Compensation for loss of use of land distinct from value of illegally deforested timber under civil property and tort law

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 25 martie 2016, pe rolul Tribunalul Gorj, secţia I civilă şi precizată la 26 martie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A. - Sucursala Divizia Minieră Târgu-Jiu, la plata prejudiciului material în cuantum de 400.000 RON (cu posibilitatea majorării câtimii după efectuarea expertizei de specialitate) constând în contravaloarea masei lemnoase exploatată de pe suprafeţele de teren forestier de 90.239 mp proprietatea sa, scăderea valorii economice a terenului, beneficiul nerealizat cuantificat în raport de perioada în care vegetaţia forestieră va ajunge la stadiul de exploatabilitate, precum şi la plata lipsei de folosinţă a terenurilor pe ultimii 3 ani, intervalul 2013-2016 şi plata dobânzii legale aferentă despăgubirilor acordate.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă.

Prin sentinţa civilă nr. 136 din 2 mai 2018, Tribunalul Gorj, secţia I civilă a admis în parte cererea precizată a reclamantului şi a obligat pârâta la plata sumei de 473.206,17 RON, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 4,8803 ha pe ultimii 3 ani. A respins în rest cererea.

Reclamantul a formulat cerere de completare a dispozitivului hotărârii, iar instanţa, prin decizia nr. 205 din 11 iulie 2018, a admis-o în privinţa cheltuielilor de judecată, în sensul că a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.337,06 RON către acesta.

Împotriva sentinţei primei instanţe şi a celei de completare a dispozitivului a declarat apel reclamantul, iar pârâta a formulat apel numai în privinţa sentinţei civile nr. 136 din 2 mai 2018.

3. Hotărârea pronunţată în apel.

Prin decizia civilă nr. 2933 din 12 noiembrie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă a admis apelurile exercitate de ambele părţi, a schimbat în tot sentinţele, în sensul că a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata sumei de 284.495,61 RON, reprezentând contravaloare masă lemnoasă către reclamant.

A respins celelalte cereri.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 11.449,9 RON cheltuieli de judecată în fond.

A compensat cheltuielile de judecată efectuate în apel.

Reclamantul a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei din apel, care a fost respinsă prin decizia nr. 23 din 10 decembrie 2019.

4. Recursurile declarate în cauză.

Reclamantul A. a exercitat recurs atât împotriva deciziei din apel, cât şi a celei de completare din această fază procesuală. Pârâta a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.

Se critică decizia recurată ca fiind nelegală în baza art. 488 alin. (1), pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la recursul reclamantului A., au fost invocate următoarele aspecte:

Sub un prim aspect susţine reclamantul că, în mod greşit, instanţa de apel a schimbat hotărârea instanţei de fond în ceea ce priveşte despăgubirile pentru lipsa de folosinţă, apreciind nelegal că reclamantul este îndreptăţit să fie despăgubit doar cu suma echivalentă cu contravaloarea masei lemnoase recoltate, nu şi pentru lipsa de folosinţă a terenului.

Precizează că a dovedit lipsa de folosinţă a terenului, stare de fapt care există şi în prezent, indiferent care s-ar aprecia că ar fi categoria de folosinţă.

Or, motivarea instanţei din care se deduce că, atâta timp cât se acordă reclamantului contravaloarea masei lemnoase, acesta nu mai este îndreptăţit să obţină vreo despăgubire pentru lipsa de folosinţă, echivalează cu o asimilare a situaţiei în care se află reclamantul cu o expropriere de fapt.

Arată că motivarea este contradictorie având în vedere că deşi instanţa reţine în considerente că despăgubirea trebuie să acopere un prejudiciu (dauna efectivă şi beneficiu nerealizat), în final apreciază că reclamantul nu poate beneficia decât de despăgubiri pentru masa lemnoasă.

Principiul reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1385 alin. (1) C. civ. presupune înlăturarea tuturor consecinţelor dăunătoare ale unui fapt ilicit în scopul repunerii victimei în situaţia anterioară. Prin reparare integrală se înţelege atât repararea prejudiciului efectiv produs (damnum emergens), cât şi beneficiul nerealizat (lucram cessans). Astfel, dacă producerea unui prejudiciu viitor este neîndoielnică, se pot acorda despăgubiri, iar dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei.

