Surface right dispute: Relativity of res judicata and third-party opposability of prior judgment

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la 25 septembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "Academician B.", următoarele: obligarea acestora să-i lase, în deplină posesie şi proprietate, terenul în suprafaţă de aproximativ 600 mp situat în Bucureşti, str. x, teren ce face parte din imobilul proprietatea sa, în suprafaţă totală de 10.168 mp, cu număr cadastral x şi înscris în Cartea Funciară nr. x (provenită din conversia pe hârtie a CF x); constatarea inexistenţei dreptului de superficie invocat de pârâtul Municipiul Bucureşti relativ la terenul aferent construcţiei în care funcţionează Căminul pentru Persoane Vârstnice "Nicolae Cajal’’, situat pe terenul proprietatea sa din str. x, identificat cu nr. cadastral x şi înscris în Cartea Funciară nr. x; radierea dreptului de superficie înscris în favoarea Municipiului Bucureşti în Cartea Funciară nr. x, partea a III-a, în ceea ce priveşte construcţia C8 reprezentând căminul de bătrâni; obligarea instituţiilor pârâte la plata sumei de 41.400 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii) cu titlu de lipsă de folosinţă pentru terenul revendicat în suprafaţă de aproximativ 600 mp, calculată din 07.04.2012 şi până la data depunerii prezentei acţiuni; obligarea pârâţilor la plata sumei de 68.806,8 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii) cu titlu de lipsă de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 831 mp situat sub construcţia Căminului "Academician B.", calculată pentru o perioadă de 3 ani în urma depunerii prezentei acţiuni; obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârile pronunţate în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 134 din 21.01.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis, în parte, acţiunea reclamantei, sens în care a obligat pârâţii să lase, în deplină proprietate şi posesie, imobilul teren în suprafaţă de 530 mp, situat în Bucureşti, str. x, identificat conform raportului de expertiză efectuat de expert topo C., a obligat pârâţii la plata sumei de 32.680 euro (în echivalent RON la data plăţii), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul revendicat şi a respins, în rest, acţiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanta A. şi pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "Academician B.".

Prin decizia civilă nr. 589A din 22.06.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, a admis apelul pârâtului, prin aceea că a schimbat, în tot, sentinţa apelată şi a respins, ca nefondată, acţiunea.

Această ultimă hotărâre a făcut obiect al recursului din partea reclamantei, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 2091 din 25 mai 2018, a admis calea de atac, a casat decizia atacată şi a trimis pricina, spre rejudecare, instanţei de apel.

3. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - al doilea ciclu procesual

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, prin decizia civilă nr. 1014A din 18 iunie 2019, a respins, ca nefondat, apelul pârâtului. A admis apelul reclamantei şi a schimbat, în parte, sentinţa apelată, nr. 134 din 21.01.2016, în sensul că a constatat inexistenţa dreptului de superficie al pârâtului Municipiul Bucureşti cu privire la terenul aflat sub construcţia C8 şi a dispus radierea dreptului de superficie înscris în favoarea Municipiului Bucureşti cu privire la terenul aflat sub construcţia C8, din Partea a III-a a Cărţii Funciare nr. x A menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a obligat apelantul-pârât să plătească apelantei-reclamante suma de 6.488 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, taxă judiciară de timbru.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti a exercitat recurs pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "Academician B.".

Criticile formulate de recurent, care susţin nelegalitatea hotărârii atacate, se grefează pe greşita reţinere de către instanţa de apel a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 14298/21.10.2015 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, pronunţate în dosarul nr. x/2014, menţinute prin decizia nr. 4157/27.10.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Recurentul a expus opinia susţinută pe acest aspect în doctrina juridică, în sensul că "deşi nu este necesară întrunirea unei triple identităţi de elemente (părţi, obiect, cauză) precum în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, pentru a opera aspectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii: identitatea de părţi şi identitatea de chestiune litigioasă.’’

