Recourse annulled for failure to plead valid grounds of illegality in challenge to 1990 employment documents and alleged intellectual forgery

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei:

1. Obiectul cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa la 29.05.2019, reclamantul A. a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Medgidia, să se constate şi să se declare ca fiind false dispoziţia nr. x/09.04.1990 şi Statul de funcţiuni, înscrisuri emise de către fosta IGCL (Întreprinderea de Gospodărie Comunală şi Locativă) Medgidia, precum şi "constatarea preluării falsului în deciziile ce au urmat’’.

2. Sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă

Prin sentinţa civilă nr. 1975/03.09.2020 Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins cererea reclamantului A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Medgidia, ca prescrisă.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă

Prin decizia civilă nr. 221/C din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă, a fost admis apelul declarat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 1975 din 03 septembrie 2020 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2019.

A fost anulată sentinţa civilă apelată şi, evocând fondul, a fost respinsă acţiunea ca nefondată

4. Calea de atac declarată în cauză:

Împotriva deciziei civile nr. 221/C din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, neîncadrate în drept, reclamantul a susţinut, în esenţă, că recursul este admisibil, întrucât tribunalul nu a judecat cauza, în primă instanţă, pe fond ci a admis excepţia prescripţiei, iar instanţa de apel a respins excepţia şi a judecat acţiunea pe fond, astfel că reclamantul trebuie să aibă dreptul la calea de atac, pentru respectarea dublului grad de jurisdicţie.

În continuare, recurentul-reclamant reia motivele de apel şi arată că a solicitat să se constate şi să se declare ca fiind false dispoziţia nr. x/09.04.1990 şi Statul de funcţiuni, înscrisuri emise de către fosta IGCL (Întreprinderea de Gospodărie Comunală şi Locativă) Medgidia şi de asemenea constatarea preluării falsului "în deciziile care au urmat’’, cu aplicarea sancţiunii nulităţii lor.

Prin cererea de recurs s-a arătat, în esenţă, că reclamantul a recurs la acest demers întrucât entitatea cu care a avut raporturi de muncă s-a folosit de înscrisuri nereale, false, cum este cazul statului de funcţiuni valabil cu 01.01.1990, întocmit de directorul de la acea dată al IGCL Medgidia şi prezentat în instanţă la cererea acestuia şi care comparativ cu cartea de muncă, atestă un neadevăr - anume că postul nu putea fi vacant, ci era ocupat de inginerul B.; decizia nr. 35/09.04.1990 era întemeiată pe un fals, fără a avea acoperire legală, fiind fictivă.

A fost redat conţinutul art. 289 din vechiul C. pen. cu privire la definirea falsului intelectual şi totodată s-a făcut trimitere la sancţiunea civilă a nulităţii absolute; s-a arătat că potrivit procedurii civile, când nu este caz de judecată penală sau faptele s-au prescris, falsul se va cerceta de instanţa civilă prin orice mijloace de probă.

Se mai arată că declaraţiile martorilor date în faţa organelor de cercetare judiciară nu sunt conforme adevărului şi s-a solicitat ca instanţa să analizeze, să verifice, să cerceteze falsurile, să le scoată din circuitul civil şi juridic ca să poată finaliza litigiul întrerupt de uzul de fals, să scoată falsul din cartea de muncă şi care îl afectează, pentru ca să beneficieze de celelalte drepturi care i-au fost luate prin abuz în formă continuată.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea hotărârii, iar, pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului:

Analizând, cu prioritate, excepţia nulităţii recursului, în condiţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 499 teza finală C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, sau, după caz, menţiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiaşi articol sancţionează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanţă, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeaşi sancţiune intervine şi în cazul în care criticile susţinute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din acelaşi act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanţa care a pronunţat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, în sensul că nu pot fi susţinute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situaţiei de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecinţă, instanţa de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. şi sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanţei de recurs.

În speţă, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esenţă, se fac susţineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situaţiei de fapt contestate de recurent, probele cerute şi încuviinţate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanţa de apel, în sensul interpretării greşite a înscrisurilor şi declaraţiilor martorilor de la dosarul cauzei, recurentul-reclamant susţinând interpretarea greşită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

Criticile astfel invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

Totodată, reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a actelor normative care au stat la baza cererii de chemare în judecată, nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă explicită şi se referă la una din situaţiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei de apel în soluţionarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l decizia pronunţată în apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raţionamentul instanţei de apel, în soluţionarea acestei căi de atac, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

Astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile pe care le pretinde apelantul ca fiind "false’’ nu intră în sfera actelor juridice cu conţinut neveridic, alterat, ori a celor inexistente, contrafăcute - ele fiind în realitate acte emise de către fostul angajator, prin care reclamantului i-a fost modificat contractul de muncă, iar aceste acte juridice aveau un regim propriu de contestare, erau supuse unei proceduri judiciare aparte, în cadrul căreia cel interesat se putea folosi de orice probe în desfiinţarea efectelor lor. Mai mult, unele acte au făcut obiectul unor proceduri judiciare soluţionate irevocabil.

Aspectele analizate de instanţa de apel nu au fost criticate de recurent prin memoriul de recurs, aceasta reluând criticile din apel referitoare la existenţa falsurilor din actele contestate de reclamant, invocând aspecte ce ţin de situaţia de fapt a speţei şi de probele administrate în cauză.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanţă, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 221/C din 14 decembrie 2020 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.