Consideră că motivarea conform căreia "dacă proprietarul terenului ar fi procedat la defrişarea suprafeţei respective evident că în anii următori nu ar fi avut posibilitatea să culeagă fructele acestuia, prin exploatarea sa în limitele şi condiţiile legii, întrucât pe terenul respectiv nu mai existau arbori" este străină de natura cauzei şi încalcă normele de drept material.

Prejudiciul creat constă nu numai în contravaloarea masei lemnoase defrişate nelegal, ci şi în lipsirea proprietarului de exerciţiul concret al dreptului de folosinţă pentru teren şi de valorificarea concretă a tuturor beneficiilor materiale pe care folosinţa unui bun le poate asigura titularului dreptului, astfel încât acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă este pe deplin justificată şi se datorează pentru perioada în care proprietarul a fost împiedicat în exercitarea prerogativelor dreptului său de proprietate.

Arată că a făcut dovada că între părţi s-au derulat mai multe litigii, inclusiv de natură penală, determinate de împiedicarea reclamantului la exercitarea tuturor prerogativelor dreptului de proprietate. În acest sens indică o serie de hotărâri din care rezultă lipsa de folosinţă, respectiv: Ordonanţa pronunţată în dosarul nr. x/2016 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Motru, sentinţa civilă nr. 1265/09.09.2014, pronunţată de Judecătoria Motru în dosarul nr. x/2014, sentinţa nr. 304/24.02.2014, pronunţată de Judecătoria Motru şi decizia nr. 545/29.05.2014 pronunţată de Tribunalul Gorj, ambele în dosarul nr. x/2014.

Lipsa de folosinţă reprezintă o limitare a dreptului de proprietate, iar în lipsa unei despăgubiri, restrângerea exercitării folosinţei bunului apare ca o sarcină excesivă şi împovărătoare pentru proprietar conform jurisprudenţei Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

Dreptul la despăgubiri rezultă atât din încălcarea dispoziţiilor art. 563 C. civ. şi art. 44 alin. (5) din Constituţia României, cât şi din încălcarea dispoziţiilor art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

Concluzionează că instanţa de control judiciar, în mod nelegal, a respins solicitarea de despăgubiri pentru lipsa de folosinţă, cu atât mai mult cu cât, atât în trecut cât şi în prezent, pârâtul a încheiat contracte de păşunat cu persoane fizice cu privire la terenul reclamantului, obţinând venituri nejustificate prin exploatarea proprietăţii reclamantului. În acest sens, indică reclamantul contractul de păşunat nr. x/15.04.2019, încheiat de pârâtă cu B., contractul x/15.04.2019 încheiat cu C., contractul nr. x/13.03.2018 încheiat cu D., contractul nr. x/08.05.2018 încheiat cu E., contractul nr. x/22.04.2018 încheiat cu F..

Sub un al doilea aspect, instanţa de control judiciar a respins, în mod nelegal, solicitarea de despăgubiri pentru refacerea pădurii, apreciind în considerente că "beneficiind de contravaloarea întregii mase lemnoase existente, scăderea valorii economice a terenului rezultând din această operaţiunea defrişare, urmează sa se impute asupra patrimoniul propriu. Nici un proprietar nu poate obţine de pe propriul teren contravaloarea lemnului dar concomitent terenul respectiv să îşi păstreze valoarea economică de teren cu vegetaţie forestieră".

Arată reclamantul că motivarea instanţei este străină de natura cauzei şi este dată cu încălcarea legislaţiei în vigoare, făcând trimitere la legislaţia în materie silvică care impune obligativitatea reinstalării vegetaţiei forestiere şi întreţinerea acesteia până la realizarea stării de masiv. Astfel, cel care a ocupat temporar terenurile din fondul forestier naţional are obligaţia redării terenurilor în circuitul silvic.

Precizează că în cauză nu este vorba de o defrişare voluntară, ci de o defrişare nelegală, care a creat în mod cert acest prejudiciu în patrimoniul reclamantului, care se impune a fi reparat.

