Legal set-off error in civil costs recovery: cassation appeal allowed, decision quashed and remanded

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la 01.08.2019 sub nr. dosar x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Apa Târnavei Mari S.A şi B. S.R.L., obligarea pârâtelor la plata sumei de 521.550,6 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, soluţionat definitiv prin decizia civilă nr. 570 din data de 29.05.2019, pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal ("decizia definitivă"), actualizată în funcţie de rata inflaţiei de la data rămânerii definitive a hotărârii ce va fi pronunţată în prezenta cauză, obligarea pârâtelor la plata dobânzii legale pentru suma de 521.550,6 RON, în condiţiile art. 1.535 C. civ. şi obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului demers judiciar.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 145 din 16 martie 2020, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Apa Târnavei Mari S.A. şi în consecinţă a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 177.870,04 RON cu titlu de pretenţii, actualizată în funcţie de rata inflaţiei de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, precum şi dobânda legală practicată de BNR, calculată la suma acordată începând cu 1.08.2019 şi până la data achitării sumei; a respins acţiunea civilă formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L.; a fost obligată pârâta Apa Târnavei Mari S.A. să plătească reclamantei suma de 11.954,88 RON cu titlu de cheltuieli de judecată; a respins cererea pârâtelor Apa Târnavei Mari S.A. şi B. S.R.L. de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta A. S.A. şi pârâta Apa Târnavei Mari S.A.

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1553 din 26 noiembrie 2020, a admis atât apelul declarat de reclamanta A. S.A., cât şi apelul declarat de pârâta Apa Târnavei Mari S.A. împotriva sentinţei civile nr. 145/26.03.2020 pronunţate de Tribunalul Sibiu în dosar nr. x/2019.

A schimbat, în parte, sentinţa atacată numai în ceea ce priveşte cuantumul pretenţiilor şi data de la care se calculează dobânda şi rejudecând în aceste limite:

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 6.813,20 RON cu titlu de pretenţii, ca urmare a compensării, cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data pronunţării prezentei decizii.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

A compensat cheltuielile de judecată solicitate de părţi.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs reclamanta A. S.A., ce a formulat critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează dreptul instanţei de a reduce motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor.

Astfel, onorariul de avocat nu este disproporţionat în raport de complexitatea cauzei, date fiind particularităţile litigiului din cauza nr. 3179/85/2016 şi ale contractului care a generat disputa intervenită între părţi, dosarul respectiv fiind pe rolul instanţelor de judecată pe o perioadă de cel puţin 3 ani de zile, timp în care a fost administrată proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză contabilă judiciară.

Faptul că instanţa de judecată din dosarul nr. x/2016 a admis, în parte, acţiunea promovată de către reclamanta A. nu face ca litigiul respectiv să fie mai puţin complex sau mai puţin important, iar activitatea avocaţială să fie pretins redusă.

Onorariul nu este disproporţionat nici în raport cu activitatea desfăşurată de către avocat, având în vedere munca depusă de acesta în susţinerea temeiniciei acţiunii din dosarul nr. x/2016 şi în vederea combaterii tuturor susţinerilor invocate de către pârâta Apa Târnavei Mari S.A..

Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit normele care reglementează dreptul instanţei de a reduce onorariul de avocat, nefiind îndeplinite toate condiţiile cumulative stabilite de aceste dispoziţii legale. În acest sens, recurenta a invocat şi practica instanţei supreme.

Instanţa de apel a interpretat şi aplicat în mod eronat inclusiv dispoziţiile art. 453 C. proc. civ., chiar dacă acţiunea promovată de către A., care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, a fost admisă în parte.

Sintagma "parte căzută în pretenţii" nu presupune doar faptul că partea care a pierdut procesul l-a pierdut în totalitate, ci include şi ipoteza în care aceasta a pierdut procesul în parte, prin admiterea parţială a pretenţiilor împotriva sa. Dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu disting între numărul capetelor de cerere admise sau respinse de către instanţa de judecată, stabilind în mod expres faptul că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că decizia recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită inclusiv a normelor de drept material privind compensaţia legală, respectiv a dispoziţiilor art. 1.616 şi ale art. 1.617 C. civ., fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În acest sens, se susţine arătă faptul că între recurenta-reclamantă şi pârâta Apa Târnavei Mari nu există datorii reciproce, respectiv creanţe certe, lichide şi exigibile, întrucât la data de 22.07.2019, reclamant a achitat către pârâtă suma de 42.521,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată datorate în dosarul nr. x/2016.

