Recusal challenge rejected: appellate evidentiary rulings are not grounds for judicial impartiality; defendants' appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2021

după deliberare, constatând că proba este concludentă şi utilă soluţionării cauzei, urmează să o încuviinţeze în temeiul art. 492 C. proc. civ.

În continuare, acordă cuvântul asupra recursului formulat împotriva încheierii de recuzare.

Avocat A., pentru recurenţi, arată că şi-a întemeiat calea de atac pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6, 7 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la considerentele instanţei din încheierea de recuzare, că ar fi avut posibilitatea de a depune înscrisuri din dosarul nr. x/2010, arată că li s-a respins, atât solicitarea de ataşare a acestei cauze, cât şi cea de studiu, prin urmare, recurenţii nu au avut acces la respectivul dosar. Această susţinere se încadrează în punctul 6 al art. 488, când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii.

În privinţa punctului 7 al art. 488 C. proc. civ., recurenţii au pretins încălcarea autorităţii de lucru judecat de către instanţa care a soluţionat cererea de recuzare. Curtea de Apel, care a judecat recursul, a refuzat ataşarea dosarului nr. x/2010, recurenţii invocând excepţia puterii de lucru judecat, precum şi necompetenţa materială a Curţii de Apel. În aceste condiţii, au solicitat şi permiterea accesului la respectivul dosar, însă cererea de ataşare le-a fost respinsă.

Ultimul punct pe care îl invocă este art. 488 alin. (1) pct. 8, când hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. Încheierea de respingere a probei are un caracter interlocutoriu, când instanţa nu mai poate reveni asupra ei. Curtea de Apel a înţeles greşit esenţa cererii formulate de recurenţi, ea este o cerere de încuviinţare probatorii cu înscrisuri, şi nu o cerere incidentală.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii de recuzare, fără cheltuieli de judecată.

Avocat B., pentru intimaţi, arată că motivul cererii de recuzare vizează respingerea solicitării de ataşare a unui dosar în care în care recurenţii s-au judecat cu A.N.R.P., fiind realizată o expertiză ce a stabilit o valoare de piaţă. Or, la data introducerii cererii de chemare în judecată, mai 2013, s-a avut în vedere valoarea cu care terenul respectiv figura în evidenţele Camerei Notarilor Publici. Chiar dacă s-au realizat mai multe evaluări şi valorile au suportat fluctuaţii, ceea ce contează este valoarea din 2013, de care instanţa a ţinut seama.

Solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

La interpelarea Înaltei Curţi privind motivul de recuzare în care s-ar încadra susţinerile recurenţilor, apărătorul acestora arată că magistratul şi-a spus părerea despre cauză şi, de asemenea, sunt interese în prezentul dosar.

Instanţa reţine recursul în pronunţare.

După deliberare,

ÎNALTA CURTE,

asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de recuzare

În speţă, recurenţii C., D., E. şi F. au formulat cerere de recuzare a completului de judecată învestit cu soluţionarea recursului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013, aflat pe rolul Curţii de Apel, complet compus din judecătorii G., H. şi I..

Incidentul procedural a fost fundamentat pe prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 şi 13 C. proc. civ.

Petenţii au solicitat înlăturarea completului de la judecata cauzei şi înlăturarea efectelor actelor de procedură în ceea ce priveşte respingerea cererii de ataşare a dosarului nr. x/2010 al Curţii de Apel Iaşi, precum şi primirea prematură de concluzii la excepţia necompetentei materiale, fără administrarea probatoriului solicitat şi fără pronunţarea prealabilă pe excepţia prezumţiei/puterii lucrului judecat.

Motivul de recuzare a vizat respingerea cererii de ataşare a dosarului nr. x/2010 al Curţii de Apel Iaşi. Au explicat petenţii că, la primul termen de judecată, au ridicat excepţia necompetentei materiale a Curţii de Apel, în dovedirea ei invocând puterea de lucru judecat a dosarului nr. x/2010 Părţile intenţionau să probeze faptul că valoarea obiectului cererii este peste 1.000.000 RON pentru ca recursul sa fie considerat admisibil şi să fie judecat de Înalta Curte. Or, această valoare putea fi dovedită cu probatoriul descoperit în dosarul nr. x/2010, în care adversarii s-au judecat cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

S-a mai arătat că recurenta E. a descoperit, cu ocazia studierii dosarului nr. x/2010, atât expertiza de evaluare realizată de expertul J., cât şi o nouă expertiză întocmită de expertul K., administrată în faţa Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie, care desfiinţează vechea expertiză J.. Pentru valoarea unei fâşii de teren de 39 mp, în expertiză valoarea terenului este stabilită cu putere/prezumţie de lucru judecat la 197 euro mp.

