Negative territorial jurisdiction conflict resolved: Fetești Court competent in divorce where plaintiff resides in Romania

Şedinţa publică din data de 24 iunie 2021

asupra conflictului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 26 octombrie 2017 sub nr. x/2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei să dispună desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpa pârâtei, revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei, acela de C., exercitarea autorităţii părinteşti exclusive faţă de minorul D., şi stabilirea locuinţei minorului la tatăl reclamant.

Prima instanţă învestită, Judecătoria Feteşti, prin sentinţa civilă nr. 805 din 27 octombrie 2020 a admis excepţia de necompetenţă teritorială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Judecătoriei sectorului 5 Bucureşti.

În motivarea soluţiei, a argumentat că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora "Dacă nici reclamantul şi nici pârâtul nu au locuinţa în ţară, părţile pot conveni să introducă cererea de divorţ la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorţ este de competenţa Judecătoriei sectorului 5 al municipiului Bucureşti.’’Atât reclamantul, cât şi pârâta sunt plecaţi de mai mulţi ani din ţară, fiind la muncă în străinătate, iar ultimul lor domiciliu comun a fost în Anglia. Astfel, cum niciuna dintre părţi nu mai locuieşte pe teritoriul României şi nici nu au convenit să introducă cererea de divorţ la o judecătorie din ţară, în lipsa unui asemenea acord, s-a dat eficienţă prevederilor sus evocate.

A doua instanţă, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 2533 din 23 martie 2021 a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat pricina în favoarea Judecătoriei Feteşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

Referitor la domiciliul părţilor din litigiu, a reţinut că pârâta locuieşte stabil în Marea Britanie, iar reclamantul are domiciliul în sensul de locuinţă principală stabilă în jud. Ialomiţa, comuna Săveni, potrivit declaraţiilor acestuia, coroborate cu menţiunile din actul de identitate. În cuprinsul acţiunii, acesta a arătat că domiciliază la adresa indicată, iar la termenul din 11.09.2018, fiind prezent personal, a învederat că revenit în ţară de aproximativ doi ani.

Faţă de aspectele relevate, a considerat competenţa fixată în favoarea Judecătoriei Feteşti, în a cărei rază teritorială îşi avea locuinţa reclamantul la momentul introducerii acţiunii, în virtutea prevederilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă vreunul dintre ei mai locuieşte în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuieşte la ultimul domiciliu comun, este competentă instanţa de la locuinţa pârâtului. Dacă acesta nu are vreo locuinţă cunoscută pe teritoriul României, competenţa revine judecătoriei în circumscripţia căreia se află locuinţa reclamantului.’’

Învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa soluţionării acţiunii de divorţ revine Judecătoriei Feteşti, pentru considerentele ce succed:

Obiectul demersului judiciar îl constituie acţiunea prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B., desfacerea căsătoriei dintre părţi din culpa pârâtei, revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei, acela de C., exercitarea autorităţii părinteşti exclusive faţă de minorul D., şi stabilirea locuinţei minorului la tatăl reclamant.

În stabilirea competenţei de soluţionare a litigiului, cele două instanţe s-au raportat la temeiuri juridice diferite, influenţate de locuinţa părţilor de la momentul introducerii acţiunii, respectiv art. 915 alin. (2) şi 915 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, Judecătoria Feteşti a constatat că părţile nu mai au locuinţa în ţară, fiind plecate în străinătate de mai mulţi ani şi nici nu a existat un acord pentru introducerea cererii de divorţ la o judecătorie din România.

Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut, însă, că pârâta are domiciliul stabil în Marea Britanie, iar reclamantul în judeţul Ialomiţa, comuna Săveni.

În speţă, având în vedere că ultima locuinţă comună a soţilor şi locuinţa pârâtului nu se află în România, sunt incidente dispoziţiile art. 915 alin. (1) teza finală C. proc. civ., care stipulează: "Cererea de divorţ este de competenţa judecătoriei în circumscripţia căreia se află cea din urmă locuinţă comună a soţilor, dacă vreunul dintre ei mai locuieşte în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuieşte la ultimul domiciliu comun, este competentă instanţa de la locuinţa pârâtului. Dacă acesta nu are vreo locuinţă cunoscută pe teritoriul României, competenţa revine judecătoriei în circumscripţia căreia se află locuinţa reclamantului.’’

Or, reclamantul are domiciliul stabilit în judeţul Ialomiţa, comuna Săveni, aspect ce reiese din cuprinsul acţiunii introductive de instanţă şi din menţiunile evidenţiate în cartea de identitate aflată la dosarul primei instanţe sesizate. Totodată, această concluzie se desprinde şi din declaraţiile părţii date în faţa instanţei la termenul de judecată din 11 septembrie 2018, în sensul că a revenit în ţară de aproximativ doi ani şi a fost angajat în baza unui contract individual de muncă.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cererii de divorţ şi a petitelor accesorii în favoarea Judecătoriei Feteşti, în a cărei circumscripţie teritorială se află locuinţa reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Feteşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2021.