Appeal dismissed: usucapion claim rejected due to lack of municipal standing without prior proof of vacant succession

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 sub nr. x/2017 la 24 august 2017, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti şi B., solicitând:

1. să se constate că a dobândit, prin efectul uzucapiunii de 30 de ani, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 255 m.p. situat în Bucureşti, având vecinătăţile: N - str. x (C.), E - str. x, S - str. x; V - str. x, str. x; şi

2. să se dispună ieşirea din indiviziunea în care se află cu pârâta B. cu privire la suprafaţa de teren de 44 m.p. situată în Bucureşti, str. x.

La 13 noiembrie 2017, reclamantul a indicat valoarea terenului de 255 m.p., a terenului de 44 m.p. şi a construcţiilor edificate pe teren.

În drept, au fost invocate prevederile art. 480, art. 492, art. 669 şi urm., art. 1837, art. 1846 şi urm., art. 1890 C. civ., art. 1050 şi urm., art. 980 şi urm. C. proc. civ.

La 2 februarie 2018, pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a solicitat respingerea acţiunii, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi, pe fond, a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

La 2 februarie 2018, pârâtul Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii sale procesuale de folosinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi pe fond a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

La 15 februarie 2018, reclamantul a depus cerere de modificare a acţiunii, prin care a solicitat să se constate că a dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie edificat pe terenul în suprafaţă de 299 m.p. situat în Bucureşti, str. x, compus din următoarele corpuri de clădire: C1 - locuinţă, compusă din 2 camere şi o bucătărie, în suprafaţă totală de 32,55 m.p., C2 - locuinţă compusă din 2 camere şi o baie, cu o suprafaţă totală de 27,93 m.p., C3 - anexă din lemn, având o suprafaţă de 17 m.p., C4 - anexă din lemn, cu o suprafaţă de 27 m.p.

La 16 martie 2018, pârâtul Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti a formulat întâmpinare la cererea modificatoare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

2. Hotărârile pronunţate în primă instanţă:

Prin sentinţa civilă nr. 1732 din 21 martie 2018, Judecătoria Sectorului 1Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei pe capetele de cerere privind uzucapiune şi accesiune în favoarea Tribunalului Bucureşti, a respins excepţia necompetenţei materiale pe capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune ca neîntemeiată şi a disjuns capătul de cerere privind ieşirea din indiviziune, formând un nou dosar.

Cauza a fost înregistrată la 29 mai 2018 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

La termenul de judecată din 5 iulie 2018, reclamantul şi-a precizat cadrul procesual pasiv, arătând că pe capetele de cerere având ca obiect uzucapiune şi accesiune înţelege să se judece numai cu pârâţii Consiliul Local Sector 1 şi Municipiul Bucureşti, prin Primar General.

Prin sentinţa civilă nr. 1503 din 19 iulie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului Consiliului Local Sector 1, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Local Sector 1 Bucureşti, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, prin Primar General şi a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primar General ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Decizia pronunţată în apel:

Împotriva acestei sentinţe, la 3 septembrie 2018 reclamantul A. a declarat apel, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie la 28 noiembrie 2018.

Prin decizia nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 1503 din 19 iulie 2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Municipiul Bucureşti prin Primar General şi Consiliul Local Sector 1 Bucureşti, ca nefondat.

A respins cererea apelantului-reclamant privind cheltuielile de judecată, ca nefondată.

4. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs reclamantul A..

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi la 18 februarie 2020 şi a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel pentru următoarele considerente:

Hotărârea instanţei de apel a fost dată cu aplicarea greşită, interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 646 C. civ. din 1865, art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, art. 12 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 213/1998, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 şi art. 4 din Legea nr. 213/1998.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, a apreciat că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile legale invocate la fond şi în motivele de apel, conform cărora Consiliul Local al Sectorului 1 este titularul dreptului de administrare a bunului ce face obiectul în litigiu, ignorând dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 şi art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998.

Faţă de dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti avea obligaţia de a arăta instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, ceea ce nu a făcut.

Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Bucureşti, recurentul-reclamant a arătat că, în cazul în care proprietarul imobilului este necunoscut, acţiunea poate fi introdusă în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială, aceasta justificând calitatea procesuală pasivă. Suprafaţa de 233 mp aparţine domeniului privat al unităţii administrativ teritoriale, respectiv Municipiului Bucureşti, care are calitate procesuală pasivă în conformitate cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 213/1998.

Întrucât pârâţii din cauză nu au identificat cine este titularul dreptului de proprietate al terenului în litigiu, fiind încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, în conformitate cu prevederile art. 646 C. civ. şi ale art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, sunt întrunite condiţiile pentru a fi considerat bun fără stăpân care aparţine statului, fără a fi necesară constatarea acestei situaţii printr-un act emis de o autoritate.