Dar, în dosarul nr. x/2013 al Curţii de Apel Iaşi, intimaţii reclamanţi L. au utilizat expertiza desfiinţată şi au susţinut mincinos că valoarea terenului petenţilor este 17 euro mp, de 12 ori mai mică decât în expertiza legală de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în puterea căreia s-a admis recursul lor.

Dosarul nr. x/2010 are putere/prezumţie de lucru judecat asupra prezentei cauze în ce priveşte titlul în puterea căruia se deţine, situarea terenului deţinut şi valoarea lui - 1.121.203 RON, care permite exercitarea căii de atac a recursului. Nu s-au putut anexa copii de pe acest dosar, deoarece Curtea de Apel Iaşi nu a încuviinţat eliberarea lor.

Cererea de ataşare a dosarului a fost respinsă, cu argumentul că la dosar există toate înscrisurile pentru a se soluţiona pricina.

Au mai susţinut petenţii că, datorită regimului pe care îl are încheierea de respingere a probei, potrivit art. 235 C. proc. civ., instanţa nu va mai putea reveni în proces asupra măsurii, aşadar, nu vor putea utiliza înscrisurile din dosar în dovedirea caracterului întemeiat al excepţiei/prezumţiei puterii lucrului judecat şi, ulterior, al excepţiei necompetenţei materiale, precum şi al punctelor 2 şi 3 ale art. 488 C. proc. civ.

Au fost încălcate principiile dreptului la apărare, contradictorialităţii şi nemijlocirii. S-a soluţionat excepţia necompetenţei materiale fără a se verifica dosarul în legătură cu care s-a invocat excepţia prezumţiei/puterii lucrului judecat. Refuzul instanţei de a ataşa dosarul valorează elemente care nasc, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Au mai afirmat că încheierea de respingere a excepţiei necompetenţei materiale este arhetipul încheierii interlocutorii, după cum se prevede în art. 235 C. proc. civ. În opinia petenţilor, stabilirea valorii cererii sub 200.000 RON va lega instanţa de recurs, astfel că ea nu va putea constata o valoare mai mare de 200.000 RON a cererii la fond, în soluţionarea primului şi a celui mai important motiv de recurs, cel prevăzut de art. 488 pct. 2 şi 3 C. proc. civ.

2. Soluţia cu privire la cererea de recuzare

Prin încheierea din 6 februarie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia civilă a respins cererea de recuzare.

3. Calea de atac formulată în cauză

Împotriva încheierii din 6 februarie 2019 au formulat recurs pârâţii C., D., F. şi E..

În prealabil, recurenţii au expus succint motivele care au condus la formularea cererii de recuzare, respectiv respingerea cererii de ataşare a dosarului nr. x/2010 al Curţii de Apel Iaşi, precum şi primirea prematură de concluzii pe excepţia necompetenţei materiale, fără administrarea probatoriului solicitat şi fără pronunţarea, în prealabil, pe excepţia prezumţiei/puterii lucrului judecat. În opinia acestora, soluţia de respingere a recuzării este una greşită, raportat la cele două argumente reţinute de instanţă, anume că motivul recuzării ar fi constat în respingerea administrării unui mijloc de probă şi că petenţii aveau posibilitatea să depună înscrisuri din dosarul a cărui ataşare au solicitat-o, însă nu au făcut-o.

Primul motiv de recurs, circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., vizează încălcarea de către Curtea de Apel a autorităţii de lucru judecat. În susţinerea acestuia, recurenţii au arătat că, în dosarul nr. x/2010, soluţionat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin admiterea recursului formulat de intimaţii L. s-a înlăturat cu autoritate de lucru judecat o expertiză de evaluare a unui teren, fiind înlocuită cu alta ce a stabilit o valoare de 12 ori mai mare. Expertiza înlăturată a fost utilizată de intimaţii L. în cauza pendinte pentru a justifica valoarea scăzută a terenului, iar acest aspect a fost descoperit ulterior de recurenţi, care au opus prezumţia puterii lucrului judecat, solicitând şi ataşarea dosarului nr. x/2010 la dosarul de recurs.

