Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1325/2021 AI generated

Cassation annulled for failure to substantiate statutory grounds of illegality; rejection of judicial fine for bad faith filing and party costs due to lack of causal link

Case Number Decizia nr. 1325/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the cassation appeal filed by the claimant against the Court of Appeal’s decision suspending the trial due to parties' absence, thereby rejecting the appellant's attempt to reopen the underlying labor dispute and allowing the lower court procedural rulings to stand; the Court also dismissed the respondent’s request for a judicial fine and legal costs, as the appellant did not act in bad faith and the submitted invoices predated the current litigation. The dispute originated from a challenge to a forced execution proceeding and subsequent dismissal orders, with the appellant arguing at the cassation stage that the subject matter involved labor law, was exempt from stamp duty, and that prior judgments were absolutely null due to alleged criminal misconduct by judges, although these arguments were not properly developed. Relying on Articles 486(1)(d), 488, 489(2), and 493(5) of the Civil Procedure Code, the Court determined that the appeal was inadmissible because it lacked specific grounds for annulment from the exhaustive list of illegality criteria, failing to provide concrete criticism of the appealed decision beyond generic legal citations, and thus applied the statutory sanction of annulment without converting the appeal into a review of the merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 718 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) C. proc. civ, art. 28 din O.U.G nr. 80/2013, art. 488 alin. (1) C. proc. civ; Cassation annulled for failure to substantiate statutory grounds of illegality; rejection of judicial fine for bad faith filing and party costs due to lack of causal link: A arătat că recursul este inadmisibil din mai multe motive: este netimbrat, calea de atac nu este prevăzută de lege şi nu este încadrat în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
grounds for cassation civil annulment judicial review bad faith matter in dispute Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia la 24 mai 2016 sub dosar nr. x/2016, contestatorul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Asigurarea Românească - B. S.A., ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- anularea încheierii nr. 679/CC/2016 din 16 martie2016 pronunţată de către Judecătoria Alba Iulia în dosarul nr. x/2016;

- anularea cererii de încuviinţare a executării silite depusă în dosarul nr. x/2016 de către Biroul Executorului Judecătoresc C.;

- anularea cererii de executare silită formulată de către creditoare şi înregistrată sub nr. x din 9 martie 2016 la Biroul Executorului Judecătoresc C.;

- anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită în dosarul nr. x/2016; anularea somaţiei imobiliare din dosarul nr. x/2016;

- anularea înfiinţării popririi din dosarul execuţional nr. x/2016;

- suspendarea executării conform dispoziţiilor art. 718 alin. (4) pct. 1 C. proc. civ.

2. Sentinţa pronunţată de judecătorie:

Prin sentinţa civilă nr. 1212 din 3 mai 2019, Judecătoria Alba Iulia a constatat perimarea cererii formulate de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Asigurarea Românească - B. S.A..

A validat onorariul definitiv al avocatului desemnat să asigure asistenţă judiciară gratuită reclamantului, la suma de 200 RON.

3. Hotărârile pronunţate de tribunal:

Prin decizia nr. 20 R din 9 iulie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Alba a anulat, ca netimbrat, recursul declarat de contestatorul A. împotriva sentinţei civile nr. 1212 din 3 mai 2019 pronunţată de Judecătoria Alba Iulia.

Prin încheierea nr. 6 C. civ./R din 9 august 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2016.1.1, Tribunalul Alba a respins, ca tardivă, cererea de reexaminare formulată de recurentul-contestator A. cu privire la modul de stabilire a taxei de timbru în dosarul nr. x/2016.1 al Tribunalului Alba.

4. Hotărârea pronunţată de curtea de apel:

Împotriva încheierii nr. 6 C. civ./R din 9 august 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, petentul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul aceleiaşi curţi de apel sub dosar nr. x/2016.1.1.

Prin încheierea din 19 decembrie 2020, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a suspendat judecata recursului, în conformitate cu dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru lipsa părţilor.

5. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva încheierii din 19 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.1.1, petentul A. a declarat recurs, comunicat prin e-mail la 15 iunie 2020.

În cuprinsul memoriului de recurs, petentul A. nu a dezvoltat critici de natură a fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

A susţinut că litigiul are ca obiect conflict de muncă, motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 270 din Codul Muncii, iar acţiunea nu este supusă timbrajului. Totodată, a apreciat că secţia civilă a Tribunalului Alba nu este competentă să soluţioneze litigiul.

A invocat nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură efectuate de către toate instanţele de judecată, începând cu hotărârea pronunţată în dosarul nr. x/2011 de Curtea de Apel Alba Iulia, a cărei hotărâre este viciată de comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual.

Nulitatea absolută a deciziei de concediere generează nulitatea absolută a tuturor actelor de procedură ulterioare, precum şi a hotărârilor continuate de acestea, care i-au produs vătămarea intereselor.

A precizat că va dezvolta motivele de recurs ulterior, solicitând rejudecarea fondului litigiului de către secţia competentă a tribunalului, anularea deciziei de concediere, reintegrarea sa pe postul ocupat anterior concedierii şi obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri reprezentând daune morale în cuantum de 500.000 RON.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

6. Apărările formulate în cauză:

Intimata a depus întâmpinare la 30 iulie 2020, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

A arătat că recursul este inadmisibil din mai multe motive: este netimbrat, calea de atac nu este prevăzută de lege şi nu este încadrat în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin întâmpinare s-a solicitat sancţionarea recurentului A. cu amenda maximă prevăzută de lege în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1, lit. a) şi b) C. proc. civ., deoarece cererea de recurs este formulată cu rea-credinţă şi reprezintă un abuz de drept.

7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi:

Dosarul a fost înregistrat pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 19 iunie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 5.

