Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1547/2021 AI generated

Revision of jurisdictional conflict dismissed for lack of party identity and res judicata effect

Case Number Decizia nr. 1547/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) dismissed the revision request filed by the creditor, thereby upholding the previous decision that assigned jurisdiction to the Alba Iulia Court and confirming that the defendant's execution objection remains pending before that forum. The dispute arose from a negative conflict of jurisdiction regarding 52 consolidated execution objections filed by the Ministry of Justice against salary-related claims, where the creditor sought to have the jurisdiction re-established in favor of the Bucharest Court of Sector 5 by arguing that the initial jurisdictional decision violated the *res judicata* established by a similar prior decision. The decisive legal basis for the dismissal was Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure, under which the court held that the requirements for revision were not met because the parties were not identical between the two conflicting jurisdictional decisions, meaning the doctrine of *res judicata* did not apply, and the discrepancy in outcomes represented a difference in judicial practice rather than an impermissible violation of the authority of a final judgment.

Legislator headnote

AI generated

art. 431 alin. (2) din C. proc. civ, art. 714 alin. (1) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) din C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Revision of jurisdictional conflict dismissed for lack of party identity and res judicata effect: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4) teza finală, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
negative conflict of jurisdiction res judicata revision of a judgment article of civil procedure identity of claims e-justice

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la data de 08 septembrie 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie la executare împotriva executării silite începută de Biroul Executorului Judecătoresc A., în dosarul execuţional nr. x/2019 şi a tuturor actelor comunicate, respectiv: somaţia de plată emisă în dosar la data de 11.08.2020, încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, a raportului de expertiză contabilă, întocmit de către expertul contabil B. şi a tuturor actelor de executare emise sau care vor fi emise în acest dosar de executare silită, precum şi împotriva încheierii de încuviinţare a executării silite nr. 1345/CC din data de 29.04.2020 a Judecătoriei Alba Iulia, pronunţată în dosarul nr. x/2020. Contestatorul a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea C., suspendarea executării silite începute de către BEJ A. până la soluţionarea prezentei contestaţii; să se constate prescris dreptul intimatului-creditor de a obţine executarea silită; anularea somaţiei şi a tuturor actelor emise de executorul judecătoresc în prezentul dosar de executare, precum şi a încheierii de încuviinţare a executării silite; întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 723 şi urm. din C. proc. civ.

2. Hotărârea supusă revizuirii

Prin decizia nr. 904 din 20 aprilie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Alba Iulia.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2021, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, sub nr. x/2021, revizuenta C. a solicitat anularea deciziei nr. 904 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, şi, rejudecând conflictul negativ de competenţă, să se stabilească competenţa de soluţionare a cererii formulate de contestatorul Ministerul Justiţiei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, invocând efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 861 din 14 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat, în esenţă, că cele două decizii au fost pronunţate în conflicte negative de competenţă similare, iar prin decizia nr. 861 din 14 aprilie 2021, competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect contestaţie la executare a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Sector 5 Bucureşti.

Prin decizia revizuită, pronunţând regulatorul de competenţă în soluţionarea litigiului având obiect identic (contestaţie la executare), referitor la care aceleaşi instanţe au dispus declinări reciproce, respectiv Judecătoria Alba Iulia şi Judecătoria Sector 5 Bucureşti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit competenţa în favoarea Judecătoriei Alba Iulia, cu încălcarea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri anterioare.

Revizuenta a susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale revizuirii, respectiv existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive potrivnice; hotărârile să fie date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunţată cu nesocotirea autorităţii de lucru judecat; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, întrucât aceasta a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Cu privire la situaţia de fapt, a învederat că sunt 52 creditori urmăritori, judecători în cadrul Curţii de Apel Cluj, benficiari ai creanţelor băneşti de natură salarială identice, datorate pentru aceeaşi perioadă de timp, stabilite prin hotărâri judecătoreşti comune. Pentru realizarea acestor creanţe a fost începută executarea silită, iar Ministerul Justiţiei a promovat 52 contestaţii la executare, corespunzătoare dosarelor de executare iniţiale individuale, care au fost ulterior conexate de executorul judecătoresc. Dosarele au fost înregistrate pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, care a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Revizuenta a mai arătat că, pentru a fi incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. nu este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, fiind suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care are legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, astfel încât aceasta din urmă să nu poată fi contrazisă.

Revizuenta a solicitat ca, în rejudecarea conflictului negativ de competenţă, să se constate că litigiul revine, spre soluţionare, Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, în raport de dispoziţiile art. 714 alin. (1) din C. proc. civ. şi cele ale art. 651 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 513 alin. (4) teza finală, art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) din C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: (...) 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Raţiunea reglementării motivului de revizuire prevăzut de textul legal redat, ce se constituie în temeiul juridic al căii extraordinare de atac promovate de intimata C., o reprezintă necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat.

În alte cuvinte, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur).

Se observă că regulatorul de competenţă menţionat a stabilit instanţa competentă a soluţiona contestaţia la executare în ceea ce priveşte executarea silită, obiect al dosarului de executare nr. 1523/2019, demarată de executorul judecătoresc A. la solicitarea creditoarei D., ca atare nu este îndeplinită condiţia identităţii de părţi pentru a fi aplicabile prevederile art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

În realitate, aspectele relevate de revizuentă din perspectiva încălcării autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 861 din 14 aprilie 2021, se raportează la o decizie de practică judiciară, iar împrejurarea că prin această hotărâre a fost adoptată o soluţie diferită celei pronunţate prin hotărârea atacată, nu se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta C. împotriva deciziei civile nr. 904 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta C. împotriva deciziei civile nr. 904 din 20 aprilie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2021.