A menţionat că, în ceea ce îl priveşte, posesia exercitată asupra terenului nu a fost viciată, întreruptă sau tulburată în vreun fel de vreo altă persoană însă în privinţa cotelor indivize a celor 4 fraţi ai bunicii paterne D. se poate considera că reprezintă bunuri fără stăpân, fiind părăsite timp de mai mult de un an de zile de către titularii lor. În aceste condiţii, suprafaţa de teren de 233 m.p. (66 m.p. aparţinând bunicii paterne D.) aparţine domeniului privat al unităţii administrativ teritoriale, respectiv a Municipiului Bucureşti, cel care are calitate procesuală pasivă în cauză, faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 213/1998.

5. Apărările formulate în cauză:

Intimatul-pârât Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea deciziei civile atacate şi respingerea acţiunii principale, ca neîntemeiată.

Instanţa de fond, cât şi cea de apel, au reţinut în mod corect faptul că, potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, consiliile locale sunt simple entităţi deliberative fără personalitate juridică.

De asemenea, în mod legal s-a reţinut că reclamantul nu a făcut dovada că terenul în litigiu este în patrimoniul pârâtului Municipiul Bucureşti prin Primar General, a faptului ca acesta este proprietarul nediligent ce urmează a suporta sancţiunea uzucapiunii.

A arătat că este corespunzător motivată admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Consiliului Local Sector 1, faţă de dispoziţiile art. 23 alin. (1), art. 36 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001.

A invocat decizia nr. 1956 din 5 aprilie 2012 pronunţată în recurs de secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care s-a hotărât că, în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, doar unitatea administrativ teritorială are calitate procesuală, având personalitate juridica, şi nu Consiliul Local sau Primăria, care nu sunt entităţi cu personalitate juridică, ci organ deliberativ, respectiv structură executivă a unităţii administrativ-teritoriale, neavând capacitate de folosinţă a drepturilor civile pentru a fi parte în judecată.

A făcut referire la minuta C.S.M. pentru unificarea practicii judiciare în cuprinsul căreia s-a reţinut că "în cazul în care proprietarul imobilului este necunoscut, acţiunea poate fi introdusă în contradictoriu cu unitatea administrativ teritorială, acesta justificând calitate procesuală pasivă".

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 21, art. 119 şi următoarele din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 53/2002 privind Statutul-cadru al unităţii administrativ-teritoriale rezultă că, sectoarele municipiului Bucureşti, fiind subdiviziuni administrativ-teritoriale, nu pot deţine imobile în proprietate, acestea putând fi, ope legis, doar în proprietatea Municipiului Bucureşti.

Referitor la condiţiile necesare pentru a se constata uzucapiune, arată că, pe de o parte, recurentul nu a făcut dovada joncţiunii posesiilor, iar, pe de altă parte, cu privire la terenul în litigiu există un titlu de proprietate valabil, respectiv actul de vânzare cumpărare nr. x din 18.12.1918 prin care a fost dobândit de E., care a lăsat 5 moştenitori, printre care şi D.. Astfel, imobilul nu poate fi considerat fără stăpân.

6. Procedura de filtru:

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor, iar prin încheierea din 8 aprilie 2021, completul de filtru a admis, în principiu, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a fixat termen de judecată la 10 iunie 2021, în şedinţă publică, în vederea soluţionării recursului.

I. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Criticile reclamantului întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 646 C. civ. din 1865 şi ale art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, referitoare la bunurile fără stăpân, precum şi ale art. 12 alin. (4) şi (5) din Legea nr. 213/1998, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 215/2001 şi art. 4 din Legea nr. 213/1998.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., (hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material) indicat de reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reţine că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în cauza dedusă judecăţii, dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, din enumerarea şi dezvoltarea criticilor din cererea de recurs, nu rezultă că instanţa de apel ar fi încălcat sau apreciat greşit vreo normă de drept material în raport de petitele actiunii şi de obiectul dedus judecaţii.

Astfel, Înalta Curte constată că la data de 15.02.2018, reclamantul a depus cerere de modificatoare a acţiunii prin care a solicitat să se constate că a dobândit, prin efectul accesiunii imobiliare dreptul de proprietate asupra imobilului construcţie edificat pe terenul în suprafaţă de 299 mp situat în Bucureşti, str. x, compus din următoarele corpuri de clădire: C1-locuinţă, compusă din 2 camere şi o bucătărie, în suprafaţă totală de 32,55 mp, C2 locuinţă compusă din 2 camere şi o baie, cu o suprafaţă totală de 27,93 mp, C3-anexă din lemn, având o suprafaţă de 17 mp, C4-anexă din lemn, cu o suprafaţă de 27 mp. Reclamantul a precizat că aceste construcţii au fost edificate pe terenul în suprafaţă de 299 mp de autorii săi, D. (bunica paternă) şi F. (tatăl său), respectiv C1, C3 şi C4, iar în ceea ce priveşte C2, între anii 1996-2000, a transformat două garaje în două camere de locuit şi o baie, cu centrală termică

De asemenea, reclamantul la termenul din 05.07.2018, a precizat că în ce priveşte capetele de cerere având ca obiect uzucapiunea şi accesiunea, înţelege să se judece numai cu pârâţii Consiliul Local Sector 1 şi Municipiul Bucureşti prin Primar General.

Acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 480, art. 492, art. 669 şi următ., art. 1837, art. 1846 şi următ., art. 1890 C. civ., art. 1050 şi următ., art. 980 şi următ. C. proc. civ.

Or, în raport de starea de fapt dezvoltată şi de dispoziţiile legale invocate, raportat şi la precizarea făcută de reclamant în sensul că în ce priveşte capetele de cerere având ca obiect uzucapiunea şi accesiunea, înţelege să se judece numai cu pârâţii Consiliul Local Sector 1 şi Municipiul Bucureşti prin Primar General, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o legală şi corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor ce reglementează instituţia uzucapiunii, a accesiunii imobiliare ca moduri de dobândire a dreptului de proprietate raportat şi la dispoziţiile art. 646 C. civ. de la 1864, în condiţiile în care cu privire la terenul în litigiu există un titlu de proprietate, respectiv actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/18.12.1918 de Tribunalul Ilfov, secţia Notariat, prin care a fost dobândit de către E. (cu privire la care nu s-a făcut dovada decesului) şi G., care a decedat având cinci moştenitori: D., H., I., J. şi K.. De asemenea, în ce priveşte succesorii numitei D., aceştia sunt: apelantul-reclamant A., B., L. şi M..

Or, faţă de această situaţie, în condiţiile în care sunt indentificaţi proprietarii, terenul în litigiu, într-adevăr, nu poate fi considerat ca fiind un bun fără stăpân.

Prin urmare, într-adevăr, legitimarea procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale alături de moştenitorii deja identificaţi, ar putea exista în temeiul art. 4 din Legea nr. 213/1998, numai după ce în prealabil s-ar stabili existenţa succesiunilor vacante în privinţa acestora, fie prin certificate de vacanţă succesorală eliberate în condiţiile Legii nr. 36/1995, fie prin hotărâri judecătoreşti care să constate aceleaşi aspecte, ceea ce nu se verifică în cauză. Înalta Curte constată că în analiza raporturilor juridice dintre părţi, prin prisma dispoziţiilor legale invocate în mod legal instanţa de apel a apreciat că această concluzie nu poate fi înlăturată nici de susţinerea reclamantului în sensul că doar D. a avut copii, că ceilalţi patru moştenitori ai lui G. au decedat fără moştenitori, deşi în cauză nu au fost probate nici decesele şi nici lipsa unor moştenitori.

Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate susţinerile reclamantului în sensul că au fost încălcate dispoziţiile art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, art. 646 C. civ. şi ale art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, întrucât pârâţii din cauză nu au identificat cine este titularul dreptului de proprietate al terenului în litigiu.

În ceea ce priveşte calitatea procesuală pasivă, Înalta Curte reţine că aceasta presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel obligat în cadrul aceluiaşi raport juridic. Ca atare, raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între subiectele dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecăţii, verificarea impunându-se a fi făcută nu numai în cererile prin care se tinde la realizarea dreptului, ci şi în acţiunile în constatare, excepţia lipsei de calitate procesuală fiind una de fond, peremptorie, dirimantă, şi absolută.

Cum în cauză au fost indentificaţi proprietarii, şi cum terenul în litigiu, nu este un bun fără stăpân, Înalta Curte reţine că instanţa de apel a făcut o legală aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente în cauză, în condiţiile în care potrivit art. 36 C. proc. civ., " calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii"

Or, într-adevăr, cum legal şi corect a reţinut şi instanţa de apel, legitimarea procesuală pasivă a unităţii administrativ-teritoriale alături de moştenitorii deja identificaţi, ar putea exista în temeiul art. 4 din Legea nr. 213/1998, numai după ce în prealabil s-ar stabili existenţa succesiunilor vacante în privinţa acestora, fie prin certificate de vacanţă succesorală eliberate în condiţiile Legii nr. 36/1995, fie prin hotărâri judecătoreşti care să constate aceleaşi aspecte, ceea ce, aşa cum s-a arătat deja, nu se verifică în cauză.

Din perspectiva celor expuse, cum susţinerile reclamantului nu se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 1510 A din 19 noiembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.