Pornind de la această teză, în speţă, nu sunt întrunite condiţiile legale pentru a putea fi opus efectul pozitiv al hotărârilor judecătoreşti din dosarul nr. x/2014, deoarece nu este prezentă identitatea de părţi şi de chestiune litigioasă.

Pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "Academician B." nu a fost parte în litigiul dezlegat anterior. A învederat că, pe plan procesual, ca urmare a formulării cererii de intervenţie de către D. S.R.L., aceasta a dobândit calitate procesuală activă în raport de primul capăt de cerere - constatarea inexistenţei dreptului de superficie, reclamanta din dosarul pendinte şi-a păstrat calitatea numai în ce priveşte petitul de acordare a despăgubirilor, iar pârât a fost Municipiul Bucureşti, prin Primar General. De asemenea, în timpul soluţionării căii de atac, situaţia de fapt a clădirilor C9 şi C10 s-a schimbat, acestea au fost desfiinţate.

Faţă de aspectele prezentate, nu există identitate de părţi nici în privinţa reclamantei şi nici a pârâtului în cele două pricini.

Recurentul a explicat că situaţia de fapt şi de drept a clădirilor C9 şi C10, care au făcut obiect al judecăţii în dosarul nr. x/2014, este diferită de cea a clădirii C8, în care îşi desfăşoară activitatea în prezent. Astfel, corpurile C9 şi C10 au fost dezafectate încă de la momentul încheierii protocolului de predare-primire nr. 4170/2005, completat cu actul adiţional din 08.02.2010, iar, la momentul pronunţării deciziei nr. 4157/2016, în apel, nu mai existau fizic. În clădirea C8 funcţionează Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti, cu pacienţi şi personal medico-sanitar, social şi administrativ.

Din acest punct de vedere, chestiunea litigioasă soluţionată anterior este diferită de cea asupra căreia a fost chemată Curtea de Apel să se pronunţe în prezenta cauză.

În continuare, a specificat că autoritatea de lucru judecat reprezintă o prezumţie legală de lucru judecat, absolută pentru părţi şi relativă faţă de terţi, iar, în calitate de terţ faţă de hotărârile opuse, poate face dovada contrară celor stabilite de instanţă în dosarul nr. x/2014.

Astfel, dreptul său de superficie s-a născut prin înţelegerea părţilor. La momentul încheierii protocolului de predare-primire nr. 4170 din 2005, completat cu actul adiţional din 08.02.2010, părţile au convenit că "situaţia exactă a suprafeţei şi delimitării terenului va fi stabilită prin documentaţie cadastrală.’’ Această documentaţie cadastrală a fost întocmită, iar în baza ei s-a realizat înscrierea dreptului de superficie în cartea funciară. Or, documentaţia cadastrală şi înscrierea dreptului de superficie nu au fost contestate de către titularul dreptului de proprietate asupra terenului în baza procedurii reglementate de Legea nr. 7/1996, tocmai pe motiv că a fost evidentă înţelegerea dintre părţi cu privire la necesitatea reglementării dreptului de superficie.

În lipsa unui drept de superficie, nu ar fi fost posibilă intabularea dreptului de proprietate al Municipiului Bucureşti asupra construcţiilor. Este de menţionat şi că regulile privind înscrierea dreptului de proprietate asupra construcţiilor sunt foarte clare în Legea nr. 7/1996, în sensul că, în lipsa unui titlu asupra terenului, construcţiile nu pot fi intabulate.

Or, în condiţiile arătate, nu poate fi acceptată ideea că părţile nu ar fi înţeles să constituie acest drept de superficie la momentul semnării protocolului de predare-primire nr. 4170 din 2005, completat cu actul adiţional din 08.02.2010, drept în lipsa căruia construcţiile ce rămâneau în proprietatea Municipiului Bucureşti nu puteau fi exploatate.

