Derogative territorial competence for prosecution offices in compulsory enforcement under Art. 127(21) Civil Procedure Code

Şedinţa publică din data de 22 iunie 2021

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi, la data de 4 februarie 2021, sub nr. x/2021, creditorul A., prin executor judecătoresc B. din cadrul B.E.J.A. C., a solicitat încuviinţarea executării silite împotriva debitorilor Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iasi, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, în baza titlurilor executorii reprezentate de decizia civilă nr. 299 din data de 9 mai 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea din data de 25 februarie 2020, irevocabilă, şi decizia nr. 216 din data de 8 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, în dosarul nr. x/2007, lămurită prin încheierea din data de 25 februarie 2020, irevocabilă.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă:

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2013 din data de 25 februarie 2021 Judecătoria Iaşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale în soluţionarea pricinii, excepţie invocată din oficiu de către instanţă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Iaşi, a reţinut că procedura soluţionării cererilor de încuviinţare executare silită este o procedură judiciară necontencioasă, având în vedere faptul că pârâtul nu este citat, acestuia nu i se comunică încheierea şi nu are calitate procesuală într-o eventuală cale de atac.

Prin urmare, a apreciat că procedurii de încuviinţare a executării silite îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 527 şi următoarele C. proc. civ., ce reglementează procedura necontencioasă.

Totodată, a reţinut că, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, aceste dispoziţii se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Prin urmare, având în vedere calitatea de procuror a creditorului, raportat la dispoziţiile legale menţionate, a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2124 din data de 14 mai 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Judecătoria Suceava, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Astfel, Judecătoria Suceava, în esenţă, a reţinut că, din interpretarea prevederilor art. 666 C. proc. civ. coroborate cu dispoziţiile art. 651 alin. (3) din acelaşi act normativ, rezultă că intenţia legiuitorului a fost ca instanţa de executare de la domiciliul/sediul debitorului să fie competentă să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, cererile de suspendare a executării silite, cererile de suspendare provizorie a executării silite, precum şi orice alte cereri sau incidente din cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

De asemenea, a arătat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt dispoziţii derogatorii de la competenţa teritorială stabilită prin art. 651 din acelaşi cod, în situaţia în care una dintre părţi este judecător, procuror, grefier, asistent judiciar sau instanţă de judecată, iar domiciliul/sediul acestora ar fi în circumscripţia teritorială a instanţei unde îşi desfăşoară activitatea la momentul sesizării instanţei.

Prin urmare, a reţinut că, în această situaţie, creditorul, prin executorul judecătoresc, poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii.

În ceea ce priveşte speţa de faţă, a constatat că, prin adresa din data de 10 mai 2021, executorul judecătoresc a arătat că, la momentul formulării cererii de chemare în judecată, creditorul A. avea calitatea de procuror, iar, în acest moment este pensionar, fără însă a indica în mod expres data pensionării sau instituţia unde şi-a desfăşura activitatea.

Judecătoria Suceava a arătat şi că, potrivit informaţiilor de pe site-ul Preşedintelui României, la data de 10 august 2018, a fost semnat Decretul privind eliberarea din funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi a domnului A., pe motiv de pensionare.

A reţinut că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. sunt aplicabile atât procurorilor cât şi grefierilor din cadrul parchetelor de pe lângă instanţelor judecătoreşti, astfel cum rezultă din decizia nr. 7/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, raţiunea unei asemenea dispoziţii legale reprezentând-o tocmai asigurarea respectării dreptului părţilor la un proces echitabil şi dreptul de a fi judecaţi de o instanţă imparţială şi independentă.

Cu toate acestea, a apreciat că dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. nu se aplică şi parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti, în cazul în care ar fi parte într-o cauză, astfel cum este şi dosarul de faţă, neexistând posibilitatea asimilării instanţei de judecată cu parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti.

Astfel, a constatat că, la data sesizării Judecătoriei Iaşi, creditorul A. era pensionar, iar debitorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ministerul Economiei şi Finanţelor nu fac parte din niciuna dintre categoriile de persoane care ar atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 C. proc. civ.

Prin urmare, a făcut aplicarea prevederilor art. 651 C. proc. civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Judecătoriei Iaşi, reţinând că niciunul dintre debitori nu are sediul în circumscripţia Judecătoriei Suceava, iar debitorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au sediul în municipiul Iaşi.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că, în speţă, Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Suceava şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de aprecierile diferite ale celor două instanţe cu privire la aplicarea sau nu a prevederilor art. 127 C. proc. civ.

Astfel, în esenţă, Judecătoria Iaşi a considerat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale alin. (3) al aceluiaşi articol, prin raportare la calitatea de procuror a creditorului, în timp ce, Judecătoria Suceava a reţinut că, la data iniţierii prezentului litigiu, creditorul nu mai avea calitatea de procuror, fiind pensionat, precum şi că niciuna dintre celelalte părţi nu are vreuna dintre calităţile enumerate de art. 127 C. proc. civ., în condiţiile în care nu există posibilitatea asimilării parchetelor de pe lângă instanţele judecătoreşti cu instanţa de judecată.

