Inadmissibility of separate action for absolute nullity of expert report after res judicata of underlying civil procedure

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, secţia civilă la 10 octombrie 2018, reclamanţii A., B., C., D. au solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâţii E., F. şi G., să constate nulitatea absolută a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar H. în dosarul civil nr. x/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 35, art. 335, art. 336 şi art. 453 C. proc. civ., art. 1250 C. civ. şi art. 6 pct. 1 CEDO.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 153 din 25 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia civilă, s-a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi.

Reclamanţii au fost obligaţi, în solidar, la plata sumei de 2.000 RON în favoarea pârâtei E., cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia nr. 249/A din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, s-a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A., B., C., D. împotriva sentinţei civile nr. 153 din 25 martie 2019 a Tribunalului Cluj, secţia civilă.

Au fost obligaţi apelanţii să plătească intimatei E. suma de 1.785 RON cheltuieli de judecată în apel.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 249/A din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D..

Dosarul a fost înregistrat la 19 iunie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 6, astfel cum reiese din fişa Ecris .

În cuprinsul cererii de recurs, recurenţii-reclamanţi au formulat, în esenţă, următoarele critici:

Prin prisma motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au arătat că hotărârea apelată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Au invocat nulitatea absolută a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Cluj-Napoca, regimul juridic al acestei nulităţi fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ. vechi.

Au arătat că efectele practice ale aplicării, în speţa de faţă, a sancţiunii nulităţii absolute a raportului de expertiză sunt acelea de desfiinţare retroactivă a acestui raport, deoarece prin menţinerea în fiinţă a unui asemenea act procedural este încălcat dreptul de proprietate.

Motivarea instanţei de apel în sensul că raportul de expertiză intră în puterea lucrului judecat, precum şi aceea potrivit căreia raportul de expertiză, ca mijloc de probă, poate fi cenzurat numai de către instanţa care a administrat această probă, este nefondată, neavând suport legal.

Potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 430 C. proc. civ., legea nu prevede faptul că probele administrate într-o cauză se bucură de autoritate de lucru judecat. Din contră, din punct de vedere legal, autoritatea de lucru judecat vizează hotărârea judecătorească, respectiv dispozitivul acesteia şi considerentele care îl susţin, iar nu şi probele, acestea din urmă fiind o apreciere subiectivă a instanţei de apel.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de apel potrivit căreia raportul de expertiză atacat în cauză poate fi cenzurat doar de către instanţa care a administrat această probă, recurenţii au criticat că motivarea instanţei cu privire la acest aspect nu are în vedere nulitatea absolută a actului de procedură, ci se subscrie regimului juridic al nulităţii relative.

Au susţinut că dispoziţiile procedurale sunt de strictă interpretare şi aplicare, instanţa neputându-se substitui voinţei legiuitorului şi să extindă interpretarea dată unei norme de drept procedural, fiind greşită aprecierea că anularea actelor de procedură poate fi făcută doar de instanţa în faţa căreia a fost administrată această probă.

Nu au fost identificate motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La 30 iulie 2020, intimata-pârâtă E. a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului întrucât criticile formulate de recurenţii-reclamanţi nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat în cererea de recurs, dar nici în celelalte motive de casare menţionate în cuprinsul art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu obligarea recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată.

6. Procedura de filtru

La 12 ianuarie 2021 raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, dispunându-se comunicarea acestuia către părţile din cauză.

În cuprinsul raportului s-a reţinut că recursul a fost declarat în termenul legal, hotărârea recurată este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, iar în cuprinsul cererii de recurs se dezvoltă critici de natură a fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Raportul a fost comunicat părţilor la 21, respectiv 22 ianuarie 2021.

Prin încheierea din 6 aprilie 2021, completul de filtru nr. 6 a respins excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă E. şi a admis în principiu recursul declarat de către reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei nr. 249/A din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a I civilă.

Urmare a Hotărârii Colegiului de conducere al ÎCCJ nr. 8 din 27 ianuarie 2021 prin care a fost aprobată desfiinţarea completului de judecată nr. 6 din cadrul secţiei I civile, dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 6.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Deşi recurenţii şi-au întemeiat în drept recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. C. proc. civ., Înalta Curte constată că prin prisma acestui motiv de recurs sunt indicate ca fiind aplicate greşit prevederile art. 105 alin. (2) din C. proc. civ. din 1948 şi ale art. 430 din Codul de procedură adoptat prin Legea nr. 134/2010, nefiind indicate norme de drept material în raport cu care să se fi făcut aplicarea greşită.

Precizarea, din cuprinsul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că este vorba despre norme de drept material exclude posibilitatea ca în cadrul acestui motiv să se invoce încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de procedură. Astfel, fiind vorba despre invocarea nesocotirii unor dispoziţii procedurale, în realitate criticile trebuie încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Totodată, se constată că în motivarea recursului au fost invocate dispoziţii procedurale atât din vechiul, cât şi din noul C. proc. civ., fără ca la soluţionarea unui proces să fie posibil un melanj între aceste două legi, întrucât s-ar încălca principiile care guvernează aplicarea în timp a legii de procedură civilă.

Se impune precizarea că trimiterile la dispoziţiile vechiul C. proc. civ. urmează a fi făcute de instanţa de recurs pentru a se lămuri chestiunea admisibilităţii cererii de chemare în judecată cum, de altfel, în acelaşi scop au fost avute în vedere şi de către instanţele de fond pentru a se arăta calea ce putea fi urmată de către reclamanţi pentru a cere constatarea nulităţii absolute a raportului de expertiză.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii au solicitat constatarea nulităţii absolute a raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit de expert tehnic judiciar H. în dosarul civil nr. x/2009, dosar având ca obiect grăniţuire, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 5316/2016 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1299/2016 pronunţată de Tribunalul Cluj, prin care s-a reţinut varianta 1 propusă de expert.