A precizat recurentul că protocolul de predare-primire nr. 4170 din 2005, completat cu actul adiţional din 08.02.2010, trebuie interpretat în sensul în care produce efecte juridice, conform art. 978 C. civ., solicitând, în acest context, instanţei de recurs să procedeze la analizarea clauzei cu următorul conţinut: "Situaţia exactă a suprafeţei şi delimitării terenului va fi stabilită prin documentaţie cadastrală."

O ultimă critică are în vedere soluţia dispusă pe capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor solicitate de recurenta reclamantă în prezentul litigiu. Se reclamă atât o contradictorialitate între dispozitivul şi considerentele hotărârii, cât şi între acestea din urmă. Astfel, deşi se invocă şi se reţine şi pentru acest capăt de cerere efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, care impune respingerea lui, la pagina 9 din hotărâre se regăsesc argumente de temeinicie a acestuia: "Curtea constată că în mod corect tribunalul a acordat reclamantei contravaloarea lipsei de folosinţă pentru acest teren. Astfel, apelanta reclamantă a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului în discuţie, astfel că pârâţii erau obligaţi să respecte dreptul acesteia".

Însă, sub acest aspect, dispozitivul este redactat în sensul menţinerii restului dispoziţiilor sentinţei nr. 134/21.01.2016 a primei instanţe, ceea ce înseamnă o soluţie de admitere a capătului de cerere având ca obiect despăgubiri.

Recurentul a considerat că trebuie respins acest petit, însă nu ca efect al admiterii excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci pentru lipsa elementului material al unei pretinse fapte ilicite de ocupare fără drept a terenului de sub şi aferent exploatării construcţiei.

Pentru toate motivele înfăţişate, care se pot subsuma, în opinia recurentului, dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, la Curtea de Apel.

5. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului, prin raport constatându-se că recurentul are deschisă calea de atac a recursului împotriva hotărârii atacate şi că aceasta a fost promovată în termen.

Completul de filtru C4, la 12 mai 2020, a reţinut că raportul întruneşte condiţiile prevăzute de art. 493 alin. (3) din C. proc. civ. şi a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să formuleze puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi cod.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii, în principiu, a recursului a fost comunicat părţilor din cauză, care nu şi-au exprimat punctul de vedere cu privire la acesta.

6. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului din perspectiva neachitării taxei judiciare de timbru, precum şi a neîncadrării criticilor în dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. În subsidiar, a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a căii de atac.

Prin încheierea din 1 octombrie 2020 instanţa a admis, în principiu, recursul pârâtului şi a constatat că cele două excepţii nu sunt fundamentate, pentru motivele expuse în respectivul act.

Intimatul Municipiul Bucureşti, prin întâmpinare, a apreciat că sunt justificate criticile din recurs şi se impune o soluţie de admitere, în acord cu cea expusă de recurentul pârât.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "Academician B." este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Critica ce conturează greşita valorificare de către instanţa de apel a efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2014 va fi cenzurată de prezenta instanţă din perspectiva motivului de nelegalitate înscris în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., deoarece se pune în discuţie încălcarea unor norme de procedură în materia efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, respectiv dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, Curtea de Apel, ca urmare a pronunţării deciziei de casare nr. 2091/25.05.2018 a instanţei supreme, a procedat la rejudecarea capetelor de cerere accesorii deduse judecăţii prin acţiunea introductivă de instanţă, respectiv cel prin care s-a solicitat constatarea inexistenţei dreptului de superficie al pârâtului Municipiului Bucureşti cu privire la terenul aferent construcţiei C8 în care funcţionează Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "Academician B." şi cel referitor la acordarea lipsei de folosinţă pentru terenul de sub construcţia C8.

