Municipality liable for €55,250 in rei vindicatio compensation for ruined apartment; appeal quashed as unfounded

Şedinţa publică din data de 14 septembrie 2021

Asupra cauzei de faţă constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea înregistrată sub nr. x la data de 13 iunie 2018 pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Galaţi obligarea acestuia la restituirea bunului imobil proprietatea reclamantului, situat în Galaţi, strada x, nr. 24, prin despăgubire, în cuantum de 45.000 euro, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 7.200 euro, reprezentând despăgubiri constând în lipsirea de folosinţă a imobilului pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată. Totodată a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi la data de octombrie 2018 reclamantul a precizat că înţelege să se judece şi în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi.

La termenul de judecată din data de 4 septembrie 2019, reclamantul şi-a majorat câtimea obiectului capătului de cerere privind revendicarea, solicitând suma de 48.050 euro.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de Tribunalul Galaţi

Prin sentinţa civilă nr. 934 din l8 septembrie 2019, Tribunalul Galaţi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local Galaţi, ca fiind introdus împotriva unei persoane lipsite de capacitate de folosinţă. A admis cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Galaţi, a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 48.050 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri constând în contravaloarea bunului pierit, suma de 7.200 euro, echivalent în RON la data plăţii, reprezentând despăgubiri constând în contravaloarea lipsei de folosinţă şi suma de 7.252,56 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Decizia pronunţată în apel de Curtea de Apel Galaţi:

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Municipiul Galaţi.

Prin decizia civilă nr. 12/A din 27 ianuarie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civită a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi împotriva sentinţei civile nr. 934 din 18 septembrie 2019 pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia I civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut în esenţă că:

Din toate probele dosarului rezultă că imobilul a cărui revendicare se solicită, nu mai poate fi folosit potrivit scopului său, de locuinţă, fiind într-o stare mai mult decât avansată de degradare, astfel că, în mod corect prima instanţă l-a asimilat imobilului pierit, în sensul art. 566 alin. (1), teza a II-a C. civ.

Este adevărat că respectiva clădire este monument istoric şi sunt impedimente legale în a fi demolată integral, dar s-a dovedit cu actele depuse la dosar că o astfel de demolare a fost încercată de Municipiul Galaţi, încercare ce a constat chiar şi în deconectarea imobilului de la reţelele de utilitate publică, cu consecinţa imposibilităţii utilizării apartamentelor de către proprietari, cum este şi reclamantul din prezenta cauză.

S-a dovedit că bunul a ieşit din posesia proprietarului-reclamant prin acţiunile nejustificate ale apelantului, ceea ce demonstrează că proprietarul a fost împiedicat să-şi exercite atributele dreptului de proprietate, inclusiv posesia, iar la acest moment ruina este în posesia apelantului. Aşa fiind, practic a avut loc o expropriere de facto a reclamantului, dar fără a se realiza şi despăgubirea acestuia cu contravaloarea dreptului de proprietate.

Instanţa a apreciat că au fost dovedite, în cauză, cerinţele art. 566 alin. (1) C. civ., respectiv existenţa în patrimoniul reclamantului a dreptului de proprietate, că din culpa pârâtului de acest drept nu poate uza titularul lui, că imobilul este o ruină ce echivalează cu un bun pierit în accepţiunea normei legale menţionate.

3. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs pârâtul Municipiul Galaţi.

În motivarea recursului se susţine în esenţă că:

Hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, anume a dispoziţiilor art. 566 alin. (1) C. civ., fiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se arată că art. 566 alin. (1) teza I C. civ. prevede, în primul rând, că admiterea acţiunii în revendicare are ca efect obligarea pârâtului la restituirea bunului revendicat; bunul revine în patrimoniul proprietarului, liber de orice sarcini; restituirea se face în natură, iar dacă aceasta nu este posibilă, obligaţia de restituire se schimbă într-o obligaţie de dezdăunare; astfel, dacă lucrul a pierit din culpa pârâtului, el va fi obligat să-i plătească reclamantului contravaloarea; interpretarea per a contrario a dispoziţiilor legale citate conduce la concluzia că pârâtul nu va fi obligat la despăgubiri dacă bunul nu a pierit sau a pierit fără culpa sa (spre exemplu, dintr-un caz fortuit sau de forţă majoră).

După prezentarea circumstanţelor cauzei, recurentul pârât, cu invocarea 563 alin. (1) C. civ., susţine că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate întrucât bunul nu a intrat niciodată în stăpânirea nelegitimă a Municipiului Galaţi, iar reclamantul nu a dovedit faptul că bunul revendicat a ieşit din posesia sa şi este stăpânit fără drept de către pârât.

Mai menţionează recurentul că nu poate fi admisă o acţiune în revendicare cu motivarea că, prin atitudinea sa, Municipiul Galaţi a determinat evacuarea/exproprierea de facto a proprietarului A., acţiunile în justiţie formulate de Municipiul Galaţi (acţiune în evacuare, acţiune în constatare nulitate vânzare-cumpărare) au fost respinse ca neîntemeiate,iar discuţiile care s-au purtat cu proprietarul A. în vederea încheierii unui contract de schimb nu pot fundamenta soluţia de admitere a acţiunii în revendicare;

Recurentul învederează că, potrivit raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, clădirea în care se află apartamentul în litigiu se află în acest moment în stare de ruină, astfel că bunul nu a pierit.

