Bucharest Tribunal confirmed as competent forum in medical malpractice tort suit after jurisdictional conflict resolved.

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă la data de 28 ianuarie 2019, reclamanţii A., prin reprezentant legal B., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, Spitalul de Pediatrie din Piteşti, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Vâlcea, Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Argeş, Instituţia Prefectului Judeţului Vâlcea, Instituţia Prefectului Judeţului Argeş, Serviciul de Ambulanţă Vâlcea, Servicii Mobile de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (Smurd) Vâlcea, prin Inspectoratul de Urgenţă General Magheru al Judeţului Vâlcea, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "General Magheru" al Judeţului Vâlcea, Ministerul Afacerilor Interne, prin Ministrul de Interne, Ministerul Sănătăţii, prin Ministrul Sănătăţii şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, să fie obligaţi pârâţii în solidar la repararea integrală a prejudiciului (material şi moral) cauzat reclamantului A. determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a acestuia în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow); obligarea în solidar a pârâţilor la repararea integrală a prejudiciului (material şi moral) cauzat reclamanţilor B., C., părinţii lui A., determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a fiului lor în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow); obligarea în solidar a pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1349-1392 din C. civ., art. 653 alin. (1) şi art. 654 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi toate dispoziţiile legale la care s-au raportat în redactarea cererii.

La data de 27 februarie 2019, reclamanţii au depus cerere de modificare a cererii de chemare în judecată cu privire la cadrul procesul pasiv pe care au înţeles să-l extindă prin introducerea în cauză a Serviciului de Telecomunicaţii Speciale cu sediul în Bucuresti ce administrează Sistemul National pentru Apeluri de Urgenţă şi au solicitat obligarea în solidar a pârâţilor la repararea integrală a prejudiciului material şi moral cauzat reclamantului A. determinat de degradarea gravă a stării de sănătate în perioada 03.01- 04.01. 2019 (comă de gr. III - Glasgow) constând în: a) daune materiale prin plata unei sume lunare echivalente cu salariul minim brut pe economie de la momentul împlinirii vârstei de 16 ani, vârstă de la care reclamantul ar fi avut dreptul la muncă; b) daune morale de 18.000.000 euro, constând în: i)contravaloarea în RON (la cursul B.N.R. din ziua plăţii) a sumei de 8.000.000 Euro pentru încălcarea dreptului la viaţă privată (art. 8 C.E.D.O.) în trei componente ale sale: dreptul la integritate fizică şi morală, dreptul la viaţă privată socială şi dreptul la viaţă familială; ii) contravaloarea în RON (la cursul BNR din ziua plăţii) a sumei de 10.000.000 euro pentru aplicarea unor tratamente inumane sau degradante (art. 3 C.E.D.O.); în situaţia intervenirii decesului reclamantului pe parcursul acestei judecăţi, c) contravaloarea în RON (la cursul B.N.R. din ziua plăţii) a sumei de 25.000.000 Euro pentru încălcarea dreptului la viaţă (art. 2 C.E.D.O.).

Au solicitat instanţei obligarea în solidar a pârâţilor la repararea integrală a prejudiciului moral cauzat reclamanţilor B., C., părinţii lui A., determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a fiului lor în perioada 03.01.2019-04.01.2019 (comă de grad III-Glasgow), constând în daune morale de 8.000.000 euro pentru încălcarea dreptului la viaţă privată (art. 8 C.E.D.O.), în componenta sa de viaţă privată socială şi viaţă familială.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 204 din C. proc. civ., art. 21, art. 16 din Constituţie, art. 14, art. 6 alin. (1), art. 2, 3, 8 C.E.D.O., art. 47 teza a II-a şi art. 21 şi art. 35 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, O.U.G. nr. 60/2013, art. 1349 din C. civ., art. 653 alin. (1) şi art. 654 din Legea nr. 95/2006.

2. Prin sentinţa civilă nr. 363 din 27 februarie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 687 din Legea nr. 95/2006 instituie în favoarea judecătoriei o competenţă materială şi teritorială specială de soluţionare a acţiunilor având ca obiect antrenarea răspunderii civile delictuale în ceea ce priveşte actul medical de malpraxis.

Drept urmare, a apreciat că Judecătoria Râmnicu-Vâlcea este instanţa competentă a soluţiona cauza, în a cărei circumscripţie se află sediul instituţiei medicale unde a avut loc actul de malpraxis reclamat.

