Suppression of recourse in insurance liability disputes under Art. 483(2) CPC

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., intervenientul forţat E., au solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtei S.C. D. S.A. la plata sumei de 600.000 euro cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând daune morale cauzate prin producerea accidentului din 25 octombrie 2016 şi la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu derularea prezentului litigiu.

În drept, au fost invocate prevederile art. 1349, art. 1357, art. 1382, art. 1385, art. 1386, art. 1391 C. civ. şi prevederile O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie.

La termenul de judecată din 14 noiembrie 2019, Tribunalul Sălaj a admis cererea de introducere în cauză a societăţilor F. S.R.L. şi G. S.R.L. .

Prin notele de şedinţă depuse la 10 decembrie 2019 de societatea G. S.R.L. s-a învederat că, prin sentinţa civilă nr. 241/LC/2016, societatea G. S.R.L. a absorbit societatea F. S.R.L., care a încetat să mai existe.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Prin sentinţa civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2020, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii invocată de pârâta S.C. D. S.A. prin întâmpinare.

A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A., intervenientul forţat E. şi G. S.R.L.

Pârâta S.C. D. S.A a fost obligată să plătească:

- în favoarea reclamantului A., echivalentul în RON al sumei de 60.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii;

- în favoarea reclamantei B., echivalentul în RON al sumei de 60.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii;

- în favoarea reclamantului C., echivalentul în RON al sumei de 30.000 euro, la cursul BNR de la data plăţii;

- reclamantului A. suma de 100 RON, reclamantei B. suma de 100 RON şi reclamantului C. suma de 50 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, corespunzătoare pretenţiilor admise.

În rest, cererea reclamanţilor a fost respinsă ca neîntemeiată.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 135/A din 2 septembrie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă a admis apelul declarat de pârâta S.C. D. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 2 din 8 ianuarie 2020 a Tribunalului Sălaj, secţia civilă, pronunţată în dosar nr. x/2019, pe care a schimbat-o în parte, cu privire la cuantumul daunelor morale, astfel:

Pârâta S.C. D. S.A. a fost obligată să plătească în favoarea reclamanţilor daune morale, după cum urmează:

- în favoarea reclamantului A., suma de 45.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, în loc de suma de 60.000 euro;

- în favoarea reclamantei B., suma de 45.000 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, în loc de suma de 60.000 euro;

- în favoarea reclamantului C., suma de 22.500 euro, în echivalent în RON la cursul BNR de la data plăţii, în loc de suma de 30.000 euro.

Au fost păstrate restul dispoziţiilor din sentinţa apelată.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta S.C. D. S.A. la 30 octombrie 2020.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 26 noiembrie 2020 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 5.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă S.C. D. S.A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanţei de apel, iar în urma trimiterii spre rejudecare să se pronunţe o nouă hotărâre, în sensul reanalizării gradului de culpă, implicit diminuării cuantumului daunelor morale şi acordării acestora la nivelul jurisprudenţei în materie, cu cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei recurate au fost formulate următoarele critici:

Instanţa de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii şi, pe cale de consecinţă, în motivare a reţinut motive contradictorii şi a încălcat normele de drept material în materie de asigurări de răspundere civilă obligatorii.

Gradul culpei în legătură cu producerea accidentului din 25 octombrie 2016, în proporţie de 75% a intervenientului E., respectiv 25% în sarcina victimei H., a fost stabilit în mod greşit.

Expertiza criminalistică nu a stabilit un procent de culpă şi nu se menţionează nici în hotărârea penală de recunoaştere un astfel de procent, astfel că instanţa trebuia să stabilească un procent egal, întrucât nici proba ştiinţifică şi nici alte mijloace de probă nu au evidenţiat ca acţiunea intervenientului forţat cântăreşte mai mult în raportul cauzal. În acest sens a invocat dispoziţiile art. 28 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Diminuarea procentului de culpă stabilit în sarcina victimei H. pentru producerea prejudiciului a cărui reparare se solicită s-a făcut în mod nefundamentat din punct de vedere legal, ceea ce duce la incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt aduse critici cu privire la soluţia dată sub aspectul nemotivării deciziei recurate, invocându-se faptul că instanţa nu a procedat la analizarea jurisprudenţei în materia acordării daunelor morale şi nu a specificat motivele pentru care aceasta nu a fost deloc reţinută.

