2006 derogă de la regula de competenţă cu caracter special prevăzută de art. 687 din Legea nr. 95/2006.

Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că de vreme ce nu a fost urmată procedura specială reglementată de art. 679-685 din Legea nr. 95/2006 competenţa materială de soluţionare a cauzelor având ca obiect obligarea pe temei delictual a pârâţilor la achitarea daunelor morale/materiale pentru malpraxis se stabileşte potrivit regulilor de drept comun, ea revenind judecătoriei sau tribunalului în funcţie de criteriul valorii interesului litigios, iar din punct de vedere teritorial competenţa este una alternativă prin raportare la dispoziţiile art. 107 C. proc. civ. sau art. 113 pct. 9 C. proc. civ., respectiv instanţa unde se află domiciliul pârâtului sau în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul pentru cererile privind obligaţii izvorâte dintr-o asemenea faptă.

II. Considerentele Înaltei Curţi

Analizând conflictul de competenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., raportat la art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Obiectul cererii deduse judecăţii, care a generat dezînvestiri reciproce ale instanţelor, îl constituie acţiunea prin care, în baza Legii nr. 95/2006 şi art. 1349 şi art. 1373 C. civ., s-a solicitat acordarea de daune materiale şi morale pentru prejudiciul cauzat în urma activităţii de prevenţie, diagnostic şi tratament, precum şi ca urmare a intervenţiei chirurgicale nereuşite efectuată de pârâtul B., în calitate de doctor în cadrul Spitalului Judeţean De Urgenţă Târgu Mureş.

Se observă că instanţele aflate în conflict au determinat în mod diferit competenţa de soluţionare a cauzei în raport de prevederile speciale ale Legii nr. 95/2006, respectiv de cele ale dreptului comun în materia răspunderii civile delictuale.

Se constată că reclamanta şi-a motivat cererea de chemare în judecată prin prisma dispoziţiilor de malpraxis medical reglementat de art. 635 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu trimitere totodată la condiţiile prevăzute de art. 1349 şi urm. C. civ.

Chiar şi în concluziile scrise depuse în faţa Judecătoriei Braşov, aceasta a arătat că obiectul cererii introductive de instanţă îl constituie prejudiciul material şi moral izvorât dintr-un act medical greşit, fiind invocate în acest sens prevederile Legii nr. 95/2006, Legea nr. 46/2003, Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România, art. 1349 şi a art. 1373 C. civ.

Potrivit art. 653 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 95/2006 malpraxisul este eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical.

La art. 679 şi urm. din Legea nr. 95/2006, legiuitorul reglementează procedura de stabilire a cazurilor de răspundere civilă profesională pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale.

Iar, conform art. 687 din Legea nr. 95/2006: "instanţa competentă să soluţioneze litigiile prevăzute de prezenta lege este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamant."

Textul de lege anterior invocat reprezintă o normă procedurală care stabileşte o competenţă materială specială de soluţionare a răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul de malpraxis în favoarea judecătoriei, care înlătură competenţa de drept comun raportată la criteriul valoric, întrucât norma specială are prioritate de aplicare atunci când vine în concurs cu norma generală, conform principiului specialia generalibus derogant.

Se observă că art. 687 se află situat în capitolul VII - Dispoziţii finale, din Legea nr. 95/2006, fiind o normă de sine stătătoare, a cărei finalitate nu este condiţionată de raportarea la un alt text de lege şi care vizează soluţionarea tuturor litigiilor fundamentate pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006.

Prin urmare, chiar dacă reclamanta îşi întemeiază acţiunea atât pe dispoziţiile legii speciale, cât şi pe dispoziţiile de drept comun, în soluţionare vor trebui avute în vedere dispoziţiile legii speciale care definesc subiectul activ (personalul medical), fapta ilicită (eroarea profesională săvârşită în exercitarea actului medical) şi celelalte elemente ce definesc şi particularizează acest tip de răspundere civilă delictuală, ceea ce înseamnă că nu poate fi înlăturată de la aplicare Legea 95/2006, inclusiv competenţa materială în favoarea judecătoriei prevăzută de aceasta.

Cum în cauză, competentă material şi teritorial, potrivit prevederilor legii speciale, este judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială a avut loc actul de malpraxis reclamat, iar potrivit cererii de chemare în judecată, activitatea de diagnostic şi tratament, precum intervenţia chirurgicală nereuşită, au fost efectuate la spitalul pârât al cărui sediu se află în Târgu Mureş, se va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.