Competent court for objection to forced execution with multiple debtors: debtor’s domicile prevails over executing court’s location

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

asupra conflictului de faţă constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.09.2020, sub nr. x/2020, pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, contestatorul Ministerul Finanţelor Publice a formulat în contradictoriu cu intimata A., contestaţie la executare, solicitând instanţei anularea tuturor actelor de executare emise de Societatea de Executori Judecătoreşti B., în dosarul execuţional nr. x/2020, precum şi a executării silite înseşi, întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 444 din 22 ianuarie 2021, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Judecătoriei Oradea, competenţa de soluţionare a acţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a reţinut, în esenţă, că executarea silită a fost încuviinţată de Judecătoria Oradea iar competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare aparţine instanţei care a încuviinţat anterior executarea.

2.2. Învestită cu soluţionarea cauzei după declinare, Judecătoria Oradea a pronunţat sentinţa civilă nr. 1641 din 24 martie 2021, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a-l soluţiona.

În motivare, s-a reţinut, în esenţă, că nu există niciun temei legal pentru stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiei la executare prin raportare la "instanţa care a încuviinţat executarea silită", unicul criteriu fiind, conform art. 651 alin. (1) C. proc. civ., "sediul sau domiciliul debitorului". Din dispoziţiile legale nu reiese existenţa vreunui principiu în sensul că prin încuviinţarea executării silite respectiva instanţă "şi-a câştigat competenţa" de soluţionare şi a celorlalte cereri şi contestaţii formulate ulterior pe parcursul executării silite. Un exemplu relevant în acest sens ar fi situaţia în care executarea silită ar fi fost încuviinţată de către o instanţă necompetentă teritorial, iar, conform interpretării că instanţa care a încuviinţat executarea silită a devenit competentă să judece şi contestaţia la executare, contestaţia prin care debitorul invocă acest motiv de nelegalitate a executării silite demarate împotriva sa ar trebui introdusă deci la instanţa ce a încuviinţat executarea, deşi necompetentă teritorial prin raportare la disp. art. 651 C. proc. civ.

În consecinţă, constatând că, în speţa de faţă, contestatorul-debitor este Ministerul Finanţelor Publice, care îşi are sediul în Bucureşti, Bd. x, ce se află în circumscripţia Judecătoriei Sector 5 Bucureşti, s-a apreciat că, în mod corect, a introdus contestatorul prezenta contestaţie la Judecătoria Sector 5, această instanţă fiind competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la prezentul conflict negativ de competenţă:

Cu privire la conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condiţiile art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Dispoziţiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competenţă atunci când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanţă învestită îşi declină la rândul său competenţa în favoarea uneia dintre instanţele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti şi Judecătoria Oradea şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, prezentul conflict negativ de competenţă fiind generat de constatările diferite ale celor două judecătorii cu privire la dispoziţiile în temeiul cărora se stabileşte instanţa competentă teritorial a judeca pricina.

Obiectul cauzei în privinţa căreia s-a ivit prezentul conflict negativ de competenţă este reprezentat de contestaţia la executare formulată de contestatorul Ministerul Finanţelor Publice, în contradictoriu cu A., prin care s-a solicitat anularea tuturor actelor de executare emise de Societatea de Executori Judecătoreşti B., în dosarul execuţional nr. x/2020, precum şi a executării silite înseşi, întoarcerea executării silite şi restabilirea situaţiei anterioare.

Potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ., "Contestaţia se introduce la instanţa de executare."

Înalta Curte reţine că, în materia executării silite, stabilirea instanţei competente din punct de vedere teritorial, se face în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) C. proc. civ.

Conform acestei norme legale, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Prevederile art. 651 alin. (3) C. proc. civ. au atribuit instanţei de executare competenţa de soluţionare a cererilor de încuviinţare a executării silite, a contestaţiilor la executare, precum şi a altor incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Prin raportare la normele legale enunţate, Înalta Curte reţine că instanţele deopotrivă competente să soluţioneze contestaţia la executare sunt cele de la sediul debitorilor Ministerul Justiţiei, Ministerul Finanţelor Publice, Tribunalul Bihor şi Curtea de Apel Oradea.

Ca atare, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze modalitatea de determinare a instanţei de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispoziţiile art. 112 şi art. 116 C. proc. civ., contestatorul având alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestaţiei la executare la Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, în a cărei rază teritorială de află sediul contestatorului, se apreciază că acesta a făcut alegerea de competenţă, fixând competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare, în mod definitiv, în favoarea acestei instanţe.

Împrejurarea că Judecătoria Oradea a pronunţat încheierea de încuviinţare a executării silite nu este de natură să atragă, în mod automat, competenţa acestei instanţe în soluţionarea contestaţiei la executare, întrucât nu există niciun text de lege care să statueze că, odată ce instanţa s-a pronunţat în acest sens, ea devine competentă să soluţioneze inclusiv contestaţiile la executare, în condiţiile în care se constată existenţa unei norme de competenţă pentru soluţionarea contestaţiei la executare ca fiind cea de la domiciliul sau sediul debitorului, iar, în cauză, sediul debitorului Ministerul Finanţelor Publice este în Bucureşti.

Prin urmare, în situaţia de faţă, contestatorul a optat pentru sesizarea instanţei de la sediul său.

Reţinând că art. 651 alin. (1) C. proc. civ. defineşte instanţa de executare, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie la executare revine, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti, aceasta fiind prima instanţă competentă sesizată de contestator.

Faţă de argumentele expuse şi de dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.