Cât priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile aduse vizează raţionamentul instanţei aplicat la evaluarea prejudiciilor nepatrimoniale, deoarece încălcă atât prevederile art. 264 C. proc. civ., cât şi pe cele ale art. 2213 C. civ. şi art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

În drept, recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

I. S.R.L. a depus întâmpinare la 17 februarie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, cu motivarea că recursul nu se încadrează în niciunul dintre motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. decât în mod formal, fiind în realitate o reiterare a concluziilor formulate în apel.

Intimatul-intervenient E. a depus întâmpinare la 26 februarie 2021, prin care a solicitat respingerea recursului.

6. Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-pârâtă D. S.A. a depus răspuns la întâmpinare la 15 martie 2021 prin care a solicitat admiterea cererii de recurs ca întemeiată, casarea hotărârii, trimiterea cauzei spre rejudecare şi stabilirea gradului de vinovăţie al părţilor implicate în cote egale.

7. Procedura derulată în faţa Înaltei Curţi

În cauză nu a fost realizată procedura de filtru, data iniţială a dosarului fiind ulterioară datei de 21 decembrie 2018, dată la care a intrat în vigoare Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, lege prin care au fost abrogate dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. referitoare la procedura de filtru.

Prin rezoluţia din 18 martie 2021 s-a stabilit termen la 10 iunie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării recursului.

La acest termen de judecată, Înalta Curte a reţinut cauza în pronunţare asupra excepţiei inadmisibilităţii căii de atac, în raport de dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Analizând recursul, prin raportare la dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte reţine următoarele:

Instanţa de judecată a fost sesizată cu soluţionarea unei acţiuni în răspundere civilă delictuală formulate de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâta S.C. D. S.A. şi intervenientul forţat E..

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei - societate de asigurări - la plata de despăgubiri în cuantum de 600.000 euro, reprezentând daune morale cauzate de producerea accidentului din 25 octombrie 2016, în urma căruia a rezultat decesul conducătorului H., fiul reclamanţilor A. şi B. şi fratele reclamantului C..

Aşadar, prezentul litigiu este unul născut în materia asigurărilor, fiind vorba despre un litigiu izvorât dintr-un raport de asigurare, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat şi a producerii riscului asigurat.

În primă instanţă, litigiul a fost soluţionat prin sentinţa civilă nr. 2 din 8 ianuarie 2020 pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia civilă, iar în apel, prin decizia civilă nr. 135/A din 2 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă. Împotriva deciziei pronunţate de către instanţa de apel a înţeles să exercite recurs pârâta S.C. D. S.A.

Dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul primei instanţe, respectiv 1 iulie 2019, prevăd că:

"Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j3), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunţate în materia protecţiei consumatorilor, a asigurărilor, precum şi în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin urmare, hotărârile judecătoreşti pronunţate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare a modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018.

Aşadar, începând cu 21 decembrie 2018, în materiile prevăzute expres de alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului este suprimată, noile reguli de procedură aplicându-se doar cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 310/2018, în conformitate cu prevederile art. 24 C. proc. civ., care statuează că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Faţă de dispoziţiile legale evocate, se constată că pentru litigiile având ca obiect cereri în materia asigurărilor au fost instituite două grade de jurisdicţie, respectiv fond şi apel.

Potrivit dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Astfel, decizia civilă nr. 135/A din 2 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin care a fost admis apelul îndreptat împotriva soluţiei primei instanţe într-un litigiu din materia asigurărilor este definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Prin urmare, având în vedere că data depunerii cererii de chemare în judecată este 1 iulie 2019 şi că prezentul litigiu este unul născut în materia asigurărilor, în considerarea unui contract de asigurare valabil încheiat şi a producerii riscului asigurat, hotărârea pronunţată în apel este definitivă, întrucât prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. înlătură expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunţate în litigii din materia asigurărilor.

Se mai reţine că, în raport de dispoziţiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora:

"Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege", menţiunea în cuprinsul deciziei atacate a faptului că părţile au deschisă calea de atac a recursului nu are niciun efect asupra admisibilităţii căii de atac.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalităţii, cât şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, motiv pentru care apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac, prevăzută expres de dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, menţiunea greşită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părţi nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

În concluzie, constatând că hotărârea pronunţată în apel nu putea fi atacată cu recurs, deoarece legiuitorul a suprimat expres această cale de atac în privinţa litigiilor izvorâte din contracte de asigurare, se va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta S.C. D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 135/A din 2 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.