Prin cererea înregistrată la data de 5 iunie 2019 în cadrul dosarului Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea, reclamanţii au făcut următoarele precizări: în ceea ce priveşte obiectul acţiunii introductive, astfel cum rezultă din cererea modificatoare a cererii de chemare în judecată depusă la termenul din 27 februarie 2019 în faţa Tribunalului Bucureşti, au solicitat instanţei să admită cererea de chemare în judecată cu consecinţa obligării în solidar a pârâţilor la repararea integrală a prejudiciului (material şi moral) cauzat reclamantului A. determinat de degradarea gravă a stării de sănătate în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow) constând în: daune materiale prin plata unei sume lunare echivalente cu salariul minim brut pe economie de la momentul împlinirii vârstei de 16 ani, vârstă de la care reclamantul ar fi avut dreptul la muncă; daune morale de 18.000.000 euro, constând în: contravaloarea în RON (la cursul BNR din ziua plăţii) a sumei de 8.000.000 euro pentru încălcarea dreptului la viaţă privată (art. 8 C.E.D.O.) în trei componente ale sale: dreptul la integritate fizică şi morală, dreptul la viaţă privată socială şi dreptul la viaţă familială; contravaloarea în RON (la cursul BNR din ziua plăţii) a sumei de 10.000.000 euro pentru aplicarea unor tratamente inumane sau degradante (art. 3 C.E.D.O.); în situaţia intervenirii decesului reclamantului pe parcursul acestei judecăţi, contravaloarea în RON (la cursul B.N.R. din ziua plăţii) a sumei de 25.000.000 Euro pentru încălcarea dreptului la viaţă (art. 2 C.E.D.O.). Au solicitat instanţei obligarea în solidar a pârâţilor la repararea integrală a prejudiciului moral cauzat reclamanţilor B., C., părinţii lui A., determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a fiului lor în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow), constând în daune morale de 9 8.000.000 euro pentru încălcarea dreptului la viaţă privată (art. 8 C.E.D.O.), în componenta sa de viaţă privată socială şi viaţă familială.

De asemenea, au solicitat obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

3. Prin sentinţa civilă nr. 4702 din 29 octombrie 2020, Judecătoria Râmnicu-Vâlcea, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată reclamanţi şi pârâţi, astfel cum au fost menţionaţi în sentinţă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Vâlcea.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a reţinut că competenţa specială a judecătoriei, prevăzută de art. 687 din Legea nr. 95/2006 ar fi incidentă doar în cazul şi în cadrul procedurii speciale, reglementată prin art. 679-688 din Capitolul VI al legii, pentru stabilirea răspunderii civile profesionale pentru medici, farmacişti şi alte persoane din domeniul asistenţei medicale prin intermediul Comisiei de monitorizare şicompetenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, constituită la nivelul Direcţiilor de Sănătate Publică Judeţene.

Cu referire la art. 684 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, a apreciat că în cazul în care persoana interesată alege calea dreptului comun pentru angajarea răspunderii civile delictuale a persoanei cu privire la care se afirmă un pretins caz de malpraxis, acţiunea promovată în afara procedurii speciale reglementate de Legea nr. 95/2006 intră sub incidenţa normelor procedurale şi materiale civile de drept comun.

Victima unui act de malpraxis are posibilitatea de a se adresa fie Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, caz în care are loc o procedură prealabilă sesizării instanţei, finalizată printr-o decizie a acestei Comisii, fie de a se adresa direct instanţei de judecată care va soluţiona cauza, potrivit dreptului comun.

Or, în absenţa unei decizii a Comisiei, chiar dacă reclamantul a precizat că îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile Legii nr. 95/2006, instanţa de judecată este învestită cu o acţiune în pretenţii de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, astfel că, în raport de dispoziţiile art. 94 lit. k) şi art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., a constatat că nu este competentă din punct de vedere material să soluţioneze cererea dedusă judecăţii.

Sub aspectul competenţei teritoriale, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 107 şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., a apreciat că aceasta aparţine instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, alternativ cu instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul.

Deşi, potrivit art. 116 din C. proc. civ., reclamanţii au alegerea între instanţe deopotrivă competente, raportându-se la locul săvârşirii faptei ilicite (Râmnicu Vâlcea şi/sau Piteşti) sau chiar la locul producerii prejudiciului (Râmnicu Vâlcea), instanţa a apreciat că Tribunalul Vâlcea este competent teritorial să soluţioneze cererea.