Prin rezoluţia din 6 iulie 2020, s-a dispus comunicarea recursului către intimată, cu menţiunea că are obligaţia de a depune întâmpinare la recursul formulat, în termen de 30 de zile de la comunicare.

În aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la 8 aprilie 2021şi comunicat părţilor la 16 aprilie 2021.

În cuprinsul raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, s-a reţinut că încheierea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs pe toată durata suspendării cursului judecării procesului, precum şi că recurentul-petent nu a fost citat cu menţiunea timbrării căii de atac, în cauză fiind aplicabile dispoziţiile art. 28 din O.U.G nr. 80/2013. De asemenea, s-a reţinut că aspectele prezentate de recurent nu pot fi circumscrise motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Luându-se act de conţinutul raportului, a fost stabilit termen la 10 iunie 2021, în complet de filtru, fără citarea părţilor, în vederea soluţionării căii de atac.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând recursul în raport de excepţia de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de recurs formulată de recurentul A. nu conţine critici punctuale relative la nelegalitatea hotărârii, nefiind arătate greşelile de judecată săvârşite de instanţă.

Potrivit dispoziţiei imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, sancţiunea nulităţii intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Or, prin cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, nu se aduc critici în legătură cu încheierea pronunţată de curtea de apel, prin care s-a dispus suspendarea judecăţii recursului, ci recurentul-petent a arătat doar că litigiul are ca obiect "conflict de muncă", motiv pentru care sunt aplicabile dispoziţiile art. 270 din Codul Muncii, că acţiunea nu este supusă timbrajului, iar secţia civilă a Tribunalului Alba nu este competentă să soluţioneze litigiul, aspecte ce nu pot fi circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat de către recurent.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, aşa cum a procedat recurentul, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., întrucât condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor imputate instanţei, respectiv o minimă argumentare a criticii în drept.

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanţei competente controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept incidente cazului concret dedus judecăţii, control care nu este posibil fără o motivare a căii de atac în sensul exigenţelor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, reţinând că în speţă nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs, în condiţiile dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanţă, Înalta Curte urmează a aplica sancţiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.

Cu privire la solicitarea de sancţionare a recurentului cu amendă judiciară, formulată de intimata S.C. Asigurarea Românească - B. S.A., se reţin următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., invocate de intimată drept temei al cererii sale, dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului capitol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel: (...) 1.cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON: a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice; b) formularea, cu rea-credinţă, a unei cereri de recuzare sau de strămutare."

De asemenea, art. 190 C. proc. civ. prevede că abaterea săvârşită, amenda şi despăgubirea se stabilesc de către instanţa în faţa căreia s-a săvârşit fapta sau, după caz, de către preşedintele instanţei de executare, prin încheiere executorie, care se comunică celui obligat, dacă măsura a fost luată în lipsa acestuia. Atunci când fapta constă în formularea unei cereri cu rea-credinţă, amenda şi despăgubirea pot fi stabilite fie de instanţa în faţa căreia cererea a fost formulată, fie de către instanţa care a soluţionat-o, atunci când acestea sunt diferite.

Prevederile legale anterior redate oferă posibilitatea instanţei în faţa căreia se judecă o anumită cauză de a sancţiona abaterile judiciare constând în exercitarea abuzivă de către părţi a unor drepturi procesuale, temeinicia aplicării amenzii judiciare fiind lăsată de legiuitor în aprecierea exclusivă a instanţei de judecată.

Se constată că în speţă nu s-a făcut dovada faptei ilicite constând în abaterea judiciară prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., deoarece recurentul nu şi-a încălcat obligaţia de bună-credinţă în exercitarea drepturilor procesuale, ci a exercitat o cale de atac potrivit scopului în vederea căruia aceasta a fost recunoscută de lege.

Cum amenda judiciară este o sancţiune pecuniară ce se aplică de către instanţa de judecată persoanei care a săvârşit o abatere judiciară prevăzută în mod expres de lege, iar nu o sancţiune susceptibilă de aplicare ori de câte ori partea adversă apreciază că a fost exercitată o cale de atac inadmisibilă sau nefondată, Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondată, cererea de sancţionare a recurentului cu amendă judiciară.

În ceea ce priveşte solicitarea intimatei de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, se constată că intimata, prin înscrisurile depuse, a făcut dovada achitării unor cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocaţial în cuantum de 2.885,37 RON, în legătură cu dosarul nr. x/2016.1.1, aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, ce are ca obiect "reexaminare taxă de timbru".

Astfel, se reţine că respectivele cheltuieli de judecată nu au fost efectuate în legătură cu prezentul dosar, care este înregistrat sub nr. x/2016/a3.1.1.3 şi are ca obiect "recurs împotriva încheierii de suspendare din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.1.1".

Mai mult, factura seria x nr. x, având ca obiect onorariul avocaţial solicitat, a fost emisă la 10 decembrie 2019, plata fiind realizată la 16 decembrie 2019, iar hotărârea recurată a fost pronunţată ulterior, la 19 decembrie 2019, recursul fiind exercitat 15 iunie 2020, ceea ce înseamnă că respectivele cheltuieli de judecată au fost efectuate anterior înregistrării prezentului dosar.

Având în vedere că intimata nu a făcut dovada existenţei cheltuielilor de judecată, astfel cum avea obligaţia în temeiul dispoziţiilor art. 452 C. proc. civ., Înalta Curte urmând a respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata S.C. Asigurarea Românească - B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de petentul A. împotriva încheierii din 19 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă în dosarul nr. x/2016.1.1.

Respinge, ca nefondată, cererea de sancţionare a recurentului cu amendă, formulată de S.C. Asigurarea Românească - B. S.A.

Respinge, ca nefondată, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata S.C. Asigurarea Românească - B. S.A.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.