Sub un ultim aspect, susţine reclamantul că deciziile recurate sunt nelegale şi cu privire la contravaloarea masei lemnoase acordate, în sumă de 284.495,61 RON, valoare ce priveşte despăgubirea pentru masa lemnoasă folosită pentru fabricarea de cherestea, nefiind acordată contravaloarea masei lemnoase folosite în regim de foc, în sumă de 118.922,56 RON;

Or, în condiţiile în care s-a apreciat că reclamantul este îndreptăţit la despăgubiri pentru masa lemnoasa recoltată, instanţa de apel trebuia să acorde întreaga suma stabilita prin expertiza şi răspunsul la obiecţiuni, respectiv 284 495,61 RON, valoare ce priveşte despăgubirea pentru masa lemnoasă folosită pentru fabricarea de cherestea, alături de suma de 118.922,56 RON, valoare ce priveşte despăgubirea pentru masa lemnoasă folosită în regim de lemn de foc.

Cu privire la acest aspect, în mod nelegal s-a apreciat că este vorba de două valori alternative în contextul în care obiectivul expertizei a vizat atât calculul pentru lemnul folosit la fabricarea de cherestea, cât şi cel pentru resturile de lemn rămase după valorificarea buştenilor.

Arată că nu poate fi reţinută motivarea instanţei în sensul că s-a acordat suma cea mai mare întrucât această motivare contravine probelor administrate. Dacă s-ar reţine acest considerent, ar însemna că deşi s-a constatat că reclamantul este îndreptăţit la această despăgubire, aceasta îi este acordată doar parţial pentru lemnul folosit la cherestea.

Precizează că în condiţiile în care s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor condiţiilor răspunderii civile delictuale se impune admiterea recursului, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii astfel cum a fost precizată, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 2.792.341,05 RON şi a cheltuielilor de judecată pentru fond, apel şi recurs.

Cu privire la recursul pârâtei Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., au fost invocate următoarele critici:

- instanţa de apel nu a motivat încuviinţarea efectuării unei noi expertize în specialitatea silvicultură.

- curtea de apel a dat eficienţă expertizei efectuate de expertul G., cu motivarea că expertiza efectuată de expertul H. are menţiuni contradictorii reţinând, pe de o parte, că terenul reclamantului a fost afectat de lucrări de defrişare şi haldare, iar, pe de altă parte, că reclamantul nu a fost prejudiciat; or, motivarea instanţei cu privire la înlăturarea celei de a doua expertize este greşită în condiţiile în care expertul H. a precizat în mod clar şi concis de ce reclamantul nu este îndreptăţit la despăgubiri;

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

În cauză, recurentul reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâta Societatea Complexul Energetic S.A. Oltenia, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

6. Procedura de filtru.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 08 aprilie 2021, completul de filtru:

- a admis în principiu recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2933 din 12 noiembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi a fixat termen de judecată în şedinţă publică pentru soluţionarea recursului la 20 mai 2021, cu citarea părţilor;

- a admis excepţia de nulitate a recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 23 din 10 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă şi

- a admis excepţia de nulitate a recursului declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 2933 din 12 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

II. Judecata în recurs. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cu privire la recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 2933 din 12 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia I civilă, Înalta Curte are în vedere următoarele:

Unul dintre principiile considerate fundamentale sub aspectul reparării prejudiciului cauzat unei persoane printr-o faptă ilicită delictuală este acela potrivit căruia reparaţia trebuie să fie integrală, iar nu parţială. "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel", stabileşte art. 1385 alin. (1) C. civ., ceea se înseamnă că se poate vorbi despre integralitatea reparaţiei doar atunci când sunt înlăturate toate consecinţele dăunătoare ale faptei ilicite.

Corelativ, prin alin. (3) al art. 1385 C. civ. este afirmată şi o altă regulă cu valoare de principiu în planul întinderii reparaţiei de care cel vătămat trebuie să beneficieze:

"Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului".

Rezultă, în sensul acestor dispoziţii legale, că la determinarea întinderii prejudiciului este necesar să se ţină seama nu doar de pierderea efectiv suferită de victimă (damnum emergens), ci şi de beneficiul nerealizat (lucrum cessans), dar pe care aceasta, în condiţii obişnuite, l-ar fi putut obţine, precum şi, în sensul tezei finale a alin. (3), de cheltuielile pe care victima le-a făcut pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului.