Astfel, cu privire la acestea, a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 14298/21.10.2015 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, menţinută prin decizia nr. 4157/27.10.2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, ambele date în dosarul nr. x/2014. Comparând cele două litigii, a ajuns la concluzia că s-a invocat acelaşi temei al dreptului de superficie, H.G. nr. 1096/2002 şi H.C.G.M.B. nr. 425/22.12.2008, prin urmare, soluţia cu privire la chestiunea litigioasă tranşată se impune şi în acest proces, în temeiul autorităţii de lucru judecat. A mai statuat şi că dreptul de superficie, deşi a vizat construcţii diferite (în prezenta cauză, C8, iar în dosarul anterior C9 şi C10), nu influenţează acest raţionament, deoarece toate corpurile se află pe terenul reclamantei dobândit la momentul emiterii notei de constatare nr. x/1999 de către Comisia specială de restituire.

Înalta Curte notează că, prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, să se constate inexistenţa dreptului de superficie invocat de acesta relativ la terenul aferent construcţiilor C9 şi C10, situate pe terenul proprietatea reclamantei din str. x, identificat cu nr. cadastral x şi înscris în Cartea Funciară nr. x, şi să se dispună radierea dreptului de superficie înscris în favoarea Municipiului Bucureşti în Cartea Funciară nr. x, partea a III-a, în ceea ce priveşte construcţiile amintite anterior, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 38.988 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii), reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul aferent acestor construcţii, pentru o perioadă de 3 ani anterior depunerii acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Judecătoria sectorului 3 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 14298 din 21 octombrie 2015, a admis acţiunea, astfel cum a fost precizată, şi a constatat inexistenţa dreptului de superficie al pârâtului asupra terenului aferent construcţiilor C9 şi C10; a dispus radierea din Cartea Funciară nr. x, partea a III-a a dreptului de superficie înscris în favoarea pârâtului în ceea ce priveşte terenul aferent construcţiilor amintite; a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 83.319 euro, plătibilă în RON la cursul BNR din data plăţii efective, cu titlu de contravaloare lipsă folosinţă pentru terenul aferent construcţiilor C9 şi C10, calculată pentru perioada 24.09.2011-24.09.2014.

În soluţionarea apelului exercitat de pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primar General, împotriva sentinţei menţionate, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a admis, prin decizia civilă nr. 4157A din 27.10.2016, calea de atac în contradictoriu cu intimaţii reclamanţi A. şi D. S.R.L. (care a formulat cerere de intervenţie în interes propriu, calificată de instanţă ca fiind o cerere de constatare a transmiterii calităţii procesuale de intimata reclamantă în ce priveşte petitul referitor la constatarea inexistenţei dreptului de superficie, în temeiul art. 39 C. proc. civ.); a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.

În dosarul de faţă, reclamanta A. se judecă în contradictoriu cu pârâţii Municipiul Bucureşti, prin Primar General, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "Academician B.", acţiunea având mai multe petite: revendicarea terenului în suprafaţă de aproximativ 600 mp, situat în Bucureşti, str. x; constatarea inexistenţei dreptului de superficie invocat de pârâtul Municipiul Bucureşti relativ la terenul aferent construcţiei în care funcţionează Căminul pentru Persoane Vârstnice "B.", situat pe terenul proprietatea sa din str. x; radierea dreptului de superficie înscris în favoarea Municipiului Bucureşti în Cartea Funciară nr. x, partea a III-a, în ceea ce priveşte construcţia C8 reprezentând căminul de bătrâni; obligarea pârâţilor la plata sumei de 41.400 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii) cu titlu de lipsă de folosinţă pentru terenul revendicat în suprafaţă de aproximativ 600 mp, calculată din 07.04.2012 şi până la data depunerii prezentei acţiuni; obligarea pârâţilor la plata sumei de 68.806,8 euro (echivalent în RON la cursul BNR din data efectuării plăţii) lipsă de folosinţă a imobilului teren în suprafaţă de 831 mp situat sub construcţia Căminului "Academician B.", calculată pentru o perioadă de 3 ani în urma depunerii prezentei acţiuni.

