Jurisdiction for contestation of enforcement: competent court determined by debtor's seat at notification, not enforcement authorizing court

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, la 28 august 2020, sub nr. x/2020, contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu intimata A., a solicitat anularea tuturor actelor de executare emise de Biroul Executorului Judecătoresc B. în dosarul execuţional x/2019, precum şi a executării silite înseşi, admiterea cererii de întoarcere a executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare şi admiterea cererii de suspendare a executării silite demarate în dosarul de executare silită nr. x/2019.

Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 261 din 15 ianuarie 2021, a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Pentru a decide astfel, a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 714 alin. (1) şi 651 alin. (1) C. proc. civ., această din urmă normă stabilind că instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul debitorului.

A mai reţinut că, în cadrul dosarului de executare, calitatea de debitori o au Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, cu sediile în raza teritorială a Judecătoriei Suceava şi sectorului 5 Bucureşti, astfel că ambele instanţe au deopotrivă competenţa de a soluţiona contestaţia la executare în virtutea prevederilor art. 651 alin. (1) C. proc. civ. Însă, în lipsa unor dispoziţii exprese, devin aplicabile prin analogie prevederile art. 112 alin. (1) şi 116 C. proc. civ., pe baza cărora alegerea de competenţă aparţine reclamantului (în speţă executorului judecătoresc ce a sesizat instanţa de executare conform art. 666 alin. (1) C. proc. civ.).

De asemenea, potrivit normelor de competenţă în vigoare la data formulării cererii de încuviinţare a executării silite (art. 127 C. proc. civ.) şi, raportat la calitatea creditorului (procuror), Judecătoria Iaşi a devenit instanţă de executare, fiind instanţa judecătorească de acelaşi grad aflată în circumscripţia curţii de apel învecinate celei în care îşi desfăşoară activitatea creditorul şi care, de altfel, a şi pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite.

În concluzie, s-a apreciat că instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria Iaşi, instanţă de acelaşi grad cu cea de la sediul debitorului - Judecătoria Suceava şi aflată în circumscripţia unei curţi de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află Judecătoria Suceava, faţă de alegerea de competenţă făcută de executorul judecătoresc prin sesizarea instanţei cu cererea de încuviinţare a executării silite.

La termenul de judecată din 16 martie 2021, Judecătoria Iaşi a luat act de reunirea dosarului nr. x/2020 privind pe contestatorii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, având ca obiect "contestaţie la executare", la prezenta cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 4179 din 13 aprilie 2021, Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat contestaţia la executare în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecării cauzei şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În motivarea soluţiei, s-a raportat la prevederile art. 714 alin. (1) şi 651 alin. (1)

C. proc. civ. şi a reţinut că, prin contestaţiile la executare silită adresate Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la 28.08.2020 (dosar nr. x/2020) şi 03.09.2020 (dosar nr. x/2020), debitorii contestatori Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava şi Ministerul Finanţelor Publice au solicitat instanţei anularea executării silite însăşi şi a tuturor actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 850/E/2019 al Biroul Executorului Judecătoresc B..

În aplicarea prevederilor anterior evocate, a apreciat că instanţa de executare este cea de la sediul debitorului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalte Curte de Casaţie şi Justiţie, respectiv contestatorul din prezenta cauză.

De asemenea, cum în pricina de faţă nu se mai pune în discuţie aplicabilitatea prevederilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., raportat la calitatea pe care creditoarea o are în acest dosar (respectiv intimat), devin incidente dispoziţiile art. 651 alin. (1) din acelaşi cod, norme de competenţă teritorială cu caracter imperativ.

Întrucât cei doi debitori au înţeles să introducă contestaţia la executare la instanţa din circumscripţia sediului unuia dintre aceştia, în speţă Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti este instanţă de executare, contestatorii având dreptul de a sesiza această instanţă.

Pe de altă parte, nu prezintă relevanţă faptul că Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită prin încheierea din 21 februarie 2020 în dosarul nr. x/2019, atât timp cât instanţa de executare este determinată de sediul debitorului, iar nu de instanţa ce încuviinţează executarea silită.

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării contestaţiei la executare revine Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti, pentru considerentele ce succed:

Prin contestaţiile la executare silită adresate Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, la 28.08.2020, în dosarul nr. x/2020 şi la 03.09.2020, în dosarul nr. x/2020, debitorii contestatori Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au solicitat instanţei anularea executării silite însăşi şi a tuturor actelor de executare efectuate în cadrul dosarului de executare nr. 850/E/2019 al Biroul Executorului Judecătoresc B..

Potrivit dispoziţiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestaţia la executare se introduce la instanţa de executare.

Art. 651 alin. (1) din acelaşi cod prevede că "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., "Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.’’

Având în vedere că ambii debitori contestatori Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au, la data sesizării organului de executare, sediile în Bucureşti, Înalta Curte reţine că instanţa de executare competentă să soluţioneze contestaţia la executare este Judecătoria sectorului 5 Bucureşti.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2021.