Prin urmare, nici la data promovării acţiunii ce face obiectul prezentei cauze, 01.08.2019, nici la data pronunţării deciziei recurate, 26.11.2020, între reclamantă şi pârâtă nu mai existau datorii reciproce, care să justifice aplicarea compensaţiei legale de către instanţa de apel. Datoria pe care reclamanta a avut-o către pârâtă, în valoare de 42.521,61 RON şi care stă la baza soluţiei instanţei de apel de a aplica mecanismul compensării legale, a fost stinsă prin plată încă din 22.07.2019, motiv pentru care, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale compensaţiei legale.

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, casarea în parte a deciziei recurate şi obligarea pârâtei Apa Târnavei Mari la plata sumei de 197.339,21 RON, reprezentând cheltuieli de judecată suportate de reclamantă în dosarul nr. x/2016, precum şi obligarea acesteia inclusiv la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului recurs, potrivit dovezilor depuse la dosar.

5. Apărările formulate de părţi

Intimata-pârâtă Apa Târnavei Mari S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului (în fapt, excepţia nulităţii recursului), pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ. şi, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor din întâmpinare, iar la 9 iunie 2021, intimata-pârâtă S.C. Apa Târnavei Mari S.A. a depus concluzii scrise, prin care a reiterat excepţia inadmisibilităţii recursuluii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constată că recursul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succedă:

Cu titlu preliminar este necesar a fi subliniat că recursul reprezintă o cale de atac extraordinară a cărui trăsătură esenţială este înscrisă în partea introductivă a art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., anume aceea că permite realizarea unui control judiciar limitat la aspectele de nelegalitate (a deciziei atacate pe această cale) care sunt susceptibile de încadrare în cazurile de casare reglementate prin pct. 1-8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În lumina exigenţelor care rezidă din menţionatele reglementări legale imperative, instanţa de recurs nu poate analiza aspecte pe care părţile, ce promovează această cale de atac, înţeleg să le invoce cu depăşirea limitelor în care este permis controlul judiciar, respectiv acele critici care tind a reliefa greşita interpretare a probelor sau lipsa de temeinicie a judecăţii, realizate de instanţa ierarhic inferioară.

Având în vedere aceste rigori legale ce se impun în judecata recursului, Înalta Curte constată că nu pot fi forma suportul unei analize, în această etapă procesuală, criticile expuse de recurentă referitoare la modul de aplicare a criteriului proporţionalităţii, precum şi la proporţionalitatea onorariului de avocat în raport de capetele de cerere admise, întrucât acestea vizează modalitatea în care instanţa de apel a analizat probele şi cele referitoare la situaţia de fapt stabilită în urma acestei analize a probatoriului administrat în etapele procesuale anterioare.

Prin urmare, criticile privind proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de succes al avocaţilor cu circumstanţele şi valoarea cauzei, cu activitatea desfăşurată de avocat şi reducerea acestora sau nu în raport de capetele de cerere admise, prin raportare la complexitatea cauzei, reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

De altfel, sub acest aspect, în speţă sunt pe deplin aplicabile cele reţinute în decizia nr. 3/2020, pronunţată în recurs în interesul legii, statuări obligatorii prin prisma prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., relevante fiind considerentele 34, 35 şi 37 din această decizie, potrivit cărora stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

Cu toate acestea, excepţia nulităţii recursului, invocată prin întâmpinare, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 C. proc. civ., nu poate fi primită, criticile din recurs vizând aplicarea greşită a normelor de drept material ce se referă la compensaţia legală putând fi încadrate în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectivă căreia urmează a fi analizate.

În acest sens, recurenta-reclamantă susţine că între aceasta şi pârâta Apa Târnavei Mari nu există datorii reciproce, respectiv creanţe certe, lichide şi exigibile, întrucât la data de 22.07.2019, reclamanta a achitat către pârâtă suma de 42.521,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată datorate în dosarul nr. x/2016.

Criticile sunt fondate.

Potrivit art. 1617 alin. (1) din noul C. civ., compensaţia operează de plin drept de îndată ce există două datorii certe, lichide şi exigibile, oricare ar fi izvorul lor, şi care au ca obiect o sumă de bani sau o anumită cantitate de bunuri fungibile de aceeaşi natură.

Cerinţele legale pentru a opera compensaţia legală, prevăzute de art. 1616-1617 din C. civ., sunt: 1) reciprocitatea creanţelor (aceleaşi persoane având, concomitent, calitatea de creditor şi de debitor una faţă de cealaltă); 2) creanţele să aibă ca obiect bunuri fungibile de aceeaşi natură; 3) creanţele să fie certe, lichide şi exigibile.

Prin urmare, pentru a interveni compensarea este necesară ca şi condiţie premisă existenţa a două datorii reciproce certe, lichide si exigibile.

