Monastery retains ownership of church buildings as municipality's standing challenge barred and factual findings upheld.

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată la 20 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Iaşi, secţia civilă, sub nr. x/2017, reclamanta Mănăstirea "Sfinţii Atanasie şi Chiril"- Podgoria Copou a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi, prin primar, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate dobândirea dreptului de proprietate ca urmare a prescripţiei achizitive de lungă durată şi a joncţiunii posesiilor asupra terenurilor în suprafaţă totală de 22.643 m.p., situate în Iaşi, str. x, parcelele C. civ. 4390, CI 4389, CI 4380, DS 4389 şi a construcţiilor biserică, locuinţă, praznicar, atelier, beci, bazin apă, sere.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile C. civ. de la 1864 privind prescripţia achizitivă.

Prin sentinţa civilă nr. 4339 din 11 aprilie 2018, Judecătoria laşi, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Iaşi competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.

2. Sentinţa pronunţată de tribunal

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi la 17 aprilie 2018.

La 19 februarie 2019 reclamanta a depus la dosar o cerere de micşorare a petitului acţiunii iniţiale în sensul că solicită constatarea dobândirii dreptului de proprietate doar asupra suprafeţei de teren identificate în planşa anexa 1 la raportul de expertiză.

Prin sentinţa civilă nr. 660 din 2 mai 2019, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta Mănăstirea "Sfinţii Atanasie şi Chiril"- Podgoria Copou.

3. Decizia pronunţată de curtea de apel

Prin decizia civilă nr. 235 din 24 iunie 2020, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a admis apelul formulat de reclamanta Mănăstirea "Sfinţii Atanasie şi Chiril" - Podgoria Copou împotriva sentinţei civile nr. 660 din 2 mai 2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, sentinţă pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Mănăstirea "Sfinţii Atanasie şi Chiril" - Podgoria Copou în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Iaşi reprezentat prin primar şi Consiliul Local.

A constatat că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate, ca urmare a prescripţiei achizitive de lungă durată şi a joncţiunii posesiilor, asupra următoarelor construcţii: biserică (CI) clădire administrativă şi chilii (C2), praznicar (C3), atelier (C4) situate în Iaşi, str. x, astfel cum au fost identificate prin expertiza tehnică întocmită de expert A.; a păstrat restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs Municipiul Iaşi prin Primar şi Consiliul Local Iaşi la 12 august 2020.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 25 august 2020 şi repartizat aleatoriu, spre soluţionare, completului de filtru nr. 5.

În cuprinsul cererii de recurs, s-au formulat, în esenţă, următoarele critici:

- hotărârea instanţei de apel s-a dat cu aplicarea greşită a legii şi a mijloacelor de probă administrate în cauză;

- în litigiile având ca obiect uzucapiune, doar adevăratul proprietar poate avea calitatea procesuală pasivă, motiv pentru care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Iaşi şi a Consiliului Local;

- reclamanta nu a făcut dovada că proprietarul nediligent al construcţiilor este Municipiul Iaşi şi Consiliul Local Iaşi, simplul fapt că imobilele sunt situate pe raza unităţii administrativ teritoriale nu este suficient pentru a demonstra dreptul de proprietate al pârâţilor;

- instanţa de apel a reţinut în mod greşit că sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii, raportat la înscrisurile depuse şi la declaraţiile martorilor care au fost contradictorii cu privire la anul începerii posesiei;

- pentru a stabili caracterul continuu şi neîntrerupt al posesiei, conform art. 1850 C. civ. trebuia stabilit momentul începerii posesiei, însă instanţa nu a calculat momentul de la care a început posesia de lungă durată.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

5. Apărările formulate în cauză

La data de 12 octombrie 2020 (data depunerii prin poştă electronică), în termenul legal, intimata-reclamantă Mănăstirea "Sfinţii Atanasie şi Chiril" -Podgoria Copou a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

A arătat că a formulat cererea de chemare în judecată numai în contradictoriu cu persoana juridică unitatea administrativ teritorială Municipiul Iaşi, însă a indicat ca reprezentant legal şi Consiliul Local al Municipiului Iaşi, care însă nu are capacitate procesuală în cauză.

Faţă de excepţia invocată de recurenţi, a menţionat că jurisprudenţa a consfinţit calitatea procesuală pasivă a unităţilor administrativ teritoriale în litigiile având ca obiect uzucapiune.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor uzucapiunii, a arătat că această critică excedează sfera motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., deoarece sunt aduse critici cu privire la modul în care au fost analizate probele.

De asemenea, a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ., precizând că recurenţii au avut posibilitatea să invoce neîndeplinirea condiţiilor uzucapiunii în cursul judecăţii în apel.

6. Procedura de filtru

La 4 decembrie 2020 raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost analizat în complet de filtru, acesta fiind comunicat părţilor la 21, 22 şi 24 decembrie 2020

În cuprinsul raportului s-a reţinut că recursul este declarat în termen, îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute sub sancţiunea nulităţii şi poate fi încadrat în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin încheierea din 9 martie 2021, completul de filtru nr. 6 a admis în principiu recursul.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie:

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

În ceea ce priveşte prima critică, dezvoltată în susţinerea chestiunii lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Iaşi şi a Consiliului Local Iaşi, fiind invocat faptul că aceste entităţi nu au calitatea de proprietar al construcţiilor cu privire la care s-a solicitat constatarea dreptului de proprietate ca urmare a îndeplinirii condiţiilor uzucapiunii, Înalta Curte observă că această critică este invocată omisso medio.