Raportat la dispoziţiile art. 1378 C. civ., consideră că mijlocul procesual ales de către intimatul-reclamant este greşit, situaţia de fapt invocată reclamând inaplicabilitatea în cauză a normelor specifice acţiunii în revendicare, întrucât bunul nu a intrat în stăpânirea nelegitimă a altei persoane.

În aceste condiţii, recurentul consideră că instanţa de apel a făcut aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, că probatoriul administrat nu a dovedit ca bunul revendicat a pierit din vina Municipiului Galaţi, solicitând instanţei de recurs casarea hotărârii atacate, urmând ca, în rejudecare, să se constate că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru "restituirea proprietăţii prin valoarea de înlocuire" şi că atât acţiunea în revendicare, cât şi capătul accesoriu, plată despăgubiri reprezentând fructe civile, sunt neîntemeiate.

Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor în niciunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

6. Procedura de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 25 mai 2021 completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi împotriva deciziei civile nr. 12/A din 27 ianuarie 2020, Curtea de Apel Galaţi, secţia I civită, apreciind nefondată excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul reclamant. S-a fixat termen pentru judecata recursului în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul în raport de actele şi lucrările dosarului, de criticile formulate şi de prevederile art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte apreciază util a sublinia una dintre trăsăturile esenţiale ale recursului, anume aceea că reprezintă o cale de atac în cadrul căreia controlul judiciar este limitat - în conformitate cu prevederile art. 488 din C. proc. civ. - la aspecte de nelegalitate a hotărârii atacate, anume a celei pronunţate de instanţa de apel.

O primă limită este aceea care rezultă din prevederile art. 488 din C. proc. civ. anume că în etapa recursului pot fi invocate şi analizate numai aspecte de nelegalitate care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 ale acestei norme juridice.

Un atare context de evaluare nu permite o reapreciere a probelor şi a situaţiei de fapt ce a fost stabilită în etapele procesuale anterioare, astfel încât criticile prin care recurentul tinde a provoca o astfel de reevaluare nu vor fi analizate, ele fiind incompatibile cu exerciţiul dreptului la recurs.

Prima critică susţinută de recurentul-pârât este aceea că instanţa de apel a făcut o aplicarea greşită a normelor de drept material, anume a dispoziţiilor art. 566 alin. (1) C. civ., apreciind, în mod eronat, că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acţiunii în revendicare.

Urmează a se reţine caracterul nefondat al acestei critici în raport de considerentele care vor fi expuse în continuare:

În opinia recurentului, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a acţiunii în revendicare, pârâtul neputând fi obligat, în temeiul art. 566 alin. (1) teza I C. civ., la plata de despăgubiri dacă bunul nu a pierit sau a pierit fără culpa sa.

Pe mai departe, recurentul susţine că bunul nu a intrat niciodată în stăpânirea nelegitimă a Municipiului Galaţi, iar imobilul în litigiu nu a pierit ci este, în acest moment, în stare de ruină.

Recurentul-pârât se referă critic la considerentele soluţiei instanţei de apel referitoare: la probatoriul administrat; la stabilirea gradului de degradare al imobilului; la stabilirea culpei în degradarea imobilului; la stabilirea situaţiei de fapt ce a dus la asimilarea bunului degradat cu un bun pierit în sensul art. 566 C. civ.

Înalta Curte constată că asemenea susţineri critice ale recurentului-pârât nu sunt de natură a evidenţia o situaţie de greşită aplicare a legii la situaţia de fapt reţinută de instanţele de fond şi de apel - instanţe cărora legea le oferă competenţa de a evalua probele şi de a stabili, pe baza acestora, situaţia de fapt pe care se grefează litigiul dedus judecăţii - ci descriu erori pretins intervenite în chiar demersul de stabilire a situaţie de fapt, prin prisma probelor administrate.

Astfel, se constată că, în realitate, se reproşează instanţei de apel că nu a făcut o evaluare corectă a probelor şi, prin aceasta, a stabilit în mod eronat situaţia de fapt.

Cu alte cuvinte, în argumentarea susţinerii potrivit căreia că nu sunt îndeplinite în speţă condiţiile de admisibilitate a acţiunii în revendicare, recurenta tinde a demonstra caracterul eronat al statuării conform căreia sunt aplicabile, în speţă, prevederile art. 566 alin. (1) teza I C. civ., plecând partea de la o situaţie premisă - descrisă de aceasta - care diferă semnificativ de cea care pe care au stabilit-o instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat şi a exercitării atribuţiei legale (conferite explicit prin art. 264 din C. proc. civ.) de a aprecia liber în privinţa ansamblului probelor administrate.

Or, o reapreciere a probelor deja administrate în cauză, cu influenţă asupra situaţiei faptice reţinute de cele două instanţe ierarhic inferioare, excede unei verificări de legalitate apte a se circumscrie exigenţelor care se degajă din prevederile art. 488 din C. proc. civ.