În ce priveşte condiţiile pe care prejudiciul trebuie să le îndeplinească pentru a se putea dispune repararea lui, una dintre exigenţele principale vizează caracterul cert al acestuia. În acord cu dispoziţiile legale ce guvernează răspunderea civilă delictuală pentru fapta altuia şi prin raportare la statuările constante ale jurisprudenţei şi doctrinei, rezultă că un prejudiciu poate fi considerat cert atunci când existenţa lui actuală sau viitoare este neîndoielnică, iar întinderea lui poate fi stabilită în prezent.

Sunt, aşadar, certe prejudiciile actuale, adică cele care s-au produs în integralitatea lor până la momentul la care victima solicită reparaţie; tot astfel, trebuie considerate certe şi prejudiciile viitoare, deci care încă nu s-au produs (ori nu s-au produs în totalitatea lor), sub condiţia însă de a fi sigur că se vor produce în viitor şi, totodată, sub condiţia de a fi posibilă evaluarea lor la momentul la care repararea lor este solicitată de victimă.

Raportându-se la aceste consideraţii teoretice şi generale, Înalta Curte înţelege să observe, în prezentul proces, că în ce priveşte starea de fapt relevantă prima instanţă şi/sau, după caz, cea de apel au reţinut, în temeiul probelor administrate, că din totalul suprafeţei de teren cu privire la care reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin titlul de proprietate nr. x/07.08.2012 a fost defrişată o suprafaţă de 4,8893 ha pe care pârâta a amenajat halda de steril Valea Rogoazelor. Cu privire la această suprafaţă reclamantul a fost, totodată, lipsit de posibilitatea de a o folosi, el neavând posesia ei inclusiv în perioada pentru care a solicitat în cauza de faţă să-i fie acordate despăgubiri corespunzătoare lipsirii sale de folosinţă, respectiv 2013-2016.

Aceste elemente de fapt reţinute de prima instanţă au fost menţinute în apel, fiind de avut în vedere şi că instanţa de apel a arătat că în mod greşit a apreciat prima instanţă că nu s-a făcut dovada că pârâta a defrişat terenul reclamantului, câtă vreme pârâta însăşi a recunoscut aceasta prin motivele sale de apel, precum şi prin întâmpinarea depusă.

Toate aceste elemente factuale urmează a fi avute în vedere ca atare de Înalta Curte, în condiţiile în care este de principiu că aceasta, ca instanţă de recurs, îşi limitează controlul la aspectele de nelegalitate ale cauzei, stabilirea chestiunilor de fapt aflându-se în puterea exclusivă a instanţelor de fond (prima instanţă şi cea de apel).

Astfel fiind, Înalta Curte înţelege să precizeze că instanţa de apel a statuat în mod corect că reclamantului i se cuvine suma de 284.495,61 RON reprezentând contravaloarea masei lemnoase defrişate de pârâtă, aceasta reprezentând un prejudiciu cert a cărui reparare cade în sarcina pârâtei, ca autoare a faptei de defrişare a suprafeţei de 4,8893 ha. teren.

Sunt însă neîntemeiate susţinerile reclamantului recurent potrivit cărora acestuia i s-ar cuveni, pe lângă această sumă, şi suma ce corespunde contravalorii masei lemnoase valorificate în regim de lemn de foc, astfel cum a fost calculată prin răspunsul la obiecţiuni al expertului G.. Aşa cum rezultă din expertiza întocmită înaintea primei instanţe şi din răspunsurile la obiecţiuni ale expertului judiciar, pe care instanţa de apel le-a considerat valide procedural, contractarea masei lemnoase în regim de cherestea, respectiv în regim de lemn de foc, a fost stabilită de expert alternativ, iar nu ca valori susceptibile de a fi cumulate. Prin urmare, nu puteau fi acordate concomitent, prin însumare, cele două valori, căci s-ar fi ajuns la o injustă îmbogăţire a reclamantului, valorificarea masei lemnoase în regim de cherestea excluzând valorificarea ei în regim de lemn de foc.