Este de necontestat că raportul de expertiză este un mijloc de probă şi are natura juridică de act de procedură. Astfel, instanţele de fond au arătat în mod corect că în speţa dedusă judecăţii reclamanţii încearcă, pe calea unei acţiuni separate, să cenzureze un mijloc de probă administrat într-un alt litigiu, ceea ce este inadmisibil.

În ceea ce priveşte critica adusă cu privire la neanalizarea sancţiunii nulităţii absolute a raportului de expertiză, Înalta Curte reţine că este nefondată.

Instanţele de fond au prezentat în mod judicios argumentaţia care stă la baza inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, pornind de la premisa că raportul de expertiză este un act de procedură, aşadar ar fi putut fi anulat în cadrul dosarului nr. x/2009 în condiţiile reglementate de art. 105 alin. (2) şi art. 108 C. proc. civ. din 1948, aceasta fiind legea de procedură civilă care s-a aplicat la soluţionarea respectivului dosar.

Este de amintit că mijloacele de invocare a nulităţii actului de procedură diferă în funcţie de momentul la care se invocă nulitatea pe parcursul procesului şi de caracterul normelor încălcate, aceste mijloace fiind: excepţia de nulitate, apelul, recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi contestaţia la executare.

Într-adevăr, nulitatea absolută a raportului de expertiză putea fi invocată "în orice stare a pricinii", după cum reglementează dispoziţiile art. 108 alin. (1) C. proc. civ. din 1948, cu precizarea că această sintagmă se interpretează în sensul că invocarea nulităţii absolute este totuşi limitată, fiind posibilă până la momentul în care hotărârea pronunţată în cauza în care a fost administrată proba cu expertiza a intrat în puterea de lucru judecat.

În mod pertinent a arătat prima instanţă că raportul de expertiză nu este un act juridic civil, calificare care atrage posibilitatea exercitării unei acţiuni în constatarea nulităţii absolute a respectivului act juridic.

Astfel, aşa cum s-a reţinut şi în doctrină, spre deosebire de ceea ce se întâmplă în dreptul substanţial, unde nulitatea absolută a actului juridic civil este imprescriptibilă pe cale extinctivă, în dreptul procesual civil invocarea nulităţii absolute a actului de procedură este limitată în timp, deoarece un alt principiu, tot de ordine publică, acela al autorităţii de lucru judecat, este chemat să asigure securitatea raporturilor sociale şi ordinea de drept care se creează în urma aplicării legilor.

Aşa că este posibil ca actul de procedură să rămână în fiinţă dacă nulitatea nu este invocată prin mijloacele şi în condiţiile prevăzute de lege, iar dacă toate căile ce puteau conduce la nulitatea lui nu mai pot fi folosite, nulitatea va fi definitiv acoperită.

În această succesiune de argumente, analiza criticii potrivit căreia motivarea instanţei de apel a vizat dispoziţiile art. 108 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., care reglementează regimul nulităţii relative, devine superfluă, întrucât din perspectiva inadmisibilităţii acţiunii nu prezintă relevanţă clasificarea nulităţii invocate.

O altă critică dedusă analizei în recurs priveşte motivarea instanţelor de fond în sensul că anularea actelor de procedură poate fi făcută doar de către instanţa în faţa căreia a fost administrată probă, recurenţii susţinând că nu există un temei legal în acest sens.

Înalta Curte reţine că această critică nu este fondată, deoarece dispoziţiile legale care reglementează regimul juridic al nulităţii absolute a actelor de procedură sunt clare în acest sens. Astfel, dispoziţiile art. 108 alin. (1) C. proc. civ. din 1948, în temeiul cărora s-ar fi putut solicita nulitatea raportului de expertiză în cadrul dosarului nr. x/2009, prevăd: "Nulităţile de ordine publică pot fi ridicate de parte sau de judecător în orice stare a pricinii." Aşadar, este evident că acest text de lege reprezintă temeiul legal în baza căruia în mod corect a motivat instanţa de apel că nulitatea raportului de expertiză putea fi solicitată numai în cadrul dosarului (pricinii) în care a fost administrată această probă.

Referitor la critica adusă cu privire la faptul că instanţa de apel a apreciat că cenzurarea unui mijloc de probă administrat într-o cauză trecută este contrară principiului autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte constată că nu este fondată.

După cum s-a arătat mai-sus, nulităţile de procedură au caracter relativ, în sensul că se acoperă fie prin renunţarea tacită sau expresă la dreptul de a le invoca, fie prin efectul hotărârilor care au dobândit puterea lucrului judecat. Cu alte cuvinte, dacă procesul a fost definitiv judecat şi nu mai există nicio cale ordinară sau extraordinară de atac prin care hotărârea să fie desfiinţată ori au fost depăşite termenele de exercitare a acestor căi, hotărârea intră în puterea lucrului judecat şi are putere de lege între părţile din proces.

Prin urmare, nulitatea raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. x/2009, care s-a soluţionat în mod definitiv prin decizia nr. 1299/2016 pronunţată de Tribunalul Cluj în acelaşi dosar, nu mai poate fi pusă în discuţie în cadrul unui litigiu ulterior, după cum în mod corect au reţinut instanţele de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 249/A din 13 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.