Cum situaţia de fapt stabilită prin decizia care formează obiect al controlului judiciar pendinte este aceea că imobilul în litigiu este într-o stare de degradare ce este atât de avansată încât nu mai asigură satisfacerea destinaţiei pentru care imobilul a fost achiziţionat, respectiv aceea de locuinţă, reţinându-se culpa recurentului-pârât care, prin conduita sa a determinat nu numai evacuarea acestuia din urmă din apartament ci şi debranşarea de la utilităţile publice esenţiale, pentru o perioada îndelungată, a condominiul în care se află locuinţa în litigiu, Înalta Curte constată că nu există temei spre a se reţine greşita aplicare a art. 566 C. civ. circumstanţelor factuale astfel stabilite.

Raportat la situaţia de fapt astfel reţinută, în mod evident s-a reţinut imposibilitatea restituirii în natură a bunului - ca formă prioritară de exercitare şi de admitere a acţiunii în revendicare -, fiind vădit nefondată susţinerea recurentului în sensul că nu era posibilă restituirea prin echivalent a bunului în litigiu prin prisma ordinii de reparaţie stabilite prin art. 566 din C. civ.

Înalta Curte notează că, pe toată perioada derulării litigiului cât şi prin dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susţinut că nu poate fi obligat la plata despăgubirilor către intimatul-reclamant întrucât bunul nu a pierit, ci este doar în stare de ruină, dar nu a formulat vreo critică de natură a evidenţia vreun viciu de nelegalitate care ar afecta raţionamentul juridic expus de instanţele de judecată în echivalarea bunului pierit cu bunul complet inutilizabil potrivit destinaţiei.

Având în vedere considerentele expuse, se constată că nu există termei spre a se reţine incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în privinţa modului în care instanţa de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 566 C. civ. situaţiei de fapt concret stabilite în cauza de faţă.

În ce priveşte ce de al doilea motiv de recurs, recurentul face referire la prevederile art. 1378 C. civ., evocând ipoteza în care poate fi antrenată răspunderea proprietarului pentru ruina edificiului.

Însă, această din urmă normă juridică nu a fost reţinută ca temei legal al admiterii pretenţiilor reclamantului intimat A., ori ca temei al respingerii vreunei apărări susţinute în proces de pârâtul-recurent.

Prin urmare, trimiterea făcută în cadrul motivelor de recurs la menţionata reglementare ce este specifică materiei răspunderii civile delictuale apare ca fiind pur abstractă, nefiind de natură a releva vreun viciu de nelegalitate a deciziei care face obiectul controlului judiciar în recursul pendinte, respectiv a hotărârii pronunţate de instanţa de apel. În speţă, s-a reţinut că imobilul deţinut în proprietate de reclamant este într-o stare avansată de ruină şi că această stare este echivalentă chiar cu dispariţia bunului, ceea ce se circumscrie materiei revendicării bunului prin echivalent iar nu celei a unei răspunderi pentru prejudicii cauzate de ruina bunului aparţinând altui proprietar.

Este de principiu, în materia dreptului procesual civil, că partea are dreptul să hotărască cu privire la exercitarea acţiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată.

Obiectul litigiului şi limitele acestuia sunt fixate de atât de pretenţiile exprimate prin cererea de chemare în judecată cât şi de apărările făcute prin întâmpinare. Prin aceste acte de procedură sunt deduse analizei instanţei nu doar pretenţiile sau apărările părţilor, ci şi cauzele, temeiurile juridice ale acestor pretenţii sau apărări.

Potrivit dispoziţiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. dreptului procesual de dispoziţie al părţii îi corespunde obligaţia instanţei de a se pronunţa exclusiv asupra a ceea ce partea a înţeles să supună judecăţii prin cererea de chemare în judecată, formulată în condiţiile legii.

În considerarea prevederilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ., care consacră principiul disponibilităţii, câtă vreme obiectul şi limitele procesului au fost stabilite prin cererea dedusă judecăţii în primă instanţă, în sensul că reclamantul a solicitat despăgubiri în temeiul art. 566 C. civ., instanţele au judecat în limitele învestirii şi s-au pronunţat asupra obiectului acesteia aşa cum a fost formulată de către reclamant în cererea de chemare în judecată - acţiune în revendicare.

Astfel, în soluţionarea căii de atac, instanţa de recurs poate analiza legalitatea soluţiei instanţei de apel raportat la cadrul procesual şi la situaţia de fapt deja stabilită de către instanţele de fond şi apel, în limitele învestirii, fără a putea să analizeze şi să se pronunţe asupra altor aspecte ce nu au făcut obiect al analizei până în această fază procesuală.

Faţă de aceste considerente, se constată că nici din perspectiva acestui ultim motiv de recurs nu poate fi reţinută incidenţa motivului de casare reglementat prin art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse, urmează a se dispune, în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ., respingerea, ca nefondat, a recursului, astfel cum acesta a fost susţinut prin criticile analizate în precedent.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Municipiul Galaţi, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 12/A din 27 ianuarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 septembrie 2021.