În ce priveşte susţinerea reclamantului recurent potrivit căreia în urma fabricării cherestelei rezultă resturi lemnoase ce pot fi utilizate ca lemn de fapt, astfel că acestea au valoare economică şi pot alcătui o componentă a prejudiciului suferit de reclamant, observă Înalta Curte că această susţinere a fost făcută întâia oară în recurs, nefiind afirmată mai întâi pe calea apelului. Or, în aceste circumstanţe, critica apare ca inadmisibilă, urmare a formulării ei omisso medio, astfel cum prevede art. 488 alin. (2) C. proc. civ.: motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecăţii apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În legătură cu această critică formulată de recurent, mai trebuie avut în vedere şi că înaintea primei instanţe obiectivele expertizei tehnice nu au fost stabilite inclusiv în sensul luării în considerare, la stabilirea contravalorii masei lemnoase, şi a resturilor rămase după fabricarea cherestelei, reclamantul neînţelegând să solicite aceasta şi înaintea Tribunalului Gorj.

Rezultă, aşadar, că instanţa de apel a acordat în mod corect suma de 284.495,61 RON cu titlu de contravaloare masă lemnoasă (această valoare fiind superioară celei de 118.922,56 RON ce corespunde valorificării în regim de lemn de foc), lipsind orice temei pentru a adăuga la această sumă şi pe aceea pretinsă, în sensul celor de mai sus, de către reclamant.

Instanţa de apel a hotărât în mod legal şi că reclamantului nu îi pot fi acordate despăgubiri corespunzătoare cheltuielilor pe care acesta ar trebui să le facă pentru refacerea pădurii. Observă Înalta Curte că reclamantul avea obligaţia de a face în mod convingător dovada acestei afirmate forme de prejudiciere a sa, arătând că faţă de situaţia faptică şi juridică concretă a terenului defrişat (cu indicarea riguroasă a particularităţilor acesteia) îi revine obligaţia legală de a reîmpăduri terenul. Or, toate aceste elemente nu au fost evidenţiate de către reclamant, după cum nu au fost în mod riguros indicate nici dispoziţiile legale în raport de care este obligat la reîmpădurire, el mărginindu-se la a afirma prin cererea de recurs, într-o manieră vagă şi foarte generală, că "fac trimitere la legislaţia în materie silvică care impune obligativitatea reinstalării vegetaţiei forestiere şi întreţinerea acesteia până la realizarea stării de masiv".

Or, o veritabilă motivare a acestui motiv de recurs, care să aibă aptitudinea de a atrage învestirea Înaltei Curţi, precum şi verificarea lui în cadrul controlului judiciar, obliga la relevarea tuturor elementelor de fapt şi drept sus-menţionate.

Neîntemeiat este şi motivul de recurs prin care se afirmă că instanţa de apel a hotărât cu încălcarea legii atunci când nu i-a acordat reclamantului, ca formă de reparare a prejudiciului, şi contravaloarea diferenţei de creştere. Câtă vreme reclamantul a primit contravaloarea masei lemnoase prin luarea în considerare a unui volum de masă lemnoasă furnizat de arbori consideraţi ca ajunşi la maturitate, acordarea valorii rezultate din diferenţa de creştere apărea ca o formă de îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului.

În ce priveşte scăderea valorii economice a terenului ca urmare a defrişării, nu există nici un just argument în raport de care Înalta Curte să respingă statuarea instanţei de apel potrivit căreia defrişarea terenului a atras o scădere a valorii sale economice, însă această depreciere este compensată prin acordarea în beneficiul reclamantului a sumei de 284.495,61 RON reprezentând contravaloarea masei lemnoase.

Sub toate aceste aspecte, decizia instanţei de apel este legală, Curtea de apel hotărând cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, în sensul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Tot astfel, nu s-ar putea considera nici că raţionamentul juridic al instanţei de apel ar conţine, cu privire la aspectele mai sus-relevate, contradicţii ori că ar fi străin de natura cauzei, din examinarea considerentelor deciziei rezultând, dimpotrivă, că se bucură de o îndestulătoare coerenţă logică şi juridică, precum şi, prin raportare la elementele litigiului, de o suficientă pertinenţă şi adecvare la specificul cauzei.