Cererea de ataşare a dosarului a fost respinsă, iar recuzarea s-a făcut tocmai prin prisma încălcării evidente a autorităţii de lucru judecat. Faţă de soluţia dispusă în incidentul procedural, ei nu reuşit să probeze excepţia invocată.

A doua critică formulată se referă la faptul că încheierea de respingere a recuzării cuprinde motive contradictorii şi străine de cauză, în sensul ipotezei de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Argumentul contradictoriu folosit de instanţă este acela că reţine posibilitatea petenţilor de a depune înscrisuri din dosarul nr. x/2010 în cauza de faţă, în contextul în care Curtea de Apel Iaşi (în cadrul dosarului nr. x/2010) le-a respins cererea de fotocopiere a documentelor.

Prin ultimul motiv de recurs se reclamă pronunţarea încheierii cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

S-a explicat că cererea de ataşare a unui dosar nu este o cerere incidentală, conform art. 30 alin. (6) C. proc. civ., ci una de încuviinţare a probatoriului cu înscrisuri ce se află în posesia unei instituţii. Încheierea de încuviinţare a probelor are un caracter preparatoriu, când se încuviinţează o probă, şi interlocutoriu, când ea se respinge, instanţa putând reveni în cursul procesului numai asupra probelor încuviinţate în condiţiile art. 259 C. proc. civ., nu şi a celor respinse.

Încheierea de respingere a probelor are caracter interlocutoriu, ceea ce înseamnă că instanţa nu mai poate reveni asupra măsurii dispuse, conform art. 235 C. proc. civ. "Instanţa nu este legată de încheierile premergătoare cu caracter preparator, ci numai de cele interlocutorii.’’Sunt încheieri interlocutorii acelea prin care, fără a se hotărî în totul asupra procesului, se soluţionează chestiunea litigioasă a probelor ce sunt încuviinţate.

În speţă, Curtea de Apel nu mai putea reveni în proces asupra respingerii cererii de ataşare a dosarului nr. x/2010, iar recurenţii au fost în imposibilitate de a valorifica înscrisurile din această cauză în dovedirea caracterului întemeiat al excepţiei/prezumţiei puterii lucrului judecat, al punctelor 2 şi 3 ale art. 488 C. proc. civ. şi, ulterior, al excepţiei necompetenţei materiale a instanţelor din fazele procesuale anterioare.

Pentru toate argumentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, casarea în totalitate a încheierii de recuzare şi trimiterea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Iaşi.

4. Procedura de filtru

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recurenţii au deschisă calea de atac a recursului împotriva încheierii atacate şi că aceasta a fost promovată în termen.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor cauzei.

Recurenţii au formulat punct de vedere la raport, prin care au reiterat motivele din cererea de recurs şi au fost de-acord cu concluziile raportorului.

Intimaţii M., N., O., P., Q. şi R. au depus concluzii scrise, susţinând că toate criticile recurenţilor nu se pot încadra în motivele de recurs invocate.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul promovat de recurenţii C., D., F. şi E. este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse:

Cererea de recuzare iniţiată de petenţii C., D., E. şi F. a fost fundamentată, în drept, pe dispoziţiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ.

Art. 42 alin. (1) pct. 13 stipulează faptul că judecătorul este incompatibil să judece atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Fundamentul instituţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 41-44 C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abţinerea şi recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanţă independentă şi imparţială, pentru a se asigura părţilor obiectivitate în soluţionarea pricinii.

Potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Analizată în contextul dreptului la un proces echitabil, aşa cum este reglementat de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, imparţialitatea are, pe de o parte, o conotaţie subiectivă, ce semnifică încercarea de a determina convingerea personală a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar, pe de altă parte, implică un demers obiectiv, ce urmăreşte a determina dacă judecătorul oferă toate garanţiile suficiente spre a exclude, în persoana lui, orice bănuială legitimă.

Imparţialitatea implică aparenţa de corectitudine a instanţei, incluzând aici şi percepţia subiectivă a părţilor cu privire la atitudinea magistraţilor, astfel încât, pentru a asigura toate garanţiile procesuale privind dreptul la un proces echitabil, se impune neparticiparea judecătorului la soluţionarea cauzei deduse judecăţii.