Prevederile art. 431 C. proc. civ. reglementează efectele lucrului judecat, dispunând, în alin. (1), că nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect, iar, potrivit alin. (2), oricare din părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

În termenii consacraţi de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat (obiect, cauză şi părţi), ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi (în sensul de a nu se nesocoti ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional).

Dispoziţiile art. 435 C. proc. civ. reglementează modalitatea în care se produc efectele hotărârii judecătoreşti, cu valoare obligatorie, sub semnul relativităţii, în raporturile dintre părţi (şi succesorii acestora) şi în forma opozabilităţii faţă de terţii neparticipanţi la procedura judiciară, care vor putea face însă dovada contrară celor statuate prin hotărâre, în absenţa participării lor la proces.

Astfel, potrivit textului, "hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce efecte numai între părţi şi succesorii acestora. Hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară.’’

Principiul relativităţii hotărârii judecătoreşti, atât sub aspectul efectelor obligatorii între părţi, cât şi al lucrului judecat, presupune ca ceea ce a fost judecat să nu poată folosi sau, în principiu, să nu poată fi opus decât de către părţile în proces şi succesorii acestora. Fundamentul şi justificarea acestui principiu le constituie contradictorialitatea şi dreptul la apărare, deoarece doar aceste părţi au participat în litigiu, au avut ocazia de a-şi susţine apărările, de a propune şi administra probe, de a dezbate pricina în contradictoriu şi de a exercita căile legale de atac. Este, prin urmare, just ca ele să respecte ceea ce s-a stabilit definitiv, atât în sensul inadmisibilităţii unei noi acţiuni identice (efectul negativ al lucrului judecat), cât şi în sensul că, între ele, chestiunile litigioase definitiv stabilite să nu mai poată fi contrazise, iar judecăţile respective trebuie avute în vedere ca premise cu valoare de adevăr juridic şi, în consecinţă, inatacabile în litigiile ulterioare (efectul pozitiv).

Înalta Curte constată că, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat, este necesară, însă, existenţa identităţii de părţi, pentru a se reţine incidenţa dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., pentru ca ceea ce s-a stabilit juridisdicţional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase tranşate deja.

Analizând cele două litigii în raport de care s-a opus efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, se observă că nu este prezentă identitatea de părţi în plan procesual activ şi pasiv, întrucât pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "Academician B." nu a participat la judecata primei pricini, fiind terţ faţă de hotărârile pronunţate. De asemenea, în procesul anterior, calitate procesuală activă în ceea ce priveşte constatarea inexistenţei dreptului de superficie a dobândit-o cumpărătorul clădirilor C9 şi C10, D. S.R.L.

În concluzie, nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. pentru a opera autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor pronunţate în dosarul nr. x/2014, din perspectiva soluţionării capetelor de cerere privind constatarea inexistenţei dreptului de superficie al pârâtului Municipiul Bucureşti cu privire la terenul aflat sub construcţia C8 şi acordarea despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a acestui teren, astfel cum a susţinut şi recurentul în argumentarea cererii sale de recurs, critica formulată pe acest aspect fiind întemeiată.

În realitate, problema care se pune în speţă nu este cea a autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor judecătoreşti anterioare, ci cea a opozabilităţii acestora faţă de terţi, cum este şi cazul recurentului pârât din dosarul de faţă, în condiţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ., aspect urmează a fi analizat de instanţa de apel în rejudecare.

Astfel, potrivit textului de lege sus-enunţat, hotărârile pronunţate în dosarul anterior nu pot fi ignorate cu desăvârşire de către terţ (recurentul pârât), însă acesta din urmă poate face dovada contrară celor statuate prin respectivele hotărâri, în contextul în care nu a participat în litigiu şi, ca atare, nu a avut posibilitatea de a formula apărări.

În rejudecare, instanţa de apel va ţine seama şi de susţinerile recurentului în legătură cu situaţia diferită a construcţiei C8 din prezentul proces faţă de construcţiile C9 şi C10, din primul litigiu, chestiune ce implică verificări de fapt, incompatibile cu structura recursului, şi care, în consecinţă, nu pot fi analizate de Înalta Curte.

