Recovery of success fees as court costs: statutory admissibility and procedural reviewability

Şedinţa publică din data de 10 iunie 2021

asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cauzei

Prin acţiunea civilă înregistrată la 24.09.2019 pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaş, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 442,455,20 RON (TVA inclus) reprezentând cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat în dosarul Tribunalului Sibiu nr. 1730/85/2016.

2. Hotărârea pronunţată de prima instanţă

Prin sentinţa civilă nr. 143 din 24 martie 2020, Tribunalul Sibiu, secţia I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. şi, în consecinţă, a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 442455,20 RON (TVA inclus) reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în dosar nr. x/2016.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A..

3. Hotărârea pronunţată de instanţa de apel

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1419 din 4 noiembrie 2020, a admis, ca fondat, apelul declarat de pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. împotriva sentinţei civile nr. 143/2020 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2019.

A schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a respins, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., privind plata către reclamantă a sumei de 221227,6 RON (TVA inclus), reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în dosar nr. x/2016.

A menţinut în rest dispoziţiile sentinţei atacate.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., ce a formulat critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală în raport cu cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât împrejurarea că societatea pârâtă a fost parte în dosarul nr. x/2016 nu poate fi considerată faptă ilicită, care să antreneze în sarcina sa achitarea unor cheltuieli de judecată constând în onorariu de succes vădit disproporţionate.

Arată că trebuie să se ţină cont că pârâta a fost de bună-credinţă şi şi-a îndeplinit obligaţiile dispuse prin sentinţa pronunţată în dosarul nr. x/2016, achitând în integralitate atât suma reprezentând prejudiciul pretins, cât şi suma de 15.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Consideră că instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material, anume art. 451 C. proc. civ.

Susţine că pentru activitatea de asistenţă juridică desfăşurată, ambele case de avocatură se presupune că au primit şi câte un onorariu fix, astfel că onorariul de succes trebuia să fie cel puţin redus (ca şi cheltuială de judecată), într-o proporţie corespunzătoare, până la un cuantum rezonabil.

Onorariile fixe nu au fost solicitate şi dovada achitării acestora nu s-a făcut nici până la finalizarea procesului, pentru a exclude orice suspiciune de existenţă a unui pact "de quota litis", o înţelegere între părţi de a contracta onorarii enorme de succes, mergând pe premisa recuperării acestora de la recurenta-pârâtă.

Onorariul de succes a fost achitat celor doua case de avocatură de A. S.A. după pronunţarea primei soluţii în dosar, în data de 24.06.2019, deci nu se poate vorbi de un onorariu necesar, în fapt, el reprezintă o recompensă suplimentară şi poate fi apreciat ca o cheltuială voluptorie a părţii care l-a achitat, luând în calcul recuperarea acestuia de la pârâtă.

A accepta opinia conform căreia onorariul de succes poate fi inclus în cheltuielile de judecată ca onorariu de avocat ce poate fi recuperat de la partea care a pierdut procesul, înseamnă a permite stabilirea unor sume de bani nejustificate, mult exagerate, cum s-a întâmplat şi în cauza de faţă, părţile care semnează contractul de asistenţă juridică ştiind că aceste sume nu vor fi suportate de niciuna dintre ele.

Curtea de Apel Alba Iulia a redus onorariul de succes la nivelul onorariului de succes pentru una dintre societăţile de avocatură angajate de A. S.A., însă onorariul a rămas în continuare disproporţionat, în raport cu complexitatea litigiului şi activitatea efectivă prestată pentru termenele de judecată (la fond, numeroasele termene de judecată au constat în amânări determinate în special de timpul necesar depunerii raportului de expertiză, iar în etapa recursului, litigiul a fost soluţionat la primul termen).

Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea în tot a apelului şi, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, în sensul respingeri pretenţiilor reprezentând onorariu ce succes, iar în subsidiar, cenzurarea pretenţiilor reprezentând onorariu avocat, până la un cuantum rezonabil şi proporţional cu activitatea prestată în cauza ce făcea cbiectul dosarului x/2016

5. Apărările formulate de părţi

Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare părin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenta-pârâtă a depus note scrise prin care a cerut înlăturarea apărărilor din întâmpinare şi admiterea recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce succedă:

În ceea ce priveşte criticile din de recurs, încadrate formal de recurentă în ipoteza prevăzută de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., acestea pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punându-se în discuţie încălcarea normelor procedurale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, iar nu aplicarea greşită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanţial, urmând a analizate din această perspectivă.

Este adevărat că potrivit dispoziţiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Dreptul legal la acordarea cheltuielilor de judecată îşi are izvorul într-un raport juridic procesual ce are ca finalitate acoperirea prejudiciului material cauzat părţii care a câştigat procesul.

Contrar susţinerii recurentei-pârâte, fundamentul acestei obligaţii nu este reprezentat de buna-credinţă reglementată de C. proc. civ., care presupune exercitarea drepturilor procesuale potrivit scopului pentru care au fost recunoscute de lege şi pentru care s-a prevăzut sancţionarea părţii care îşi exercită abuziv drepturile procesuale, ci culpa procesuală ce decurge din iniţierea fără succes a unui demers judiciar, care a generat efectuarea unor cheltuieli de către partea adversă (ex. taxe judiciare de timbru, onorarii ale avocaţilor, experţilor şi specialiştilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuieli de transport, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului - art. 451 alin. (1) din acelaşi cod).

Acest aspect reiese din conţinutul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat de partea care a obţinut un rezultat favorabil în proces.

Soluţia pronunţată de curtea de apel este legală prin raportare la normele legale evocate, întrucât culpa procesuală a părţii care a pierdut procesul este reţinută şi în situaţia în care cererea de chemare în judecată a admisă, întrucât pârâta este partea din vina căreia s-a purtat procesul şi trebuie să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat de partea care a obţinut un rezultat favorabil în proces.

Dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu condiţionează acordarea spezelor de judecată de modalitatea în care a fost admisă acţiunea civilă şi modalitatea prin care pârâta a fost atrasă în procesul civil, ci de culpa procesuală rezultată din pierderea litigiului, interesând, pentru aplicarea normei, rezultatul procesului şi conduita pârâtului, manifestată pe parcursul acestuia, respectiv recunoaşterea pretenţiilor până la primul termen la care părţile sunt legal citate, conform art. 454 din acelaşi cod, astfel că apărările recurentei referitoare la buna sa credinţă nu pot fi primite.

Critica referitoare la nelegalitatea stabilirii onorariului de succes este nefondată, pentru următoarele considerente:

Pentru activitatea profesională pe care o desfăşoară avocatul are dreptul la onorariu şi la plata tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului. Potrivit art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite şi să obţină şi un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcţie de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix, conform art. 134 alin. (1) din acelaşi statut.

Astfel cum este reglementat onorariul avocaţial, în sintagma "onorariile avocaţilor" menţionată în art. 451 alin. (1) C. proc. civ. sunt cuprinse toate tipurile de onorarii: orare, fixe şi de succes.

Prin urmare, contrar susţinerilor din recurs, onorariul de succes nu are o natură juridică distinctă de cea a cheltuielilor de judecată, onorariul avocatului fiind în sine o cheltuială care se încadrează în această categorie. Aşa cum s-a arătat în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, onorariul de avocat poate fi stabilit în forma onorariului orar, a onorariului fix (forfetar), a onorariului de succes, sau prin combinarea criteriilor anterioare.

Din interpretarea textelor legale sus-menţionate nu rezultă concluzia că onorariul de succes ar avea un caracter exclusiv voluptuar şi că nu poate fi recuperat, inserarea în contractul de asistenţă juridică a unei clauze privind onorariul de succes fiind posibilă, în conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) din Statului profesiei de avocat.

Nu în ultimul rând, este de subliniat faptul că onorariul de succes poate fi stipulat exclusiv cu caracter complementar, în completarea onorariului fix (forfetar) sau orar stabilit prin contractul de asistenţă juridică, şi niciodată în lipsa unui onorariu fix sau orar, deoarece aceasta ar însemna încheierea unui pact de quota litis, interzis expres, astfel cum prevede art. 130 din Statutul profesiei de avocat, ceea ce nu este cazul în speţă, prin contractele de asistenţă juridică din litigiu fiind stipulate un onorariu fix şi unul de succes.

În ceea ce priveşte critica referitoare la caracterul voluptoriu sau nu al onorariului de succes, aceasta nu constituie o critică de nelegalitate, ci una de netemeinicie, ce nu poate fi examinată în recurs, întrucât caracterul voluptoriu al acestuia nu poate fi apreciat decât prin raportare la situaţia de fapt, analizându-se caracterul real, necesar şi mai ales rezonabil al cheltuielilor de judecată solicitate, înainte de a se tranşa disputa privind posibilitatea recuperării acestora. De la caz la caz, se poate aprecia că solicitarea de recuperare şi a onorariului de succes pe lângă cel fix sau orar poate fi excesivă, în sensul că depăşeşte limitele unor cheltuieli rezonabile la care să poată fi obligată partea adversă, însă nicio dispoziţie legală nu poate determina dintru început concluzia că onorariul de succes ar avea un caracter exclusiv voluptoar şi nu poate fi recuperat.

Oricum, instanţa de apel a dispus reducerea onorariului de succes cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.: astfel instanţa de apel a aplicat criteriile legale referitoare la activitatea desfăşurată de avocat şi circumstanţele cauzei, reţinând pe de o parte, că opţiunea reclamantei, manifestată prin angajarea a două societăţi de avocatură care să desfăşoare aceeaşi activitate în cadrul aceluiaşi litigiu nu poate determina obligarea părţii adverse, în temeiul art. 453 C. proc. civ., să suporte cheltuielile de judecată pentru ambele societăţi de avocatură, iar, pe de altă parte, că suma de 442.455,20 RON, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de complexitatea, circumstanţele cauzei şi miza procesului.

Critica referitoare la faptul că onorariul de succes a fost plătit după finalizarea litigiului, fiind încălcate, în opinia recurentei, prevederile art. 452 C. proc. civ., nu poate fi primită, întrucât acesta a fost prevăzut în contractele de asistenţă juridică, făcând parte dintre condiţiile sub care s-au contractat serviciile societăţilor de avocaţi, onorariul stabilindu-se în formă mixtă (onorariu orar şi onorariu procentual din sumele câştigate la rămânerea definitivă a hotărârii, obţinute în ipoteza câştigării procesului clientului), conform prevederilor art. 129 alin. (6) din Statutului profesiei de avocat, aşa încât nu poate fi vorba de o plată făcută cu titlu de recompensă, asumată de client doar ulterior câştigării procesului.

Referitor la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie invocată de recurenta-pârâtă, aceasta nu constituie izvor de drept, conform art. 5 alin. (6) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile privind proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de succes al avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, în speţă sunt pe deplin aplicabile cele statuate în decizia nr. 3/2020, pronunţată în recurs în interesul legii, relevante fiind considerentele 34, 35 şi 37 din această decizie, potrivit cărora stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câştigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei şi la munca efectivă a apărătorului părţii, fiind vorba, aşadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice.

În consecinţă, sub acest aspect, criticile nu vor putea fi analizate pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. împotriva deciziei civile nr. 1419 din 4 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 iunie 2021.