În speţă, petenţii au solicitat recuzarea completului învestit cu soluţionarea cauzei în recurs, întrucât li s-a respins cererea de ataşare a dosarului nr. x/2010 al Curţii de Apel Iaşi şi, în acest caz, au fost în imposibilitate de a se folosi de înscrisurile din respectiva cauză pentru a dovedi caracterul întemeiat al excepţiei/prezumţiei puterii de lucru judecat, al punctelor 2 şi 3 ale art. 488 C. proc. civ., precum şi al necompetenţei materiale a Curţii de Apel în soluţionarea căii de atac.

Înalta Curte reţine că măsura luată priveşte respingerea unei probe, care nu reprezintă o chestiune care să vizeze conduita membrilor completului, ci ţine de modul în care aceştia au soluţionat o anumită cerere. Respingerea unei anumite cereri, inclusiv neîncuviinţarea administrării unei probe, sunt măsuri procedurale ce pot fi dispuse în condiţiile reglementate de C. proc. civ., fără a induce vreunei părţi concluzia că judecătorul şi-a exprimat deja o opinie asupra modului în care va soluţiona, în final, cauza sau că există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa.

Astfel, împrejurarea că respectivul complet de judecată a pronunţat o încheiere interlocutorie prin care a respins cererea de ataşare a dosarului nr. x/2010 al Curţii de Apel Iaşi, solicitată de recurenţi, nu constituie motiv de recuzare şi nu se regăseşte în vreuna dintre situaţiile care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea judecătorului.

Critica subsumată prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., prin care se pretinde încălcarea autorităţii de lucru judecat, raportat la măsura dispusă la termenul de judecată din 30 ianuarie 2019, de respingere a cererii de ataşare a respectivului dosar, nu poate fi primită.

În acord cu raţionamentul expus în încheierea de recuzare, prezenta instanţă reţine că părţile aveau posibilitatea de a anexa la dosarul de recurs, în dovedirea aspectelor invocate, fotocopii ale înscrisurilor din dosarul nr. x/2010, inclusiv raportul de expertiză cu care intenţionau să probeze necompetenţa materială a Curţii de Apel ca instanţă de recurs, raportat la valoarea terenului în litigiu.

De asemenea, refuzul de ataşare a unui dosar nu pune în discuţie un aspect legat de autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti şi nici nu poate constitui motiv justificat al admiterii cererii de recuzare, de vreme ce singura problemă care s-ar putea evoca ar fi o pretinsă greşeală de judecată, al cărei remediu nu se subsumează soluţiei date asupra recuzării.

Înalta Curte urmează a înlătura şi susţinerile referitoare la pretinsa contradictorialitate cuprinsă în motivarea încheierii de recuzare. S-a reţinut posibilitatea petenţilor de a uza de acele înscrisuri în cadrul cererii de probe, în contextul în care li s-a respins efectuarea de copii ale documentelor de către Curtea de Apel Iaşi.

Analizând încheierea recurată, se constată că este lipsită de constatări contradictorii în sensul celor reliefate de petenţi şi care ar face imposibilă exercitarea de către instanţa de recurs a controlului judiciar. Instanţa, în cuprinsul încheierii de recuzare, nu a făcut o analiză a demersurilor refuzate în ce priveşte cererile de fotocopiere, întrucât nu se impunea acest lucru, ci doar a constatat, corect, că înscrisurile din dosarul nr. x/2010, ce interesează sub aspectul invocării excepţiei puterii de lucru judecat, puteau fi ataşate în mod facil cauzei aflate în etapa procesuală a recursului. În concluzie, motivul de casare încadrat în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi identificat în cauză.

Ultimul motiv de recurs enunţat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu îşi găseşte aplicare câtă vreme, din expunerea acestuia, nu se identifică norma de drept material care ar fi fost greşit aplicată. În expunerea ideilor care conturează motivul, recurenţii au făcut distincţia între încheierile preparatorii şi cele interlocutorii, ultimele fiind acelea prin care instanţa respinge o cerere de încuviinţare probe, cum este cea din litigiul dedus judecăţii. Or, această soluţie nu poate contura elemente de parţialitate a judecătorului în soluţionarea pricinii, fiind pur şi simplu o măsură procesuală luată în condiţiile legii.

Pentru toate argumentele înfăţişate, Înalta Curte constată că, în mod legal, s-a respins cererea de recuzare, nefiind îndeplinite cerinţele pentru existenţa cazurilor prevăzute de art. 42 C. proc. civ., pe cale de consecinţă, se va respinge şi recursul recurenţilor, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâţii C., D., F. şi E. împotriva încheierii din 6 februarie 2019 a Curţii de Apel Iaşi, secţia civilă, pronunţate în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2021.