În speţă, prin întâmpinarea depusă la fond la data de 4 septembrie 2019, intimata-pârâtă S.C. Apa Târnavei Mari S.A. a invocat, în cazul admiterii pretenţiilor reclamantei, compensarea acestora cu cheltuielile de judecată la care a fost obligată reclamanta în dosarul nr. x/2016 (pct. 25 din întâmpinare, dosar fond), în temeiul art. 1616, 1617 C. civ.

De asemenea, aceeaşi apărare a fost invocată de intimata-pârâtă şi în cadrul apelului şi întâmpinării depuse în apel.

Prin decizia recurată, instanţa de apel a admis, în parte, pretenţiile reclamantei şi, reţinând că apelanta-pârâtă Apa Târnavei Mari S.A. a invocat prin întâmpinare şi compensarea, având în vedere că, la rândul său are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă împotriva reclamantei, constând în cheltuielile de judecată stabilite de Curtea de Apel Alba Iulia în recurs, prin decizia nr. 570/2019, în sumă de 42.521,61 RON, a constatat că sunt întrunite condiţiile compensării şi a stins datoriile reciproce ale părţilor până la concurenţa celei mai mici dintre ele, stabilind că, în final, pârâta mai are de achitat către reclamantă suma de 6.813,20 RON cu titlu de pretenţii, reprezentând cheltuieli de judecată în dosar nr. x/2019.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă pretinde că intimata-pârâtă nu mai deţinea împotriva debitoarei reclamante o creanţă certă, lichidă si exigibilă la data efectuării compensaţiei legale, 26 noiembrie 2020, data pronunţării deciziei recurate, întrucât achitase această creanţă la 22 iulie 2019 şi pe cale de consecinţă nu mai putea fi admisă apărarea constând în intervenirea compensaţiei legale, depunând, în acest sens, ordinul de plată din 22 iulie 2019, prin care reclamanta A. a achitat intimatei-pârâte Apa Târnavei Mari S.A., suma de 42.521,61 RON, reprezentând cheltuieli de judecată datorate în dosarul nr. x/2016.

Or, în speţă, instanţa de apel s-a rezumat a aprecia ca fiind întrunite dispoziţiile art. 1616 şi 1617 C. civ. vizând compensarea datoriilor, fără a demonstra caracterul reciproc, cert, lichid şi exigibil al creanţei intimatei împotriva recurentei.

Se reţine, astfel, că instanţa de apel a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale privitoare la compensarea legală a obligaţiilor, astfel că devine incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin urmare, se impune lămurirea situaţiei de fapt prin administrarea unor probe utile şi concludente cauzei, raportat la caracterul reciproc, cert, lichid şi exigibil al creanţei intimatei împotriva recurentei, ce nu se poate face în faţa instanţei de recurs, urmând ca instanţa de apel să stabilească dacă raporturile obligaţionale reciproce mai existau simultan la momentul invocării compensaţiei legale.

Aceasta întrucât, nu se poate aprecia concordanţa dintre argumentele instanţei de apel în măsură să susţină soluţia pronunţată cu privire la compensarea datoriilor, cu înscrisurile existente la dosarul cauzei, iar cercetarea fondului este un element esenţial pentru exercitarea controlului de legalitate, întrucât situaţia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispoziţiilor legale.

Rezumând argumentele evocate şi având în vedere că o eventuală lămurire a situaţiei de fapt este incompatibilă cu orice soluţie ar putea fi adoptată în recurs, Înalta Curte, având în vedere aplicarea greşită şi încălcarea dispoziţiilor legale arătate şi prin raportare la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţine lipsa de temei legal a deciziei recurate, întrucât nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, va admite recursul şi va casa decizia şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejudecare, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) raportat la art. 497 alin. (1) C. proc. civ., urmând ca instanţa să administreze probele pe care le consideră necesare şi utile dezlegării pricinii.

Având în vedere faptul că, la acest moment procesual, nu se poate tranşa definitiv asupra culpei procesuale a părţilor litigante şi nici a îndreptăţirii acestora la a pretinde obligarea părţii căzute în pretenţii la plata cheltuielilor de judecată, dat fiind că soluţia care s-a impus a fost aceea de casare cu trimitere spre rejudecarea cauzei, rămâne în sarcina instanţei de rejudecare să analizeze cererile formulate de recurenta-reclamantă A. S.A. şi de intimata-pârâtă Apa Târnavei Mari S.A. având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată în recurs, în raport de decizia ce se va da asupra fondului litigiului, de dovezile ataşate şi, evident, de poziţia procesuală finală a părţilor referitor la sumele de bani avansate cu acest titlu, la momentul dezbaterii pe fond a apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1553 din 26 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.