Ca atare, Înalta Curte reţine că ambele instanţe aflate în conflict au verificat incidenţa prevederilor art. 127 C. proc. civ., neexcluzând aplicabilitatea acestei norme în procedura de soluţionare a unei cereri de încuviinţare a executării silite.

Prin urmare, se impune a se analiza dacă litigiului cu privire la care s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă îi sunt incidente dispoziţiile derogatorii ale art. 127 C. proc. civ. sau dacă instanţa competentă a judeca pricina este cea stabilită potrivit prevederilor art. 651 din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 127 C. proc. civ.:

"(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competenţa instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea sau a unei instanţe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa care ar fi fost competentă, potrivit legii. (21) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în ipoteza în care o instanţă de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

La baza modificării şi completării legislative a normelor cuprinse la art. 127 C. proc. civ., aduse prin Legea nr. 310/2018, au stat argumentele expuse în cuprinsul deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. sunt constituţionale numai în măsura în care privesc şi instanţa de judecată în calitate de parte reclamantă/pârâtă. Curtea a apreciat că există elemente obiective care conduc în mod întemeiat la îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului, întrucât instanţa din care face parte cumulează competenţa jurisdicţională cu calitatea de parte în proces. Totodată, s-a arătat că noţiunea de judecător este una sui generis, aceasta cuprinzând atât judecătorul - stricto sensu, cât şi instanţa de judecată - lato sensu.

Noţiunea de instanţă de judecată, cuprinsă în textul art. 127 alin. (21) Cod procedură, trebuie interpretată lato sensu, întrucât finalitatea acestei dispoziţii este aceea de a evita cazurile de bănuială legitimă, raţiunea pentru care legiuitorul a înţeles să reglementeze această situaţie fiind aceea de a înlătura orice suspiciune de soluţionare cu părtinire a cauzei din pricina calităţii părţilor.

De asemenea, în ipoteza în care, cererea de încuviinţare a executării silite ar fi fost îndreptată împotriva unui debitor ce are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi sau la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, ar fi de necontestat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ. coroborate cu prevederile alin. (2) din art. 127, în măsura în care, conform prevederilor art. 651 C. proc. civ., instanţa competentă a soluţiona cererea este Judecătoria Iaşi.

În plus, potrivit art. 6 alin. (1) C. proc. civ., pentru a constitui o garanţie a unui proces echitabil, instanţa care soluţionează cauza trebuie să îndeplinească exigenţe de independenţă şi imparţialitate, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, imparţialitatea constă în absenţa oricărei prejudecăţi sau a oricărei idei preconcepute privitoare la soluţia unui proces. Imparţialitatea se apreciază sub două aspecte, respectiv: posibilitatea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare (imparţialitate subiectivă), precum şi dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana sa, orice bănuială legitimă (imparţialitate obiectivă).

În concret, judecarea unei cereri formulate împotriva unui parchet corespunzător în rang jurisdicţional instanţei superioare celei competente a soluţiona cererea nu îndeplineşte garanţiile de imparţialitate obiectivă, de natură a înlătura orice bănuială cu privire la judecătorul pricinii.

Împrejurarea că în cuprinsul articolului 127 alin. (21) nu sunt prevăzute expres şi parchetele, atunci când au calitatea de reclamant sau pârât, reprezintă, din perspectiva regulilor de tehnică legislativă, o chestiune de acurateţe a normelor legale, în condiţiile în care alineatul succesiv - (3) - prevede aplicarea corespunzătoare a normelor de la alin. (1) şi (2) în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor.

Drept urmare, simpla calitate de procuror ori grefier în cadrul unui parchet conduce la aplicarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., ceea ce denotă intenţia legiutorului de a asimila regimului juridic al normei de competenţă în discuţie, stabilit pentru judecător, şi pe acela al procurorilor, grefierilor şi asistenţilor judiciari, intenţie care trebuie recunoscută şi în cazul normei de la alin. (21) din art. 127 care tratează situaţia în care o instanţă are calitatea de parte.

Argumentele Curţii Constituţionale prezentate în decizia nr. 290/2018, referitoare la interpretarea noţiunii de judecător lato sensu pot fi interpretate prin analogie şi în privinţa noţiunii de instanţă cuprinsă alin. (21) al art. 127 C. proc. civ., în sensul aplicării acestor dispoziţii şi în ceea ce priveşte parchetele de pe lângă instanţele de judecată, întrucât o astfel de interpretare urmăreşte acelaşi scopul expres arătat de Curtea Constituţională, acela de a asigura garanţii privitoare la imparţialitatea obiectivă a judecătorului cauzei.

Prin urmare, reţinând că, în speţă, au calitate de debitori Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care corespund unor instanţe superioare în grad Judecătoriei Iaşi, instanţă competentă a soluţiona pricina în temeiul art. 651 C. proc. civ., apreciind că dispoziţiile art. 127 alin. (21) C. proc. civ. coroborate cu cele de la alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol sunt aplicabile speţei, Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 iunie 2021.