În ce priveşte însă soluţia de schimbare a sentinţei în sensul de a se respinge capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei ce corespunde lipsirii reclamantului de folosinţa terenului în suprafaţă de 4,8803 ha în perioada 2013-2016, criticile formulate de recurent sub acest aspect sunt întemeiate.

Astfel cum prima instanţă a reţinut în baza probelor administrate, iar instanţa de apel a confirmat, în perioada 2013-2016 reclamantul nu a avut posesia terenului sus-arătat, acesta aflându-se în stăpânirea fizică a pârâtei.

În aceste circumstanţe, nu s-ar putea considera că este suficient a-i acorda reclamantului, ca unică formă de despăgubire, suma ce corespunde contravalorii masei lemnoase, căci aceasta corespunde valorii economice a copacilor aflaţi pe teren şi defrişaţi, deci unei valori distincte de valoarea economică rezultată din faptul că în perioada de referinţă (2013-2016) reclamantul nu a putut folosi terenul. Exercitarea de către reclamant, în această perioadă, a posesiei terenului şi, în legătură cu aceasta, culegerea fructelor (în raport cu noul lui specific, acela de teren defrişat) reprezintă o formă distinctă şi autonomă de valorificare, în calitate de proprietar, a terenului, susceptibilă de a-i permite reclamantului obţinerea de beneficii distincte de acelea rezultate din exploatarea masei lemnoase.

Fiind, deci, vorba despre valori economice distincte, este firesc a considera că şi prejudiciul rezultat din împiedicarea reclamantului de a poseda terenul şi de a-i culege eventualele fructe apare ca distinct şi autonom, adică nesusceptibil de asimilare cu acela rezultat din defrişarea terenului şi acordarea contravalorii masei lemnoase.

După cum bine a apreciat prima instanţă, a-i refuza reclamantului acordarea unei despăgubiri corespunzătoare lipsirii sale de posesie şi folosinţă în perioada 2013 - 2016 echivalează cu o nesocotire a dispoziţiilor art. 555 C. civ., potrivit cărora proprietatea este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele prevăzute de lege, precum şi, în acelaşi spirit, cu o nesocotire a prevederilor art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privitoare la protecţia bunurilor.

Instanţa de apel nu a făcut, deci, cu privire la acest capăt de cerere - şi, aşa cum s-a arătat mai sus, numai cu privire la acesta - o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 555 C. civ. coroborate cu cele privitoare la repararea prejudiciului cauzat altuia printr-o faptă ilicită delictuală, astfel că, între aceste limite, se impune admiterea recursului şi, în baza prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 şi art. 497 C. proc. civ., casarea deciziei atacate, urmând a se trimite cauza spre rejudecare în apel la aceeaşi instanţă de apel.

În rejudecare, se va reanaliza acest capăt de cerere, rămânând ca instanţa de apel să aprecieze atât cu privire la criteriile concrete, raportate la particularităţile faptice ale terenului în litigiu, în raport de care trebuie calculată despăgubirea cuvenită reclamantului pentru lipsirea sa de posesia şi folosinţa terenului în perioada 2013 - 2016, precum şi cu privire la eventuala necesitate de a completa probaţiunea, în măsura în care apreciază că cea deja administrată nu ar fi suficientă.

În sensul celor deja arătate, se vor menţine, însă, dispoziţiile de respingere a apelului cu privire la celelalte capete de cerere formulate de reclamant.

Se va analiza, în rejudecare, şi cererea reclamantului de a-i fi acordate dobânzi corespunzătoare capătului de cerere în despăgubiri rezultate din lipsirea sa de posesie şi folosinţă în perioada 2013 - 2016, rămânând, de asemenea, a se vedea dacă şi în ce măsură soluţia dată cheltuielilor de judecată va putea fi sau nu considerată legală, raportat la soluţia ce se va da în rejudecare capătului de cerere privitor la dezdăunarea reclamantului pentru lipsirea de posesia şi folosinţa terenului.

În ce priveşte celelalte recursuri declarate în cauză, soluţia pronunţată este de anulare a lor, pentru motivele arătate în încheierea pronunţată de prezenta instanţă în data de 08 aprilie 2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 2933 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 23 din 10 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Anulează recursul declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva deciziei nr. 2933 din 12 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2021.