Negative conflict of jurisdiction in enforcement opposition: exclusive territorial competence based on debtor’s seat versus multiple-debitor choice and judicial conflict-of-interest rules

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă;

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 05 octombrie 2020 pe rolul Judecătoriei Timişoara, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Justiţiei a formulat, în contradictoriu cu intimaţii A., B. şi C., contestaţie la executare împotriva executării silite efectuate de Societatea de Executori Judecătoreşti D. în dosarul execuţional nr. x/2020, solicitând suspendarea executării silite până la soluţionarea definitivă a contestaţiei, anularea somaţiei şi a adresei de înfiinţare a popririi, precum şi tuturor actelor de executare subsecvente, întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, potrivit dispoziţiilor art. 723 şi urm. din C. proc. civ., reducerea cuantumului onorariului executorului judecătoresc.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 14327 din 16 decembrie 2020, Judecătoria Timişoara, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

În considerentele hotărârii pronunţate, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a apreciat că revine competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, având în vedere că sediul debitorului Ministerul Justiţiei este situat în Bucureşti, str. x.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei prin declinare de competenţă, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2141 din 12 martie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara; a constatat invit conflictul negativ de competenţă; a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Pentru a hotărî astfel, prin raportare la dispoziţiile art. 714 alin. (1) şi cele ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa a reţinut că executarea silită are o cauză unică, comună pentru toţi debitorii, iar instanţa care a încuviinţat executarea silită a titlului creditorului împotriva tuturor debitorilor, ca instanţă de executare competentă teritorial, este Judecătoria Oradea, după cum reiese din încheierea nr. 246/25.02.2020, pronunţată în dosarul nr. x/2020.

Făcând aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât o parte din judecătorii creditori îşi desfăşoară activitatea la Tribunalul Bihor, devine competentă să soluţioneze cauza, având ca obiect contestaţie la executare, una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu Curtea de Apel Oradea, în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Oradea - care ar fi fost competentă, potrivit normei legale.

Având în vedere că Ministerul Justiţiei a ales să adreseze contestaţia la executare Judecătoriei Timişoara, această din urmă instanţă este competentă să soluţioneze cauza.

II. Înalta Curte, competentă să soluţioneze conflictul în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, în considerarea argumentelor ce succed:

În ceea ce priveşte legalitatea învestirii în vederea soluţionării conflictului de competenţă, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Prin contestaţia la executare ce face obiectul dosarului în care s-a invit prezentul conflict de competenţă, debitorul Ministerul Justiţiei a contestat actele de executare silită încheiate în dosarul de executare nr. 54/E/2020 al Societăţii de Executori Judecătoreşti D.. Executarea silită împotriva debitorului Ministerul Justiţiei, cu sediul în Bucureşti, str. x, a fost declanşată în dosarul de executare anterior menţionat, la solicitarea creditorilor A., B. şi C..

Potrivit dispoziţiilor art. 712 alin. (1) din C. proc. civ., împotriva executării silite, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de cei interesaţi sau vătămaţi prin executare, iar conform art. 714 alin. (1) din acelaşi act normativ, contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Prevederile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. dispun că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

În conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, rezultă că în cazul contestaţiei la executare competenţa teritorială este exclusivă, o astfel de cerere adresându-se judecătoriei în cărei rază se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Prin raportare la normele legale enunţate, Înalta Curte reţine că instanţele deopotrivă competente să soluţioneze contestaţia la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Justiţiei, Ministerul Economiei şi Finanţelor, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea.

Însă, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanţei de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, devin aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 şi art. 116 din C. proc. civ., creditorul, cu ocazia sesizării organului de executare, având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Se constată că, din cuprinsul titlurilor executorii în baza cărora se efectuează executarea silită, rezultă că intimaţii-creditori au calitatea de judecători la Tribunalul Bihor, împrejurare ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 din C. proc. civ.

În vederea stabilirii instanţei de executare, în cazul pluralităţii de debitori, urmează a se da prevalenţă dispoziţiilor speciale în materie, respectiv art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., şi doar în măsura în care niciuna din judecătoriile de la sediul debitorilor nu poate soluţiona cauza din pricina interdicţiilor instituite de art. 127 din C. proc. civ., devine aplicabilă norma de alegere a altei instanţe.

Cum normele de competenţă ce vizează soluţionarea contestaţiei la executare sunt de ordine publică, Înalta Curte constată că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare, în aplicarea dispoziţiilor art. 714 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., este Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind instanţa de executare în a cărei rază teritorială se află sediul debitorului Ministerul Justiţiei.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2021.