În ceea ce priveşte motivarea contradictorie a hotărârii, prin prisma considerentelor neconvergente unele faţă de altele, dar şi în raport de soluţia pronunţată în dispozitiv (motiv de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), criticile nu pot fi primite.

În primul rând, contrar celor susţinute de recurent, reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, în condiţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., conduce la o soluţie dată fondului litigiului, întrucât hotărârea judecătorească ce tranşează o anumită problemă prejudicială este valorificată ca mijloc de probă. Pe de altă parte, aspectul nu mai prezintă interes, de vreme ce prezenta instanţă a constatat că reţinerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat de către instanţa de apel este greşită în absenţa identităţii de părţi.

În al doilea rând, considerentele deciziei instanţei de apel corespund soluţiei pronunţate în dispozitiv. Curtea a menţinut soluţia primei instanţe în ce priveşte respingerea cererii de acordare a despăgubirilor reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă pentru terenul de sub construcţia C8, ocupat de Cămin, este adevărat, printr-o aplicare greşită a autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv. Raţionamentul instanţei de apel nu este însă unul contradictoriu, ci rezultatul aplicării eronate a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce constituie un motiv de recurs distinct, încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi în raport de care se va admite calea de atac pentru argumentele deja arătate.

De asemenea, în ce priveşte despăgubirile pentru terenul în suprafaţă de 530 m.p., situat în preajma clădirii C8, acesta este un alt teren, pentru care cererea privind contravaloarea lipsei de folosinţă a fost admisă de prima instanţă şi confirmată în apel, pentru considerentele expuse de Curte în decizia recurată.

Pentru cele două imobile, soluţiile sunt diferite şi se sprijină pe raţionamentul prezentat de instanţa de apel, nefiind, deci, incidentă motivarea contradictorie a hotărârii.

Pe de altă parte, în legătură cu terenul situat în preajma construcţiei C8, Curtea de Apel, deşi nu a făcut, în mod explicit, aplicarea autorităţii de lucru judecat sub aspect pozitiv a hotărârilor anterioare, s-a raportat la cele statuate în cuprinsul lor, fără să dea posibilitatea pârâtului să facă dovada contrară celor reţinute într-o cauză în care nu a fost parte, în condiţiile art. 435 alin. (2) C. proc. civ.. În acest sens, instanţa de apel a arătat că:

"Câtă vreme, astfel cum s-a reţinut mai sus, actele normative invocate de apelantul pârât nu au dat naştere unui drept de superficie asupra terenului aferent construcţiilor, concluzia se impune şi în ceea ce priveşte terenul din jurul acestora, pentru identitate de considerente". Or, raţionamentul expus mai sus era tocmai cel bazat pe autoritatea de lucru judecat sub aspect pozitiv, reţinută, în mod greşit, de către Curte pentru argumentele deja prezentate.

Ca urmare, în rejudecare, instanţa de apel va avea în vedere şi criticile pârâtului referitoare la greşita acordare, în opinia sa, a contravalorii lipsei de folosinţă pentru terenul din jurul clădirii C8, soluţia primei instanţe fiind menţinută, în mod nelegal, de instanţa de prim control judiciar, în absenţa acordării posibilităţii recurentului de a face dovada contrară celor statuate într-un proces în care acesta nu a participat, statuări care au generat un raţionament identic, împărtăşit de Curtea de Apel.

Pentru toate argumentele expuse, se va admite, în conformitate cu prevederile art. 496 şi 497 C. proc. civ., recursul exercitat împotriva deciziei civile nr. 1014A din 18 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se va casa hotărârea şi se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Căminul pentru Persoane Vârstnice al Municipiului Bucureşti "Academician B." împotriva deciziei civile nr. 1014A din 18 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2021.