Se constată că pârâtul Municipiul Iaşi a invocat, prin întâmpinarea depusă în faţa primei instanţe, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Municipiului Iaşi, excepţie care a fost unită cu fondul cauzei la termenul de judecată din 7 iunie 2018 .

Prin sentinţa nr. 660 din 2 mai 2019 acţiunea a fost respinsă pe aspecte de fond, tribunalul reţinând că nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a se constata că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune.

Împotriva acestei sentinţe a fost declarat apel doar de către reclamantă, iar instanţa de apel a admis apelul şi a schimbat sentinţa în parte în sensul că a admis acţiunea reclamantei în parte şi a constatat că aceasta a dobândit dreptul de proprietate, ca urmare a prescripţiei achizitive de lungă durată şi a joncţiunii posesiilor, asupra următoarelor construcţii: biserică (CI) clădire administrativă şi chilii (C2), praznicar (C3), atelier (C4) situate în Iaşi, str. x.

În conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de casare nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

Or, faptul că s-a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată nu înseamnă că pârâtul nu trebuia să declare apel incident împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă, în condiţiile în care aceasta nu s-a pronunţat expres pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.

Intimatul avea la dispoziţie apelul incident, ca mijloc procesual prin care să solicite reformarea hotărârii primei instanţe, în speţă reliefându-se ipoteza clasică în care interesul pârâtului de a declara apel se naşte numai în situaţia în care partea adversă exercită calea de atac şi astfel se iveşte riscul reformării hotărârii prin care a fost respinsă cererea reclamantului ca nefondată.

Dând dovadă de pasivitate prin neexercitarea acestei căi de atac, pârâtul Municipiul Iaşi a invocat direct în recurs critica referitoare la lipsa calităţii sale procesuale pasive, fără ca această chestiune să facă obiectul dezbaterii şi unei dezlegări proprii a instanţei de apel.

Astfel, principiul ierarhiei în exercitarea căilor de atac impune părţilor din litigiu să exercite căile de atac în ordinea instituită de legiuitor. În caz contrar, partea care nu a declarat apel sau care, declarând apel nu a formulat o anumită critică prin intermediul acestei căi de atac împotriva sentinţei primei instanţe, nu are deschisă calea de atac a recursului pentru a invoca pentru prima dată susţineri şi apărări direct în această fază procesuală.

Cum atare susţinere este făcută pentru prima dată în recurs, pentru motivul formulării ei omisso medio nu poate fi analizată, date fiind prevederile art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs invocat se referă la nelegalitatea hotărârii instanţei de apel sub aspectul interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 1850 C. civ. de la 1864 în ceea ce priveşte stabilirea momentului începerii posesiei, cu relevanţa pentru a se putea reţine caracterul continuu şi neîntrerupt al acesteia.

Se aduc critici în sensul că instanţa de apel a reţinut, în mod greşit, că sunt îndeplinite condiţiile uzucapiunii, luând în considerare doar declaraţiile martorilor care au fost contradictorii şi raportul de expertiză întocmit în cauză, fără ca acestea să fie susceptibile de a face dovada datei la care a început posesia.

Cu privire la aceste critici este de amintit că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

De asemenea, criticile recurentului pe stabilirea situaţiei de fapt nu se convertesc în motivul de nelegalitate invocat, deoarece stabilirea situaţiei de fapt este atributul instanţei de fond sau de apel din perspectiva caracterului devolutiv al apelului, iar în cauză instanţa de apel şi-a motivat hotărârea cu argumente pertinente pe aspectul situaţiei de fapt reţinute.

Concluzia instanţei de apel în sensul că reclamanta a făcut dovada posesiei, respectiv a joncţiunii posesiilor de peste 30 de ani asupra construcţiilor în cauză: biserică (CI) clădire administrativă şi chilii (C2), praznicar (C3), atelier (C4) situate în Iaşi, str. x, astfel cum au fost identificate prin expertiza tehnică întocmită de expert A., este expresia evaluării realizate de curtea de apel în privinţa probelor din dosar, iar reevaluarea acestor probe este - astfel cum s-a reţinut anterior - incompatibilă cu judecata în recurs.

Construind în continuare silogismul juridic, instanţa de apel realizează o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 1.850 C. civ. în raport cu situaţia de fapt conturată pe baza probatoriului administrat, reţinând că prezumţia de continuitate şi de neîntrerupere a posesiei nu a fost înlăturată de probele administrate în cauză.

Altfel spus, criticile recurentului relative la aprecierea probelor nu pot fi primite, deoarece se tinde la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.

Din expunerea argumentelor evocate prin cererea de recurs rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie chestiuni de fond care depăşesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, Înalta Curte constată că nu se confirmă motivul de nelegalitate reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că recursul urmează a fi respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 496 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE:

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul Iaşi prin Primar şi Consiliul Local Iaşi, împotriva deciziei nr. 235 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.