4. Prin sentinţa civilă nr. 1188 din 27 aprilie 2021, Tribunalul Vâlcea, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtul Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bucureşti; a constatat invit conflictul negativ de competenţă; a suspendat, din oficiu, judecata cauzei; a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În considerentele hotărârii pronunţate, instanţa a constatat că reclamanţii au sesizat Tribunalul Bucureşti, în raza căruia se află sediul unora dintre pârâţi (autorităţi şi instituţii publice), faţă de care au solicitat, deopotrivă, să răspundă în solidar cu ceilalţi pârâţi pentru prejudiciul creat (degradarea stării de sănătate a copilului şi în cele din urmă producerea decesului), ca rezultat al unei pluralităţi de cauze arătate prin cererea de chemare în judecată, unele fiind atribuite şi în sfera de responsabilitate a unor instituţii sau autorităţi publice, între care există o strânsă legătură prin rezultatul prejudiciabil produs.

Reţinând incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 107, art. 111, art. 112 alin. (21) teza I şi art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ. şi faptul că alegerea instanţei s-a realizat de către reclamanţi, potrivit art. 116 din C. proc. civ., odată sesizată instanţa competentă, reclamantul nu mai poate reveni, nici instanţa şi nici pârâtul, competenţa fiind stabilită în mod definitiv.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Obiectul litigiului, care a generat dezînvestirile reciproce ale instanţelor, îl constituie acţiunea prin care, în baza art. 1349 - art. 1392 din C. civ., art. 653 alin. (1) şi art. 654 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, reclamanţii B. şi C. au solicitat obligarea, în solidar, a pârâţilor persoane fizice şi juridice la repararea integrală a prejudiciului material şi moral determinat de degradarea gravă a stării de sănătate a fiului lor, A., în perioada 03.01.2019 - 04.01.2019 (comă de grad III - Glasgow).

Invocarea dispoziţiilor legii speciale s-a realizat doar pentru a contura cadrul în care se invocă producerea prejudiciului atâta timp cât reclamanţii nu au solicitat instanţei constatarea cazului de malpraxis.

Legiuitorul a înţeles să reglementeze răspunderea pentru malpraxis în cadrul unei proceduri prealabile sesizării instanţei, reglementată în art. 679-685 din Legea nr. 95/2006, finalizată prin decizia Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis.

Dispoziţiile art. 684 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 stipulează că "procedura stabilirii cazurilor de malpraxis nu împiedică liberul acces la justiţie potrivit dreptului comun", prevedere care înlătură caracterul derogatoriu al legii speciale de la dreptul comun şi aplicarea cu prioritate a legii speciale, acceptând că partea are alegerea între cele două tipuri de acţiune.

Altfel spus, victima unui act de malpraxis are posibilitatea de a se adresa fie Comisiei de monitorizare şi competenţă profesională pentru cazurile de malpraxis, caz în care are loc o procedură prealabilă sesizării instanţei, finalizată printr-o decizie a acestei Comisii, fie de a se adresa direct instanţei de judecată care va soluţiona cauza potrivit dreptului comun.

În speţă, la data sesizării Tribunalului Bucureşti nu exista o decizie a Comisiei de monitorizare şi competenţă profesioanlă pentru cazurile de malpraxis, reclamanţii alegând calea dreptului comun pentru a trage la răspundere persoanele pe care le-au considerat vinovate de producerea prejudicului cerut a se repara prin acţiune.

Prin urmare, în absenţa unei astfel de decizii, chiar dacă reclamanţii au precizat că îşi întemeiează cererea pe dispoziţiile Legii nr. 96/2006, instanţa de judecată este învestită cu o acţiune în pretenţii de drept comun, întemeiată pe răspunderea civilă delictuală.

Normele legale care reglementează competenţa teritorială în materia răspunderii civile delictuale sunt cele ale art. 113 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., care stabilesc o competenţă alternativă de ordine privată, între instanţa competentă potrivit art. 107 - art. 112 din C. proc. civ., şi instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile care izvorăsc dintr-o asemenea faptă, alegerea între instanţele deopotrivă competente aparţinând reclamantului, în raport de prevederile art. 116 din C. proc. civ.

Prin cererea introductivă şi cererea modificatoare, înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanţii au chemat în judecată persoane fizice şi instituţii, autorităţi publice, persoane juridice, statul, unele dintre acestea cu sediul în Bucureşti (Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Sănătăţii, Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale), prin alegerea astfel făcută, această instanţă a devenit competentă teritorial să judece litigiul cu care a fost învestită, în conformitate cu prevederile art. 116 din C. proc. civ.

De altfel, prin răspunsul la întâmpinările formulate în cauză, reclamanţii au arătat că instanţa competentă teritorial este Tribunalul Bucureşti, întrucât au chemat în judecată şi persoane juridice de drept public, cu sediul în Bucureşti.

Odată opţiunea realizată, instanţa competentă nu putea să se dezinvestească, prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâţilor, cum dimpotrivă nici reclamanţii nu puteau reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2021.